Suillus grevillei: Diferență între versiuni
Articol nou. (corectat automat) |
(Nicio diferență)
|
Versiunea de la 1 iunie 2017 13:06
 | Unul sau mai mulți editori lucrează în prezent la această pagină sau secțiune. Pentru a evita conflictele de editare și alte confuzii creatorul solicită ca, pentru o perioadă scurtă de timp, această pagină să nu fie editată inutil sau nominalizată pentru ștergere în această etapă incipientă de dezvoltare, chiar dacă există unele lacune de conținut. Dacă observați că nu au mai avut loc modificări de 10 zile puteți șterge această etichetă. |
| Suillus grevillei | |
|---|---|
.jpg)
| |
| Hribul zadei | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Ordin: | Boletales |
| Familie: | Suillaceae |
| Gen: | Suillus |
| Specie: | S. grevillei |
| Nume binomial | |
| Suillus grevillei (Klotzsch) Singer, (1945) | |
| Sinonime | |
| |
Modifică text  |
|
Suillus grevillei (Johann Friedrich Klotzsch, 1832 ex [[Rolf Singer, 1945), sin. Boletus circinatus (Christian Hendrik Persoon, 1801),[1] din încrengătura Basidiomycota în familia Suillaceae și de genul Suillus, este o ciupercă comestibilă care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Buretele este numit în popor untoasa cu inel,[2] hribul zadei[3] sau burete elegant[4] și se dezvoltă des în România, Basarabia și Bucovina de Nord prin păduri păduri de conifere sau mixte aproape mereu numai sub larici europeni, foarte rar de asemenea sub alte specii de larici (zade), în grupuri lineare sau cercuri în apropierea pomului simbiont, din (mai) iunie până în octombrie (noiembrie).[5][6]
Descriere
- Pălăria: Ea are un diametru de 4-14 cm, este cărnoasă și compactă, fiind inițial semisferică cu marginea răsfrântă în jos, apoi convexă și la bătrânețe întins cu un gurgui mare, dar slab pronunțat în mijloc și marginea ușor ondulată. Cuticula este netedă, lipicioasă, unsuroasă până cleioasă și lucioasă pe vreme uscată. Ea se separă ușor de pălărie la umezeală. Culoarea tinde de la galben ca lămâia, galben-auriu, peste portocaliu-auriu, ruginiu-gălbui, până la portocaliu-maroniu.
- Tuburile: Ele sunt gălbuie, scurți (6-11 mm) și unghiulare, aderate la picior sau ușor decurente și nu se schimbă la culoare când pălăria este tăiată. Ele sunt acoperite în tinerețe de un văl parțial albicios-gălbui care la maturitate se rupe. Porii mici sunt la început palid gălbui și înguști, dar se lărgesc după câtva timp, devenind la maturitate galben murdari și se colorează în brun-cenușiu prin strivire. Sporii sunt netezi și fusiformi, pulberea lor fiind de un brun-măsliniu deschis. Ei au o mărime de 7-10 x 2-5,4 microni.
- Piciorul: El are o înălțime de 6-10 cm și o lățime de 1,2-2,5 cm, este cilindric, compact și solid, plin, adesea îngroșat la bază, cu un inel membranos, fragil, și alb-gălbui, destul de apropiat pălăriei (tot datorită vălului parțial). În zona superioară lui piciorul este colorat ca porii, arătând o rețea fină, iar pe cea de jos este mai închis portocaliu, presărat de numeroase punctișoare maronii. Deseori se pierde acest inel, apoi această zonă este marcată mai palidă.
- Carnea: Ea este la început tare și compactă, dar devine moale și spongioasă cu maturitatea avansată, fiind de culoare albicios-gălbuie sau gălbuie. Ea se decolorează după tăiere adesea rozaliu, foarte rar chiar maroniu sau violet. Mirosul este ușor aromatic, ceva ca de mușcate, gustul dulceag și plăcut.[5][6]
Buretele se decolorează cuacid sulfuric în pălărie cu pete ruginii, tuburile devenind brun- portocaliu, sub aburi de amoniac brun-gălbui până roșu-portocaliu, cu Hidroxid de potasiu verde închis până negru, cu sulfat de fier brun-cenușiu, și cu tinctură de Guaiacum albastru-verzui.[7]
Confuzii
Buretele poate fi confundat cu alte specii din genul Suillus precum soiuri foarte apropiate, cu toate comestibile, cum sunt: Chalciporus piperatus,[8] Gyrodon lividus,[9] Suillus bovinus,[10][11] Suillus bresadolae,[12] Suillus flavidus,[13] Suillus granulatus,[14] Suillus luteus sin. Boletus suillus,[15] Suillus tridentinus,[16] Suillus variegatus,[17] Xerocomus spadiceus[18] sau Xerocomus subtomentosus[19].
Specii asemănătoare
-
Chalciporus piperatus -
Gyrodon lividus -
Suillus bovinus -
Suillus bresadolae -
Suillus flavidus -
Suillus granulatus -
Suillus luteus -
Suillus variegatus -
Xerocomus spadiceus -
Xerocomus subtomentosus
.JPG)
_Gerhold_211012.jpg)
_Qu%C3%A9l_60094.jpg)
Valorificare
Acest burete este foarte gustos. Deși ceva mai mic, el poate fi pregătit în bucătărie ca hribul murg. Pentru a evita o murdărie, se recomandă îndepărtarea cuticulei imediat după cules precum la exemplare mai bătrâne tuburile.
Note
- ^ Index Fungorum
- ^ Denumire RO 1
- ^ RO 2
- ^ Denumire RO 2
- ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 526-527, ISBN 3-405-11774-7
- ^ a b J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 186-187, ISBN 3-405-11568-2
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 30, ISBN 3-85502-0450
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 46, ISBN 3-85502-0450
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
- ^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 376-377, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12124-8
- ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 87-88, ISBN 3-426-00312-0
- ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 85-86, ISBN 3-426-00312-0
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 526-527, ISBN 3-405-11774-7
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 498-499, ISBN 3-405-11774-7
Bibliografie
- (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
- Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. 902+tabl.
- Bruno Cetto: vol. 1-3, 7 (vezi sus)
- Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
- Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
- J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
- Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
- Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Legături externe
Materiale media legate de Untoasa cu inel la Wikimedia Commons- Pitoașcă, film
