Vulcan noroios

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Vulcani noroioşi reprezintă formaţiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinaţie cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafaţă apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafaţă şi, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând nişte structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieşit la suprafaţă este rece, deoarece vine din straturile de argilă.

Se cunosc pe glob în total circa 1.100 de vulcani noroioşi. În Europa sunt foarte puţini vulcani noroioşi pe continent, cum ar fi cei din Azerbaidjan, mai mulţi există însă sub mări, cum ar fi spre exemplu vulcanii noroioşi din apele Norvegiei, cei din mările Caspică şi Barents. În afara Europei, fenomene similare se pot observa în Siberia, Australia şi insula Trinidad din Caraibe.

O erupţie actuală foarte gravă a unui vulcan noroios, care a avut loc la 29 mai 2006, are loc în estul insulei Java (Indonezia) în localitatea Sidoarjo, situată la 20 km sud de importantul oraş Surabaya. Erupţia s-a intensificat cu timpul, ajungând în noiembrie 2006 până la 125.000 m³ de noroi pe zi.

În România, cea mai importantă locaţie este cea din judeţul Buzău (vezi şi articolul Rezervaţia Vulcanii noroioşi). La o scară mult mai redusă, fenomenul este întâlnit însă şi în alte regiuni ale României, precum Podişul Moldovei şi Podişul Transilvaniei.