Turismul în Japonia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Turişti plimbaţi în ricşă la Kyoto (în fața sanctuarului shintoist Nonomiya din cartierul Arashiyama)

Turismul în Japonia se caracterizează atât printr-un sector vibrant intern, cât și prin vizita a peste 8 milioane de turiști străini anual[1], ¾ din aceștia veniind din Asia. După raportul dintre numărul de turiști străini care vizitează Japonia și cel al turiștilor japonezi care vizitează țări străine, Japonia se află pe ultimul loc[necesită citare] în cadrul țărilor din grupul G8. Japonia este cea mai populară destinație pentru călătorii externe pentru coreenii de sud și taiwanezi.[1] În ultimii ani, Japonia a devenit destinație turistică de iarnă pentru mulți vizitatori din țările învecinate și australieni, care merg de exemplu la schiat la Niseko în Hokkaidō.

Istoria turismului în Japonia[modificare | modificare sursă]

În timpul erei feudale, adică înainte de Restaurația Meiji, călătoriile în interiorul Japoniei pentru oamenii de rând erau strict reglementate[Nota 1]. Se putea merge doar prin așa-zisele shukuba, care erau stații de poștă, unde călătorii trebuiau să prezinte actele necesare. Iar călătorilor străini vizitarea Japoniei le era interzisă total.

Odată cu Restaurația Meiji, și cu construirea unui sistem de cale ferată, turismul intern s-a dezvoltat tot mai mult, iar străinilor l-i s-a permis să viziteze țara.

În 1887 a fost înființată Kihinkai (貴賓会?), o agenție de stat care avea un rol coordonartor în promovarea turismului. Un alt punct de reper în acest sens a fost promulgarea unei legi pentru stimularea construcției de hoteluri, din 1907, datorită căreia Ministerul Căilor Ferate a început să construiască hoteluri publice în toate regiunile țării.[2]

Turismul în ziua de astăzi[modificare | modificare sursă]

Fuji

Turismul este o ramură vitală a economiei și societății japoneze moderne, dar trebuie menționat faptul că majoritatea amenajărilor turistice din Japonia îi vizează mai degrabă pe turiștii japonezi decât pe cei străini. Excepții în acest sens sunt eventual Kyoto și Tokio.

Japonezii, având concedii relativ scurte și care se iau de obicei odată cu ceilalți angajați ai firmei, călătoresc mai ales în trei perioade ale anului: așa-numita „Săptămână de aur” de la sfârșitul lunii aprilie la începutul lunii mai, săptămâna „O-Bon” de la mijlocul lui iulie/august și sfârșitul anului/începutul anului nou.

Călătorii mai lungi de o săptămână sunt rare pentru cei ce lucrează, ele fiind posibile doar pentru studenți, pensionari și casnice.

Călătoriile cu întoarcerea în aceeași zi sau în ziua următoare sunt cele mai des întâlnite la japonezi. Pentru cei rămași acasă se cumpără cadouri (numite o-miyage), de obicei dulciuri sau produse alimentare specifice regiunii vizitate. Foarte multe călătorii interne au ca țel băi termale (numite onsen), foarte iubite de japonezi. Se stă peste noapte la hotel, ryokan (hotel stil japonez), minshuku (un fel de han).

Ca țară de destinație a turismului internațional, în 2008 Japonia a fost pe locul 28 într-un clasament privind cele mai populare destinații turistice din lume.[3]

Destinații turistice majore[modificare | modificare sursă]

Goko Five Lakes in Shiretoko (LPM)
Japoneză Alpi per vedere da Kamikōchi

Hokkaidō[modificare | modificare sursă]

Regiunea Tōhoku[modificare | modificare sursă]

Regiunea Kantō[modificare | modificare sursă]

Regiunea Chūbu[modificare | modificare sursă]

Regiunea Kansai[modificare | modificare sursă]

Regiunea Chūgoku[modificare | modificare sursă]

Shikoku[modificare | modificare sursă]

Kyūshū and Okinawa[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Politica izolaționistă a fost promovată în timpul shogunatului Tokugawa, approximativ între anii 1639 și 1853.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b http://www.cl.emb-japan.go.jp/doc/2009%2005%20BRIEFING%20SUMMARY%20Tourism%20Agency.pdf
  2. ^ Leheny, David Richard. The Rules of Play: National Identity and the Shaping of Japanese Leisure. Cornell University Press. pp. 59. ISBN 0801440912 
  3. ^ UNTWO (1 iunie 2008). „UNTWO World Tourism Barometer, Vol.5 No.2” (PDF). http://www.tourismroi.com/Content_Attachments/27670/File_633513750035785076.pdf. Accesat la 26 martie 2008.