RMS Titanic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pagina „Titanic” trimite aici. Pentru film, vedeți Titanic (film din 1997). Pentru alte sensuri, vedeți Titanic (dezambiguizare).
Din seria
Vapoare

RMS Titanic 3.jpg

Cunard Line
RMS Lusitania, RMS Mauretania, RMS Aquitania, Queen Mary 2, Queen Elizabeth

White Star Line
Red Jacket, Blue Jacket, HMHS Britannic, RMS Titanic, RMS Olympic

Vase românești
SMR Durostor, Fregata Regele Ferdinand, Bricul Mircea, SMR Regele Carol I

Vase germane
Bismarck (navă de război), Cuirasatul Admiral Graf Spee, SMS Nassau

Vase japoneze
Portavionul japonez Shōkaku, Cuirasatul japonez Hiei

RMS Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume când a plecat în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia cu destinația New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg și s-a scufundat la ora 2:30 în dimineața următoare, în urma căreia și-au pierdut viața 1514 persoane din 2228[1] în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace din istorie.

Un pachebot din clasa Olympic, RMS Titanic a fost deținut de White Star Line și construit la șantierele Harland and Wolff din Belfast. A plecat spre New York cu 2228 de oameni la bord. Numărul mare de victime a fost cauzat, în parte, de faptul că deși îndeplinea normele vremii, nava avea bărci de salvare suficiente pentru numai 1178 de persoane. Un număr mare de bărbați au murit datorită protocolului "femeile și copii întâi" care a fost urmat.

Titanic a fost proiectat de unii din cei mai experimentați ingineri și a folosit unele dintre cele mai avansate tehnologii ale vremii. A fost un mare șoc pentru lumea întreagă faptul că, în ciuda măsurilor de siguranță superioare, Titanicul s-a scufundat și, faptul că s-a scufundat în timpul călătoriei inaugurale, au oferit o notă ironică asupra tragediei. Nebunia din media legata de faimoasele victime ale Titanicului, legendele despre scufundare, schimbările efectuate în legislația maritimă și descoperirea epavei au contribuit la interesul publicului larg.

În aprilie 2012 s-au împlinit 100 de ani de la scufundarea vasului.[2]

Construcția[modificare | modificare sursă]

RMS Titanic plecând din Southampton pe 10 aprilie, 1912

Titanicul a fost construit la șantierele Harland and Wolff din Belfast și a fost proiectat pentru a concura cu navele companiei rivale Cunard, RMS Mauretania și RMS Lusitania. Titanic, alături de Olympic și Britannic (care inițial a fost numită Gigantic) au fost concepute pentru a fi cele mai mari și luxoase nave construite vreodată. Proiectanții erau Lord Pirrie, director atât la Harland and Wolff cât și la White Star Line, arhitectul naval Thomas Andrews, managerul în construcții și seful departamentului de proiecție și Alexander Carlisle, manager general al șantierului.

Construcția Titanicului, finanțată de J.P. Morgan și compania sa, International Mercantile Marine, a început pe 31 martie, 1909. Chila navei a fost lansată pe 31 mai 1911 iar echiparea a fost finalizată pe 31 martie 1912. Lungimea Titanicului măsura 269,1 m, o lățime de 28 de metri, un tonaj de 46.328 de tone și o înălțime de la punctul de plutire până la puntea principală de 18 m. Au fost montate 29 de cazane alimentate de 159 de furnale cu cărbune care îi puteau oferi o viteză maximă de 23 de noduri (43 km/h) și o putere maximă de 59.000 CP. Numai trei din cele patru coșuri înalte de 19 metri erau funcționale; al patrulea, folosit numai pentru ventilație, a fost adăugat pentru a face nava mai impresionantă. Nava putea transporta un număr maxim de 3.547 de persoane, pasageri plus echipaj.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Titanic a surclasat toate rivalele în lux și opulență. Pasagerii de la clasa întâi aveau la dispoziție un bazin de înot, o sală de sport, un teren de squash, băi turcești, baie electrică și o cafenea cu verandă. Camerele de zi de la clasa întâi erau placate cu lemn scump, mobilă și alte decorațiuni. De asemenea, cafeneaua pariziană oferea mâncăruri pentru pasagerii de la clasa întâi, cu o veranda luminată natural și prevăzută cu gratii. Existau biblioteci și frizerii atât la clasa întâi cât și la clasa a doua. Camerele de la clasa a treia erau placate cu lambriuri din lemn de pin și mobilă solidă din lemn de tec. Nava mai era prevazută cu trei lifturi electrice la clasa întâi și două la clasa a doua. De asemenea, mai era prevazută cu un subsistem electric cu generatoare propulsate cu abur și două radiouri Marconi, folosite pentru a transmite mesajele pasagerilor. Pasagerii de la clasa întâi plăteau scump pentru acest lux. Cel mai scump bilet pentru o singură călătorie trans-atlantică la clasa întâi costa 875 de lire sterline (64.204 la nivelul anului 2011) sau 4.375 de dolari (99.237 la nivelul anului 2011).

Comparația cu nava Olympic[modificare | modificare sursă]

Titanicul era aproape identic cu nava-soră Olympic. Deși avea mai mult spațiu și, ca atare, un tonaj mai mare, chila avea o lungime aproape identică cu a Olympicului. Două dintre cele mai importante diferențe erau faptul că jumătate din puntea de promenadă A (sub puntea principală) erau închise împotriva vremii neprielnice iar configurația puntei B era diferită decât a Olympicului. La construcție, Olympicul nu avea cafenea pariziană. Aceasta a fost adăugată în 1913. Luminile care în timpul nopții luminau puntea A erau rotunde, în vreme ce pe Olympic erau ovale. Puntea de comandă a Titanicului era mai lungă și mai îngustă decât a Olympicului. Acestea, plus alte modificări, au făcut ca Titanicul să fie cu 1.004 tone mai greu decât Olympicul și, ca atare, să fie cea mai mare nava de pasageri din lume în timpul călătoriei sale inaugurale.

Scufundarea[modificare | modificare sursă]

Ruta navei Titanic

La data de 10 aprilie 1912, transatlanticul Titanic a plecat de la Southampton, Anglia, spre New York, în voiajul său de inaugurare.

După ce a mai primit persoane la bord din Cherbourg, Franța și Queenstown, Irlanda, Titanic înainta în Atlantic cu 2224 de persoane la bord.

Căpitanul a ordonat viteză maximă, 21 Nd (42 Km/h), apoi, după ce a primit avertizări de iceberg, a mărit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 59.000 de cai putere.

Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundării. La acea viteză, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade.

Pe data de 14/04/1912, Titanic a lovit un iceberg la tribord, provocând o tăietură în carenă pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei (cinci compartimente). După 2 ore și 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în 2 părți.

În cele 20 de bărci de salvare au intrat 710 de oameni. Restul de 1514 au murit în apa înghețată a Atlanticului.

În urma impactului cu icebergul patru din compartimentele etanșe au început să fie inundate foarte rapid. Căpitanul Smith și Thomas Andrews (designerul șef al Titanicului) au făcut o evaluare rapidă a situației. Thomas Andrews a stabilit că vasul se va scufunda cu siguranță. La nici jumătate de oră de la impact, ofițerii și echipajul erau mobilizați pentru acțiunea de evacuare de urgență. Au început să pregătească bărcile de salvare și pasagerii instruiți prin ordinul căpitanului să iasă pe punte cu vestele de salvare pe ei. Din păcate oamenii de la bord nu erau de loc îngrijorați, fiind pe un vapor de "nescufundat", se simțeau în deplină siguranță. Momentan nu era nici un semn că vasul s-ar scufunda. Înăuntrul navei, în punțile inferioare, apa se ridica vertiginos ajungând la capătul superior al compartimentelor etanșe și de acolo pe punți de unde ajungea cu ușurință în următorul compartiment. Pasagerii de la clasa a treia încep să fie inundați și începe panica, dar porțile de acces la punțile superioare sunt închise. În bărcile de salvare au prioriate pasagerii de la clasa întâi. Conștienți că bărcile nu sunt suficiente pentru toți, ofițerii încep să pună în bărci doar femeile și copiii. Oamenii sunt neîncrezători la ideea de a se sui în bărci și mulți preferă să rămână la bordul navei unde se simțeau mult mai în siguranță, mai ales că se spunea că este doar o procedură de precauție și vor fi aduși înapoi la bord.

Monument ridicat în East Park din Southampton în memoria mecanicilor de pe Titanic

Cu toate acestea, în jurul orei 00:30, prima barcă este lansată cu numai 12 pasageri. Bărcile fuseseră testate pentru greutatea a 70 de bărbați. Atmosfera este oarecum calmă, fără panică pe punte iar vaporul începe încet să se scufunde înclinându-se în prova. Oceanul era foarte limpede, fără nici un val iar cerul era plin de stele și senin, fără Lună. Temperatura era foarte scăzută, era în aprilie și în mijlocul Atlanticului de Nord. Atmosfera nu era la fel de calmă în pântecele navei la clasa a treia unde oamenii sunt ținuți închiși în spatele ușilor din oțel și amenințați cu arma de către ofițeri. Oamenii încearcă să iasă pe diferite căi, dar se pierd în coridoarele labirintice ale navei sau nu ajung la porțile care erau deschise. Din când în când, se mai permite accesul femeilor și copiilor. Nivelul apei crește tot mai mult, iar vasul începe să se scufunde mai repede și înclinația este din ce în ce mai mare. Panica începe și pe punțile superioare unde devine evident că vasul chiar se scufunda și nu sunt destule bărci de salvare. Orchestra de la clasa întâi continuă să cânte pe punte, lucru care a rămas în istorie. Unii pasageri de la clasa a treia găsesc calea de ieșire afară. Bărcile pleacă una câte una fără a fi umplute la capacitatea maximă. Au loc multe incidente, legate de coborârea lor la apă, care la acea vreme era o operațiune foarte dificilă. În jurul orei 01:30, este lansată ultima barcă. În total 18 bărci au fost lansate. Mai sunt însă două bărci pe punte, care încep să fie umplute cu oameni, dar situația devine tot mai dramatică deoarece vaporul se scufundă din ce în ce mai repede și apa ajunge la nivelul punților unde se află aceste ultime bărci. Curând apa ajunge la nivelul primului coș, acesta se prăbușește strivind oamenii și generând un val ce răstoarnă una din bărci. Această barcă răsturnată este folosită drept plută de mai mulți oameni aflați în apă. În vapor, apa ajunge la punțile superioare, la saloanele elegante de la clasa I, inundate în mod violent. Mulți oameni mor înecați aici. Afară, pe punți este haos total și panică, toate bărcile au plecat iar oamenii devin conștienți că vor muri. Aceste momente au devenit clasice în literatură și filme care le-au portretizat în nenumărate modalități: ultimul cântec al orchestrei, imnul "Nearer My God To Thee" (mai aproape Dumnezeule de Tine), care a fost cântat chiar înainte de scufundare, preotul care a ținut o predică, vesela, mobilierul și nenumăratele opere de artă începând să alunece și să se prăbușească. Povestea scufundării Titanicului este o poveste de lașitate și eroism: un băiat ce a intrat într-o barcă de salvare deghizat în femeie, mai mulți bărbați ce s-au furișat în barcă și au stat ascunși sub fustele femeilor, Bruce Ismay care după câteva momente de panică și isterie, profită de un moment de neatenție al unui ofițer și se urcă în barca de salvare, înaintea femeilor și copiilor. Însă orchestra care a cântat până la sfârșit, multe femei care și-au dat locul din barcă prietenelor sau surorilor, Ida Strauss care a refuzat să se ducă în barcă fără soțul ei Isador și hotărăște să rămână cu el pe vas, poștașii care au murit înecați în vapor încercând să salveze corespondența și multe alte povești de eroism. Căpitanul Smith este văzut ultima dată pe punte după ce toate bărcile au fost lansate. Nu se știe ce sa întâmplat cu el cu toate că moartea sa a fost prezentată în diferite feluri în diferite filme. Benjamin Guggenhein și Thomas Andrews sunt printre oamenii iluștrii care au rămas în Titanic și s-au dus cu el la fund. Cuprins de haos și panică vasul se înclina din ce în ce mai tare până când ajunge la 45 de grade sau chiar mai mult. În acest moment pupa este scoasă afară din apă și se pot vedea elicele imense ale navei. Practic este ca o clădire de 25 de etaje. Luminile se sting dintr-o dată lăsând scena în întunericul unei nopți fără Lună. Spatele ridicat al navei aplica o presiune de 25000 de tone cu 50% mai mult decât era conceput să suporte așa că punțile și suprastrucura cedează brusc și nava se rupe în două. Felul în care s-a rupt de fapt este controversat, noile teorii susțin că ruptura a început mai devreme, încetisor, însă imaginea din filmul Titanic din 1997 cu vasul rupând-se în două într-un mod foarte violent este probabil aproape de adevăr. Apoi partea din față se umple de apă imediat, se scufundă. Aceasta devine aproape verticală și rămâne așa timp de câteva minute. Partea din față se detașeaza și se duce la fund iar peste câteva minute și pupa păstrându-și poziția verticală se scufundă, ceea ce este descris de bucătarul șef al vasului (care este singurul supraviețuitor ce a stat pe vas până în aceste momente) ca o coborâre cu liftul. La ora 2:20, 15 aprilie 1912 Titanicul a dispărut complet în ocean. Cele două bucăți ale sale se află la o adâncime de 4 km pe fundul mării și se află la o distanță de aproape 2 km una față de alta. Partea din față s-a păstrat oarecum intactă iar cea din spate este foarte distrusă. 1500 de oameni au ajuns în apele înghețate ale oceanului. Supraviețuitorii descriu scena drept terifiantă cu sute de țipete ale oamenilor pe moarte. La o temperatura de 2 grade în apa și 5 grade afară era o problemă de minute până când urma să se facă liniste. Bărcile de salvare ce pluteau în jur nu au făcut nimic pentru a-i ajuta pe bieții oameni pentru că le era frică de faptul că vor fi scufundați de atâtea sute de oameni. Ofițerul Lowe totuși leagă 4 bărci una de alta și transferă oamenii din barca sa în cele 4. Se întoarce la locul scufundării însa este destul de târziu. O imagine terifiantă a o mie cinci sute de oameni morți înghețați în apa oceanului îl așteaptă. A reușit să salveze șase oameni printre care unul, o femeie a povestit toată istorica celebrului Titanic,oameni ce mai erau în viață dintre care unul a murit. După câteva ore de așteptare vasul Carpathia ajunge și îi ia la bord pe toți cei din bărci. După ce câteva ore caută în van alți supraviețuitori se îndreaptă spre New York într-o atmosfera trista și sumbră. Carpathia a fost considerată eroul salvator al supraviețuitorilor de pe Titanic. Mai multe monumente au fost ridicate peste tot prin lume în memoria celor 1500 de victime.

Apoi, dupa 73 de ani, Robert Ballard, cu ajutorul navei rusești Keldish, a descoperit epava Titanicului. Misiunea de cautare a epavei Titanicului a fost, de fapt, o acoperire pentru o misiune secretă americană in timpul Razboiului Rece.[3][4] Echipajul nord american se afla, in realitate, in cautarea a două submarine nucleare scufundate in conditii misterioase.[3][4]

S-a prezentat o proiect îndrăzneț pentru aprilie 2016, când se va finaliza construcția unei replici Titanicului în varianta modernă. Această variantă conține motor electric, sisteme radar, un spărgător de valuri frontal și alte lucruri. Designul va fi 95% același.[5]

Statistici[modificare | modificare sursă]

Victimele naufragiului[1]
Clasa Nr. Persoane Supraviețuitori Morți
Clasa I 325 202 (62.2%) 123 (39.5%)
Clasa II 286 118 (41.4%) 167 (58.6%)
Clasa III 706 178 (25.2%) 528 (74.8%)
Echipaj 908 212 (23.3%) 696 (76.7%)
Total 2228 710 (31.9%) 1514 (68.1%)

Scufundarea vasului RMS Titanic a fost printre cele mai grave naufragii pe timp de pace din lume.

Români pe Titanic[modificare | modificare sursă]

Există documente întocmite de biroul de emigrare american al anului 1912, care arată pe o așa numită "List of races or peoples" și naționalitatea română (roumanian). Potrivit jurnalistului român Dan Constantin acesta a întâlnit în orașul natal, Călărași, un fost marinar-Nicolescu- de pe vasul Carpathia. Se pare că acesta a întâlnit printre cei care i-a recuperat și români. Potrivit celei de a III-a ediții a publicării unei liste cu pasagerii "Triumph and Tragedy”, semnată de John P. Eaton și Charles A. Haas ar fi fost doi români, mamă și fiu care au supraviețuit pe barca numărul 14 alături de protagonista filmului Titanic. Aceștia sunt Bella și Meyer Moor care la origine ar fi fost evrei.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Mersey, Lord (1999) [1912] (în engleză). The Loss of the Titanic, 1912 [Pierderea Titanicului, 1912]. The Stationary Office. ISBN 978-0-11-702403-8 

Referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de RMS Titanic