Codul Morse

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Un tabel (publicat în 1922) al codului Morse pentru litere şi cifre.

Codul Morse sau alfabetul Morse este o metodă de transmitere a informației folosind secvențe standardizate de semne sau pulsații scurte și lungi - cunoscute în mod comun ca „puncte” și „linii” - pentru litere, cifre și caracterele speciale specifice oricărui mesaj.

Inventarea sistemului[modificare | modificare sursă]

Creat inițial de către Samuel Morse pe la mijlocul anilor 1830 pentru a fi folosit la transmiterea informației cu ajutorul telegrafului electric, al cărui inventator a fost, alfabetul Morse a fost folosit pe scară largă începând cu perioada timpurie a comunicațiilor radio (anii 1890).

În ultimul timp, există un număr tot mai mare de dovezi care indică faptul că adevăratul inventator al alfabetului Morse, cel puțin în varianta sa de început, a fost asistentul lui Morse, Alfred Vail. Acesta a murit sărac și aproape uitat. Vail a avut, de asemenea, și contribuții importante la realizarea tehnologică a primului telegraf și a variantelor sale ulterioare. Morse și urmașii săi au susținut și continuă să susțină contrariul.

Începând din 1836, artistul american Samuel FB Morse, fizicianul american Joseph Henry, și Alfred Vail au dezvoltat un sistem de telegraf electric. Acest sistem a trimis impulsuri de curent electric de-a lungul unor fire care controlau un electromagnet care a fost situat la capătul receptor al sistemului de telegraf.

În 1837, William Cooke si Charles Wheatstone în Anglia au inceput sa foloseasca un telegraf electric care, de asemenea, utiliza electromagneți in capatul de receptie. Cu toate acestea, în contrast cu orice sistem care facea sunete de click-uri, sistemul lor folosea ace ce se învarteau asupra literelor ce erau transmise. Cooke și Wheatstone în 1841 au construit un telegraf care tipărea litere de pe o roată de fonturi lovita cu un ciocan. Aceasta masina a fost construită pe baza telegrafului lor din 1840 si a lucrat bine, cu toate acestea, ei nu au reușit să găsească clienți pentru acest sistem și doar două exemple s-au construit vreodată.

Pe de altă parte, sistemul de americani trei "pentru telegrafie, care a fost folosit prima dată în aproximativ 1844, a fost proiectat pentru a face crestături pe o bandă de hârtie când curenți electrici erau primiti. Codul Morse a fost dezvoltat astfel încât operatorii sa poată traduce crestăturile marcat pe banda de hârtie în mesaje text. La început, Morse a planificat să transmită doar cifre, și folosea un dicționar pentru a căuta fiecare cuvânt în funcție de numărul care a fost trimis. Cu toate acestea, codul a fost extins de către Alfred Vail care a inclus litere și caractere speciale, așa că ar putea fi folosit mai în general. Apoi Veil a determinat frecvența de utilizare a literelor în limba engleză, semnele scurte se numeau "puncte", si cele lungi "linii", si literele cele mai folosite au primit secvente de puncte si linii cat mai scurte.

În telegraful original Morse, armatura receptor a făcea un zgomot clic, deoarece se mișca pentru a marca bandă de hârtie. Operatorii telegraf curând a aflat că ei ar putea traduce clicurile direct în puncte și linii, și le-ar putea scrie de mână, astfel ne mai fiind necesară utilizarea uni bande de hârtie.

Când codul Morse a fost adaptat pentru comunicarea radio, punctele și liniile erau transmise ca pulsuri scurte și lungi. Mai tarziu oamenii și-au dat seama ca ar putea învăța mai ușor codul Morse ca o limbă auzită decât o limbă scrisă.

Pentru a reproduce sunetele scoase de un receptor Morse, operatorii au vocalizat punctul ca "dit", și linia ca "dah". Punctele ce nu se aflau la finalul unei secvențe, au devenit "di". Ca exemplu, litera "c" era vocalizată ca "dah-di-dah-dit".

In aviatie, codul morse a inceput sa fie des folosit ca bază de comunicare în jurul anilor 1920. Cu toate ca emitatoarele erau voluminoase și greu de utilizat, s-a mai încercat folosirea lor în aviație. În 1910 armata din SUA a încercat transmiterea de cod Morse dint-un avion.

In același an, un sistem radio de pe Airship America a fost utilizat în transmiterea unui mesaj de ajutor pentru echipajul aparatului. Cu toate acestea, nu a fost utilizat nici un sistem radio aeronautic in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Incepând cu 1930 si civililor și celor din armată le era cerut să cunoască codul Morse, atât pentru comunicare cat și pentru recunoasterea balizelor.

Telegrafia Radio ce a folosit codul Morse a fost vitala în timpul celui de-al doilea război mondial, în special în transmiterea de mesaje între nave de război și bazele navale ale Marinei Regale, Kriegsmarine, marina imperială japoneze, marina imperială canadiană, marina imperială australiană, marina Americana, și Paza de Coasta a SUA. Comunicarea la rază lungă de acțiune tip navă-navă a fost pe baza telegrafiei radio, prin intermediul unor mesaje criptate, deoarece sistemele de radio de pe acea vreme erau limitate în rază si securitate. Radio telegrafie a fost, de asemenea, utilizata pe scară largă de către avioane, în special de avioanele de patrulare pe arii mari. În plus, armatele ce se deplasează rapid nu ar fi putut lupta efectiv fără telegrafie radio, pentru că se miscau mai repede decât puteau fi instalate liniile de telegraf și telefon.

Codul Morse a fost folosit ca un standard internațional pentru comunicații maritime până în 1999, când a fost înlocuit de către GMDSS. Când Marina franceză a încetat folosirea codului Morse în 1997, ultimul mesaj transmis a fost "Catre toti. Acesta este strigătul ultim înainte de tăcerea noastră veșnică.."

Utilizări[modificare | modificare sursă]

Datorită dezvoltării ulterioare a comunicațiilor folosind o gamă largă de unde electromagnetice și folosind metode mai avansate tehnologic, utilizarea alfabetului Morse a devenit în zilele noastre, într-un fel, desuetă și aproape uitată.

Totuși, există domenii de utilizare, așa cum ar fi navigarea maritimă și aeriană, precum și comunicarea radioamatoare (ce folosește unde electromagnetice continue), în care folosirea invenției americanului Morse este de neînlocuit. De fapt, codificarea Morse este singura modalitate digitală de modulare și transmitere a informației care poate fi folosită eficient și citită ușor de către oameni, fără a necesita existența unui computer, fapt care permite transmiterea digitală a informației pe canale de comunicare destinate transmiterii sunetelor și deci a vocii umane.

Alfabetul Morse poate fi transmis în mai multe feluri. Inițial a fost transmis sub formă de pulsații electrice de-a lungul unei linii telegrafice, dar poate fi trasmis ca un ton audio, ca un semnal radio având pulsații ori tonuri lungi și scurte, sau ca semnale mecanice ori vizuale, utilizând o lanternă, un heliograf sau așa-numita lampă Aldis.

Codul Morse poate fi considerat o formă timpurie de transmitere digitală a informației; totuși, este dificil de adaptat la transmiterea automată din cauza lungimii variabile a caracterelor sale. Ca atare, a fost înlocuit cu alte coduri de transmitere, incluzând codul Baudot și ASCII, care au lungimi standard pentru fiecare caracter distinct al mesajului.

Codul Morse a fost utilizat pentru mai mult de 160 de ani - mai mult decât orice alt sistem electric de codificare. Ceea ce se numește astăzi codul Morse este de fapt oarecum diferit de ceea ce a fost inițial dezvoltat de Morse și Vail. După unele modificări minore, Codul Morse International a fost standardizat la Congresul International de telegrafie în 1865 la Paris, și mai târziu alfabetul Morse International a făcut standard de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT).

Elementele codului Morse. Variante[modificare | modificare sursă]

Există un alfabet Morse internațional, care este compus din șase elemente diferite:

  1. semn scurt, denumit punct sau dit (•);
  2. semn lung, denumit linie, dash sau dah (--);
  3. un spațiu liber între caractere (între puncte și linii), egal, ca lungime, cu cea a unui punct;
  4. spațiu scurt (între litere), egal, ca lungime, cu cea a unei linii ;
  5. spațiu mediu (între cuvinte),egal, ca lungime, cu cea a doua linii;
  6. spațiu lung (între propoziții), egal, ca lungime, cu cea a trei linii, sau mai mare.

Ceea ce este cunoscut ca alfabetul Morse diferă într-un fel de ceea ce a fost inițial creat și dezvoltat de către Morse și Vail. O îmbunătățire substanțială a codului, incluzând modificări la 11 litere a fost creată și publicată în Germania în 1848, inventatorul acestei versiuni fiind Friedrich Clemens Gerke. Versiunea lui Gerke a fost ulterior adoptată ca standard în întreaga lume, primind numele de alfabet Morse internațional sau, pe scurt, Morse internațional. În forma sa inițială, alfabetul Morse era limitat în special ca utilizare în Statele Unite ale Americii și a devenit ulterior cunoscut ca Railroad Code sau codul Morse american.

Variante locale[modificare | modificare sursă]

Limba japoneză[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Codul Morse