Marin Gherasim

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Reconstruirea absidei, marin-gherasim.jpg

Marin Gherasim (n. 1937, Rădăuți, Bucovina ) este un pictor român, profesor univeritar, personalitate marcantă a artei românești. Membru Fondator al Grupării 9+1.

Autobiografie[modificare | modificare sursă]

  • Mă trag dintr-o familie bucovineană cu rădăcini țărănești. Încă de mici copii, părinții ne duceau într-un fel de drumuri inițiatice pe la toate mănăstirile din Bucovina. Încat eu chiar am deschis ochii pe acele minuni extraordinare! Și când esti copil și vezi Scara îngerilor de la Sucevița sau Judecata de Apoi de la Voroneț, nu se poate să nu fi marcat! Dar pentru pictură ca profesie, am optat târziu. Terminasem liceul și voiam să merg spre geologie, eram fascinat de tot ce stă ascuns - minerale, pietre prețioase și tainice pe care le înghite pământul. Dar am ales pictura. Și asta o datorez mănăstirilor Bucovinei, imaginilor întiparite în copilarie, ale acelor sfinte bijuterii.
  • În anii când la noi se distrugeau biserici, pana în 1989, eu le construiam în chip simbolic în picturile mele. Tema construcției și a deconstrucției, a reconstrucției, a devenit cu timpul tema centrală a picturii mele. În multe din imaginile mele recente coexistă emblema, efigia, arheul constructiv al Absidei și agresiunea asupra ei. Geometria și energia gestului alert, legea și accidentul, aspirația spre permanent, spre durabil și lucrarea timpului cu urmele ce le lasă în toate, raționalitatea și calmul edificării (lumea este bine zidită!), dar și entropia universală (ca și violențele istoriei), sunt temele mele de meditație de multă vreme. Pictura este un gest de mărturisire."

Marin Gherasim[1]

  • Tatăl meu a fost preot la biserica Sfântul Nicolae din Rădăuți - Bogdana. În afară de faptul că era un preot de vocație, era un om cu mare apetit pentru cultură. Și el, și mama mea m-au înțeles foarte bine atunci când, foarte de timpuriu, am optat pentru Arte. El însuși a ținut o revistă culturală, "Cuvantul preoțesc", înainte de cel de-al doilea război mondial. În familia mea a mai existat un caz care a fost, cumva, exemplar pentru noi toți. Mă refer la fratele tatălui meu, Vasile Gherasim, care a intreprins o amplă anchetă sociologică pentru a stabili și hotărî o dată pentru totdeauna originea romanească a lui Mihai Eminescu. El este menționat în bibliografia lui George Calinescu, la secțiunea consacrată vieții poetului, drept cel care a statornicit această origine, fiindcă, se știe, Eminescu a fost considerat ba rutean, ba ucrainean, ba polonez... Acest unchi al meu, care a făcut studii de filosofie la Viena împreună cu Lucian Blaga, a mers până la actele doveditoare că Eminescu este născut în satul Ipotești, și că provine dintr-o familie ce-și avea obârșia în satul Călineștii lui Cuparencu, sat de țărani români. Toate aceste fapte sunt esențiale pentru mine, fiindcă ele alcătuiesc cadrul în care m-am format, mediul cultural în care am crescut. Ele sunt foarte importante pentru cei interesați de mediul în care se formează un artist, fiindcă nu e suficient numai talentul; mediul în care crește trebuie să fie formator, carcterizat de o anumită densitate spirituală. In ce mă priveste, am beneficiat din plin de un asemenea cadru.[2]

Marin Gherasim, Emisiunea înapoi la argument, realizator Horia Roman Patapievici,T.V.R.Cultural, 2006

Crezul lui Marin Gherasim[modificare | modificare sursă]

Pictez ca să nu se uite. Una din temele mele permanente este cea a memoriei, a rememorării. Știm că din istorie rămâne foarte puțin. Există o entropie în istoria lumii, a omului, o pierdere de lucruri importante. Iar tema mea, "Memoria absidei", tocmai despre asta vorbește. Am mai spus-o: în anii in care la noi bisericile erau dărâmate, eu le reconstruiam în chip simbolic în picturile mele. Am început să pictez abside prin 1973-1974. Și de atunci le îmbunătățesc și le schimb întruna. Ele sunt firul roșu al picturii mele. În jurul lor se înlănțuie toate celelalte teme ale mele. Între ele, poate cea mai dragă, imi este tema Pomelnicului. Tatăl meu, fiind preot, aducea întotdeauna acasă acele bilețele pe care le primea în ușa altarului, spre pomenire. Și tata niciodată nu le-a distrus. Le păstra ca pe niște lucruri sacre, încredințate lui. Eu, copil fiind, le vedeam. Și erau nume vechi acolo, de oameni ce nu mai erau. De atunci, eu am sentimentul cert, că în clipa în care scriu numele unei persoane care a existat, o înviu. Dar mai pictez și niște semne de apărare, cum ar fi Scutul și Coiful. Sunt aproape magice. De fiecare dată, în expozițiile mele, le pun lângă tablouri. Absida la mijloc, în stânga Tronul și în dreapta un Scut. Permanent mi-am apărat picturile cu câte un semn.[3]

Studii[modificare | modificare sursă]

  • 1962, Absolvă Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București la Clasa Prof. Octavian Angheluță. În paralel frecventează atelierul pictorului Catul Bogdan.

La studiile teoretice are șansa de a audia cursurile unor străluciți profesori:George Oprescu (seful catedrei de istoria artelor), Ion Frunzetti, Eugen Schileru, Ionel Jianu la istoria artelor, dar și pe cele ale lui Horea Teodoru (perspectivă), Gheorghe Ghițescu (anatomie, antropologie artistică)

  • între anii 1963-1983 a fost asistent în cadrul Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București .
  • 1984- 1990 a lucrat ca istoric de artă în cadrul Institutului de Istoria Artelor din cadrul Academiei Române.
  • Din 1990 este profesor la Academia de Arte București.
  • Din 1966 Membru al Uniunii Artștilor Plastici
  • Debutează în anul 1962, în cadrul Expoziției Orașului București (Sala Dalles),până în prezent participând la majoritatea expozițiilor anuale, bienale, republicane organizate în capitală.
  • 1981 Fondează Gruparea 9+1 împreună cu : Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Sorin Dumitrescu, Horea Mihai, Vasile Gorduz, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Doru Covrig.
  • 1982-1990 Expune alături de Gruparea 9+1

Expoziții personale[modificare | modificare sursă]

  • 1969 Ateneul Român, București
  • 1970 Sala Apollo, (Ciclul proteic), București
  • 1973 Galeria Apollo, (Ciclul urban),București
  • 1974 Galeria Nouă, Arta și orașul
  • 1977 Galeria Simeza, București
  • 1978 Galeria Bastion, Timișoara
  • 1978 Cluj (Muzeul de Artă),
  • 1980 Galeriile U.A.P. Bacău
  • 1986 Sala Dalles, București
  • 1994 Galeria Catacomba, București
  • 1993 Viena Centrul Cultural Român
  • 1998 Retrospectivă, Muzeul Național de Artă, București
  • 2004 Galeriile U.A.P.Bistrița
  • 2005 Cluj (Muzeul de Artă),Retrospectivă
  • 2005 Galeria Triade Timișoara
  • 2006 Veroniky art, București
  • 2007 Palatul Cotroceni (Vechea Cuhnie),București
  • 2009 Centrul Muzeal „George Apostu”, Bacău[4]

Expoziții de grup - selecție[modificare | modificare sursă]

  • 1967 Simpozionul Internațional Costantin Brâncuși, Sala Kalinderu, București
  • 1967 Expoziția Retrospectivă de Artă Românească de la Praga
  • 1970 Arta Românească Contemporană, Stuttgart; Torino
  • 1971 Festivalul de Artă Cagnes-Sur-Mer, Franța
  • 1973 Permanențe ale Artei Românesti, Muzeul Satului, București
  • 1973 Expresionismul ca atitudine, Atelier 35
  • 1974 Artă și Energie, Galeria Nouă, București
  • 1977 Expoziția Studiu, Galeria Bastion, Timișoara
  • 1980 Scrierea, Institutul de Arhitectură, București
  • 1981 Prima Expoziție 9+1 și invitați, Galeria Simeza, București
  • 1982 A doua Expoziție 9+1 și invitați, Muzeul Țăranului Român, București
  • 1982 Geometrie și Sensibilitate, Sibiu; Haga, Galeria Puchri
  • 1983 Locul, Fapta și Metafora, Muzeul Satului, București
  • 1984 Vatra, Muzeul Satului, București
  • 1984 Arta Românească Contemporană,Muzeul de Artă din Atena
  • 1986 Arta Românească Contemporană, Galeria Mall,Londra
  • 1989 Expoziție de Artă dedicată lui Mihai Eminescu, Galeria Simeza
  • 1990 Expoziție Filocalia Sălile Teatrului Național, București
  • 1990 A treia Expoziție 9+1 și invitații săi, Sălile Dalles, București
  • 1993 Bizanț după Bizanț, Centrul Cultural Român Veneția
  • 1994 Expoziție de Artă Românească Contemporană, Muzeul Național de Artă,București
  • 1997 Arta Concretă Muzeul Național de Artă,București ; Arta și Sacrul, Parlamentul României
  • 1999 Sacrul în Artă, Palatul Parlamentului, București
  • 2002 Arta din Est,Muzeul de Artă Modernă, Tesalonic
  • 2002 Expoziție de grup Marin Gherasim- Florin Mitroi- Darie Dup, Palatul Brâncovenesc, Mogoșoaia
  • 2003 Centrul Cultural Româno-Japonez, Tokyo
  • 2005 „Depozit”, Expoziție organizată de Muzeul Național de Artă Contemporană, București
  • 2006 Participă la Salonul de Artă, Grand Palais, Paris, unde primește Medalia de Argint pentru pictură a Salonului
  • 2006 „Paralele Spirituale” Sălișteanu/Gherasim, Muzeul de Artă, Galați[5]
  • 2006 „Secvențe”-partea a3a, Galeria Veroniki Art, București[6]
  • 2006 „Teșcani 30 de ani”, Galeria Veroniki Art, București [7]
  • 2010 „Secretul Maeștrilor”, Galeria Veroniki Art, București [8]

Premii[9][modificare | modificare sursă]

  • Premiul pentru pictură acordat de Uniunea Artiștilor Plastici (1977),
  • Premiul Caravagio - Roma (1981),
  • Premiul Ion Andreescu al Academiei Române (1986),
  • Premiul revistei „Arta”, acordat pentru expoziția retrospectivă de la Sălile Dalles (1986)
  • Marele Premiu la Trienala de la Sofia (1988),
  • Marele Premiu acordat de Ministerul Culturii din Chișinău la Saloanele Moldovei - Bacău (1993),
  • Marele Premiu al Salonului de Pictură și Sculptură al orașului București (1995),
  • Ordinul Național Steaua României în grad de ofițer decernat în anul (2000),
  • Premiul pentru Pictură la Slonul Municipal, București (2001),
  • Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România acordat pentru întreaga activitate (2002),
  • Premiul Ministerului Culturii din Republica Moldova, la Saloanele Moldovei (2005)
  • Medalia de Argint pentru pictură la Salonul de la Grand Palais - Paris (2006)
  • Marele Premiu al Bienalei Internaționale de la Arad (2007);
  • Ordinul Național Steaua României în grad de comandor(2008);
  • Diploma de Excelență George Apostu, Bacău (2008)
  • Premiul U.A.P. al Republicii Moldova pentru pictură (2010)

Lucrări în muzee și colecții[10][modificare | modificare sursă]

  • Muzeul Național de Artă, București
  • Muzeul Național de Artă Contemporană, București
  • Muzeul de Artă „Anastase Simu”,București
  • Muzeul de Arte Vizuale, Galați
  • Muzeul de Artă din Cluj-Napoca
  • Muzeul de Artă din Timișoara,(Muzeul Banatului)
  • Muzeul de Artă din Ploiești,
  • Muzeul de Artă din Bacău,
  • Muzeul de Artă din Bârlad,
  • Muzeul de Artă din Suceava,
  • Muzeul de Artă din Craiova,
  • Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi[11]
  • Costești, Vâlcea - România (The Collection of Art Gheorghe Anghel);
  • 1972 realizează la Costinești sculptura monumentală Timp
  • Muzeul de Artă din Chișinău
  • Muzeul de Artă Modernă Czeczin, Polonia
  • Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea
  • Muzeul de Artă din Vatra Dornei
  • Muzeul de Artă Modernă din Sofia, Bulgaria
  • Colecțiile de Artă ale Vaticanului
  • Colecția de Artă Gaudens de Salis, Elveția
  • Colecțiile de Artă ale Ministerului Culturii
  • Numeroase lucrări ale pictorului se află în colecții particulare din țară și străinătate

Lucrări de Marin Gherasim - (selecție)[modificare | modificare sursă]

Cărți publicate[12][modificare | modificare sursă]

  • 2003 cartea de eseuri și jurnal “A patra dimensiune”, Editura Paralela 45
  • 2006 “A patra dimensiune”, a doua ediție revizuită Editura Paralela 45,
  • Din 1962 publică eseuri și cronică plastică, participă la emisiuni de radio și televiziune.

Opera[modificare | modificare sursă]

Beneficiar al unui limbaj gata constituit, ceea ce era în firea lucrurilor, dar și al unui limbaj care-și redobîndise dreptul la asumarea propriei sale existențe, un fapt care ținea, de această dată, de capriciile istoriei, Marin Gherasim se găsește, în deceniul șapte, la intersecția a două tendințe: una a gestului exploziv, a expresiei seduse de propria ei vitalitate și de conștiința proaspătă a libertății - a cărei consecință era un expresionism lirico-abstract - și una a rigorii în construcția imaginii, a definirii formale și a dubitațiilor morale, de regăsit într-un figurativism bizar și ușor halucinat. într-una din lucrările care aparțin acestei perioade, cele două tentații formale sînt chiar exprimate simultan: în registrul de sus al imaginii, în zona ei aeriană și celestă, dacă ar fi să recurgem la o topografie simbolică, limbajul este liber, exploziv, încărcat de energie și de un patetism ingenuu, în timp ce în registrul inferior, cel corespunzător lumii materiale și existenței terestre, culoarea se ordonează, liniile converg către un centru gravitațional și forma capătă o evidentă structură antropomorfă. Această oscilație va mai continua o vreme, dar conținutul ei își va însuși o tot mai evidentă coloratură conceptual-simbolistă. Dacă ar fi să asociem aceste investigații ale lui Marin Gherasim unui alt moment din istoria artei noastre, asocierea nu s-ar putea face nici cu suprarealismul anilor 30-40 și nici cu experiențele moderniste, în general, ci, mai degrabă, cu gîndirea mitologizantă a lui Paciurea din perioada Himerelor. Gherasim încearcă acum să scruteze existența interogînd sursele, timpurile mitice cu alte cuvinte, și îi adaugă limbajului o ușoară componentă narativă, iar imaginii o importantă funcție moral-speculativă. însă această perioadă în care conceptualismul, expresionismul și un simbolism de o anumită factură coexistă, se succed și se intersectează, va fi depășită repede și se poate observa cu ușurință că nu gestul instinctiv și nici glosele pe marginea unor lumi imaginare îl interesau cu adevărat pe artist. Ele sînt doar forme de contact cu idealitatea, mici tentative de ieșire din real, inclusiv din "realul" imaginației, și de a intra în culturalul acreditat și, de aici, direct în sfera imponderabilă a spiritualului. Marin Gherasim părăsește, așadar, simbolismul pentru a recupera simbolicul, părăsește o lume convulsivă, patetică și în permanentă stare de combustie pentru a-și dobîndi echilibrul în proximitatea unor semne plastice deja investite moral și înlăuntrul unei tot mai pronunțate aspirații către sacru. începînd chiar cu ciclul Megalopolis, pictura sa se structurează sever, nucleele compoziționale devin imperative, liniile curbe se îndulcesc sau dispar cu totul în spațiul unei geometrii fără concesii. Topografia devine topos, orașul devine cetate, spațiile mari se preschimbă în incinte, în spații intermediare (arcade, porți, ferestre) sau în spații simbolice și rituale propriu-zise (abside, cărți, veșminte etc.). O componentă hieratică, de extracție oriental-bizantină, se exprimă tot mai vizibil în pictura lui Gherasim, fără, însă, a impinge reprezentarea în zona mimetismului sau în aceea a reanimării teziste. Cu toată vocația hieratic-abstractă pe care pictura sa pare a o dezvăluie tot mai mult în ultima vreme, Marin Gherasim rămîne în continuare un volupuos al culorii, un expresionist sui generis, dar nu unul dezlănțuit ca altădată, ci unul care a descoperit, după îndelungi exerciții, că strigătul sălbatic poate fi convertit în energie supravegheată, iar panica privirii se poate stinge în tihnă contemplativă. Aventură a unei conștiințe artistice autentice și neliniștite, imagine amplă a unei cariere exemplare, opera lui Marin Gherasim este și mărturia unui timp și a unei opțiuni. Ea descrie convingător atît ruptura față de ideologizarea deceniului șase, cît și de pictura precaută, cuminte și neutră. în definitiv, atestă fuga unei întregi generații din paradigma retiniană și intrarea precipitată în accea a unui spiritualism larg, ale cărui dimensiuni vor trebui cîndva analizate mai amănunțit.[13] Pavel Șușară

Aprecieri[modificare | modificare sursă]

  • Sorin Dumitrescu: Consecințele acțiunii artistice a lui Marin Gherasim, în pofida unei notorietăți consolidate de-a lungul nenumăratelor expoziții, articole de presă și exegeze, au rămas, credem, ținute sub obroc.

Este și motivul pentru care nimeni n-a băgat de seamă că, în timp ce se spulberau biserici cu nemiluita, în proximitatea noastră exista deja o sinaxă pictată a celor mai scumpe simboale ale Orientului Creștin.[14]

  • Nicolae Steinhardt: „Meritul lui Marin Gherasim e de a fi creat o pictură care paradoxal și antinomic se impune ca deopotrivă abstract-geometrică și emoțional fascinantă“.

Dincolo de uși în fața scaunelor, din cele trecătoare și perisabile nu mai rămâne mare lucru. Zorzoanele, clinchetele, par atât de departe și compromise! Cu adevărat în peisajele goale de oameni și de obiecte ale lui Marin Gherasim, în spațiile acelea întinse (nefinite) dintre porți și sedii- se vede bine- cele vremelnice sau de suprafață pier; cu adevărat „Toți și toate ca o haină se vor învechi și ca un veșmânt se vor schimba”; și persistă, se decanteză numai întrebările cu tâlc, esențele, faptele în toată severitatea și goliciunea lor mărturisitoare adică matca, matrice[15].

  • Magda Cârneci: Expoziția Drumul de la Dalles, sinteză a producției artistului din 1973 și până acum, își propune, cred, un pariu încă și mai ambițios. „Gândită” ca un parcurs, ca o „Cale”, cu serii și cicluri, cu centre de interes și noduri de intersecție, expoziția aceasta e mai de mai de grabă „întreprindere spirituală”. Arhitectonicul pare să primeze în ea asupra picturalului, și, prin el, proiectul ideatic mai vast. O clară intenție a expoziției stă astfel sub semnul lui „a zidi, a întemeia, a edifica” imaginea și sinele din temelii, a regăsi și restructura șarpanta esențială și profundă a vizualului, ca formă a spiritului.De unde geometrismul accentuat al acestei picturi inflxibile, care caută în epurarea acută a mijloacelor sale până la o sintaxă minimă, ireductibilă, nu forme posibile, ci Forma, nu narația ci Simbolul, cum se exprimă chiar artistul.

Liniei mondrianești a abstracției, în care cu evidență se integrează pictura lui actuală, Marin Gherasim caută să-i aducă o corectare, o completare esențială: „Sintagmei pure” i se caută o fructificare semnificativă pe măsură, ordinii elementare i se caută o întrupare figurală, sintaxei i se caută un vocabular, abstracției i se conferă o necesară, vitală iconografie. Prispa, Vatra, Fântâna, apoi Trepte, Praguri, Cupole și Cetăți, Tronul și Scutul și Cartea sunt serii tematice propunând în înlănțuirea lor un progam coeret și aureolat de perenitatea tradiției, alternativă posibilă și cu grad sporit de obiectivitate în fața dezlănțuitei subiectivități a mitologiilor artistice individuale care ne asaltează (...) Pe de altă parte, în spațiul artistic românesc, pictura lui Marin Gherasim , alături de alte câteva poetici vizuale înrudite, ilustrează un mod exemplar al atitudinii exemplare în și față de imagine; integrând și păstrând achiziția modernă a abstracției, dar raportându-se continuu la prestigiul și adevărul unui anume dat peren al „bizantinismului”, al tradiției autohtone, regăsind deci caracterul funciarmente iconic al imaginii, condiția ei de a întrupa, a da chip unei ordini cu sens și finalitate a lumii - această pictură încearcă o sinteză monumentală între modernitate și tradiție, conturând o posibilă, paradigmă culturală a locului.[16]

  • Mihai Ispir: Straniu, prețios, singular- o singularitate în care se simt, poate, urmele unor mai vechi experiențe cu reflexe suprarealiste-„obiectul”- motiv, dobândește la Marin Gherasim, datorită culorii,o vitalitate imprimată adânc în matricea sa geometrică .

O vitalitate ce a făcut sensibil parcursul axial al expoziției,de la Vatră la Synthronon, însumând semnificațiile tuturor ciclurilor. Acest parcurs , firește, simbolic, include temele eroului și jertfei pentru glie, privite de pictor în osmoză cu gravitatea arhitectonică a tuturor compozițiilor sale. Sintezele vizuale ale lui Marin Gherasim care, nu putem să nu adăugăm, și-au aflat rezonanțe foarte sensibile printre tinerii plasticieni, apar consonante și unor realități specifice artei ultimilor ani, marcate, sub specia postmodernismului, de sentimentul necesității unui spațiu cultural multiform, recuperator al valorilor trecutului. Ele fac dovada unei cercetări artistice pe cât de serioase pe atât de stăruitoare, ce atribuie deopotrivă laturii teoretice o însemnătate de prim ordin.[17]

Elementele încă expresioniste ale compozițiilor se coagulează, treptat, în arhitecturi ce vor deveni o constantă a creației ulterioare. Megalopolisul va ceda locul Drumului, drum către Marele semn, mai ales. Pentru că, din acest moment, elementul arhitectonic, mai ales bolta, însumează căutările spirituale ale creatorului. Ele vin din moștenirea bizantină pe care Marin Gherasim a primit-o în Bucovina natală, sunt filtrate prin sensibilitatea proprie, dar și printr-o filosofie din ce în ce mai cristalizată.

Cupola, Porțile ce seamănă tot mai mult cu porțile împărătești ale bisericilor, Pragul, Tronul, Absida, Armura - veșmânt liturgic, Scutul formează cadrul pentru căutarea Adevărului. Formele sunt din ce în ce mai epurate, arhitecturi clare, în interiorul cărora, de multe ori, accidentul plastic devine semnul frământării, al decriptării mișcărilor vieții și sufletului. Se păstrează interesul artistului pentru funcția expresivă a culorii, așternută în subtile armonii, ca în Fântâna, sau în combinații contrapunctice (unele piese din ciclul Memoria absidei). Pensulația nervoasă, punctiformă uneori, introduce mișcarea, neliniștea, scrisul intervine ca adjuvant al memoriei.

Bizanțul devenirii spirituale Ceea ce captează atenția în creația lui Marin Gherasim este capacitatea de a conferi expresionismului foarte special pe care îl practică, prin rigoarea compoziției, prin sensul constructiv al imaginii, trăsăturile clasicismului. Neliniștea, căutarea se produc, în esență, sub semnul seninătății, al înțelepciunii. Altfel, cu un mai acut simț al dramaticului, opera lui se înrudește cu aceea a lui Horia Bernea, de exemplu.

Punctul final al drumului este același. Traiectoria căii este numai aparent diferită, ea fiind determinată de temperamentul artistic al fiecăruia dintre ei. Amândoi sunt în căutarea a ceea ce Marin Gherasim numește A patra dimensiune. Și amândoi par, privindu-le picturile, să fi descoperit drumul către ea.

Odată cu deschiderea expoziției, a fost lansat și un excelent album, conceput de artistul însuși și editat de Institutul Cultural Român. Seriozitatea textelor introductive accentuează calitatea imaginilor, oferindu-i cititorului posibilitatea unei mai adânci înțelegeri a creației artistului.[18]

A patra dimensiune-fragmente de Jurnal[modificare | modificare sursă]

  • „Este nevoie să se simtă în lucrări o mișcare a sufletului, un palpit. E nevoie de a ajunge la expresia lăuntrului.”

(Marin Gherasim, 1974, A patra dimensiune, Jurnal de atelier, Editura Paralela 45 ( 2006 )

  • «Profesiune de credintă. Nu sunt interesat în chip esential decât de lumea omului, de „ce i se întâmplă unui om”, de soarta culturii în istorie. De dialogul lui pasionat cu „Mare Incognito”, cu Dumnezeu.

Natura (inconstientă), lumea obiectelor inerte, mă interesează doar în subsidiar. Mă fascinează viul, trăitul, trăirea. Mă fascinează avatarurile constiintei care apartine doar omului, aceasta fiintă sublimă si tragică, pentru că e lucidă si constientă de conditia sa.» (Marin Gherasim, A patra dimensiune, Jurnal de atelier, Editura Paralela 45 ( 2006 )[19]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Marin Gherasim
  2. ^ Marin Gherasim, Emisiunea inapoi la argument,realizator Horia Roman Patapievici,T.V.R.Cultural, 2006
  3. ^ Crezul lui Marin Gherasim, De ce pictez?(interviu), Revista Formula As, rubrica Lumea Românească, nr. 776, anul 2007
  4. ^ Catalogul Expoziției Memoriei lui George Apostu- Pictură, Marin Gherasim, Centrul Muzeal „George Apostu”, Bacău, 2009
  5. ^ Catalogul Expoziției „Paralele Spirituale”-Ion Sălișteanu/Marin Gherasim, Muzeul de Artă din Galați, 2006
  6. ^ Catalogul Expoziției „Secvențe”-partea a3a, Galeria Veroniki Art, București
  7. ^ Catalogul Expoziției „Teșcani 30 de ani”, Galeria Veroniki Art, București
  8. ^ Catalogul Expoziției „Secretul Maeștrilor, Marin Gherasim, Viorel Mărginean, Ion Stendl, Horea Paștina și Mihai Sârbulescu, Galeria Veroniki Art, București
  9. ^ Album Marin Gherasim, Premii-p.32 Editura Institutului Cultural Român, 2007
  10. ^ Album Marin Gherasim,Lucrări în muzee și colecții, p.32, Editura Institutului Cultural Român, 2007
  11. ^ Albumul Colecției Muzeului de Artă Comparată din Sângeorz-Bâi, Marin Gherasim, p.74, cu lucrarea Cămașa lui Mircea Vulcănescu, Ed. M.A.C.S.B., 2005
  12. ^ Album Marin Gherasim, Scrieri despre artă -p.33 Editura Institutului Cultural Român, 2007
  13. ^ Marin Gerasim, Cronică Plastică de Pavel Șușară
  14. ^ Galeriile Catacomba,Expoziție Sinaxarul de simboale a lui Marin Gerasim, text de Sorin Dumitrescu, în Ziarul „România Liberă”,nr. 1262, 24 mai 1994
  15. ^ Taina ușilor și slava jilțurilor, text de Nicolae Steinhardt, Incertitudini literare, Editura Dacia 1977
  16. ^ Un model al chipului locului, text de Magda Cârneci, „Contemporanul”, 26 iunie,1986
  17. ^ Simbol și construcție plastică,text de Mihai Ispir, Revista „Luceafărul”,28 iune, 1986
  18. ^ Pictura lui Marin Gherasim, Arhitectura și Marele semn, text de Victoria Anghelescu 2008
  19. ^ (Marin Gherasim, A patra dimensiune, Jurnal de atelier, Editura Paralela 45 ( 2006 )

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Album Marin Gherasim, Editura Institutului Cultural Român, 2007
  • Marin Gherasim, Dicționar de artă modernă și contemporană, Constantin Prut (ediție imbunătățită) Ed. Univers Enciclopedic 2002
  • Album Marin Gherasim, de Mihai Ispir,Editura Meridiane-1989
  • Marin Gherasim, Ateliere de artiști din București p.53-57, Coordonator Mihai Oroveanu, Editura Noimediaprint
  • Marin Gherasim, Catalogul Expoziției „Artă și Sacralitate”, p. 7, Galeriile de Artă Focșani, 2009, curator Alexandra Titu;
  • Marin Gherasim, Catalogul Expoziției Retrospective, Muzeul de Artă din Cluj
  • Marin Gherasim, Întâlniri cu Maeștrii Artei Românești Contemporane,p. 11-12, Iași
  • Marin Gherasim, Dicționar de Artă Modernă și Contemporană de Constantin Prut, Editura Albatros
  • Marin Gherasim, „13 Pictori români contemporani”, p. 34 de Alexandra Titu, Editura Meridiane 1987
  • Marin Gherasim, Lexiconul: Pictori, Sculptori și Desenatori români, de Mircea Deac, Ed. Medro
  • Marin Gherasim, Catalogul Expoziției Memoriei lui George Apostu- Pictură, Centrul Muzeal „George Apostu”, Bacău, 2009
  • Marin Gherasim, Pictura românească în imagini, autori: Vasile Florea, Dan Grigorescu, Marin Mihalache, Editura Meridiane
  • Catalogul Expoziției personale Marin Gherasim, „Galeria Nouă”, 1975; cuvânt înainte de Mihai Drișcu;
  • Marin Gherasim, Dicționar de Artă Contemporană de Octavian Barbosa, Editura Meridiane, 1976;
  • Marin Gherasim, Catalogul Expoziției personale,„Ciclul urban”, text de Octavian Barbosa, Galeria Apollo, 1973
  • Marin Gherasim, Catalogul Expoziției personale, texte de Răzvan Theodorescu,Galeria Simeza, 1977;
  • Alexandru Paleologu, Referire la Marin Gherasim, „Viața Românească”, nr,1-2, 1978,pp. 67–68
  • Catalogul Expoziției personale Marin Gherasim, Buzău 1978; cuvânt înainte de Doina Bujor;
  • Marin Gherasim, Arta Românească, volumul al 2 lea, Vasile Florea, Editura Meridiane, 1982
  • Marin Gherasim,Dicționarul avangardelor, de Dan Grigorescu Ed. Enciclopedică, 2003;
  • Sinaxarul de simboale al lui Marin Gherasim, p. 79-84 text de Sorin Dumitrescu, Anticritice/Artiștii Catacombei, Editura Anastasia, 2002
  • Marin Gherasim, Experimentul în arta românească după 1960, de Alexandra Titu, Ed. Meridiane, 2003
  • Marin Gherasim, Artele Plastice în România 1945-1989, de Magda Cârneci, Ed. Meridian, 2000;
  • Marin Gherasim, Taina ușilor și slava jilțurilor, text de Nicolae Steinhardt, Incertitudini critice, Ed. Dacia, 1977;
  • Catalogul Expoziției „Paralele Spirituale”-Ion Sălișteanu/Marin Gherasim, Muzeul de Artă din Galați, 2006
  • Marin Gherasim, Catalogul Expoziției „Teșcani 30 de ani”, Galeria Veroniki Art, București, 2006
  • Catalogul Expoziției „Secretul Maeștrilor, Marin Gherasim, Viorel Mărginean, Ion Stendl, Horea Paștina și Mihai Sârbulescu, Galeria Veroniki Art, București, 2010
  • Albumul Colecției Muzeului de Artă Comparată din Sângeorz-Bai, Marin Gherasim, p. 74, cu lucrarea Cămașa lui Mircea Vulcănescu, Ed. M.A.C.S.B., prefață de Pavel Șușară, 2005

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri