Jean-Georges Noverre
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jean Georges Noverre (n. 29 aprilie 1727 – d. 19 octombrie 1810) a fost un dansator şi maestru de balet francez. A a adus o nouă concepţie în arta baletului, l-a reformat şi a pus bazele coregrafiei moderne. Ziua lui de naştere a devenit Ziua internaţionlă a dansului.
Noverre s-a născut la Paris, la 29 aprilie 1727, într-o familie de protestanţi. Tatăl sau era originar din Lausanne şi, după prăbuşirea lui Carol XII, în armata căruia servise ca adjutant, se stabilise în capitala Franţei, probabil ca angajat în garda de elveţieni a palatului. Mama sa era franţuzoaică, originară din Picardia.
Noverre fusese destinat de către parinţii săi carierei militare, dar el a dorit să devină dansator. Profesor de coregrafie i-a fost Louis Dupre, dansator talentat şi un reputat creator de balete; ca elev şi ulterior ca profesionist, o vizita deseori pe Marie Salle, cu care avea îndelungi discutii asupra problemelor dansului. Dupre i-a inlesnit în primavara anului 1743 angajarea la Opera comică, deschisă de Jean Monnet, cu ocazia bâlciului anual de la St.Laurent.
In toamna aceluiaşi an, Noverre a dansat un menuet împreună cu colega sa Puvigne de Fontainebleau în faţa lui Ludovic al XV-lea. Probabil spre finele anului 1743 sau la inceputul anului următor a plecat la Berlin, în trupa lui F.M.Lany, dansator şi coregraf strălucit, care fusese chemat de Frederic cel Mare să organizeze spectacolele de balete ale curţii. In capitala Prusiei cunoscut-o pe Barbara Campanini (La Barberina), dansatorare deosebit de apreciată, care, dupa ce a studiat în Italia, fusese şi eleva lui John Rich la Londra şi practica, de asemenea, pantomima.
Noverre dansează apoi la Dresda şi Strasbourg. În 1750 lucrează ca maestru de balet la Lyon şi Marsilia, iar în 1754 e angajat la Opera comică din Paris. În aceşti ani, s-a manifestat ca un apreciat autor de balete, primul dintr-o lungă serie fiind Sărbători chinezeşti. În 1755, Noverre a plecat la Londra chemat de celebrul actor englez, David Garrick, ca să prezinte baletul Sărbători chinezeşti la Teatrul Drury Lane. Întors în Franţa cu supranumele de Shakespeare al dansului, pe care i-l dăduse Garrick, Noverre reprezintă în 1757, la Lyon, baletele Capriciile Galateii, Toaleta lui Venus, Sărbătorile şi Geloziile din serai.
La întrebarea ce este baletul? pe care şi-o puneau mulţi teoreticieni, Noverre căutase un răspuns în doctrina lui Aristotel şi afirma ca baletul, de orice tip ar fi, trebuie, ca şi poezia, să aibă două părţi: una calitativă iar cealaltă cantitativă. Baletul este însă şi un tablou sau o suită de tablouri reunite printr-un subiect; scena este pânza pe care autorul îşi aşterne ideile; muzica, decorurile şi costumele alcătuiesc culorile; coregraful baletului este pictorul acestui tablou. Când este bine compus, baletul este o pictură vie a moravurilor, obiceiurilor, costumelor şi pasiunilor, în care există un grad de tensiune pe care cuvintele nu-l ating sau, mai degrabă, pentru care nu există cuvinte. Atunci intervine dansul în acţiune.
[modifică] Opere principale
- Les Fêtes chinoises (Paris 1754) (mus. Jean-Philippe Rameau)
- La Fontaine de jouvence (Paris 1754)
- La Toilette de Vénus (Lyon 1757) (mus. François Granier)
- L'Impromptu du sentiment (Lyon 1758)
- La Mort d'Ajax (Lyon 1758) (mus. François Granier)
- Alceste (Stuttgart 1761 - Viena 1767) (mus. Christoph Willibald Gluck)
- La Mort d'Hercule (Stuttgart 1762)
- Psyché et l'Amour (Stuttgart 1762) (mus. Jean-Joseph Rodolphe)
- Jason et Médée (Stuttgart 1763 - Viena 1767 - Paris 1776 e 1780 - London 1781) (mus. Jean-Joseph Rodolphe)
- Hypermnestre (Stuttgart 1764)
- Diane et Endymion (Viena 1770)
- Le Judgement de Pâris (Viena 1771)
- Roger et Bradamante (Viena 1771)
- Agamemnon vengé (Viena 1772)
- Iphigénie en Tauride (Viena 1772) (mus. Christoph Willibald Gluck)
- Thésée (Viena 1772)
- Acis et Galathée (Viena 1773)
- Adèle de Ponthieu (Viena 1773 - Londra 1782)
- Alexandre et Campaspe de Larisse (Viena 1773)
- Les Horaces et les Curiaces (Viena 1774 - Paris 1777)
- Renaud et Armide (Milano 1775 - Londra 1782)
- Apelle et Campaspe (Paris 1776 - Lyon 1787)
- Les Caprices de Galatée (Paris 1776 - Londra 1789)
- Annette et Lubin (Paris 1778)
- Les Petits Riens (Paris 1778) (mus. Wolfgang Amadeus Mozart e al.)
- Les Amours d'Énée et de Didon (Lyon 1781)
- La Fête du Sérail (Paris 1788)
- L'Amour et Psyché (Londra 1788) (mus. Jean-Joseph Rodolphe)
- La Fête de Tempé (Londra 1788)
- Admète (Londra 1789)
- La Bergère des Alpes (Londra 1794)
- La Vittoria (Londra 1794)
- Windsor Castle (Londra 1795)

