J. D. Salinger

Jerome David Salinger
Date personale
Născut	1 ianuarie 1919 Manhattan, New York, Statele Unite ale Americii
Decedat	27 ianuarie 2010 (91 de ani) Cornish, New Hampshire, Statele Unite ale Americii
Căsătorit cu	Claire Douglas[*][[Claire Douglas (British psychologist (b. 1933))|​]] (1955–1967)
Copii	Matt Salinger Margaret Salinger[*][[Margaret Salinger (actress)|​]]
Cetățenie	Statele Unite ale Americii
Religie	Zen iudaism
Ocupație	scriitor
Limbi vorbite	limba engleză
Pseudonim	Nu avea un anumit pseudonim.
Studii	Universitatea Columbia Columbia University School of General Studies[*][[Columbia University School of General Studies (school of General Studies in the USA)|​]] Valley Forge Military Academy and College[*][[Valley Forge Military Academy and College (private boarding school in the United States)|​]] McBurney School[*][[McBurney School (defunct high school in New York City)|​]] PS 6[*][[PS 6 (public school in Manhattan, New York City, United States)|​]]
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1940–1965
Limbi	limba engleză
Specie literară	povestire, nuvelă, roman
Operă de debut	"De veghe în lanul de secară"
Opere semnificative	De veghe în lanul de secară (1951)
Influențe Sherwood Anderson, Anton Cehov, F. Scott Fitzgerald, Gustave Flaubert, Ernest Hemingway, Franz Kafka, Ring Lardner, Lev Tolstoi
A influențat pe Stephen Ciboski, Jonathan Safran Foer, Haruki Murakami, Tom Robbins, Philip Roth, Louis Sachar, John Updike, Richard Yates, Igor Štiks
Semnătură

Jerome David „J.D.” Salinger (n. 1 ianuarie 1919, Manhattan, New York — d. 27 ianuarie 2010, Cornish, New Hampshire) a fost un scriitor american, cunoscut mai ales pentru romanul său De veghe în lanul de secară (en. The Catcher in the Rye, 1951) și firea solitară. Ultima sa lucrare publicată a fost scrisă în anul 1965, iar în 1980, autorul a acordat ultimul său interviu.

Primii ani. Debutul

Salinger s-a născut în New York, ca fiu al unui tată evreu și al unei mame de origine irlandeză catolică. Și-a petrecut copilăria în Manhattan.

A început să scrie proză scurtă în timpul liceului, reușind să publice câteva scrieri la începutul anilor 1940, înainte de a fi recrutat în al Doilea Război Mondial. În această perioadă a publicat și două episoade din ceea ce avea să devină De veghe în lanul de secară: „Sunt nebun” și „Ușoară rebeliune în afara Madison-ului” (en. „Slight Rebellion Off Madison”).

A urmat Academia Militară Valley Forge din Pennsylvania, pe care se bazează descrierea școlii Pencey Prep din romanul De veghe în lanul de secară. A întrerupt scrisul câțiva ani pe durata celui de al Doilea Război Mondial, unde a fost martorul unor acțiuni din cele mai feroce lupte. Acestea l-au marcat emoțional profund și, mai târziu, a revenit asupra întâmplărilor de război în mai multe povestiri, cea mai remarcabilă fiind „Pentru Esme – cu dragoste și abjecție”, a cărei voce narativă aparține unui soldat traumatizat.

Activitate

În 1948 publică în revista The New Yorker povestirea „O zi perfectă pentru peștele-banană”, ce s-a bucurat de aprecierea criticii. Salinger va continua să-și publice scrierile în The New Yorker. În 1951 apare romanul De veghe în lanul de secară, care înregistrează un succes la public imediat. Relatarea alienării adolescentine și a pierderii inocenței pentru protagonistul Holden Caulfield i-a marcat pe cititori, în special pe cei tineri. Cartea continuă să fie citită de un public numeros și să genereze controverse; în cursul unui an se vând aproximativ 250 000 de exemplare.

Succesul lui De veghe în lanul de secară l-a adus pe Salinger în atenția publicului; din acest motiv, scriitorul s-a izolat și a ales să publice noi scrieri într-un ritm mai rar. S-a mutat din New York în Cornish, New Hampshire, unde a continuat să scrie romane pe care nu le-a publicat. Pe cât posibil, a încercat să scape expunerii și atenției publice („Sentimentele de anonimat-obscuritate ale unui scriitor sunt (...) bunul cel mai de preț pe care îl primește cu împrumut”, spunea el). După De veghe... a urmat volumul Nouă povestiri (1953), apoi seria familei Glass, Franny și Zooey (1961, conținând o nuvelă și o povestire asupra diferentei dintre schizofrenie si crestinism) și Dulgheri, înălțați grinda acoperișului și Seymour: o prezentare (1963, două nuvele). Ultima sa lucrare publicată este nuvela „Hapworth 16, 1924”, apărută în The New Yorker în data de 19 iunie 1965.

Mai târziu, Salinger a avut parte de o atenție publică nedorită în mai multe momente, între care o acționare în judecată a biografului britanic Ian Hamilton (anii 1980) și apariția la finele anilor 1990 a memoriilor scrise de două persoane apropiate față de el: Joyce Maynard, o fostă iubită, și Margaret Salinger, fiica lui. Conflictul cu Hamilton a fost provocat de intenția acestuia de a publica o biografie incluzând scrisorile lui Salinger către prieteni și alți autori. Salinger l-a acționat în judecată pentru a opri publicarea cărții. În cele din urmă aceasta a fost publicată, cu conținutul parafrazat al scrisorilor; curtea a deliberat că, deși o persoană poate poseda o scrisoare din punct de vedere material, conținutul ei este proprietatea autorului. Un rezultat neintenționat al sentinței a fost că unele detalii ale vieții intime a lui Salinger – inclusiv faptul că a scris două romane și numeroase povestiri fără a le publica – au devenit cunoscute prin stenogramele procesului.

În 1996, o editură obscură a anunțat că negociase cu Salinger publicare povestirii „Hapworth 16, 1924” sub formă de carte, însă lansarea a fost ulterior amânată pe un termen nedefinit. Autorul a intrat din nou în atenția publică în iunie 2009, când l-a dat în judecată pe un scriitor pentru că a folosit un personaj din romanul De veghe în lanul de secară fără a respecta drepturile de autor.

Salinger a murit de bătrânețe pe data de 27 ianuarie 2010, în locuința sa din Cornish, New Hampshire.

După moartea sa, familia a anunțat că a găsit în seiful scriitorului in jur de 14 manuscrise de proză, unele continuând seria familiei Glass, pe care urmează să le tipărească.

Opere în limba română

În anii 1990, Editura Univers a publicat romanele sale într-o serie de autor. Romanul De veghe în lanul de secară a fost reluat de Editura Polirom, în 2002. Ulterior, la Polirom au mai apărut: Nouă povestiri (2001), Dulgheri, înălțați grinda acoperișului și Seymour: o prezentare (2002) și Franny și Zooey (2002).

Legături externe

• en Letters to J.D. Salinger Arhivat în 30 iunie 2007, la Wayback Machine.
• en salinger.org Arhivat în 8 septembrie 2008, la Wayback Machine., fan site
• J.D. Salinger, scriitorul care și-a detestat propria faimă, 30 ianuarie 2010, Florentina Ciuverca, Evenimentul zilei
• J.D. Salinger și Rugăciunea inimii (despre cartea „Franny și Zooey”) Arhivat în 5 decembrie 2013, la Wayback Machine., 2 august 2011, Dan Stanca, Ziarul Lumina
• Salinger a murit acum 50 de ani. Sau nu, Iulia Popovici, Observator cultural - numărul 512, februarie 2010