Infailibilitatea papală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Infailibilitatea papală este o dogmă a Bisericii Catolice despre faptul că Papa de la Roma este nesupus greșelii când solemn declară sau promulgă învățăturile dogmatice ale Bisericii în domeniul credinței sau a moralei. Această dogmă explică infailibilitatea prin lucrarea Sfântului Duh, care asigură că învățăturile proclamate vor fi desăvârșite și primite de toți catolicii.

Doctrina a fost definită în 1870 ca dogmă de către Conciliul Vatican I convocat de către Papa Pius al IX-lea, în pofida opoziției acerbe venită în special din partea episcopatului din Germania și Austro-Ungaria. Conform teologiei catolice, sunt câteva concepte majore pentru înțelegerea revelației divine și infailibile: Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, și Sfântul Magisteriu. Învățătura despre infailibilitatea papală face parte din Sfântul Magisteriu, care la rândul său este compus din conciliile ecumenice și „magisteriul universal și comun”.

Principalii oponenți ai dogmatizării infailibilității au fost cardinalul Friedrich zu Schwarzenberg, arhiepiscop de Praga și cardinalul Lajos Haynald, arhiepiscop de Kalocsa.

Legături externe[modificare | modificare sursă]