Georges Dumézil

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Georges Dumézil

Dumezil Georges.jpg
Filologul Georges Dumézil
Naștere 4 martie 1898
Paris, Franța
Deces 11 octombrie 1986, (88 de ani)
Paris, Franța
Ocupație filolog, etnolog și istoric al civilizațiilor
Naționalitate Franţa Franța
Studii Școala Normală Superioară din Paris
Activitatea literară
Activ ca scriitor 1924 - 1985
Opere semnificative Le festin d’Immortalité, étude de mythologie comparée indo-européenne"


Note
Doctor honoris causa al universităților din Uppsala (1955), Istanbul (1964), Berna (1969), Liège (1979)

Georges Dumézil (n. 4 martie 1898, Paris - d. 11 octombrie 1986) a fost un filolog, etnolog și istoric al civilizațiilor, membru al Academiei Franceze.

Biografie[modificare | modificare sursă]

După studiile de la colegiul din Neufchâteau și liceele de la Troyes, Tarbes și Louis-le-Grand, în 1916 a intrat la Școala Normală Superioară. La scurt timp a fost mobilizat și a plecat la război (Primul Război Mondial), unde a luat parte la luptele din 1917 și 1918.

După ce a absolvit literele și a predat câteva luni la liceul din Beauvais, din 1921 a fost lector la Universitatea din Varșovia. A primit o bursă pentru doctorat, susținând în 1924 teza cu titlul Le Festin d’Immortalité (Festinul nemuririi) în mitologiile indo-europene.

Apoi, timp de șase ani (1925-1931) a fost profesor de istorie a religiilor la Universitatea din Istanbul, după care, timp de doi ani (1931-1933), lector la Universitatea din Uppsala.

După întoarcerea în Franța, a fost numit chargé de conférences (lector) pe perioada 1933-1935, apoi director de studii (1935-1968) la École pratique des Hautes Étude (Școala Practică de Înalte Studii) Secția a V-a, pentru studiul comparat al religiilor popoarelor indo-europene.

A fost ales la Collège de France pentru a ocupa catedra de Civilizație indo-europeană, creată pentru el, unde a predat până la pensionare (1949-1968).

Următorii trei ani după pensionare (1968-1971) i-a petrecut în Statele Unite ale Americii, la Princeton, Chicago și Los Angeles.

A fost Doctor honoris causa al universităților din Uppsala (1955), Istanbul (1964), Berna (1969), Liège (1979), membru asociat al Academiei regale a Belgiei (1958), membru corespondent al Academiei de Știința din Viena (1968), membru al Academiei de Inscripții și litere din Paris (1970), membru de onoare a Academiei Regale Irlandeze, secțiunea de Literatură și antichități (1974), membru de onoare al Institutului Antropologic al Marii Britanii și Irlandei de Nord (1974).

În data de 26 octombrie 1978 a fost ales membru al Academie Franceze, pe locul lui Jacques Chastenet (fotoliul 40) și a fost primit ca membru în 14 iunie 1979 de Claude Lévi-Strauss.[1]

Distincții[1][modificare | modificare sursă]

  • Officier de la Légion d'honneur (Ofițer al legiunii de onoare)
  • Croix de guerre 1914-1918 (Crucea de război 1914-1918)
  • Commandeur des Palmes académiques (Comandor al palmelor academice)

Scrieri[2][modificare | modificare sursă]

  • 1924 - Le festin d’Immortalité, étude de mythologie comparée indo-européenne(Annales du Musée Guimet)
  • 1929 - Le problème des Centaures, étude de mythologie comparée indo-européenne(Annales du Musée Guimet)
  • 1930 - Légendes sur les Nartes (Institut d’Études Slaves)
  • 1935 - Flamen-Brahman
  • 1939 - Mythes et dieux des Germains, essai d’interprétation comparative (PUF)
  • 1940 - Mitra-Varuna, essai sur deux représentations indo-européennes de la Souveraineté (PUF)
  • 1941 - Jupiter Mars Quirinus, vol.1 : Essai sur la conception indo-européenne de la société et sur les origines de Rome (Gallimard)
  • 1942 - Horace et les Curiaces (Gallimard)
  • 1943 - Servius et la fortune, essai sur la fonction sociale de louange et de blâme (Gallimard)
  • 1944 - Jupiter Mars Quirinus, vol.2 : Naissance de Rome (Gallimard)
  • 1945 - Jupiter Mars Quirinus, vol.3 : Naissance d’Archanges, essai sur la formation de la théologie zoroastrienne (Gallimard)
  • 1947 - Tarpeia, cinq essais de philologie comparative (Gallimard)
  • 1948 - Loki (G.P. Maisonneuve)
  • 1949 - L’héritage indo-européen à Rome (Gallimard)
  • 1949 - Le troisième souverain (G.P. Maisonneuve)
  • 1952 - Les dieux des Indo-Européens (PUF)
  • 1954 - Rituels indo-européens à Rome (Klincksieck)
  • 1956 - Déesses latines et mythes védiques (Coll. Latomus)
  • 1956 - Aspects de la fonction guerrière chez les Indo-Européens
  • 1957 - Contes et légendes des Oubykhs (Institut d’Ethnologie)
  • 1957 - Contes lazes (Institut d’Ethnologie)
  • 1958 - L’idéologie tripartite des Indo-Européens (Coll. Latomus)
  • 1959 - Études oubykhs (A. Maisonneuve)
  • 1959 . Les dieux des Germains, essai sur la formation de la religion scandinave (PUF)
  • 1960-1967 - Documents anatoliens sur les langues et les traditions du Caucase (A. Maisonneuve)
  • 1965 - Le livre des héros, légendes ossètes sur les Nartes (Gallimard)
  • 1966 - La religion romaine archaïque, avec un appendice sur la religion des Étrusques (Payot)
  • 1968 - Mythe et épopée, I. L’idéologie des trois fonctions dans les épopées des peuples indo-européens (Gallimard)
  • 1969 - Idées romaines' (Gallimard)
  • 1969 - Heur et malheur du guerrier, aspects de la fonction guerrière chez les Indo-Européens (PUF)
  • 1970 - Du mythe au roman, la Saga de Hadingus et autres essais (PUF)
  • 1971 - Mythe et épopée, II. Types épiques indo-européens : un héros, un sorcier, un roi (Gallimard)
  • 1973 - Mythe et épopée, III. Histoires romaines (Gallimard)
  • 1975 - Fêtes romaines d’été et d’automne, suivi de Dix Questions romaines (Gallimard)
  • 1975 - Le verbe oubykh, études descriptives et comparatives (Mémoires publiés par l’Académie des Inscriptions et belles-lettres)
  • 1977 - Les dieux souverains des Indo-Européens(Gallimard) (Zeii suverani ai indo-europenilor), Versiune românească de Petru Creția, Editura Univers Enciclopedic, București, 1997
  • 1978 - Romans de Scythie et d’alentour (Payot)
  • 1979 - Mariages indo-européens, suivi de Quinze Questions romaines (Payot) Căsătorii indo-europene ; Cincisprezece chestiuni romane trad. din lb. franceză de Crina Berdan; trad. textelor din lb. latină, note și glosar de Mihaela Paraschiv. Editura Polirom, Iași, 2002.
  • 1982 - Apollon sonore et autres essais (Gallimard)
  • 1984 - Le moyne noir en gris dedans Varenne, sotie nostradamique (Gallimard)
  • 1985 - L’oubli de l’homme et l’honneur des dieux (Gallimard) Uitarea omului și onoarea zeilor, Editura Univers Enciclopedic, București,

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

  • Mit și epopee, Editura Științifică, 1993, traducere de Gabriela Creția în colaborare cu Francisca Băltăceanu și Dan Slușanschi
  • Mit și istorie, Editura Amarcord, Timișoara, 1996
  • Zeii suverani ai indo-europenilor Editura Univers Enciclopedic, București, 1997, traducere de Petru Creția,
  • Uitarea omului și onoarea zeilor, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998, traducere de George Anania,
  • Cele patru puteri ale lui Apolo, Editura Univers Enciclopedic, București, 1999, traducere de George Anania
  • Căsătorii indo-europene ; Cincisprezece chestiuni romane, Editura Polirom, Iași, 2002. ISBN 973-683-905-2, traducere de Paraschiv Mihaela

Note[modificare | modificare sursă]