Educația religioasă în România

De la Revoluția română din 1989, care a pus capăt regimului comunist din România, există 18 culte religioase recunoscute de autorități în România, culte care au șansa de a recâștiga bunuri pierdute după 1945, anul când dr. Petru Groza din Frontul Plugarilor, apropiat comuniștilor, a devenit prim-ministru. De la acea dată, Partidul Comunist Român a început o campanie de secularizare, încercând să transforme țara într-un stat ateu de-a lungul liniei marxist-leniniste. După Revoluția din 1989 au existat presiuni asupra autorităților post-comuniste de a introduce educația religioasă în școlile publice, de a oferi un sprijin financiar substanțial pentru instituțiile teologice pentru a permite reluarea rolului lor în societate prin postarea clerului în spitale, în casele de bătrâni și în închisori. Deși învățământul a fost un domeniu în care biserica a înregistrat un succes în primele etape ale tranziției post-comuniste, educația religioasă a rămas opțională.

Educația religioasă sub comunism

La scurt timp după 1947, educația religioasă a intrat sub controlul autorităților comuniste. Un departament de culte religioase, un organism guvernamental care se ocupa de chestiunile religioase, exista din perioada pre-comunistă, el continuând să existe, dar a fost transformat într-o agenție de stat care se ocupa de un control strict asupra afacerilor religioase din țară. Recent s-a arătat că Securitatea avea inclus un departament special de supraveghere a vieții religioase, care a încercat să rezolve așa-numitele probleme ale cultelor, în special a grupurilor religioase și a persoanelor fizice ostile noului regim.

Evoluția post-comunistă

După decenii de ateism susținut oficial, una din primele cereri ale bisericilor a fost reluarea educației religioase pre-universitare în școlile publice. În ianuarie 1990, mai puțin de o lună după ce liderul comunist Nicolae Ceaușescu a fost ucis de un pluton de tragere, după ce autoritățile post-comuniste au avut timp să modifice sistemul educațional, noul secretar de stat pentru culte religioase, Nicolae Stoicescu, împreună cu structura de conducere colectivă a Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod, a promis sprijinul lor pentru introducerea educației religioase în școlile publice, la toate nivelurile învățământului pre-universitar. Religia este o materie opțională, la care participă elevii care aparțin respectivului cult sau cei care doresc. Elevii care sunt atei sau nu doresc să învețe religia, au posibilitatea de a renunța la acestă materie.

Senatul român a discutat proiectul de lege cu privire la învățământul pre-universitar la 13 iunie 1995, în prezența ministrului educației Liviu Maior (social-democrat), iar cea mai mare parte a discuțiilor a fost centrată pe articolul 9, care recunoștea educația religioasă în școlile publice. În primul rând, Gheorghe Dumitrașcu, reprezentatul comisiei pentru educație, a propuns ca articolul 9 să fie formulat astfel: "Curriculumul școlar include ca materie de studiu religia. Studierea religiei este obligatorie în școala primară și opțională în liceu, materia opțională fiind de morală religioasă . Studiul religiei este, de asemenea, opțional, în funcție de religia și conștiința fiecărui elev."

Curtea Constituțională a României a decis la 12 noiembrie 2014 că dispozițiile Legii învățământului nr.84/1995 și ale Legii educației naționale nr.1/2011 care prevăd că „La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie” sunt neconstituționale. Argumentația Curții pornește de la ideea că cel care vrea să facă ceva trebuie să ceară acel lucru, și nu cel care nu vrea. Prin urmare, înscrierea din oficiu a elevilor la ora de religie încalcă dreptul la libertatea conștiinței. De aceea, „părinții care vor să își înscrie copiii la materia Religie trebuie să depună o cerere”, materia nemaifiind obligatorie.

O schimbare a fost reorganizarea educației religioase, în special în școlile primare. România are mai mult de 86% din populație de religie creștin-ortodoxă. Alți 6 la sută aparțin Bisericii Catolice și 3% sunt membrii ai bisericilor protestante. Musulmani si evrei constituie mai puțin de 1% și, de asemenea, au început să pună în aplicare educația lor religioasă în școli. În societatea românească, numărul de persoane fără nici o credință (ne-botezați și care nu au fost căsătorit într-o cununie religioase) este foarte mic, sub 0,1%.

În pofida unui deficit de cadre didactice calificate în religie, mulți preoți și studenți în teologie acoperă lipsurile. Biserica Ortodoxă Română are 37 de licee (seminarii), precum și, în învățământul superior, 12 facultăți de teologie, cu peste 9400 studenți specializate în:

• Preoție
• Școală
• Servicii sociale
• Artă Sacră.

Vezi și

• Educația în România
• Religia în România
• Istoria educației în România
• Biserica Ortodoxă Română

Bibliografie

• Lucian Turcescu and Lavinia Stan, "Educația Religioasă în România," Studii Comuniste și Post-comuniste 38, 2005, paginile 381-401.
• Lavinia Stan și Lucian Turcescu, "Biserica Ortodoxă Română și democrația post-comunistă," Studii Europa-Asia, vol. 52, nr. 8 (Decembrie 2000), pp. 1467-1488, republicată în Perspectivele Est-Europene, vol. 3, nr. 4 (22 februarie 2001), și vol. 3, nr. 5 (7 martie 2001).
• Lavinia Stan și Lucian Turcescu, Religie si Politica in Romania postcomunista (Curtea Veche, 2009).
• edu.ro - Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului
• cultura.ro - Ministerul Culturii și Cultelor
• patriarhia.ro - Biserica Ortodoxă Română
• catholica.ro - Biserica Romano-Catolică din România
• greco-catolic.ro - Biserica Greco-Catolică din România Arhivat în 21 octombrie 2006, la Wayback Machine.

Legături externe

• Avem nevoie de un învățământ confesional?, 1 iulie 2008, Constantin Cucoș, ziarullumina.ro