Dietrich von Choltitz

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Dietrich von Choltitz
Bundesarchiv Bild 183-2003-1112-500, Dietrich v. Choltitz.jpg

Von Choltitz în 1938
Trăit 9 noiembrie 18944 noiembrie 1966
Locul nașterii: Wiese Gräflich, Kreisul Neustadt in Oberschlesien
Locul decesului: Baden-Baden
A luptat pentru Flag of the German Empire.svg Imperiul German (1907-1918)
Flag of Germany.svg Republica de la Weimar (1918-1933)
Flag of German Reich (1935–1945).svg Germania Nazistă (1933-1945)
Ani de serviciu 1907-1945
Gradul General der Infanterie
Unitatea Divizia a 11-a Panzer
Bătălii / Războaie: primul război mondial
al doilea război mondial
Decorații și distincții Crucea de Cavaler a Crucii de Fier

General der Infanterie Dietrich von Choltitz (n. 9 noiembrie 1894, Wiese Gräflich, Silezia — d. 4 noiembrie 1966, Baden-Baden) a fost un ofițer german, guvernator militar nazist al Parisului în timpul celui de-al doilea război mondial. În ultimele zile ale ocupației germane a capitalei franceze, el nu a executat ordinul lui Adolf Hitler pentru distrugerea Parisului.

Carieră militară[modificare | modificare sursă]

În timpul primului război mondial, von Choltitz a luptat pe frontul de vest cu gradul de locotenent. A rămas în cadrul Reichswehrului în timpul Republicii de la Weimar, fiind înaintat la gradul de căpitan de cavalerie în 1929. A devenit mai apoi comandant al batalionului al 3-lea al „Luftlande-Infanterieregiment 16” cu gradul de maior, pentru ca din 1938 să fie avansat la gradul de locotenent-colonel.

În timpul celui de-al doilea război mondial, batalionul lui von Choltitz a luptat pentru ocuparea Rotterdam în 1940 printr-o acțiune aeropurtată. Succesul acestei operațiuni i-a adus lui von Choltitz ordinul Crucea de Cavaler a Crucii de Fier. În septembrie 1940, el a devenit comandantul unui regiment. În 1941 a fost avansat la gradul de colonel. În timpul luptelor de pe frontul de răsărit, regimentul lui von Choltitz a participat la asediul Sevastopolului în iunie 1942. În același an, von Choltitz a fost avansat la gradul de general-maior, iar în 1943 la gradul de general-locotenent. Printre posturile de conducere ocupate s-au numărat cele de adjunct al comandantului Diviziei a 260-a de infanterie și de comandant al Corpului al 48-lea Panzer. Din martie 1944, el a luptat pe frontul din Italia, iar din iunie 1944 pe frontul de vest. După eliberarea Parisului de către luptătorii rezistenței franceze și ai Franței Libere, el a fost o perioadă prizonier de război în Anglia.

Guvernator al Parisului[modificare | modificare sursă]

Pe 1 august 1944, von Choltitz a fost avansat la gradul de general de infanterie, iar pe 7 august a devenit guvernator militar al Parisului. El a sosit la Paris pe 9 august. În următoarele 16 zile, el nu a executat mai multe ordine explicite ale lui Hitler, care îi cerea să distrugă orașul. Ordinul Führerului din 23 august era clar: „Orașul nu trebuie să cadă în mâinile inamicului decât ruinat complet”. Se povestește că Hitler a telefonat generalului țipând: „Brennt Paris?” ("Arde Parisul?")

Von Choltitz a reușit ca, printr-un amestec de lupte directe cu insrugenții parizieni, negocieri cu reprezentanții rezistenței și măsuri de forță, să-și salveze forțele principale de la pieire și să cruțe Parisul de la distrugere. În fruntea celor 17.000 de oameni de sub comanda sa, von Choltitz a capitulat în fața generalului francez Philippe Leclerc și a liderului rezistenței Henri Rol-Tanguy pe 25 august 1944. Generalul von Choltitz este considerat de unii istorici, în special germani, ca „salvator al Parisului” "[1], părere care nu este însă împărtășită și de cei mai mulți francezi.[2]

În 1947, Dietrich von Choltitz a fost eliberat din prizonierat. A murit în noiembrie 1966 în orașul Baden-Baden. A fost îngropat în cimitirul orașului Baden-Baden, în prezența mai multor ofițeri superiori francezi. În Baden-Baden se afla cartierul general al trupelor franceze din Germania.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Gen. Dietrich von Choltitz Dies; 'Savior of Paris' in '44 was 71”. The New York Times: p. 88. 6 noiembrie 1966. 
  2. ^ [1] 100.000 émissions radio télé – arhivele Institutului Național al Audiovizualului

Legături externe[modificare | modificare sursă]