Armia Krajowa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Statul Secret Polonez Istoria Poloniei
Autorităţile
Guvernul
Administraţia
Parlamentul
Tribunalele
Organizaţiile politice
1Partidul Socialist Polonez (stânga)
2Stronnictwo Ludowe (agrarienii)
3Stronnictwo Narodowe (dreapta moderată)
Stronnictwo Pracy (creştin-democraţii)
4Partidul Muncitoresc Polonez (comuniştii)
5Bund şi Hatzoar (stânga evreiască)
6Betar (sioniştii)
Obóz Narodowo-Radykalny (dreapta tradiţională)
Falanga (extrema dreaptă)
Stronnictwo Demokratyczne (centriştii)
Organizaţiile militare
Związek Walki Zbrojnej
Armia Krajowa
Szare Szeregi
1MR PPR-WRN şi GL WRN
2Państwowy Korpus Bezpieczeństwa şi Bataliony Chłopskie
3Narodowa Organizacja Wojskowa şi Narodowe Sily Zbrojne
4Gwardia Ludowa şi Armia Ludowa
5Żydowska Organizacja Bojowa
6Żydowski Związek Wojskowy
Altele
Presa
Învăţământul
Vedeţi şi:
Istoria Poloniei (1939–1945)
Această căsuţă: vizualizare • discuţie • modificare

Armia Krajowa (Armata Teritorială), abreviată „AK”, a fost principala mişcare de rezistenţă din Polonia ocupată de Germania Nazistă. AK a fost înfiinţată în 1942 prin transformarea Związek Walki Zbrojnej (Uniunea pentru Lupta Armată) şi în următorii doi ani a încorporat aproape toate forţele armate clandestine. A fost desfiinţate în ianuarie 1945, după ce teritoriul ţării a fost curăţat de forţele germane de către Armata Roşie.

Armata Krajowa, care a avut în momentul de maximă dezvoltare aproximativ 400.000 membri, a fost cea mai mare mişcare de rezistenţă clandestină poloneză şi cea mai mare din lume. AK a fost braţul înarmat a ceea ce a devenit cunoscută ca „Statul Secret Polonez” („państwo podziemne”).

Principala activitate a Armatei Teritoriale a fost reprezentată de sabotarea transporturilor germane spre frontul de răsărit din Uniunea Sovietică. AK a declanşat o luptă pe scară largă împotriva germanilor, care a atins apogeul în perioada 1943 - 1944 în timpul Operaţiunii Furtuna, care a imobilizat în Polonia mai multe divizii germane.

Armia Krajowa, loială guvernului puternic în exil a fost considerată de către Uniunea Sovietică ca o forţă ostilă, ceea ce au dus la conflicte din ce în ce mai grave între partizanii polonezi şi cei sovietici în timpul războiului, şi între grupuri sau luptători izolaţi şi autorităţile comuniste după încheierea războiului.

[modifică] Istoric

[modifică] Al doilea război mondial

AK îşi are originile în Serviciul pentru Victoria Poloniei, organizaţie care a fost înfiinţată de generalul Michał Karaszewicz-Tokarzewski pe 27 septembrie 1939, chiar în perioada în care germanii şi sovieticii erau pe punctul de a desăvârşi cucerirea Poloniei. După şapte săptămâni, pe 17 noiembrie, la ordinul generalului Władysław Sikorski, această organizaţie a fost transformată în Uniunea pentru Luptă Armată, care doi ani mai târziu, pe 14 februarie 1942, avea să se transforme la rândul ei în Armia Krajowa

În afară de cele două organizaţii fondatoare ale AK, au mai existat şi alte mişcări de rezistenţă, cele mai multe dintre ele fuzionând la un moment dat cu Armata Teritorială: Narodowa Organizacja Wojskowa, Konfederacja Narodu, Narodowe Siły Zbrojne, Bataliony Chłopskie, Gwardia Ludowa. Cea mai importantă mişcare de rezistenţă care nu a fuzionat cu AK a fost Armia Ludowa, de orientare comunistă.

Tadeusz Bór-Komorowski.

Stefan Rowecki (cu pseudonimul Grot), a fost primul comandant al AK până la arestarea sa din 1943. Au urmat Tadeusz Bór-Komorowski până la arestarea sa din septembrie 1944, pentru ca Leopold Okulicki, (cu pseudonimul Niedzwiadek) să conducă organizaţia până la desfiinţarea sa.

De-a lungul întregii sale perioade de existenţă, unităţile AK au efectuat mii de raiduri armate şi numeroase acţiuni de culegere de informaţii, au dinamitat sute de transporturi pe calea ferată şi au participat la multe ciocniri armate cu uniţile poliţiei armate germane şi ale Wehrmachtului. AK a efectuat operaţiuni de represalii, asasinând ofiţeri ai Gestapoului, ca răspuns direct la tacticile teroriste impuse de nazişti împotriva populaţiei civile.

Armia Krajowa a stâns şi a transmis Aliaţilor numeroase informaţii importante politice, militare şi tehnice, cum au fost de exemplu cele despre lagărele naziste de concentrare, ^[1] şi cele despre bomba zburătoare V-1 sau racheta V-2.^[2] În timpul unei misiuni aeriene, RAF a folosit un avion Dakota cu două motoare camuflat ^[3]) care a decolat de pe aeroportul din Brindisi, Italia, pentru ca, după ce a aterizat pe un aeroport militar abandonat din Polonia, să transporte în tabăra Aliaţilor informaţii culese şi sintetizate de inginerul de aviaţie Antoni Kocjan, şi aproximativ 20 kg de resturi ale unei rachete V-2, lansate de la Peenemünde. Printre materialele se aflau „Raportul special 1/R, no. 242, fotografii, schiţe ale pieselor rachetei prăbuşite care nu au putut fi transportate, şi altelel. ^[4]

Deşi AK nu a declanşat o insurecţie generală până în 1944, forţele sale au fost angajate în numeroase sabotaje economice sau armate şi în atacuri de gherilă. În 1944, atacurile s-au înmulţit la nivel naţional, iar pe 1 august 1944 a fost declanşată Insurecţia din Varşovia. Obiectivul insurecţiei era eliberarea capitalei poloneze, Varşovia, mai înainte de sosirea Armatei Roşii. Dacă, la începutul insurecţiei, au eliberat mai multe sute de prizonieri dintr-un lagăr de concentrare şi au avut unele succese iniţiale în luptele dure de stradă cu germanii, în cele din urmă rebelii au fost înfrânţi de către germani pe 2 octombrie, în condiţiile în care unităţile sovietice nu au intervenit, deşi se aflau la aproximativ 20 km de oraş.

Printre cele mai importante operaţiuni militare şi sabotaje sunt incluse „Operaţiunea Taśma (Cureaua)” din 1943, o serie de atacuri împotriva posturilor de pază de la frontiera dintre Guvernământul General şi teritoriile anexate de Germania, şi Operaţiunea Furtuna din 1944 – o serie de insurecţii al cărui obiectiv era cucerirea controlului asupra unor oraşe, astfel încât autorităţile loiale guvernului polonez în exil să fie instalate în localităţile respective mai înainte ca sovieticii să ajungă în regiune. Cele mai importante acţiuni ale Operaţiunii Furtuna au fost Insurecţia din Varşovia – tentativa de eliberare a capitalei – Operaţiunea Ostra Brama şi Insurecţia din Lwów.

Pierderile Axei datorită acţiunile mişcării clandestine poloneze, din care cele mai importante au fost ale AK, au fost estimate la aproximativ 150.000 de oameni.^[5][6]. Principalele activităţi ale AK au fost sabotarea căilor ferate care deserveau transporturile germane spre frontul de răsărit din Rusia. Se estimează că aproape o optime din toate transporturile germane spre frontul de răsărit au fost distruse sau întârziate în mod semnificativ datorită atacurilor AK.^[7] AK a declanşat adevărate bătălii cu germanii în special în 1944, obligând germanii să blocheze în Polonia mai multe divizii ^[2] cu aproape 930.000 soldaţi.^[8]

[modifică] Perioada postbelică

Kotwica, unul dintre simbolurile Armia Krajowa

Armia Krajowa a fost demobilizată în mod oficial pe 19 ianuarie 1945, pentru a evita un conflict cu sovieticii şi declanşarea unui război civil. În ciuda acestui fapt, un mare număr de unităţi au decis să continue lupta lor, de această dată împotriva comuniştilor şi sprijinitorilor lor de la Moscova.

Uniunea Sovietică şi comuniştii polonezi considerau că forţele care fuseseră loiale guvernului în exil împiedica obţinerea controlului total asupra ţării fiind o ameninţare care trebuia eliminată. Władysław Gomułka, cel care avea să devină la un moment dat Secretar General al Partidului Muncitoresc Unit Polonez, ar fi spus la un moment dat: „Soldaţii AK sunt elemente ostile care trebuie eliminate fără milă”. Un alt comunist de frunte, Roman Zambrowski, a afirmat la un moment dat că AK trebuie să fie „exterminată”. ^[9]

Prima unitate AK concepută ca forţă de luptă împotriva sovieticilor a fost „NIE” (Nu), formată pe la jumătea anului 1943. Obiectivele NIE nu era implicarea în luptele directe cu sovieticii, ci mai degrabă să efectueze activităţi de spionaj, cel puţin până când guvernul polonez din exil decidea cum să reacţioneze în faţa presiunilor sovietice. În acea perioadă, guvernul poloneze de la Londra încă mai credea că poate găsi o cale negociabilă pentru o înţelegere cu Moscova. Pe 7 mai 1945, NIE a fost desfiinţată ^[9] şi transformată în „Delegatura Forţelor Poloneze din Interior”. Această organizaţie a rezistat până pe 8 august 1945, când s-a luat decizia desfiinţării ei ^[9] şi oprirea lupteri de rezistenţă din teritoriile poloneze.

Crucea Armia Krajowa Cross, decoraţie acordată veteranilor AK de către guvernul polonez în exil

Comitetul Polonez de Eliberare Naţională, primul guvern comunist polonez format în iulie 1944, nu şi-a asumat nicio responsabilitate faţă de Armia Krajowa, şi, de aceea, pentru mai mult de un an de zile, sovieticii şi-au asumat răspunderea pentru „rezolvarea” problemei luptătorilor AK cu ajutorul NKVD-ului. Până la sfârşitul războiului, aproape 60.000 de sodaţi AK au fost arestaţi, iar cam 50.000 dintre ei au fost deportaţi în Gulagurile din URSS. Cei mai mulţi dintre aceşti soldaţi au fost capturaţi de sovietici după încheierea Operaţiunii Tempest, în timpul căreia numeroase unităţi AK au încercat să coopereze cu Armata Roşie în timpul insurecţiei naţionale antigermane. ^[9] Alţi veterani au fost arestaţi când au decis să pretindă respectarea promisiunilor de amnistie făcute de oficilaităţile guvernului comunist. În urma încălcării de către guvernul comunist a acestor promisiuni, soldaţii AK rămaşi în libertate au trecut în opoziţie cu autorităţile de la Varşovia şi au încercat să organizeze rezistenţa anticomunistă.^[9]

A treia organizaţie a AK a fost „Wolność i Niezawisłość” (Libertate şi Suveranitate). La începutul existenţei sale, obiectivele stabilite pentru această organizaţie erau de asemenea necombatante, ci era concepută pentru ajutarea soldaţilor care luptaseră în clandestinitate în epoca de tranzniţie de la viaţa de partizan la cea civilă. Asigurarea secretului şi conspirativităţii operaţiunii era necesară în condiţiile creşterii persecuţiilor veteranilor AK de către guvernul comunist.^[10] Organizaţia Wolność i Niezawisłość ducea mare lipsă de fonduri, necesare pentru falsificarea documentelor şi pentru asigurarea traiului partizanilor, care în cele mai multe cazuri îşi pierduseră în timpul războiului casele şi economiile de o viaţă. Această organizaţie, considerată de autorităţile comuniste drept inamic al statului, fără resurse şi cu membri care erau în favoarea rezistenţei armate împotriva sovieticilor şi comuniştilor, Wolność i Niezawisłość a eşuat în îndeplinirea sarcinilor iniţiale.^[9] O importantă victorie a NKVD-ului şi proapăt createi poliţii secrete comuniste poloneze [[Ministerul Securităţii Interne a Poloniei|MBP] a fost convingerea unor lideri AK şi WiN de bunacredinţă a liderilor comunişti, care ar fi fost dispuşi să ofere o amnistie parizanilor necomunişti. În numai câteva luni, comuniştii au reuşit să strângă suficiente informaţii despre resursele şi membrii AK/WiN. De-abia după arestarea unui mare număr de lideri şi membrii ai rezistenţei, partizanii necomunişti şi-au dat seama de înşelăciune, dar organizaţiile lor erau definitiv compromise, mii de membri fiind arestaţi.^[9] WiN a fost desfiinţată definitiv în 1952.

Monumentul din Sopot al luptătorilor Armia Krajowa.

NKVD şi MBP nu s-au dat în lături de la folosirea forţei împotriva veteranilor AK. În tomana anului 1946, un grup de 100-200 de soldaţi ai organizaţie „Narodowe Siły Zbrojne” au fost atraşi într-o capcană şi masacraţi. În 1947, un colonel al forţelor de securitate poloneze declara: „Organizaţiile ilegale teroriste şi politice au încetat să mai fie o forţă de temut, deşi mai sunt încă partizani în păduri”. ^[9]

Persecutarea veteranilor AK a fost doar o parte a mai vastei persecuţii staliniste în Polonie. În perioada 1944-1956, au fost arestaţi aproximativ 2 milioane de oameni, ^[9] în jur de douăzeci de mii, (printre ei aflându-se şi supravieţuirul de la Auschwitz, eroul Witold Pilecki), au fost executaţi sau au murit în închisorile comuniste^[9] iar aproximativ şase milioane de polonezi (cam o treime din populaţia ţării) au fost clasificaţi ca „elemente criminale sau reacţionare”, find supuşi diferitelor abuzuri ale organelor statului.^[9] În 1956 au fost amnistiaţi şi eliberaţi din puşcării aproximativ 35.000 de veterani AK. În regiunile rurale au mai supravieţuit un număr de veterani Armatei Teritoriale, care nu au dorit sau nu au mai fost capabili să se alăture comunităţilor locale, ei fiind cunoscuţi ca „soldaţii blestemaţi”. Printre aceştia, Stanisław Marchewska, cunoscut şi ca "Ryba" a fost ucis în 1957, iar ultimul partizan AK, Józef Franczak, zis şi "Lalek", a fost ucis în 1963^[9], la aproape două decenii după terminarea celui de-al doilea război mondial. Patru ani mai târziu, în 1967, soldatul AK Adam Boryczka, antrenat ca agent secret antinazist în Anglia (Cichociemny), a fost eliberat din puşcărie. Până la prăbuşirea RP Poloneze, soldaţii AK au fost sub supravegherea atentă a poliţiei secrete şi, doar după această dată, toate sentinţele împotriva lor au fost anulate de tribunalelel poloneze. ^[9]

[modifică] Structură şi componenţă

Soldaţi AK al companiei I din Sambor. Ei sunt înarmaţi cu arme germane şi sovietice şi sunt îmbrăcaţi în uniforme capturate de la germani.

În 1943 – 1944, AK a ajuns la cel mai mare număr de membri. Se estimează că efectivele Armatei Teritoriale au ajuns în perioada de apogeu din prima jumate a anului 1944 la 250.000 – 400.000 de luptători,^[2], cu o medie de peste 300.000 de soldaţi^[11], din care aproximativ 10.000 de ofiţeri. numărul simpatizanţilor a fost mult mai mare, dar cifrele de mai sus se referă numai la participanţii la acţiunile armate. ^[6] Aceste efective fac ca AK să fie nu numai cea mi numeroasă mişcare de rezistenţă poloneză, dar şi a doua din timpul celui de-al doilea război monidal, după cea a partizanilor iugoslavi, care au avut efective de aproximativ 800.000 de oameni. ^[2] Se estimează că partizanii polonezi au pierdut aproximativ 34.000 – 100.000 de oameni în luptă,^[11], iar după terminarea războiului încă 20.000 – 50.000 de oameni (morţi în închisori sau în luptă).^[11]

Armata Teritorială era compusă din numeroase unităţi. Mai multe unităţi clandestine de partizani au recunoscut autoritatea AK de-a lungul timpului. ^[2].

• Konfederacja Narodu (Confederaţia Poporului) (1943).
• Bataliony Chłopskie (Batalioanele Ţăranilor).
• Structura militară a Stronnictwo Ludowe (Partidul Poporului).
• Socjalistyczna Organizacja Bojowa (Organizaţia Socialistă de Luptă), ramura militară a Polska Partia Socjalistyczna (Partidul Sovialist Polonez).
• Narodowa Organizacja Wojskowa (Organizaţia Militară Naţională), ramura militară a Stronnictwo Narodowe (Partidul naţional).
• Obóz Polski Walczącej (Tabăra Poloniei Combatante).
• Din 1944, unele elemente ale organizaţiiei de extremă-dreapta Narodowe Siły Zbrojne (Forţele Armate Naţionale).

Cel mai numeros grup care a refuzat să se alăture AK a fost cel procumunist Armia Ludowa (AL), care avea la apogeu, în 1944, aproximativ 30.000 de luptători.^[12].

AK a fost împărţită în 16 organizaţii regionale, subdivizate la rândul lor în 89 de inspectorate, cu 278 districte. Obiectivul principal al AK era lupta generală până la victoria împotriva germanilor şi, după terminarea ocupaţiei străine, stabilirea unei „delagaturi” (reprezentanţa guvernului polonez în exil), care să gestioneze afacerile până la venirea guvernului însuşi din exilul de la Londra. Pe de altă parte, AK era subîmpărţită pe şapte secţiuni: organizaţii: Organizare, Infromaţii şi Spionaj, Operaţiuni şi Instrucţie, Logistică, Comunicaţii, Informaţii şi Propagandă şi Finanţe.

[modifică] Arme şi echipamente militare

Soldaţi din comoania I din Sambor, în timpul Operaţiunii Furtuna. Soldatul din dreapta este înarmat cu o carabina poloneză model Kb wz.98a, iar cel din stânga cu un pistol-mitralieră german model MP40

AK era o armată clandestină luptând în propria ţară ocupată de inamic, fiind separată de peste o mie de kilometri de cel mai apropiat aliat. Cel mai mare provocare a parizanilor polonezi a fost obţinerea de armament şi echimament militar. AK a reuşit să depăşească numeroase probleme, înarmând sute de mii de luptători. Trebuie adăugat că doar trupele de infanterie au putut fi înarmate cât de cât mulţumitor. Folosirea artileriei, a tancurilor sau a aviaţiei a ieşit din calcului liderilor AK. Chiar şi în cazul infanteriştilor, armele de care dispuneau erau foarte diferite şi uneori în cantităţi insuficiente pentru toţi luptătorii din unitate.

Prin contrast, forţele armate germane erau echipate complet cu o mare diversitate de arme moderne şi cu muniţie îndestulătoare. Superioritatea zdrobitoare a infanterieie germene, care se bucura de sprijinul artileriei, tacurilor şi aviaţiei, a redus foarte mult tipurile de operaţiuni pe care le puteau desfăşura luptătorii AK.

Armele şi echipamentele Armia Krajowa proveneau din mai multe surse. În principal era vorba de depozite îngropate de armate poloneză în retragere în timpul invadării Poloniei din 1939. De asemenea, mai exista şi o cantitate de arme şi muniţie capturată de la germani, dar şi arme fabricate în ateliere clandestine poloneze sau arme paraşutate de Aliaţi.

Dintre armele ascunse în 1939, AK avea în dotare 614 mitraliere grele, 1.193 mitraliere uşoare, 33.052 puşti, 6.732 pistoale, 28 de tunuri uşoare antitanc, 25 de puşti antitanc şi 43.154 de grenade de mână.^[13] Totuşi, datorită condiţiilor proaste de păstrare, multe dintre aceste arme s-au deteriorat şi au avut nevoie de reparaţii importante sau au fost inutilizabile. În timpul Operaţiunii Furtuna (Insurecţia Naţională), numai aproximativ 30% dintre armele din depozitele clandestine au mai putut fi utilizate.

Afiş de propagandă comunistă. Soldatul Armatei Populare este reprezentat ca fiind „Gigantul” iar cel al Armatei Teritoriale fiind „piticul reacţionar”.

Au existat şi cazuri în care polonezi au cumpărat pur şi simplu arme de la subunităţi sau sodaţi indinviduali germani. Astfel de tranzacţii au fost tot timpul foarte riscante, Gestapoul fiind informat despre existenţa acestei pieţe negre a armelor, pe care încerca să o distrugă sau să se folosească de ea pentru depistarea şi anihilarea partizanilor. Din anumite mărturii, se pare pentru polonezi era mai uşor să procure arme de la unităţile maghiare sau italiene.

AK a executat numeroase raiduri pentru capturarea armelor de la germani. Aceste raiduri vizau în special trenurile de marfă care se îndreptau spre front şi posturile poliţiei militare germane. În timpul Insurecţiei din Varşovia, insurgenţii polonezi au reuşit să captureze câteva vehicule blindate germane.

Într-o serie de ateliere cladestine, AK a fabricat o serie de arme şi echipamente militare. Componente ale armelor au fost furate şi transmise reţelelor rezistenţei de muncitori care lucrau în fabricile militare germane.

O ultimă sursă de aprovizionare a AK a fost reprezentată de paraşutările Aliaţilor. Din astfel de surse au putut fi obţinute materiale speciale, precum exploxivii plastici, armele antitanc, etc. În timpul războiului, 485 de avioane aliate au efectuat zboruri pentru paraşutarea a aproximativ 600 tone de materiale militare. În timpul acestor operaţiuni, au fost pierdute 70 de avioane şi 62 de echiaje (din care 28 erau poloneze). În afară de arme şi muniţii, aliaţii au paraşutat şi 316 istructori înalt calificaţi, aşa numiţii cichociemni,^[11] cei mai mulţi participând direct la luptele împotriva ocupantului. ^[13] Datorită distanţei foarte mari dintre Polonia şi bazele din Anglia şi Mediterana, paraşutările de meteriale militare pentru AK au fost puţine în comparaţie cu cele paraşutate pentru rezistenţa franceză sau pentru partizanii iugoslavi.

[modifică] Relaţiile ce alte forţe de rezistenţă

[modifică] Relaţiile cu evreii

Henryk Woliński, şeful „Departamentului evreiesc” din Biroul de informaţii şi propagandă, recompensat cu titlul de „Drept între popoare”.

În 1942, Comandamentul operaţional al Biroului de informaţii şi propagandă a format o secţiune pentru afacerile evreieşti, condusă de Henryk Woliński.^[14] Această secţiune a cules informaţii despre populaţia evreiască şi a transmis rapoarte la Londra. A asigurat de asemenea legătura dintre organizaţiile militare evreieşti şi cele poloneze. AK a organizat ajutorarea evreilor cu bani. Puţini evrei au fost acceptaţi în rândurile AK (în jur de o mie).

Witold Pilecki a fost un soldat al Armatei Teritoriale, care s-a oferit voluntar pentru a fi închis la Auschwitz. Informaţiile pe care le-a adunat el s-au dovedit cruciale pentru transmiterea în occident a unor infomaţii convingătoare despre soarta evreilor din lagărele de exterminare naziste. ^[1]

AK a trimis rezistenţei evreieşti din Ghetoul din Varşovia cam 60 de revolvere, câteva sute de grenade, muniţie şi explosivi. În timpul revoltei din ghetoului din Varşovia din 1943, subunităţile AK au încercat de două ori să arunce în aer zidurile ghetoului şi au atacat sporadic unităţile germane din preajma zidurilor ghetoului. Una dintre organizaţiile subordonate AK - Kadra Bezpieczeństwa, a luat parte alături de organizaţiile rezistenţei evreieşti la luptele din ghetou..^[15]

Trei dintre cei şapte membri ai Comenzii colective a AK aveau origin evreieşti.

Unii istorici consideră că AK fost în cea mai mare parte neimplicată în colaborarea cu naziştii în Holocaust,^[16], există acuzaţii de complicitate a unor membri ai AK sa a unor grupuri antievreieşti în violenţele antisemite, ^[16] pentru ca unele surse să considere că întreaga Armată Teritorială a fost caracterizată prin antisemitism. ^[17][18] Problema rămâne controversată, în continuă dezbatere. ^[19]

[modifică] Relaţiile cu lituanienii

Aleksander Krzyżanowski, comandantul AK din regiunea Wilno (azi Vilnius).

Deşi mişcările de rezistenţă poloneză şi lituaniană aveau în principiu aceiaşi inamici – Germania Nazistă şi Uniunea Sovietică – cele două au început să coopereze doar în 1944-1945, după ocuparea unei vaste regiuni din Europa Răsăriteană de către Armata Roşie. ^[20] Principalul obstacol pentru stabilirea unei colaborări mai timpurii a fost problema disputelor teritoriale lituaniani-polone, în special problema regiunii şi oraşului Vilnius.^[21]

Unii lituanieni, încurajaţi de vagile promisiuni naziste de autonomie,^[22] au cooperat cu germanii în acţiunile împotriva polonezilor în timpul ocupaţiei. În toamna anului 1943, Armia Krajowa a declanşat operaţiuni de represiune împotriva colaboratorilor lituanieni ai naziştilor. ^[23]. Ca răspuns, poliţia lituaniană a ucis sute de polonezi în prima jumate a anului 1944. ^[24] Aceste violenţe au culminat cu masacrarea civililor polonezi şi lituanieni din satele Glitiškės şi Dubingiai.^[24]

Evaluările postbelice ale activităţii AK în Lituania sunt încă o problemă controversată. În perioada deceniilor de ocupaţie sovietică a Lituaniei, AK a fost prezentată ca o organizaţie teroristă. În 1993, o comisie guvernamentală lituaniană a investigat activitatea AK în Lituania. În ultimii ani se poate constata o oarecare apropiere a poziţiilor istoricilor din cele două ţări, deşi rămân încă numeroase probleme asupra cărora interpretările diferă fundamental. ^{[25] [26]}

[modifică] Relaţiile cu sovieticii

Relaţiile Armia Krajowa cu sovietice au mers din rău în mai rău. Dacă Germania Nazistă a invadat împreună cu Uniunea Sovietică Polonia în 1939, după declanşarea Operaţiunii Barbarossa, sovieticii au considerat partizanii polonezi loiali guvernului în exil mai degrabă inamici decât aliaţi, dat fiind planurile Moscovei de preluare a controlului asupra Poloniei după terminarea războiului.^[27] Moscova a dat ordin partizanilor sovietici pe 22 iunie 1943^[16] să se angajeze în lupte cu partizanii polonezi. S-a ajuns ca acţiunile de luptă ale partizanilor sovietici împotriva celor polonezi să fie mai numeroase şi cu o amploare mai mare decât cele declanşate de germani împotriva insurgenţilor polonezi.^[27] De asemenea, principalele forţe ale Armatei Roşii şi ale NKVD-ului au declanşat operaţiuni împotriva partizanilor AK, în timpul sau imediat după terminarea Operaţiunii Furtuna, (concepută ca o acţiune militară care să permită guvernului polonez postbelic să emită anumite pretenţii teritoriale asupra zonelor ocupate de sovietici în conformitate cu prevederile secrete ale pactului de neagresiune germano-sovietic).^[2][9] I. V. Stalin avea însă alte planuri pentu Polonia postbelică, ceea ce a făcut ca Operaţiunea Furtuna să fie sortită eşecului încă din start.^[28]

La sfârşitul anului 1943, acţiunile partizanilor sovietici, care primiseră ordine să elimine forţele AK ^[16] a dus la o cooperare limitată dintre unele subunităţi ale Armatei Teritoriale şi germani. Deşi AK nu a încetat operaţiunile de luptă împotriva germanilor, în momentul în care naziştii au oferit polonezilor unele arme şi muniţii care să fie folosite împotriva sovieticilor, unele unităţi din Nowogródek şi Wilno au decis să accepte oferta. Toate aceste aranjamente au avut un obiectiv pur tactic şi nu există dovezi conform cărora s-ar fi ajuns la o colaborare ideologică ca în cazul Regimului de al Vichy din Franţa.^[16] Principalul motiv al acceptării ofertei naziste a fost lipsa acută de armament şi muniţii resimţită de anumite unităţi insurgente poloneze.^[19] Nu sunt cunoscute acţiuni comune polono-germane, iar naziştii nu au reuşit să-i convingă pe polonezi să-şi direcţioneze acţiunile ofensive exclusiv împotriva partizanilor sovietici.^[16] Chiar şi în aceste condiţii, colaborarea limitată a unităţilor locale AK a fost condamnată cu tărie de Înaltul comandament al Armatei Teritoriale.^[16]

Odată cu mutarea în 1944 a liniei frontului de răsărit pe teritoriul Poloniei, AK a ajuns la un armistiţiu fragil cu sovieticii. AK a ajutat înaintarea sovietică prin acţiuni de cercetare sau prin organizarea unor revolte şi eliberarea unor oraşe (de exemplu Operaţiunea Ostra Brama şi Insurecţia din Lwów), doar pentru ca, la scurtă vreme după aceea, partizanii necomunişti polonezi să fie arestaţi, încarceraţi sau executaţi. ^[7] Lupta sovieticilor şi aliaţiolor comunişti polonezi împotriva veternailor AK a continuat multăvreme şi după încheierea războiului.

[modifică] Relaţiile cu ucrainienii

În timpul războilui, Armia Krajowa s-a implicat în lupte cu Armata Insurecţională Ucraineană, după repetatele atacuri împotriva etnicilor polonezi din Volinia. Ca urmare a răzbunărilor care au urmat, ambele armate au ucis zeci de mii de civili polonezi şi ucrainieni.^[29] În conformitate cu unele estimări ucrainiene, AK a ucis în acţiunile de represalii în jur de 20.000 de ucrainieni în Volini.^[30]

În primăvara anului 1944, unităţile AK au incendiat aproximativ 20 de sate ucrainiene în luptele din regiunea Chełm.^[31]

După desfiinţarea oficială a organizaţiei, foşti membri ai Armia Krajowa au masacrat civilii ucrainieni din satul Pawłokoma în martie 1945, pentru ca, în luna octombrie a aceluiaşi an, satul să fie incendiat de soldaţii Armatei Insurecţionale Ucrainiene.

[modifică] Vedeţi şi:

• Leśni
• Contribuţia poloneză la înfrângerea Germaniei Naziste în cel de-al doilea război mondial

[modifică] Note

[modifică] Bibliografie

• Norman Davies, Rising '44, Macmillan, 2003.
• Richard Lukasz, Forgotten Holocaust, The Poles under German Occupation 1939-1944 New York, 1997.
• Marek Ney-Krwawicz, The Polish Home Army, 1939-1945, London, 2001.
• Roger Moorhouse, Killing Hitler, Jonathan Cape, 2006. ISBN 0-224-07121-1
• Michael Alfred Peszke, Polish Underground Army, the Western Allies, and the Failure of Strategic Unity in World War II, McFarland & Company, 2004, ISBN 0-7864-2009-X Google Print
• Tadeusz Bór-Komorowski. Secret Army, Macmillan Company, New York, 1951. ISBN 0-89839-082-6.

[modifică] Resurse internet

• Armia Krajowa
• Armia Krajowa
• Die "Stunde W"
• Home Army pl Armia Krajowa
• Rezistenţa poloneză
• Insurecţia din Varşovia 1944
• Al doilea război mondial - Polonia
• Muzeul Insurecţiei din Varşovia