Antonie cel Mare
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Antonie cel Mare (n. 251, Kome, Egipt - d. 356), a fost călugăr, ascet şi eremit egiptean, întemeietor al monahismului, alături de Pahomie cel Mare. Este considerat părintele călugărilor. Canonizat, este prăznuit de toate bisericile creştine pe data de 17 ianuarie.
Cuprins |
[modifică] Nume
- în limba română mai este numit Marele Antonie sau Antonie Egipteanul. În tradiţia catolică este numit Anton cel Mare, pentru a-l deosebi de celălalt sfânt Anton, anume Anton de Padova.
- în limba greacă este numit Ο άγιος Αντώνιος ο Μέγας
- în limba latină este numit Antonius Abbas, Antonius Eremita sau Antonius Magnus Eremita
[modifică] Iconografie
Atributul iconografic cu care este reprezentat Antonius Abbas tradiţia occidentală este porcul, ca evocare a faptului că diavolul l-a ispitit luând chipul unuia sau a mai multor porci.
[modifică] Viaţa
Viaţa lui a fost scrisă de Atanasie din Alexandria (298-373), arhiepiscop de Alexandria, Egipt, într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr), Vita Antonii - Viaţa lui Antonie -, scrisă la puţină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 şi 359.
Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Sus în anul 251 ca fiul unor ţărani creştini înstăriţi. După moartea părinţilor săi - Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viaţă, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei "De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi venind urmează Mie" (Matei 19, 21). Antonie primit acest cuvânt ca şi cum îi era adresat lui direct şi după ce şi-a împărţit averea la săraci, s-a retras în singurătate. A vieţuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic şi mai experimentat, apoi succesiv într-un mormânt idolesc părăsit, o fortăreaţă părăsită la marginea deşertului, în locul numit Pispir, unde a şi rămas timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl conving să părăsească acest loc de asceză. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele "colonii monastice" din deşerturile Egiptului.
Către anul 310 întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii creştini prigoniţi de stăpânirea romană în timpul persecuţiei lui Maximin.
În anul 312 se instalează deşertul adânc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte azi mănăstirea care-i poartă numele). Aici trăieşte până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-şi vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susţine pe Atanasie, persecutat de partidul pro-arian.
[modifică] Bibliografie
- Athanase d'Alexandrie, Vie d'Antoine, Editions du Cerf, Paris, 20042 - în colecţia "Sources Chrétiennes", nr. 400 ; introducere, text critic, traducere, note şi index de G.J.M. Bartelink.
- Noëlle Devilliers, Antoine le Grand, Père des moines, Abbaye de Bellefontaine (collection "Spiritualité Orientale", 8), 1971.
- F. W. Bautz, "Antonius der Große", Biographisch-Bibliographisches Kirchenlexikon I (1990) 192-193.
[modifică] Legături externe
- Antonie cel Mare - articol în enciclopedia ortodoxă ro.OrthodoxWiki.org
- es Scrieri
- de Antonius bei kopten.de
- de Deutsche Übersetzung der Antoniusvita von Athanasius von Dr. Hans Mertel
- Vieţile sfinţilor (profamilia.ro)
- en Enciclopedia catolică (newadvent.org)
- en Forumul comunităţii catolice (catholic-forum.com)
- it Sfinţi şi fericiţi (santiebeati.it)
- it Vieţile sfinţilor (enrosadira.it)
- es Vieţile sfinţilor (corazones.org)
