Ștefan Dobay

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ștefan Dobai
Informații personale
Nume complet Ștefan Dobai
Data nașterii 26 septembrie 1909
Locul nașterii    Oradea, Austro-Ungaria
Data decesului    7 aprilie 1994 (84 de ani)
Locul decesului    Târgu Mureș, România
Post Atacant
Juniorat
1925–1926 CA Oradea
Echipe1
Ani Echipă Ap (Gol)*
1926–1928
1928–1940
1940–1941
1941–1942
1945–1948
CA Oradea
600px Giallo e Rosso (Strisce)2.png Ripensia Timișoara
600px Rosso e Nero con banda Bianca.png Ferar Cluj
Flag of None.svg Törekvés SE
600px Nero e Bianco (Strisce).png Gaz Metan Mediaș

180 (158)
007 00(3)
Echipa națională
1930–1939 Flag of Romania.svg România 41 (20)
Antrenorat
1947–1948
1950–1953
1954
1955
1956
1958
1958–1959
600px Nero e Bianco (Strisce).png Gaz Metan Mediaș
Flag of None.svg CS Târgu Mureș
Flag of None.svg Unirea Tricolor București
Flag of None.svg CS Târgu Mureș
600px Strisce rosso blu con stella gialla.png Steaua București
600px Rosso con striscia verticale spessa Bianca.png UTA Arad
600px Culori CFR.svg CFR Cluj

1 Apariții și goluri pentru echipa de club
în cadrul campionatului național.
* Apariții (Goluri)

Ștefan Dobai (Dobai István) (n. 26 septembrie 1909, Timișoara - d. 7 aprilie 1994) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal 1934 (Italia) și la cel din 1938 (Franța).

Și-a început cariera în 1924, la echipa CA Oradea care, mai târziu, a fost denumită Fc Bihor Oradea. În perioada 1930 - 1940 evoluează în marele "11" al Ripensiei și obține performanțele care l-au impus în rândul celor mai mari valori ale fotbalului românesc din toate timpurile: patru titluri de campion național (1933, 1935, 1936, 1938) și de două ori Cupa României (1934, 1936), patru titluri de golgheter al campionatului dintre care trei câștigate consecutiv, 41 de selecționări în echipa națională. A participat la două Campionate Mondiale și la cinci ediții ale Cupei Balcanice.

Nume de legendă în fotbalul românesc, și-a câștigat celebritatea prin forța și precizia de excepție a șuturilor sale, expediate de pe extrema stângă și transformate de multe ori, din unghiuri imposibile, în goluri de o rară frumusețe. A fost o adevărată spaimă pentru toți portarii din acea vreme și a creat în același timp complexul inferiorității tuturor adversarilor direcți pe care i-a depășit, în primul rând, prin alergarea în veritabil galop, motiv pentru care a fost supranumit și "calul".

A continuat să joace fotbal și în anii celui de-al Doilea Război Mondial, până în 1948, la Karres Mediaș, dedicându-se apoi profesiei de antrenor.

La începutul carierei de antrenor s-a ocupat de pregătirea echipelor constănțene CFR și Dezrobirea, apoi a activat două sezoane la Locomotiva Târgu Mureș.

În 1954 vine la Dinamo București cu care încheie pe locul 3. Urmează trei sezoane pe banca tehnică a C.C.A.-ului, perioadă în care câștigă o Cupă a României (1955) și campionatul național (1956).

Pentru scurt timp lucrează la UTA și CFR Cluj, după care în 1960 se pensionează, din motive de sănătate, stabilindu-se definitiv la Oradea.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Mihai Ionescu, Răzvan Toma și Mircea Tudoran: Fotbal de la A la Z: Fotbalul românesc de-a lungul anilor, Editura Mondocart Pres, București, 2001, ISBN 973-98832-00-1

Legături externe[modificare | modificare sursă]