Zbârciog țuguiat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Morchella conica
Morchella-conica-caniac.jpg
Zbârciog țuguiat
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Subdiviziune: Pezizomycotina
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Morchellaceae
Gen: Morchella
Specie: M. conica
Nume binomial
Morchella conica
Pers. (1818)

Morchella conica, din familia Morchellaceae și genul Morchella este o ciupercă de tip Ascomycota, fiind comestibilă și foarte delicată. Ea a fost descrisă de savantul suedez Christian Hendrik Persoon, în anul 1818, în lucrarea sa Traité sur les Champignons Comestibles.[1] Buretele este denumit în popor zbârciog țuguiat. El este în mod predominant locuitor de sol saprofit, crescând în grupuri mici sau solitar, aparând foarte des în păduri de conifere pe lângă molizi și pini, unde arată caracteristici de simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor),[2] mai departe prin pajiști, poienițe și la margini de pădure sau de drum, dar, de asemenea, pe soluri vătămate, defrișări sau arsuri vechi.[3] Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord din aprilie până la începutul lui iunie.[4][5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Morchella conica var. deliciosa
  • Pălăria: Ea are o înălțime de 3-7 cm și un diametru de 2-3 cm, arătând o căciulă țuguiată, cu suprafața brăzdată de alveole destul de regulate, dispuse în șiruri longitudinale și aranjate între dungi verticale care au de obicei o nuanță mai închisă decât găurile. Marginea este aderentă la picior, având un mic spațiu liber de jur împrejurul piciorului. Culoarea este în tinerețe gri-brună, schimbând la maturitate spre maro-negricios. Sporii sunt elipsoidali, netezi, au o mărime de 20-24 x 12-14 microni și sunt colorați gălbui.
  • Piciorul: El are o lungime de 3-7 cm și o grosime de 1,5-2,5 cm, este format regulat de aceiași grosime, gol în interior, având o suprafață încrețită. Culoarea lui este albicioasă la tinerețe, apoi capătă nuanțe gălbuie sau gri-maronii din ce în ce mai evidente.
  • Carnea: Ea este albicioasă, ceroasă, și un pic cartelată, cu gust savuros și miros plăcut.[4][5]

Același calități are și variația buretelui Morchella conica var. deliciosa, având ca diferențiere o culoare mai deschisă, gălbuie până cenușie.[6]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Morchella conica poate fi confundată ușor cu alte specii de genul Morchella, ca de exemplu cu Morchella costata,[7] Morchella elata,[8] Morchella elatoides Jacquet,[9] Morchella esculenta,[10] Morchella frustrata,[11] Morchella pragensis,[12] Morchella punctipes,[13] Morchella tridentina sin. Morchella rufobrunnea,[14], Morchella steppicola,[15] sau Verpa conica respectiv Verpa bohemica.

Sub numele românesc de „zbârciog” se tratează aproape mereu patru mari genuri de ciuperci: Gyromitra, Helvella, Morchella și Verpa. Între primele două se găsesc specii otrăvitoare pe când cele două din urmă sunt comestibile. Cu toate că cele patru genuri sunt goale pe interior, ele pot fi deosebite destul de ușor: Morchella și Verpa sunt unicamerale, pe când Gyromitra și Helvella sunt multicamerale, prezentând o încrengătură de goluri în interiorul lor.[16][17]

Pentru un începător, confundarea cu buretele posibil mortal Gyromitra esculenta (zbârciogul gras), cu totul că speciile se deosebesc destul de clar, ar putea să se dezvolte fatal.

Ciuperci asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Scoici de Saint-Jacques cu zbârciogi țuguiați

Mai întâi trebuie menționat că zbârciogul țuguiat nu poate fi mâncat crud pentru că conține hidrazină care se dizolvă în timpul fierberii. De asemenea, consumat în porții mari, poate crea reacții neplăcute la persoane sensibile, pentru că buretele este cam greu de digerat.[18]

Morchella conica este de calitate gastronomică foarte bună. Ea poate fi pregătită ca ciulama,[19], alături de legume, dar nu împreună cu alte ciuperci (din cauza gustului și mirosului specific) sau ca sos, servit cu carne albă (pui, curcan, porumbel, vițel). Se și potrivește la o mâncare de creier (porc, vițel), cu raci, scoici, melci[20] sau ca foietaj cu șuncă sau într-o plăcintă (de exemplu „pe modul reginei” ,cu carne de vițel sau pui). Din cauza mărimii inferioare, acest burete nu se prăjite ca un șnițel nici umplut cu carne.

Uscați și preparați după înmuiat, bureții dezvoltă un gust și miros mai intensiv (folosiți și apa de înmuiat filtrată printr-o sită). Este recomandat, de nu a folosi piciorul, pentru că acesta devine după înmuiere gumos. Zbârciogul țuguiat este cel mai răspândit soi vândut uscat. Marfa vine în mari cantități din Canada și China.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ C. H. Persoon: „Traité sur les Champignons Comestibles”, Editura Belin-Leprieur, Paris 1818, p. 257
  2. ^ J. L. Dahlstrom, J. E. Smith, N.S. Weber: „Mycorrhiza-like interaction by Morchella with species of the Pinaceae in pure culture synthesis”, în magazinul „Mycorrhiza” nr. 9, Editura Springer, Berlin 2000, p. 279-285
  3. ^ J. L. Dahlstrom, J. E. Smith, N.S. Weber: „Mycorrhiza-like interaction by Morchella with species of the Pinaceae in pure culture synthesis”, în magazinul „Mycorrhiza” nr. 9, Editura Springer, Berlin 2000, p. 279-285
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 654-655, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ a b Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 641, ISBN 3-85502-0450
  6. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 586-587, ISBN 3-405-11774-7
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 648-649, ISBN 3-405-12081-0
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 586-587, ISBN 3-405-11774-7
  9. ^ Morchella elatoides
  10. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 230, 232, ISBN 3-426-00312-0
  11. ^ [http://www.mushroomexpert.com/morchella_frustrata.html Morchella frustrata
  12. ^ Morchella pragensis
  13. ^ [ http://www.mushroomexpert.com/morchella_punctipes.html Morchella punctipes]
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 650-651, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Deutsche Gesellschaft für Pilzkunde: „Zeitschrift für Pilzkunde”, vol. 40-42, Editura Deutsche Gesellschaft für Pilzkunde, 1974, p. 113
  16. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2012, p. 226, ISBN 978-1-4454-8404-4
  17. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 220-221, ISBN 978-3-8427-0483-1
  18. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 224-225, ISBN 978-3-8427-0483-1
  19. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 96, ISBN 978-973-50-3475-7
  20. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 121-122

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibiliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto, volumele 1-3 (vezi la note).
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147, 192 p.
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „ Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”. Partea b: „Kleine Kryptogamenflora de Helmut Gams” Editura G. Fischer, Jena 1950