Helvella

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search


Helvella
Helvella crispa 031130w.jpg
Helvella crispa (mitră tomnatică)
Clasificare științifică
Domeniu: Eukaryota
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Subdiviziune: Pezizomycotina
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Helvellaceae
Gen: Helvella
L. (1753)
Specia tip
Helvella crispa
(Scop.) Fr. (1822)
Sinonime
  • Peziza sect. Acetabula Fr. (1822)
  • Acetabula (Fr.) Fuckel (1870)
  • Leptopodia Boud. (1885)
  • Paxina O.Kuntze (1891)

Helvella Carl von Linné, 1753) a încrengăturii Ascomycota, din ordinul Pezizales și în familia Helvellaceae[1] este un gen de ciuperci cu, conform filogeneticii moleculare moderne, global peste 120 de specii și variații (în Europa mai puține)[2] restrâns comestibil sau ușor otrăvitoare. Ciupercile cresc în România, Basarabia și Bucovina de Nord din (mai) iunie până în octombrie (noiembrie) în și pe lângă păduri de foioase și de conifere, preferat pe soluri mai sărace, nisipoase, silicoase sau alcaline, dar în primul rând mai umede. Numele generic este derivat din cuvântul (la helvella=de=isabellfarben, adică bej ca cafeaua cu lapte).[3] Tipul de specie este Helvella crispa (mitra tomnatică).[4][5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Helvella fusca
  • Corpul fructifer: este structurat în pălărie și tulpină, de obicei subțire, fragil și friabil. Partea exterioară este sterilă, iar cea inferioară prezintă un strat de acoperire fertil. Forma pălăriei poate fi în formă de ceașcă, de șa cu 2-4 lobi și marginea răsucită în jos sau de mitră. Coloritul variază între alb de fildeș și brun-negricios, partea inferioară fiind mereu mai deschisă (în afară de speciile albicioase).
  • Sporii: sunt rânduiți câte 8 în asce, fiind eliptici, netezi sau punctați și umpluți cu o picătură uleioasă mare precum uneori cu câte una mai mică la poli în plus. ascele sunt amiloidoze (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod).
  • Piciorul: este mai gros la bază și subțiat spre vârf, mereu elastic care poate fi mai gros, atunci profund brăzdat, cu riduri adânci longitudinale, coaste ascuțite și în părți găurit sau mai subțire și mai mult sau mai puțin neted adesea presărat cu gropițe mici la bază. Pe dinăuntru se prezintă la aproape toate soiurile gol și multicameral. Coloritul este ori de culoarea pălăriei, ori mai deschis ca ea.
  • Carnea: este preponderent albicioasă până gri deschis, destul de subțire și friabilă în pălărie, dar mai tare și elastică în picior. Mirosul este la multe specii aromatic și gustul plăcut.
  • Reacții chimice: Ascele se colorează cu reactivi de iod (vezi mai sus).[4][6][7]

Confuzi[modificare | modificare sursă]

Sub numele românesc de „zbârciog” se tratează aproape mereu patru mari genuri de ciuperci: Gyromitra, Helvella, Morchella și Verpa. Între primele două se găsesc multe specii otrăvitoare ori numai restrâns comestibile, pe când cele două din urmă sunt comestibile. Cu toate că cele patru genuri sunt goale pe interior, ele pot fi deosebite destul de ușor: Morchella și Verpa sunt unicamerale, pe când Gyromitra și Helvella sunt multicamerale, prezentând o încrengătură de goluri în interiorul lor.[5][8]

Specii ale genului (selecție)[modificare | modificare sursă]

Catalogue of Life listează actual (24 septembrie 2018) 122 de specii Helvella. O selecție se poate citi mai jos (E=cresc și în Europa).[2]

Specia Helvella în imagini (selecție)[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ a b Catalogue of Life, 24 septembrie 2018
  3. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 535
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 326 pp., ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ a b Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 222, 228-229, ISBN 978-3-8427-0483-1
  6. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 53, ISBN 3-405-12116-7
  7. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 628-634, ISBN 978-3-8354-1839-4
  8. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2012, p. 226, ISBN 978-1-4454-8404-4

Bibiliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto, vol. 1-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 526, ISBN 3-8289-1619-8
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „ Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”. Partea b: „Kleine Kryptogamenflora de Helmut Gams” Editura G. Fischer, Jena 1950

Legături externe[modificare | modificare sursă]