Vitalism
Jump to navigation
Jump to search
Sinteza ureei din compuși anorganici la începutul secolului XIX a fost dovada care a doborât ipoteza vitalistă că numai organismele pot produce compușii care alcătuiesc mare parte din ființele vii.
Vitalismul este o veche teorie științifică, infirmată, care explică procesele vitale prin prezența în organismele vii a unei așa-zise „forțe vitale”.[1][2][3][4] Teoria a fost invalidată în 1828 de către Friedrich Wöhler, care a sintetizat ureea fără să folosească materiale biologice.[5][6]
Susținerea vitalismului era că pentru sinteza substanțelor organice din substanțe anorganice este necesar un aport de „energie vitală”, pe care ar fi deținut-o doar organismele vii.[4]
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ „Vitalism” la DEX online; accesat pe 26 februarie 2017
- ^ Williams, Elizabeth Ann (). A Cultural History of Medical Vitalism in Enlightenment Montpellier. Ashgate. p. 4. ISBN 978-0-7546-0881-3.
- ^ Mayr, Ernst (). Toward a New Philosophy of Biology: Observations of an Evolutionist. Harvard University Press. p. 13. ISBN 978-0-674-89666-6.
Vitalism has become so disreputable a belief in the last fifty years that no biologist alive today would want to be classified as a vitalist. Still, the remnants of vitalist thinking can be found in the work of Alistair Hardy, Sewall Wright, and Charles Birch, who seem to believe in some sort of nonmaterial principle in organisms.
- ^ a b Kricheldorf, Hans R. (). Getting It Right in Science and Medicine: Can Science Progress through Errors? Fallacies and Facts. Springer International Publishing. p. 202. ISBN 978-3-319-30388-8.
- ^ Leicester, Henry Marshall; Klickstein, Herbert S. (). A Source Book in Chemistry, 1400-1900. Harvard University Press. p. 309. ISBN 978-0-674-82230-6.
- ^ „Chimia organica – inceputuri, evolutie, perspective”, destepti.ro, accesat în
