Tun antitanc autopropulsat (proiect)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Tun antitanc autopropulsat (TAA)
Tip Vânător de tancuri
Loc de origine  România
Istoric producție
Proiectant Institutul 111 (inventatori: Dârvariu Paul și Buracu Mihail)
An proiectare sfârșitul anilor 1970 - 1985
Producător Uzina Mecanică Mizil (șasiu)
Arsenal Reșița (armament)
Date generale
Lungime 7,32 m
Lățime 3,15 m
Echipaj 3 (mecanic conductor, comandant și servant/ochitor)

Blindaj asigura protecție împotriva mitralierelor grele de calibrul 12,7mm
Armament
principal
tun antitanc Reșița, calibrul 100 mm, ghintuit
Motor 8V-1240-DT-S, 8 cilindri în V, 4 timpi, supraalimentat, diesel, răcire cu lichid, 360 de cai putere

Tunul antitanc autopropulsat (abreviere: TAA) a fost un proiectul unui autotun de fabricație românească propus de către Comandamentul artileriei în anul 1978. Acest tun autopropulsat urma să înlocuiască vechile autotunuri sovietice SU-76 din înzestrarea Armatei Române, însă datorită evenimentelor economice și istorice, proiectul nu s-a materializat.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Comandamentul artileriei a propus în anul 1978 o concepție de înzestrare menită a moderniza echipamentul din dotare.[1] În cadrul acesteia a fost prevăzută înlocuirea vechilor autotunuri sovietice SU-76 din dotarea diviziilor mecanizate cu un tun autopropulsat de calibrul 100 mm bazat pe șasiul mașinii de luptă a infanteriei MLI-84. Comandamentul a specificat necesitatea fabricării în țară a 1716 exemplare care urmau să intre în dotare la începutul anilor 1990.[2] Carcasele blindate urmau a fi construite la Uzina Mecanică Mizil, iar armamentul din dotare la Arsenal Reșița.

Vehiculele urmau a fi folosite ca vânători de tancuri, fiind destinate "nimicirii tancurilor și a altor mijloace de luptă prin trageri directe sau din poziții adăpostite".[3] Armamentul principal consta într-un tun antitanc cu țeavă ghintuită de calibrul 100 mm, armamentul standard al tancurilor și tunurilor antitanc tractate din dotarea armatei la vremea respectivă. Acesta urma a fi montat pe șasiul mașinii de luptă MLI-84 (o variantă extinsă a șasiului BMP-1) într-o turelă mică cu formă dreptunghiulară. În camera de luptă se afla servantul ochitor, așezat pe un scaun fixat pe podeaua carcasei blindate. În spatele acestuia se afla comandantul, într-un compartiment cilindric dotat cu o cupolă de observare. Muniția urma a fi amplasată în partea din spate a șasiului, într-un compartiment pătrat. Aprovizionarea cu muniție se făcea prin intermediul celor două uși blindate din partea posterioară a vehiculului.

TAA a fost proiectat la Institutul 111 de către inventatorii români Dârvariu Paul și Buracu Mihail. Brevetul datează din 27 septembrie 1985.[3] Proiectul nu s-a materializat din cauza evenimentelor istorice survenite la sfârșitul anilor 1980.[4]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ 165 ani de existență a artileriei române moderne, pag. 221
  2. ^ Arhivele Militare Române, Rola PII4 382, cadru 114
  3. ^ a b Descrierea autotunului pe situl breveteonline.ro
  4. ^ 165 ani de existență a artileriei române moderne, pag. 222

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • *** - 165 ani de existență a artileriei române moderne, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2008, ISBN 978-606-524-018-6