Tun antitanc autopropulsat (proiect)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Schiță a proiectului. Șoferul nu este ilustrat.
Tun antitanc autopropulsat model 1985
Tip Vânător de tancuri
Loc de origine  România
Istoric producție
Proiectant Institutul 111 (inventatori: Dârvariu Paul și Buracu Mihail)
An proiectare începutul anilor 1980 - 1985
Producător Uzina Mecanică Mizil (șasiu)
Arsenal Reșița (armament)
Date generale
Lungime 7,32 m
Lățime 3,15 m
Echipaj 3 (mecanic conductor, comandant și servant/ochitor)

Blindaj asigura protecție împotriva mitralierelor grele de calibrul 12,7mm
Armament
principal
tun antitanc Reșița, calibrul 100 mm, ghintuit
Motor 8V-1240-DT-S, 8 cilindri în V, 4 timpi, supraalimentat, diesel, răcire cu lichid, 360 de cai putere

Tunul antitanc autopropulsat (abreviere: TAA) a fost un proiectul unui autotun de fabricație românească propus de către Comandamentul artileriei în anul 1978. Aceast tun autopropulsat urma să înlocuiască vechile autotunuri sovietice SU-76 din înzestrarea Armatei Române, însă datorită evenimentelor economice și istorice, proiectul nu s-a materializat.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Comandamentul artileriei a propus în anul 1978 o concepție de înzestrare menită a moderniza echipamentul din dotare.[1] În cadrul acesteia a fost prevăzută înlocuirea vechilor autotunuri sovietice SU-76 din dotarea diviziilor mecanizate cu un tun autopropulsat de calibrul 100 mm bazat pe șasiul mașinii de luptă a infanteriei MLI-84. Comandamentul a specificat necesitatea fabricării în țară a 1716 exemplare care urmau să intre în dotare la începutul anilor 1990.[2] Carcasele blindate urmau a fi construite la Uzina Mecanică Mizil, iar armamentul din dotare la Arsenal Reșița.

Vehiculele urmau a fi folosite ca vânători de tancuri, fiind destinate "nimicirii tancurilor și a altor mijloace de luptă prin trageri directe sau din poziții adăpostite".[3] Armamentul principal consta într-un tun antitanc cu țeavă ghintuită de calibrul 100 mm, armamentul standard al tancurilor și tunurilor antitanc tractate din dotarea armatei la vremea respectivă. Acesta urma a fi montat pe șasiul mașinii de luptă MLI-84 (o variantă extinsă a șasiului BMP-1) într-o turelă mică cu formă dreptunghiulară. În camera de luptă se afla servantul ochitor, așezat pe un scaun fixat pe podeaua carcasei blindate. În spatele acestuia se afla comandantul, într-un compartiment cilindric dotat cu o cupolă de observare. Muniția urma a fi amplasată în partea din spate a șasiului, într-un compartiment pătrat. Aprovizionarea cu muniție se făcea prin intermediul celor două uși blindate din partea posterioară a vehiculului.

Tunul antitanc autopropulsat model 1985 a fost proiectat la Institutul 111 de către inventatorii români Dârvariu Paul și Buracu Mihail. Brevetul datează din 27 septembrie 1985.[3] Proiectul nu s-a materializat din cauza evenimentelor istorice survenite la sfârșitul anilor 1980.[4]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ 165 ani de existență a artileriei române moderne, pag. 221
  2. ^ Arhivele Militare Române, Rola PII4 382, cadru 114
  3. ^ a b Descrierea autotunului pe situl breveteonline.ro
  4. ^ 165 ani de existență a artileriei române moderne, pag. 222

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • *** - 165 ani de existență a artileriei române moderne, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2008, ISBN 978-606-524-018-6