TR-125

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
TR-125
TR-125.jpg

TR-125 la parada militară ținută de „Ziua Tanchiștilor”.

Tip Tanc principal de luptă
Loc de origine  România
Istoric producție
Proiectant ICSITEM București,
ACSIT P-124 (F.M.G.S.)
An proiectare 1984-1991
Producător Fabrica de Mașini Grele Speciale
An producție 1987 - 1988
Bucăți construite cca. 5
Date generale
Greutate 50 tone
Lungime 7,9 m
Lățime 3,6 m
Înălțime 2,2 m
Echipaj 3

Blindaj 380 mm stratificat RHAe (șasiu)
600 mm RHAe cu blindaj suplimentar (turelă)
Armament
principal
1 × tun 125 mm cu țeava lisă
39 de proiectile
Armament
secundar
1 × mitralieră PK coaxială 7,62 mm (2000 de cartușe)
1 × mitralieră antiaeriană DShK 12,7 mm (300 de cartușe)
lansator de grenade: 6 tuburi 81 mm (20 de grenade fumigene)
Motor 8 VS A3 diesel, 8 cilindri, 4 timpi, supraalimentat 900 CP (671 kW)
Putere specifică 18,75 CP/t
Transmisie hidromecanică, automată
Suspensie bară de torsiune
Autonomie 400 km
Viteză maximă 60 km/h

Tancul principal de luptă TR-125 (Tanc Românesc 125, numeralul reprezintă calibrul tunului) a fost numele unei serii limitate de prototipuri prin care s-a încercat construirea tancului sovietic T-72 de către industria autohtonă de armament, prin mijloace proprii. Tancul nu a fost acceptat de către Armata Română, fiind în prezent cunoscut sub numele de P-125 (Prototipul 125).

Istorie[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, România a importat din Uniunea Sovietică 30 de tancuri T-72. Consiliul Apărării a decis, în baza raportului din 13.10.1972 privind doctrina națională de apărare, fabricarea unui tanc similar în țară, adaptat posibilităților tehnologice ale industriei de armament din România. La mijlocul anilor 1980 a început proiectarea noului tanc. Au fost realizate aproximativ cinci prototipuri (numărul exact diferă în funcție de sursă: 3, 5 sau 10 bucăți). Turela și mecanismul de încărcare automat au fost proiectate de către ICSITEM București, iar șasiul a fost dezvoltat de către ACSIT–P 124 aparținând de Fabrica de Mașini Grele Speciale a întreprinderii "23 August".

Spre deosebire de tancul T-72 și variantele sale, TR-125 avea șapte galeți la fiecare șenilă.[1][2] Șasiul a fost astfel extins cu un metru pentru a face loc motorului de 900 de cai putere 8VSA3 (o variantă îmbunătățită a celui folosit la tancul TR-85-800). Din cauza modificărilor aduse șasiului, agregatului energetic și blindajului, greutatea tancului a ajuns la aproape 50 de tone (față de cele 41.5 tone ale tancului T-72M).

TR-125 era dotat cu echipamente moderne: un tun de calibru 125 de mm stabilizat hidraulic în două planuri, telemetru laser, un mecanism de încărcare automată a tunului (care avea o cadență de 8 lovituri pe minut), calculator balistic, sistem de avertizare la iluminare laser și instalație de lansare a grenadelor fumigene automată în cazul activării senzorilor laser.

În urma testelor, tancul nu a intrat în dotarea Forțelor Terestre ale Armatei Române, nefiind omologat pentru producție. Prototipurile sunt păstrate în rezervă.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Zaloga, p.15
  2. ^ Gelbart, p.72

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • ro Locotenent-colonel ing. Alexandru Caravan, Tancul Românesc - O istorie, Buletinul de Teorie Militară editat de Statul Major al Forțelor Terestre, anul II, nr. 1(5) din 2010.
  • en Marsh Gelbart, Tanks : Main Battle Tanks and Light Tanks (Brassey's Modern Military Equipment), Brassey's UK, ISBN 1-85753-168-X
  • en Zaloga, Steven J (), T-72 Main Battle Tank 1974-93, Osprey, ISBN 1855323389 

Legături externe[modificare | modificare sursă]