Remo Ruffini

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Remo Ruffini
RuffiniRemo.jpg
Date personale
Născut (75 de ani)[1] Modificați la Wikidata
La Brigue, Franța Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Italy.svg Italia Modificați la Wikidata
Ocupație fizician Modificați la Wikidata
Activitate
Instituție Universitatea Sapienza din Roma  Modificați la Wikidata
Organizații Universitatea Sapienza din Roma  Modificați la Wikidata
Conducător de doctorat Pascual Jordan  Modificați la Wikidata
Societăți American Physical Society  Modificați la Wikidata
Premii Fellow of the American Physical Society[*]  Modificați la Wikidata
Prezență online

Remo Ruffini (n. ,[1] La Brigue, Franța) este un fizician italian. Ruffini este directorul rețelei International Center for Relativistic Astrophysics Network (ICRAnet) și președinte al Centrului Internațional de Astrofizică relativistă. A inițiat doctoratele internaționale de astrofizică relativistă (IRAP PhD), un program comun interuniversitar de pregătire a cadrelor superioare de astrofizicieni, este deasmenea directorul programului Erasmus Mundus IRAP PhD, a fost profesor și șef de catedră de fizică teoretică la Universitatea "La Sapienza" din Roma în anii 1978-2012.

Biografie[modificare | modificare sursă]

După licențiere în anul 1966 a făcut doctoratul la Universitatea din Mainz (Germania) sub conducerea profesorului Pascual Jordan. Ulterior a fost membru al Insitutului pentru studii avansate de la Princeton, unde a colaborat cu John Archibald Wheeler, pentru ca să devină ulterior instructor și profesor asistent la Universitatea din Princeton. În 1975 este profesor vizitator la Universitatea Kioto (Japonia) și Universitatea de West din Perth, Australia. În anii 1975-1978 a colaborat cu NASA în problema folosirii Stațiunilor spațiale în scopuri științifice. În anul 1976 a devenit profesor de fizică teoretică la Universitatea din Catania, Sicilia, Italia, iar doi ani mai târziu s-a învrednicit de titlul de profesor la Universitatea La Sapienza din Roma. În anul 1985 a fost ales prelședinte al Centrului Internațional de Astrofizică relativistă. În anul 1984 a fost cofondator împreună cu Laureatul Premiului Nobel Abdus Salam al Conferințelor Internaționale Marcel Grossman Meeting. În anul 1987 a inițiat programul de conferințe Italo-Sud-Coreene în domeniul astrofizicii relativiste. În anii 1989-1993 este președintele Comitetului Științific al Agenției Spațiale Italiene. Este editorul a unei serii de reviste științifice. Este însurat cu Anna Imponente și are un fiu Jacopo.

Activitatea științifică, editorială și pedgogică[modificare | modificare sursă]

Activitatea sa științifică a condus la concepția de Stele bozonice, preluată ulterior de cercetătorii americani Charles Alcock și Angela Olinto. Articolele sale în colaborare cu John Archibald Wheeler, Nathalie Deruelle și Thibault Damour au popularizat conceptul de gaură neagră[2], iar împreuncă cu fizicianul de origine greacă Demetrios Christodoulou a dat o relație matematică devenită clasică în timp pentru masa, sarcina electrică și momentul unghiular al găurii negre[3]. Lucrările sale teoretice au condus la identificarea primelor găuri negre masive în Galaxia noastră- Calea Lactee. Împreună cu studentul său C. Rhoades a stabilit limita superioară a masei unei stele neutronice, iar împreună cui studentul său Robert Leach a folosit această limită superioară pentru calculul și identificarea primei găuri negre în Galaxia noastră-Signus X1, folosind datele splendide furnizate de satelitul american Uhuru, furnizate de conducătorul programului Ricardo Giacconni. Pentru aceste lucrări a fost decorat cu Premiul Academiei de Științe din New York Cress Morrison în anul 1972. Împreună cu studenții săi Calzetti, Giavalisco, Song și Taraglio a relevat rolul structurilor fractale în cosmologie. Împreună cu colaboratorii săi, francezii Nathalie Deruelle și Thibault Damour a dezvoltat și aprofundat, relevînd rolul mecanismului Euler- Heisenberg în declanșarea proceselor de generare cuantică a particulelor, atît pe nivele legate pentru particule cu masă de repaos nenulă, căt și în stări de difuzie cuantică, care corespund mișcării infinite. Bazîndu-se pe idei mai vechi și originale ale lui John Archibald Wheeler (1971), a dezvoltat calcule analitice, atît pentru procesele semicuantice, cît și pentru procesele cuantice, termale, care includ procesul Hawking de generare termică a particulelor de către găurile negre. Fluxurile de raze γ care provin din nucleele stelelor colapsate îndepărtate, atît din Galaxia noastră, căt și din alte galaxii, par să pună în evidență existența și observabilitatea unor asemenea procese în astrofizică,în același timp, punând în evidență extragerea de energie din găurile negre. În ultimii ani Remo Ruffini și discipolii săi (vezi: Jorge Rueda), au emis ipoteza naturii neutrinice a centrului galactic, ca aletrnativă celei a unei găuri negre cu masă de 4 mln de mase solare. La baza acestei ipoteze se află modelul lui Ettore Majorana a neutrinului.

Coautori, colegi de la Universitatea "La Sapienza" și ICRA[modificare | modificare sursă]

Cărți și alte publicații[modificare | modificare sursă]

  • A publicat peste 700 de lucrări (în colaborare). Editor și autor de cărți. Are indice H=41 (ADS NASA). Indicele citarilor 10,3 (ADS NASA). Indice H=34(33),Indicele citarilor - 17,3(27,1)(SPIRES)

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

  • Cressy Morrison Award, la New York Academy of Sciences (1972)
  • Alfred P. Sloan Fellow Foundation (1974)
  • Space Scientist al anului (1992)

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b SNAC, accesat în 9 octombrie 2017 
  2. ^ en R. Ruffini; J.A. Wheeler (1971). „Introducing the Black Hole”. Physics Today: 30039. doi:10.1063/1.3022513. Bibcode1971PhT....24a..30R. 
  3. ^ en D. Christodoulou; R. Ruffini (1971). „Reversible Transformations of a Charged Black Hole”. Physical Review D 4 (12): 3552–3555. doi:10.1103/PhysRevD.4.3552. Bibcode1971PhRvD...4.3552C.