Sari la conținut

Ramaria flavobrunnescens

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ramaria flavobrunnescens
Genul Ramaria, specia R. flavobrunnescens
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Gomphales
Familie: Gomphaceae
Gen: Ramaria
Specie: R. flavobrunnescens
Nume binomial
Ramaria flavobrunnescens
(G.F.Atk.) Corner (1950)
Sinonime
  • Clavaria flavobrunnescens G.F.Atk. (1909)
  • Ramaria flavobrunnescens var. formosoides Corner (1970)
  • Ramaria flavobrunnescens var. aromatica C.D.Marr & D.E.Stuntz (1974)
  • Ramaria flavobrunnescens var. asperospora Raithelh. (1987)
Modifică text Consultați documentația formatului

Ramaria flavobrunnescens (George Francis Atkinson, 1909 ex Edred John Henry Corner, 1950) din încrengătura Basidiomycota, în familia Gomphaceae și de genul Ramaria,[1][2] este o ciupercă comestibilă rară care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă de la câmpie la munte în păduri de foioase și în cele mixte îndeosebi sub fagi și stejari, dar, de asemenea, pe lângă molizi, crescând în grupuri mici pe sol calcaros. Timpul apariției este între (iulie) august și noiembrie.[3][4]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
G. F. Atkinson

Numele binomial hotărât este Clavaria flavobrunnescens determinat de micologul american George Francis Atkinson (1854-1918) în volumul 7 al jurnalului Annales Mycologici din 1909.[5]

În 1950, specia a fost transferată corect la genul Ramaria sub păstrarea epitetului de micologul englez Edred John Henry Corner (1906-1996), de verificat în numărul 1 al jurnalului botanic Annals of Botany Memoirs din 1950,[6] fiind numele curent valabil (2021).

Variațiile Ramaria flavobrunnescens var. formosoides (Corner, 1970),[7] Ramaria flavobrunnescens var. aromatica (C.D.Marr & D.E.Stuntz, 1974)[8] și Ramaria flavobrunnescens var. asperospora (Raithelh., 1987)[9] sunt acceptate sinonim. Alte taxoane alternative nu au fost propuse.[1]

Epitetul specific este derivat din cuvintele latine latin (latină flavus=galben în toate nuanțele: (palid) gălbui, galben-auriu, galben-roșiatic, galben lutos),[10] și (latină brunescens=devenind brun, brunând),[11] datorită culorii ciupercii pe exterior.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
  • Corpul fructifer: moale și higrofan are o înălțime 5-8,5 (12) cm și un diametru de 4-12 (15) cm cu ramuri care se ridică în sus, împărțite de mai multe ori, cu furci amestecate de la ascuțit la rotunjit, cele primare largi, cele superioare mai subțiri, drepte până ușor curbate, împânzindu-se odată cu înaintarea în vârstă. Vârfurile sunt de mai multe ori împărțite în formă de coarne țuguiate, uneori spinoase, devenind mai contondente cu vârsta. Coloritul ramurilor este în mod constant deschis până la galben intens, dar la bătrânețe mai maroniu, chiar brun-vinaceu și cu capete de aceeași culoare sau mai deschise, dar, la exemplare tinere care nu sunt încă complet colorate, vârfurile pot fi și mai întunecate. Bureți maturi devin bruni la apăsare.
  • Piciorul: mai ferm ca corpul fructifer cu un diametru de până la 3,5 cm la baza îngroșată în formă de trunchi este cilindric, umflat până la larg conic, neted sau prevăzut cu ramuri tinere înmugurite, care uneori încep deja la bază, ciuperca apărând astfel tufoasă când este coaptă. Coloritul este alb, spre sus galben, trecând în culoarea ramurilor. Prezintă un strat miceliar alb și delicat.
  • Carnea: albă, la umezeală marmorată cu un aspect ceva murdar este moale și friabilă, mirosul fiind neremarcabil și gustul blând, amintind oarecum de nuci, asemănător bureților de buturugă. La bătrânețe devine amar.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori în profil cilindrici până elipsoidali, aspri, verucoși, cianofili, cu un ornament moderat puternic, plat, mixt bombat-verucos, măsurând (6,5) 7–10 x 3,2–(4,5) 4,8 microni. Pulberea lor este galben-ocru până la ocru crem. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 40–55 x 7–9 µm microni și prezintă catarame. Hifele de până la 13 µm diametru, sunt netede, paralele până sinuoase, hialine (translucide), cu pereți subțiri, dar în adâncime mai groși, de 1 µm grosime, formând cleme și tranziții de septuri în formă de ampulă. Hifele în rizomorfe cu un diametru de până la 6 µm sunt hialine până lăptoase cu o refracție ușoară, și ele cu catarame precum adesea cu tranziții de septuri în formă de ampulă. Cristale lipsesc.[12]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează la ciuperca proaspătă cu hidroxid de potasiu de 20%-30% ca aproape la toate specii ale genului.[13]
  • R. flavobrunnescens, vârfuri din apropiere
    R. flavobrunnescens, vârfuri din apropiere
  • R. flavobrunnescens, grup
    R. flavobrunnescens, grup

Confuzii

[modificare | modificare sursă]

Chiar și specialiști au probleme cu diferențierea ciupercii cu alte specii comestibile, necomestibile sau otrăvitoare ale acestui gen și poate fi astfel ușor confundată cu de exemplu: Ramaria abietina (necomestibilă),[14] Ramaria aurantiosiccescens (E. Schild, 1979), (comestibilă),[15] Ramaria botrytis (comestibilă), [16] Ramaria eumorpha (necomestibilă),[17] Ramaria fennica (necomestibilă),[18] Ramaria flaccida (necomestibilă),[19] Ramaria flava (comestibilă),[20] Ramaria flavescens (comestibilă),[21] Ramaria formosa (otrăvitoare),[22] Ramaria gracilis (comestibilă),[23] Ramaria largentii (comestibilă),[24] Ramaria obtusissima (comestibilă, numai puțin gustoasă),[25] Ramaria ochroclora (comestibilitate nesigură),[26] Ramaria pallida (otrăvitoare)[27] sau Ramaria stricta (necomestibilă).[28]

Specii asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]
  • !Ramaria abietina!
    !Ramaria abietina!
  • Ramaria aurea
    Ramaria aurea
  • Ramaria aurantiosiccescens
    Ramaria aurantiosiccescens
  • Ramaria botrytis tânără
    Ramaria botrytis tânără
  • Ramaria eumorpha
    Ramaria eumorpha
  • !Ramaria fennica!
    !Ramaria fennica!
  • !Ramaria flaccida!
    !Ramaria flaccida!
  • Ramaria flava
    Ramaria flava
  • Ramaria flavescens
    Ramaria flavescens
  • !!Ramaria formosa!!
    !!Ramaria formosa!!
  • Ramaria gracilis
    Ramaria gracilis
  • Ramaria largentii
    Ramaria largentii
  • Similară Ramaria obtusissima
    Similară Ramaria obtusissima
  • !!Ramaria pallida!!
    !!Ramaria pallida!!
  • !Ramaria stricta!
    !Ramaria stricta!

Valorificare

[modificare | modificare sursă]

Această specie delicioasă poate fi preparată ca brânca ursului. Dar dați atenție, pentru că exemplare bătrâne devin amare.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 552-553, ISBN 88-85013-25-2
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 476-477, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ G. F. Atkinson: „Clavaria flavobrunnescens”, în: „Annales Mycologici”, vol. 7, nr. 4, 1909, p. 367
  6. ^ Edred John Henry Corner: „Monograph of Clavaria and allied Genera”, în: „Annals of Botany Memoirs”, nr. 1, 1950, p. 581
  7. ^ E. J. H. Corner: „Ramaria flavobrunnescens var. formosoides”, în: „Beihefte zu Nova Hedwigia”, nr. 33, 1970, p. 274
  8. ^ C. D. Marr & D.E.Stuntz: „Ramaria flavobrunnescens var. aromatica”, în: „Bibliotheca Mycologica”, vol. 38, , 1974, p.. 85
  9. ^ J.: „ Raithelhuber: „Ramaria flavobrunnescens var. asperospora”, în: „Flora mycologica Argentina - Hongos I”, vol. 1, Stuttgart 1987, p. 84
  10. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 481
  11. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 149
  12. ^ Josef Christan: „Die Gattung Ramaria in Deutschland. Monografie zur Gattung Ramaria in Deutschland, mit Bestimmungsschlüssel zu den europäischen Arten”, Editura IHW-Verlag, Berchtesgaden 2008, p. 203-204, ISBN: 978-3-930-16771-5
  13. ^ Helmuth Schmid-Heckel: „Zur Kenntnis der Pilze in den Nördlichen Kalkalpen. Mykologische Untersuchungen im Nationalpark Berchtesgaden”, vol. 8, Editura Berchtegadener Anzeiger, Berchtesgaden 1985, p. 91, ISSN 0172-0023 ISBN 3-922325-07-6
  14. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 472-473, ISBN 978-3-440-14530-2
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 612-613, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 474-475, ISBN 978-3-440-14530-2
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 556-557, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 548-549, ISBN 88-85013-37-6
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 610-611, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 548-549, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 206, ISBN 978-3-8427-0483-1
  23. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 570-571, ISBN 88-85013-37-6
  24. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 190, ISBN 978-1-4454-8404-4
  25. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 574-575, ISBN 88-85013-37-6
  26. ^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 456-457, ISBN 88-85013-57-0
  27. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 215-217
  28. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 205, ISBN 978-3-8427-0483-1

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Josef Breitenbach, Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz“, vol. 4, partea a 2-a „Blätterpilze“, Editura Mykologia, Lucerna 1995, ISBN 3-85604-040-4
  • Walter Jülich: „Kleine Kryptogamenflora II - Die Nichtblätterpilze, Gallertpilze und Bauchpilze”, vol. II b / 2, Editura Fischer Verlag, Stuttgart – New York 1984, ISBN 978-3-43720-282-7
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, p. 403, ISBN 3-8001-3531-0

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ramaria_flavobrunnescens&oldid=13884352