Prokuplje

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Prokuplje
—  oraș sârbesc[*]​  —

Stemă
Stemă
Map
Prokuplje (Serbia)
Poziția geografică în Serbia
Coordonate: 43°14′02″N 21°35′10″E ({{PAGENAME}}) / 43.233888888889°N 21.586111111111°E
Țară Serbia
DistrictDistrictul Toplica
Comună[*]​ Opština Prokuplje[*][[Opština Prokuplje (municipality of Serbia)|​]]
Componență107
Suprafață
 - Total759 km²
 - Urban20.96 km²
 - Administrative759 km²
Altitudine273 m.d.m.
Populație
 - Total
 - Urban27.333 locuitori
 - Administrative44.419 locuitori
Fus orarCET (+1)
 - Ora de vară (DST)CEST (+2)
Cod poștal18400
Prefix telefonic+381(0)27
Localități înfrățite
 - Yverdon-les-BainsElveția
 - KorgenNorvegia
 - MontaubanFranța
 - KočevjeSlovenia
Prezență online
www.prokuplje.org.rs
Poziția localității Prokuplje
Poziția localității Prokuplje
Poziția localității Prokuplje
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Prokuplje (în sârbă Прокупље, pronunție în sârbă: [prǒkupʎe]) este un oraș și centrul administrativ al districtului Toplica din sudul Serbiei. Conform recensământului din 2011, zona urbană a orașului a avut o populație de 27.333 locuitori, în timp ce zona administrativă (comuna Prokuplje) a avut 44.419 locuitori.

Prokuplje este unul dintre siturile arheologice romane din Serbia.[2] Sub numele „Ürgüp”, din 1448 a fost centrul unei diviziuni administrative otomane kaza, partea a sangeaculului Niš în timpul stăpânirii otomane[3] și a fost ulterior încorporat în Regatul Serbiei în 1878.[4]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Urmele unor așezări timpurii pot fi găsite în localități neolitice precum Macina (lângă Zitni Potok), Kavolak la 6 kilometri (4 mi) vest de Prokuplje (satul Donja Trnava ) și în așezările de pe versanții sudici ai munților Jastrebac în satul Donja Bresnica. Perioada Vinca s-a păstrat în localitatea Plocnik (la 22 kilometri (14 mi) de Prokuplje), pe partea stângă a drumului de la Prokuplje spre Kursumlija. Cea mai timpurie lucrare din metal din lume a fost găsită la Pločnik în 2007, datând din 5500 î.Hr., făcând epoca cuprului cu câteva secole mai veche decât se credea anterior.[5][6] Aceste așezări agricole au fost înlocuite de cele ale tracilor emergenți și apoi de ale invadatorilor scordisci celtici în 279 î.Hr. Bucăți de ceramică găsite de biserica latină sunt urme ale mișcărilor triburilor în drumul lor spre Grecia.

Între 73-75 î.Hr., după ce romanii au subjugat triburile regiunii, această parte a Serbiei a devenit o parte a provinciei romane Moesia. A făcut parte din „via militaris” de la Niš, drumul romană care a conectat Balcanii centrali cu Adriatica. În aceea perioadă orașul a fost cunoscut sub numele de Hammeum sau Hameo; primul nume cunoscut al așezării. La sfârșitul secolului al IV-lea d.Hr., când a fost împărțit imperiul roman, toate așezările din regiunea Toplica au aparținut Imperiului Roman de Răsărit. Numele locului era Komplos sau Komblos (sat-oraș). Unii istorici au crezut că acest Komplos a fost reconstruit de împăratul Iustinian I (cel Mare).

  • Urmele Băilor Romane din Prokuplje
    Urmele Băilor Romane din Prokuplje
  • Biserica latină
    Biserica latină
  • Biserica latină
    Biserica latină

Atunci când triburile slave de sud s-au stabilit pentru prima dată în această zonă în secolul al VI-lea, Komplos a fost redenumit ca Prokuplje în slavă.

Primul document scris despre orașul de astăzi este din 1395 d.Hr., când Ducesa Milica a dat cadou două case și unele obiecte din oraș considerate ale Sfântului Prokopius către Mănăstirea Sf. Panteleimon aflată pe Sfântul Muntele Athos din Grecia modernă. Numele de astăzi al orașului Prokuplje a fost folosit prima dată după aducerea moaștelor Sf. Prokopius de la Niš în anul 1396 d.Hr.

În Evul Mediu timpuriu, în timpul domniei lui Ștefan Nemanja, Prokuplje nu este menționat în niciun document scris.

În secolul al VII-lea și în timpul Evului Mediu, slavii care s-au stabilit acolo au devenit majoritari în zonă, așa cum se poate vedea din toponimele slave. A existat și o populație formată din vlahi romanizați, majoritatea au părăsit zona în trecut, deoarece bazinul Morava a fost principala cale de invazie a slavilor pentru atacurile lor asupra Imperiului Roman.[7][8] Așezământul și-a câștigat importanța în perioada de domnie a țarului Lazăr, înainte de invazia otomană, când cetatea de pe Dealul Hisar a fost reconstruită. Între 1385 și 1387, în regiunea Toplica, a avut loc bătălia de la Pločnik, în care forțele sârbe ale prințului Lazăr Hrebeljanović au învins armata otomană invadatoare a sultanului Murad I Hudavendighiar.[9][10]

Mai târziu, Prokuplje a fost asediat cu succes de otomani în 1454 și în perioada de 423 de ani de stăpânire otomană numele locului a fostÜrgüp, Urcub sau Okrub. A făcut parte din Sangeacul Niš.[11]

În timpul stăpânirii otomane în perioada cuprinsă între secolele XVI și XVII, importanța orașului a crescut (în mod similar cu alte orașe, cum ar fi Kruševac, Stalac și Leskovac). Prokuplje a prosperat prin legăturile sale comerciale cu Dubrovnik. În timpul Marelui Război Turc, la Prokuplje a avut loc o rebeliune masivă a sârbilor creștini care au venit în sprijinul trupelor austriece care avansau în zonă. Prokuplje a fost capturat de trupele austriece și de miliția sârbă în 1689, dar după contraofensiva otomană, a fost incendiat în timpul retragerii austriece în 1690, deși colonelul Antonije Znorić a dat alt ordin.[12] Sârbii, care au sprijinit trupele austriece, după retragerea lor au început să emigreze din ce în ce mai mult din zonă,[13] astfel că a rezultat o creștere a migrației albaneze musulmane în oraș, migrație uneori instigată de autoritățile otomane.[8]

Monument în Prokuplje

Toponime precum Arbanaška și Đjake arată o prezență albaneză în regiunile Toplica și Morava de Sud (situată la nord-estul Kosovoului contemporan) care datează din epoca medievală.[14][15] Părțile rurale ale văii Toplica și interiorul semi-montan alăturat în timpul guvernării otomanilor, au fost locuite de o populație compactă musulmană albaneză, în timp ce sârbii din acele zone locuiau în apropierea gurilor râului și a versanților montani și ambele popoare au locuit în alte regiuni ale bazinului râului Morava de Sud.[16][17] În regiunea Toplica mai largă,[18] Prokuplje a avut de asemenea o majoritate albaneză.[19] În perioada 1877-1878, acești albanezi au fost expulzați de forțele sârbe[20][21][22] într-un mod care astăzi ar putea fi caracterizat ca o purificare etnică.[23] Prokuplje a fost capturat de forțele sârbe de la otomani la 19 decembrie 1877, la fel ca întreaga regiune Toplica în 1877, iar Congresul de la Berlin (1878) a recunoscut ulterior orașul și zona mai largă ca parte a Serbiei.

Din 1929 până în 1941, Prokuplje a făcut parte din Banovina Morava din Regatul Iugoslaviei. În timpul Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial, Prokuplje a fost distrus complet, dar în perioada postbelică a devenit un oraș industrial.

Localizare în raionul Toplica

În iunie 2018, Prokuplje a obținut statutul de oraș, împreună cu Bor.[24]

Descoperiri arheologice[modificare | modificare sursă]

În iulie 2008, o mare stațiune balneară romană a fost dezgropată.[25] În octombrie 2008, arheologii sârbi de la Pločnik au găsit un topor de cupru despre care se crede că este cu 500-800 de ani mai vechi decât începutul real al epocii de cupru, ceea ce sugerează că utilizarea metalului de către oameni este mai veche decât se credea.[26][27]

Geografie[modificare | modificare sursă]

Comuna Prokuplje este situată între comunele Blace, Kuršumlija, Bojnik, Žitorađa, Merošina, Aleksinac și Kruševac.

Climat[modificare | modificare sursă]

Prokuplje are un climat mediteranean cu veri calde (clasificarea climatică Köppen: Cwb) care este asemănător cu un climat subtropical umed (clasificarea Köppen: Cfa).

Date climatice pentru Prokuplje
Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Nov Dec Anual
Maxima medie °C (°F) 4.8
(40,6) 		7.2
(45) 		12.6
(54,7) 		18.8
(65,8) 		24.8
(76,6) 		27.2
(81) 		30.2
(86,4) 		29.0
(84,2) 		26.2
(79,2) 		19.2
(66,6) 		11.7
(53,1) 		6.0
(42,8) 		18,14
(64,66)
Media zilnică °C (°F) 1.8
(35,2) 		3.7
(38,7) 		8.2
(46,8) 		12.7
(54,9) 		18.3
(64,9) 		21.2
(70,2) 		22.6
(72,7) 		21.6
(70,9) 		19.7
(67,5) 		13.3
(55,9) 		9.6
(49,3) 		2.8
(37) 		12,96
(55,32)
Minima medie °C (°F) −2
(28,4) 		−0.6
(30,9) 		3.2
(37,8) 		8.6
(47,5) 		12.8
(55) 		14.8
(58,6) 		18.2
(64,8) 		17.8
(64) 		14.7
(58,5) 		9.6
(49,3) 		5.9
(42,6) 		−0.3
(31,5) 		8,56
(47,4)
Precipitații mm (inches) 76
(2.99) 		63
(2.48) 		52
(2.05) 		45
(1.77) 		38
(1.5) 		36
(1.42) 		29
(1.14) 		30
(1.18) 		38
(1.5) 		49
(1.93) 		60
(2.36) 		57
(2.24) 		573
(22,56)
Sursă: Climate-Data.org [28]

Date demografice[modificare | modificare sursă]

Evoluția numărului populației
An Pop.   ±% p.a.  
1948 59.292 —    
1953 62.614 1,1%
1961 60.075 −0.52%
1971 57.315 −0.47%
1981 56.256 −0.19%
1991 52.969 −0.60%
2002 48.501 −0.80%
2011 44.419 −0.97%

Conform recensământului oficial din 2011, orașul Prokuplje a avut 44.419 locuitori. În total, 61,5% din populația locuiește în mediul urban. Prokuplje are în medie 14.814 de gospodării cu o medie de 3.00 membri. [29]

Structura religiei în Prokuplje este predominant ortodoxă sârbă (41.494), cu minorități precum musulmani (289), atei (122), catolici (76) și alții. [30] Cea mai mare parte a populației vorbește limba sârbă (41.764).

Compoziția populației în funcție de sex și vârstă medie este:[30]

  • Bărbați - 22.056 (40.90 ani) și
  • Femei - 22.363 (43,65 ani).

Un număr de 17.777 de cetățeni (mai mari de 15 ani) au studii medii (47,1%), în timp ce cei 5.002 de cetățeni au studii superioare (13,3%). Dintre cei cu studii superioare, 2.700 (7,2%) au studii universitare.[31]

Grupuri etnice[modificare | modificare sursă]

Cea mai mare parte a populației din Prokuplje este de etnie sârbă (92,16%). Compoziția etnică a orașului este:

Grup etnic Populație
sârbi 40936
rromi 2145
muntenegreni 113
români 75
macedoneni 74
croați 35
Gorani 24
Alții 1017
Total 44419

Economie[modificare | modificare sursă]

Prokuplje are o economie slabă, cu majoritatea angajaților care lucrează în sectorul public. În 2009, Leoni Wiring Systems Southeast a deschis o fabrică în Prokuplje, unde s-au angajat aproximativ 1.750 de persoane din 2013.[32]

Următorul tabel oferă o previzualizare a numărului total de persoane înregistrate angajate de persoane juridice după activitatea lor principală (în 2018):[33]

Activitate Total
Agricultură, silvicultură și pescuit 107
Minerit si cariere 1
Fabricație 4575
Alimentare cu energie electrică, gaz, abur și aer condiționat 95
Rezerva de apa; activități de canalizare, gestionare și remediere a deșeurilor 353
Construcții 364
Comerț cu ridicata și cu amănuntul, reparații de autovehicule și motociclete 1441
Transport și depozitare 285
Cazare și servicii alimentare 290
Informatie si comunicare 96
Activități financiare și de asigurare 96
Activități imobiliare 6
Activități profesionale, științifice și tehnice 265
Activități de servicii administrative și de asistență 101
Administrație publică și apărare; securitate socială obligatorie 986
Educație 795
Asistență medicală și muncă socială 1184
Arte, divertisment și recreere 238
Alte activități de servicii 144
Muncitori agricoli individuali 204
Total 11627

Galerie[modificare | modificare sursă]

  • Primăria Prokuplje
    Primăria Prokuplje
  • Primărie
    Primărie
  • Monument din centrul oraș
    Monument din centrul oraș
  • Muzeul național
    Muzeul național
  • Tribunalul Orașului
    Tribunalul Orașului
  • Biserica din Kondželj
    Biserica din Kondželj
  • Panoramă a orașului
    Panoramă a orașului
  • Panoramă a orașului
    Panoramă a orașului
  • Lacul Rastovnica
    Lacul Rastovnica
  • Râul Toplica
    Râul Toplica

Relății internaționale[modificare | modificare sursă]

Orașe gemene - orașe surori[modificare | modificare sursă]

Prokuplje este înfrățit cu:

Persoane notabile[modificare | modificare sursă]

Radoslav Lale Milenković

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ https://www.unicode.org/iso15924/iso15924-codes.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Bulić, Dejan (2013). "The Fortifications of the Late Antiquity and the Early Byzantine Period on the Later Territory of the South-Slavic Principalities, and their re-occupation". The World of the Slavs: Studies of the East, West and South Slavs: Civitas, Oppidas, Villas and Archeological Evidence (7th to 11th Centuries AD). Belgrade: The Institute for History. pp. 137–234.
  3. ^ Godišnjak grada Beograda. Museum of the Belgrade. . p. 116. Accesat în . 
  4. ^ Balcanica, Volume 37. Srpska Akademija Nauka i Umetnosti, Balkanološki Institut. . p. 122. Accesat în . Serbia a păstrat cea mai mare parte a fostului Sangeac Niš, în timp ce partea mai mică și întregul Sangeac Sofia au fost anexate de către Principatul Bulgariei. 
  5. ^ „Serbian site may have hosted first copper makers”. UCL Institute of Archaeology. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ „Serbian site may have hosted first copper makers”. ScienceNews. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Silviu, Dragomir (). Vlahii și Morlacii: studiu din istoria românismului balcanic. Do-minoR. p. 99. ISBN 9789738590168. 
  8. ^ a b Rudić, Vujadin (). Population of Prokuplje. Belgrade: Ethnographic institute, SANU. pp. 11–12. ISBN 978-86-7587-011-1. 
  9. ^ Namık, Kemal (). Osmanlı tarihi: Anadolu Selçukluları ve Anadolu beylikleri hakkında bir mukaddime ile Osmanlı devleti'nin kurulușundan İstanbul'un fethine kadarv̲̲. 2. İstanbul'un fethinden Kanunı̂ Sultan Süleyman'nın ölümüne kadar (ed. 4). Türk Tarih Kurumu. pp. 200, 219, 250. 
  10. ^ Colin, Imber (). The Ottoman empire: 1300-1481. Isis. p. 35. ISBN 9789754280159. Accesat în . 
  11. ^ Godišnjak grada Beograda. Museum of the Belgrade. . p. 116. Accesat în . 
  12. ^ Kostić, Radoje. „Нишка Епархија у првој половини 18. века”. Niš: Istorijski Arhiv Niš. Arhivat din original la . Accesat în . Прокупље је запалио пуковник Антоније Знорић приликом повлачења 1690. године 
  13. ^ Shaw, Stanford J.; Shaw, Ezel Kural (). History of the Ottoman Empire and Modern Turkey: Volume 1, Empire of the Gazis: The Rise and Decline of the Ottoman Empire 1280-1808. Cambridge University Press. pp. 219–221. ISBN 9780521291637. Accesat în . 
  14. ^ Uka, Sabit (2004). Jeta dhe veprimtaria e shqiptarëve të Sanxhakut të Nishit deri më 1912 [Life and activity of Albanians in the Sanjak of Nish up to 1912]. Verana. pp. 244–245. ISBN: 9789951864527. "Eshtë, po ashtu, me peshë historike një shënim i M. Gj Miliçeviqit, i cili bën fjalë përkitazi me Ivan Begun. Ivan Begu, sipas tij ishte pjesëmarrës në Luftën e Kosovës 1389. Në mbështetje të vendbanimit të tij, Ivan Kullës, fshati emërtohet Ivan Kulla (Kulla e Ivanit), që gjendet në mes të Kurshumlisë dhe Prokuplës. M. Gj. Miliçeviqi thotë: "Shqiptarët e ruajten fshatin Ivan Kullë (1877–1878) dhe nuk lejuan që të shkatërrohet ajo". Ata, shqiptaret e Ivan Kullës (1877–1878) i thanë M. Gj. Miliçeviqit se janë aty që nga para Luftës se Kosovës (1389). [12] Dhe treguan që trupat e arrave, që ndodhen aty, ata i pat mbjellë Ivan beu. Atypari, në malin Gjakë, nodhet kështjella që i shërbeu Ivanit (Gjonit) dhe shqiptarëve për t’u mbrojtur. Aty ka pasur gjurma jo vetëm nga shekulli XIII dhe XIV, por edhe të shekullit XV ku vërehen gjurmat mjaft të shumta toponimike si fshati Arbanashka, lumi Arbanashka, mali Arbanashka, fshati Gjakë, mali Gjakë e tjerë. [13] Në shekullin XVI përmendet lagja shqiptare Pllanë jo larg Prokuplës. [14] Ne këtë shekull përmenden edhe shqiptarët katolike në qytetin Prokuplë, në Nish, në Prishtinë dhe në Bulgari.[15].... [12] M. Đj. Miličević. Kralevina Srbije, Novi Krajevi. Beograd, 1884: 354. "Kur flet mbi fshatin Ivankullë cekë se banorët shqiptarë ndodheshin aty prej Betejës së Kosovës 1389. Banorët e Ivankullës në krye me Ivan Begun jetojnë aty prej shek. XIV dhe janë me origjinë shqiptare. Shqiptarët u takojnë të tri konfesioneve, por shumica e tyre i takojnë atij musliman, mandej ortodoks dhe një pakicë i përket konfesionit katolik." [13] Oblast Brankovića, Opširni katastarski popis iz 1455 godine, përgatitur nga M. Handžic, H. Hadžibegić i E. Kovačević, Sarajevo, 1972: 216. [14] Skënder Rizaj, T,K "Perparimi" i vitit XIX, Prishtinë 1973: 57.[15] Jovan M. Tomić, O Arnautima u Srbiji, Beograd, 1913: 13. [It is, as such, of historic weight in a footnote of M. Đj. Miličević, who says a few words regarding Ivan Beg. Ivan Beg, according to him participated in the Battle of Kosovo in 1389. In support of his residence, Ivan Kula, the village was named Ivan Kula (Tower of Ivan), located in the middle of Kuršumlija and Prokuple. M. Đj. Miličević says: "Albanians safeguarded the village Ivan Kula (1877–1878) and did not permit its destruction." Those Albanians of Ivan Kulla (1877–1878) told M.Đj. Miličević that they have been there since before the Kosovo War (1389). And they showed where the bodies of the walnut trees were, that Ivan Bey had planted. Then there to Mount Đjake, is the castle that served Ivan (John) and Albanians used to defend themselves. There were traces not only from the XIII and XIV centuries, but the XV century where we see fairly multiple toponymic traces like the village Arbanaška, river Arbanaška, mountain Arbanaška, village Đjake, mountain Đjake and others. In the sixteenth century mentioned is the Albanian neighborhood Plana not far from Prokuple. [14] In this century is mentioned also Catholic Albanians in the town of Prokuplje, Niš, Priština and in Bulgaria.[15].... [12] M. Đj. Miličević. Kralevina Srbije, Novi Krajevi. Beograd, 1884: 354. When speaking about the village Ivankula, its residents state that Albanians were there from the Battle of Kosovo in 1389. Residents of Ivankula headed by Ivan Beg are living there since the XIV century and they are of Albanian origin. Albanians belong to three religions, but most of them belong to the Muslim one, after Orthodoxy and then a minority belongs to the Catholic confession. [13] Oblast Brankovića, Opširni katastarski popis iz 1455 godine, përgatitur nga M. Handžic, H. Hadžibegić i E. Kovačević, Sarajevo, 1972: 216. [14] Skënder Rizaj, T,K "Perparimi" i vitit XIX, Prishtinë 1973: 57. [15] Jovan M. Tomić, O Arnautima u Srbiji, Beograd, 1913: 13.]"
  15. ^ Geniș, Șerife; Maynard, Kelly Lynne (). „Formation of a Diasporic Community: The History of Migration and Resettlement of Muslim Albanians in the Black Sea Region of Turkey: Middle Eastern Studies: Vol 45, No 4”. Middle Eastern Studies. 45 (4): 556–557. doi:10.1080/00263200903009619. Using secondary sources, we establish that there have been Albanians living in the area of Nish for at least 500 years, that the Ottoman Empire controlled the area from the fourteenth to nineteenth centuries which led to many Albanians converting to Islam, that the Muslim Albanians of Nish were forced to leave in 1878, and that at that time most of these Nishan Albanians migrated south into Kosovo, although some went to Skopje in Macedonia. ; p. 557. It is generally believed that the Albanians in Samsun Province are the descendants of the migrants and refugees from Kosovo who arrived in Turkey during the wars of 1912–13. Based on our research in Samsun Province, we argue that this information is partial and misleading. The interviews we conducted with the Albanian families and community leaders in the region and the review of Ottoman history show that part of the Albanian community in Samsun was founded through three stages of successive migrations. The first migration involved the forced removal of Muslim Albanians from the Sancak of Nish in 1878; the second migration occurred when these migrants’ children fled from the massacres in Kosovo in 1912–13 to Anatolia; and the third migration took place between 1913 and 1924 from the scattered villages in Central Anatolia where they were originally placed to the Samsun area in the Black Sea Region. Thus, the Albanian community founded in the 1920s in Samsun was in many ways a reassembling of the demolished Muslim Albanian community of Nish…. Our interviews indicate that Samsun Albanians descend from Albanians who had been living in the villages around the city of Nish… pp. 557–558. In 1690 much of the population of the city and surrounding area was killed or fled, and there was an emigration of Albanians from the Malësia e Madhe (North Central Albania/Eastern Montenegro) and Dukagjin Plateau (Western Kosovo) into Nish. 
  16. ^ Jagodić 1998, para. 4, 9, 32–42, 45–61.
  17. ^ Luković, Miloš (2011). "Development of the Modern Serbian state and abolishment of Ottoman Agrarian relations in the 19th century". Český lid. 98. (3): 298. "During the second war (December 1877 — January 1878) the Muslim population fled towns (Vranya (Vranje), Leskovac, Ürgüp (Prokuplje), Niș (Niš), Șehirköy (Pirot), etc.) as well as rural settlements where they comprised ethnically compact communities (certain parts of Toplica, Jablanica, Pusta Reka, Masurica and other regions in the South Morava River basin). At the end of the war these Muslim refugees ended up in the region of Kosovo and Metohija, in the territory of the Ottoman Empire, following the demarcation of the new border with the Principality of Serbia. [38] [38] On Muslim refugees (muhaciri) from the regions of southeast Serbia, who relocated in Macedonia and Kosovo, see Trifunovski 1978, Radovanovič 2000."
  18. ^ Bataković, Dušan T. (2007). Kosovo and Metohija: living in the enclave. Serbian Academy of Sciences and Arts, Institute for Balkan Studies. p. 35. Retrieved 22 June 2011. "Prior to the Second Serbo-Ottoman War (1877-78), Albanians were the majority population in some areas of Sanjak of Nis (Toplica region), while from the Serb majority district of Vranje Albanian-inhabited villages were emptied after the 1877-1878 war"
  19. ^ Sinisa Ljepojevic (). Kosovo Murky Reality. AuthorHouse. p. 168. ISBN 978-1-4670-2278-1. Prokuplje, town in Serbia, was then, for example, a place with Albanian majority. 
  20. ^ Turović, Dobrosav (). Gornja Jablanica, Kroz istoriju. Beograd Zavičajno udruženje. pp. 87–89. 
  21. ^ Uka, Sabit (2004). Gjurmë mbi shqiptarët e Sanxhakut të Nishit deri më 1912 [Traces on Albanians of the Sanjak of Nish up to 1912]. Verana. p. 155. ISBN: 9789951864527. "Në kohët e sotme fshatra të Jabllanicës, të banuara kryesisht me shqiptare, janë këto: Tupalla, Kapiti, Gërbavci, Sfirca, Llapashtica e Epërrne. Ndërkaq, fshatra me popullsi te përzier me shqiptar, malazezë dhe serbë, jane këto: Stara Banja, Ramabanja, Banja e Sjarinës, Gjylekreshta (Gjylekari), Sijarina dhe qendra komunale Medvegja. Dy familje shqiptare ndeshen edhe në Iagjen e Marovicës, e quajtur Sinanovë, si dhe disa familje në vetë qendrën e Leskovcit. Vllasa është zyrtarisht lagje e fshatit Gërbavc, Dediqi, është lagje e Medvegjes dhe Dukati, lagje e Sijarinës. Në popull konsiderohen edhe si vendbanime të veçanta. Kështu qendron gjendja demografike e trevës në fjalë, përndryshe para Luftës se Dytë Botërore Sijarina dhe Gjylekari ishin fshatra me populisi të perzier, bile në këtë te fundit ishin shumë familje serbe, kurse tani shumicën e përbëjnë shqiptarët. [In contemporary times, villages in the Jablanica area, inhabited mainly by Albanians, are these: Tupale, Kapiti, Grbavce, Svirca, Gornje Lapaštica. Meanwhile, the mixed villages populated by Albanians, Montenegrins and Serbs, are these: Stara Banja, Ravna Banja, Sjarinska Banja, Đulekrešta (Đulekari) Sijarina and the municipal center Medveđa. Two Albanian families are also encountered in the neighborhood of Marovica called Sinanovo, and some families in the center of Leskovac. Vllasa is formally a neighborhood of the village Grbavce, Dedići is a neighborhood of Medveđa and Dukati, a neighborhood of Sijarina. So this is the demographic situation in question that remains, somewhat different before World War II as Sijarina and Đulekari were villages with mixed populations, even in this latter settlement were many Serb families, and now the majority is made up of Albanians.]"
  22. ^ Blumi, Isa (2013). Ottoman refugees, 1878–1939: migration in a post-imperial world. A&C Black. p.50. ISBN: 9781472515384. "As these Niš refugees waited for acknowledgment from locals, they took measures to ensure that they were properly accommodated by often confiscating food stored in towns. They also simply appropriated lands and began to build shelter on them. A number of cases also point to banditry in the form of livestock raiding and "illegal" hunting in communal forests, all parts of refugees’ repertoire... At this early stage of the crisis, such actions overwhelmed the Ottoman state, with the institution least capable of addressing these issues being the newly created Muhacirin Müdüriyeti... Ignored in the scholarship, these acts of survival by desperate refugees constituted a serious threat to the established Kosovar communities. The leaders of these communities thus spent considerable efforts lobbying the Sultan to do something about the refugees. While these Niš muhacir would in some ways integrate into the larger regional context, as evidenced later, they, and a number of other Albanian-speaking refugees streaming in for the next 20 years from Montenegro and Serbia, constituted a strong opposition block to the Sultan’s rule."; p.53. "One can observe that in strategically important areas, the new Serbian state purposefully left the old Ottoman laws intact. More important, when the state wished to enforce its authority, officials felt it necessary to seek the assistance of those with some experience, using the old Ottoman administrative codes to assist judges make rulings. There still remained, however, the problem of the region being largely depopulated as a consequence of the wars... Belgrade needed these people, mostly the landowners of the productive farmlands surrounding these towns, back. In subsequent attempts to lure these economically vital people back, while paying lip-service to the nationalist calls for "purification," Belgrade officials adopted a compromise position that satisfied both economic rationalists who argued that Serbia needed these people and those who wanted to separate "Albanians" from "Serbs." Instead of returning back to their "mixed" villages and towns of the previous Ottoman era, these "Albanians," "Pomoks," and "Turks" were encouraged to move into concentrated clusters of villages in Masurica, and Gornja Jablanica that the Serbian state set up for them. For this "repatriation" to work, however, authorities needed the cooperation of local leaders to help persuade members of their community who were refugees in Ottoman territories to "return." In this regard, the collaboration between Shahid Pasha and the Serbian regime stands out. An Albanian who commanded the Sofia barracks during the war, Shahid Pasha negotiated directly with the future king of Serbia, Prince Milan Obrenović, to secure the safety of those returnees who would settle in the many villages of Gornja Jablanica. To help facilitate such collaborative ventures, laws were needed that would guarantee the safety of these communities likely to be targeted by the rising nationalist elements infiltrating the Serbian army at the time. Indeed, throughout the 1880s, efforts were made to regulate the interaction between exiled Muslim landowners and those local and newly immigrant farmers working their lands. Furthermore, laws passed in early 1880 began a process of managing the resettlement of the region that accommodated those refugees who came from Austrian-controlled Herzegovina and from Bulgaria. Cooperation, in other words, was the preferred form of exchange within the borderland, not violent confrontation."
  23. ^ Müller, Dietmar (). „Orientalism and Nation: Jews and Muslims as Alterity in Southeastern Europe in the Age of Nation-States, 1878–1941”. East Central Europe. 36: 63–99. doi:10.1163/187633009x411485. 
  24. ^ „Srbija dobila još dva grada”. b92.net (în Serbian). Tanjug. . Accesat în . 
  25. ^ „Archived copy”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  26. ^ „Ancient axe find suggests Copper Age began earlier than believed”. thaindian.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  27. ^ „Stone Pages Archaeo News: Ancient metal workshop found in Serbia”. www.stonepages.com. Accesat în . 
  28. ^ „Climate: Prokuplje, Serbia”. Climate-Data.org. Accesat în . 
  29. ^ „Number and the floor space of housing units” (PDF). stat.gov.rs (în Serbian). Statistical Office of the Republic of Serbia. Accesat în . 
  30. ^ a b „Religion, Mother tongue, and Ethnicity” (PDF). stat.gov.rs (în Serbian). Statistical Office of the Republic of Serbia. Accesat în . 
  31. ^ „Educational attainment, literacy and computer literacy” (PDF). stat.gov.rs (în Serbian). Statistical Office of the Republic of Serbia. Accesat în . 
  32. ^ „Počela izgradnja druge fabrike kompanije Leoni u Srbiji”. blic.rs (în Serbian). . Accesat în . 
  33. ^ „MUNICIPALITIES AND REGIONS OF THE REPUBLIC OF SERBIA, 2019” (PDF). stat.gov.rs. Statistical Office of the Republic of Serbia. . Accesat în . 
  34. ^ „Association Suisse des Communes et Régions d'Europe”. L'Association suisse pour le Conseil des Communes et Régions d'Europe (ASCCRE) (în French). Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

v • d • m
Orașe și comune în Serbia
Orașe
Comune din Belgrad
Comune din Voivodina
Comune din Šumadija
și Serbia de Vest
Comune din
Serbia de Est și de Sud
Comune din
Kosovo și Metohia

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Prokuplje&oldid=15712108