Pompeiu Onofreiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Pompeiu Onofreiu (n. 1909, în apropiere de Bistrița – d. 1998, Sibiu) a fost un un preot greco-catolic român, secretar al episcopului Iuliu Hossu, la Cluj.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A făcut studiile teologice la Blaj, iar în anul 1934 a fost hirotonit preot. A lucrat în calitate de secretar al episcopului de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu.

După Dictatul de la Viena a fost arestat de autoritățile hortiste de ocupație și condamnat la moarte. A scăpat în mai multe rânduri cu viață, a fost expulzat și s-a stabilit la Sibiu.

Începând cu octombrie 1947 preotul Onofrei a fost șicanat de autoritățile comuniste, care au exercitat presiuni pentru trecerea sa la Biserica Ortodoxă Română. A fost anchetat de colonelul Gheorghe Crăciun. La 1 decembrie 1948 a fost interzisă Biserica Română Unită cu Roma. Preotul Onofrei, care a refuzat trecerea la Biserica Ortodoxă Română, a fost anchetat și reținut de mai multe ori, iar în cele din urmă a fost arestat în iulie 1949. De-abia în joia mare a anului 1952 a fost condamnat la patru ani de muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră. După executarea pedepsei nu a fost eliberat, ci mutat la închisorile din Brașov, Codlea, Jilava și Gherla, pe motiv că pedeapsa nu și-ar fi atins scopul. A fost adesea pedepsit cu izolare și trimis la „neagra” (o celulă-mormânt, fără lumină, cu pământ pe jos, fără vreun obiect în interior), pentru că făcea rugăciuni și cateheze cu deținuții.[1]

A fost eliberat la 4 august 1964 de la Gherla, într-un lot din care mai făcea parte, între alții, și episcopul Ioan Ploscaru, printr-un decret de grațiere emis de autoritățile comuniste. S-a stabilit la Sibiu, unde a primit o cameră pe strada Șelarilor. Cu greutate, a primit dreptul să slujească ca preot în ritul romano-catolic, activând clandestin în ritul bizantin român. Camera sa a servit drept capelă clandestină. Între participanții la slujbele oficiate în locuința sa s-au numărat Carmen Iohannis și soțul acesteia, Klaus Iohannis.[2]

În tot acest timp protopopul Onofreiu a fost urmărit de Securitate.

După Revoluția Română din 1989 protopopul Onofreiu a continuat demersurile în vederea recunoașterii drepturilor BRU și pentru retrocedarea Bisericii dintre Brazi din Sibiu și a Bisericii Sf. Vasile din cartierul Lazaret, confiscate de guvernul comunist și nerestituite până în prezent.[3]

A reușit ca uniții să primească dreptul să-și desfășoare serviciile divine în Biserica Ursulinelor din Sibiu.

Protopopul Pompeiu Onofreiu a decedat în anul 1998 la Sibiu. Prin decizia primăriei, unei străzi din Sibiu i-a fost dat numele Pompeiu Onofreiu (fostă Maternității).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cicerone Ionițoiu, Martiri și mărturisitori ai Bisericii din România (1945-1989). Preoții greco-catolici, cu o prefață de Doina Cornea, Cluj, 2001, pag. 13.
  2. ^ Cine este Klaus Iohannis, Adevărul, 17 noiembrie 2014.
  3. ^ Biserici naționalizate, România Liberă, 11 decembrie 2001.

Legături externe[modificare | modificare sursă]