Pinacotecă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pinacotecă (din greacă πινακοθήκη „pinakotheke”, în care pinax – tablou, theke – depozit) se numește o colecție mare de tablouri și de obiecte de artă. Prin extensie, aceeași denumire o poartă și clădirea unde se păstrează și se expune o astfel de colecție. Acest termen este folosit, în general, pentru a desemna muzee din Italia și din Germania, dar și din alte țări.

Pinacotecile au apărut în antichitatea greacă, păstrându-și denumirea până în zilele noastre.

O astfel de pinacotecă a existat la Atena, pe Acropole, în aripa nordică a Propileelor, unde în secolul V î.Hr. se expuneau picturile celebre[1] aduse ca daruri votive zeiței.[2]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

În limba română, acest termen, care s-ar traduce prin „sală care conține o colecție de tablouri”, este împrumutat din franceză pinacothèque și din germană Pinakothek.[3] Acești termeni provin din latină pinacotheca, iar acesta este împumutat din limba greacă veche pinacothêkê, care, la rândul său, provine din cuvintele grecești pinax, pinakos „tablou” și thêké „cutie”, „depozit”.[4]

Sensul modern al termenului provine din limba germană. Într-adevăr, Ludovic I al Bavariei, în secolul al XIX-lea, a dat primului său muzeu denumirea de „pinacotecă”, termen pe care l-a luat din scrierile autorului roman Vitruviu consacrate arhitecturii. Acest suveran voia să facă din capitala sa „Atena de pe Isar”, împreună cu Gliptoteca (muzeu cu sculpturi, la München). Tot în Bavaria, Walhalla, edificată tot prin grija sa, evocă Partenonul.

Câteva pinacoteci în lume[modificare | modificare sursă]

Franța[modificare | modificare sursă]

  • Pinacoteca din Paris, în franceză Pinacothèque de Paris, și-a deschis porțile la 15 iunie 2007, la numărul 28, Place de la Madeleine, din cel de-al 8-lea arondisment, după ce fusese adăpostită un timp în rue de Paradis, în cel de-al 10-lea arondisment. Acest muzeu privat dorește să facă arta accesibilă unui mare număr de iubitori de artă, propunându-le un acces prin istoria artei, prin prezentări de expoziții temorare de anvergură internațională.

Germania[modificare | modificare sursă]

Clădirea care adăpostește Alte Pinakothek a fost, în parte, distrusă de bombardamentele aliaților, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; a fost restaurată, și se pot distinge, cu ochiul liber, secțiunile de zid, din cărămidă, restaurate. Clădirea Neue Pinakothek adăpostește, din 1981, o colecție de picturi europene din secolul al XIX-lea, postmoderniste.

Italia[modificare | modificare sursă]

România[modificare | modificare sursă]

Republica Moldova[modificare | modificare sursă]

Vatican[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Științele auxiliare ale istoriei
  2. ^ Partenonul
  3. ^ Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române
  4. ^ Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • G. Guțu, Dicționar latin – latin, Editura științifică și enciclopedică, București, 1983.
  • Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Editura Litera Internațional, București – Chișinău, 2007 ISBN 978-973-675-307-7
  • Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme, Ediția a III-a, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1978.
  • Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977.
  • Paul Robert, Le Petit Robert 1, par ..., Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, rédaction dirigée par A. Rey et J. Rey-Debove, Le Robert, Paris, 1992.
  • Nouveau Petit Larousse Illustré. Dictionnaire Encyclopédique, Librairie Larousse, Paris, 1929.
  • Le Petit Larousse illustré en couleurs, Larousse, Paris, 2007.