Paul Nicorescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Paul Nicorescu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (55 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupație istoric Modificați la Wikidata

Paul Nicorescu (n. 29 iunie 1890, Joseni, azi Dărmănești, județul Bacău - d. 24 iunie 1946, Iași) a fost un istoric român și arheolog român, profesor la Universitatea din Iași. A obținut licențele în Drept (1913) și Litere (1914) la Universitatea din București și a fost numit asistent onorific (1913) și apoi titular (1916) la Muzeul Național de Antichități de pe lîngă Universitatea din București. A participat la săpături arheologice în Dobrogea, la Ulmetum și Histria, alături de Vasile Pârvan. A fost bursier al Școlii române din Roma între anii 1922-1924.[1]

După susținerea tezei de doctorat în litere și filosofie la Universitatea din București, în 1925, a fost numit, în 1927, profesor titular de istorie antică, epigrafie și antichități la Facultatea de Litere din Iași. Pe lângă activitatea didactică și științifică, a fost director al Muzeului de Antichități al Universității din Iași după moartea lui Orest Tafrali și director al Seminarului pedagogic universitar din Iași (1933-1938).[1]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Rodica Radu, „Paul Nicorescu – o personalitate a vieții culturale ieșene”, Ioan Neculce. Buletinul Muzeului de Istorie a Moldovei, Iași, 1996-1997, s.n., 2-3, p. 161.
  • Veronica Turcuș, „Paul Nicorescu și Școala Română din Roma”, Anuarul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” Iași, t. XLIX, 2012, p. 295–314.