Nina Arbore
| Nina Arbore | |
 Nina Arbore, autoportret | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Tamara Nina Arbore  |
| Născută | 8 octombrie 1889 Tecuci, Regatul României |
| Decedată | 7 martie 1942 (53 de ani) București, România |
| Părinți | Zamfir Ralli-Arbore |
| Frați și surori | Ecaterina Arbore-Ralli |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | pictoriță artist grafic[*] desenatoare[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Domeniu artistic | grafică, pictură |
| Studii | Academia de Arte Frumoase din München |
| Pregătire | Academia de Arte Frumoase din München |
| Opere importante | „Vas cu crini” |
| Patronaj | Alexandru Bogdan-Pitești |
| Influențat de | Henri Matisse |
Modifică date / text  | |
Tamara Nina Arbore (n. 1888, Tecuci - d. 1942, București) a fost o pictoriță și graficiană română, fiica lui Zamfir Ralli-Arbore și sora Ecaterinei Arbore. A făcut studii de specialitate la Paris în atelierul-școala al lui Henri Matisse[1], ultima promoție[2].
Biografie
Nina Arbore își face studiile liceale în București, perioadă în care ia lecții de pictură de la Nicolae Vermont.[3] În anul 1906 se înscrie și urmează cursurile Academiei de Pictură din Munchen. Acolo studiază cu expresioniștii germani Friedrich Fehr, Angelo Jank și Karl Schmidt-Rottluff, după care pleacă la Paris unde va face parte din ultima promoție a școlii-atelier a pictorului francez Henri Matisse[2]. Cu ocazia unei expoziții personale pe care o deschide la București în anul 1928, Nina Arbore le aduce acestor maeștrii numeroase elogii. Fiind la Paris, Nina Arbore ia contact cu boema pariziană precum și cu radicalismul și nihilismul avangardei. Cu experiența pe care a câștigat-o se întoarce la București și se integrează grupurilor și asociațiunilor avangardiste reprezentate de Victor Brauner, Marcel Iancu, Aurel Jiquidi, Nicolae Tonitza, Milița Petrașcu și Dida Solomon-Callimachi. Artista are un succes enorm, fapt demonstrat de către colecționarul Alexandru Bogdan-Pitești care-i cumpără o mulțime de lucrări precum și de critici mari ai epocii care scriu despre ea și îi analizează cariera artistică (vezi Petru Comarnescu, Ionel Jianu, Ștefan Nenițescu, Oscar Walter Ciseck). Aceștia descriu opera Ninei și influențele ei expresioniste, cubiste, orfiste, impresioniste, foviste, neobizantine și chiar apropieri de pictura din Quattrocento.[2]
Cu ocazia Expoziției Internaționale de Arte Plastice de la Barcelona, Nina Arbore este distinsă cu Diploma de Onoare Clasa I-a în anul 1929. Artista este foarte cunoscută datorită gravurilor cu tematică socială precum și a desenelor sale foarte expresive cu care a ilustrat revista „Cuvântul liber”, ce apărea în perioada interbelică. De asemenea multe dintre desenele sale au apărut și în revista „România muncitoare” precum și în alte publicații periodice.[4] Nina Arbore este cunoscută prin ilustrarea a numeroase reviste și publicații periodice, cât și pentru ornamentarea Catedralei Sf. Constantin și Elena din Constanța prin executarea unei picturi murale de 2.000 m². Între anii 1927–1930, participă la expozițiile Societății de Arte Frumoase din Basarabia. Figurează în numeroase cataloage de artă ale timpului.
În numărul din 31 octombrie 1937 al revistei Adevărul literar și artistic, corespondentul Tache Soroceanu consemna:
„...Nina Arbore a avut de la începuturile existenței ei pictoricești îndemn spre suprafețele largi de culoare și liniile simbolice. I s-a dat, în fine, posibilitatea să-și arate întreaga măsură a talentului ei de decoratoare, încredințându-i-se zugrăvirea bisericii Sf. Constantin și Elena din Constanța. ...Căci păstrând canoanele stilului bizantin, Nina Arbore a făcut operă de înnoitor, operă personală.”
Nina Arbore leagă o prietenie strânsă cu Cecilia Cuțescu-Storck și cu Olga Greceanu, toate trei formând așa zisul „Grup al celor trei doamne” care s-a dorit o contrapondere al „Grupului celor patru”, reprezentat de Oscar Han, Tonitza, Sirato și Ștefan Dimitrescu.[1] În 1916, alături de Olga Greceanu și Cecilia Cuțescu-Storck, artista a înființat „Asociația femeilor pictore și sculptore”, asociație prin intermediul căreia se organizau expoziții care promovau numeroase femei ce au reușit să-și expună public lucrările în perioada interbelică. Asociația era patronată de către Casa Regală a României prin Regina Elisabeta și mai apoi de către Regina Maria.
Lucrări
-
Pisici (1935) -
Portretul tatălui meu (1914–1916) -
„Vas cu crini”
Bibliografie
Colesnic, Iurie (). Femei din Moldova: enciclopedie. Museum. p. 26.
