Ecaterina Arbore

Date personale
Ecaterina Arbore
Publicista Ecaterina Arbore
Născută	1873 Geneva, Elveția
Decedată	2 decembrie 1937, (64 de ani) Tiraspol, RASSM
Părinți	Zamfir Ralli-Arbore
Frați și surori	Nina Arbore
Cetățenie	România Uniunea Sovietică
Ocupație	sociologă[*] politiciană doctoriță
Locul desfășurării activității	regiunea Moldovei^[1] Uniunea Sovietică^[1]
Limbi vorbite	limba română limba rusă^[2]
Activitate
Partid politic	Partidul Comunist din România
Alma mater	Facultatea de Medicină a Universității din București, Academia Medicală din Sankt-Petersburg
Profesie	medic-umanist, publicistă și militantă socialistă
Modifică date / text

Ecaterina Arbore (n. 11 noiembrie 1873^[3], Geneva, Elveția – d. 2 decembrie 1937, Tiraspol, RASS Moldovenească, URSS) a fost o publicistă și militantă socialistă română, de profesie medic.

Biografie

Fiica lui Zamfir Ralli-Arbore și a Ninei Arbore, și-a făcut studiile la Facultatea de Medicină a Universității din București, avându-l ca profesor pe savantul Victor Babeș^[3]. A întreprins o călătorie de specializare la Paris, la Institutul Pasteur. A mai studiat medicina și la Academia Medicală din Sankt-Petersburg, fiind timp de doi ani eleva lui Ilie Menicikov.

Activitate în medicină

Cariera sa începe la vârsta de 17 ani, când începe să predea matematica la o școală de fete. Un timp a lucrat la un spital pentru copii orfani din București. A pledat în favoarea organizării medicinei preventive de masă, în special împotriva tuberculozei din rândurile muncitorilor. A scris și a militat pentru condiția femeii în câmpul muncii, igiena muncii în industrie, statistica medico-socială a tuberculozei, combaterea epidemiilor. De asemenea, a organizat unele din primele creșe românești, căutând soluții în problema copiilor orfani și „găsiți”.

A întreprins o serie de anchete sociale în mediul muncitoresc. În 1907 a publicat lucrarea Influența industriilor asupra sănătății lucrătorilor, una din primele lucrări românești legate de sociologia industrială. După 1918, este numită comisar (ministru) al ocrotirii sănătății și membru al Guvernului RASSM; în această funcție a contribuit la crearea și dezvoltarea bazei materiale a medicinei în stânga Nistrului.

Activitate politică

În anii de studenție, aderă la curentul socialist și participă în 1903 la Congresul Internaționalei a II-a. După Revoluția Rusă din 1917, devine promotoare a cauzei bolșevice și se mută cu traiul în URSS. Acolo exercită funcția de redactor al unor publicații comuniste în limba română și desfășoară o amplă activitate publicistică. Lucrează ca pedagog la Universitatea Comunistă pentru Minoritățile Naționale din Partea de Vest a Țării „Julian Marchlewski” din Moscova. În 1931, a fost delegată din partea Partidului Comunist Român la cel de-al V-lea Congres al Cominternului, care a avut loc în Moscova și Harkov. Pe parcursul vieții, a corespondat activ cu revoluționari și scriitori din mai multe țări, precum Dmitri Blagoev, Vladimir Korolenko, Vera Figner ș.a.

Persecutare și moarte

Către sfârșitul anilor 1920, Ecaterina Arbore era suspectată de promovarea troțkismului și a fost privată de toate împuternicirile politice. În 1929, este vizitată de scriitorul român Panait Istrati, care, în urma vizitei, scrie Spovedania unui învins, într-o anumită măsură inspirată din relatările Ecaterinei. În această lucrare, Istrati laudă realizările ei în funcție de comisar at ocrotirii sănătății în RASSM și o compară cu Ana Meșterului Manole (așa cum Ana a fost sacrificată pentru edificarea mănăstirii, așa și Ecaterina Arbore s-ar fi sacrificat prin alăturarea la bolșevism).

În 1937, în toiul Marii Epurări, a fost arestată și condamnată de troica NKVD la moarte prin împușcare. A fost reabilitată de către autoritățile sovietice în timpul destalinizării și de către autoritățile comuniste românești în 1968, când Nicolae Ceaușescu a condamnat o serie de politici sovietice.^[4]

Activitate publicistică

Ecaterina Arbore a colaborat cu echipa de redacție a ziarului România muncitoare și revista Amicul copiilor. A publicat mai multe articole cu caracter revoluționar în revista „Basarabia Roșie” (în rusă Красная Бессарабия, transliterat: Krasnaia Bessarabia). A pledat pentru trecerea la alfabetul latin în școlile și instituțiile moldovenești din RASSM. Printre publicațiile sale se numără:

Câteva considerațiuni asupra sarcinilor extrauterine (București, 1896)
Leagăne de copii (1898)
Mama și copilul (1900)
Copiii găsiți și orfani din Capitală (1905)^[5]
Despre tuberculoză în Capitală (1907)
Femeile în revoluția rusă (1908)
Femeia în lupta pentru emancipare (1911)
Femeia muncitoare (1912)
Cincizeci de zile între holerici (1914)

Spre sfârșitul vieții, a scris memorii, publicate în revista „Revoluția proletară” (în rusă Пролетарская революция, transliterat: Proletarskaia revoliuția).

Note

1 2 „Ecaterina Arbore-Ralli”. Národní autority České republiky[*]. Wikidata Q13550863. Accesat în 29 ianuarie 2023.
↑ „Ecaterina Arbore-Ralli”. Národní autority České republiky[*]. Wikidata Q13550863. Accesat în 1 martie 2022.
1 2 Firoiu, V. (1975). Sub semnul Minervei. Politică. p. 164.
↑ Țarălungă 2019, p. 33.
↑ Marcu, George; Ilinca, Rodica (2012). Enciclopedia personalităților feminine din România. Meronia. p. 32.

Bibliografie

Coleșnic, Iurie (2000). Femei din Moldova: enciclopedie. Museum. p. 26.
Dergaci, Vergiliu (1988). „Un destin nedreptățit: Ecaterina Arbore”. Orizontul (11).
Ioniță, Elisabeta (1973). Ecaterina Arbore. București: Editura Politică.
Stahl, Henri H. „Curentul gândirii socialiste”. Gânditori și curente de istorie socială românească. unibuc.ro. Accesat în 12 mai 2013.
Sudbinin-Stuart, Valeria (1988). „Această distinsă femeie-martir”. Femeia Moldovei (9).
Țarălungă, Ecaterina (2019), Enciclopedia identității românești. Personalități, București: Editura A.G.I.R., ISBN 978-973-720-765-4

[wdref-9fa2950a253c3c2a7badd635eddfa02b-1] 1 2 „Ecaterina Arbore-Ralli”. Národní autority České republiky[*]. Wikidata Q13550863. Accesat în 29 ianuarie 2023.

[wdref-9fc5b7fcb309e199ad48a31c626ea25a-2] „Ecaterina Arbore-Ralli”. Národní autority České republiky[*]. Wikidata Q13550863. Accesat în 1 martie 2022.

[:0-3] 1 2 Firoiu, V. (1975). Sub semnul Minervei. Politică. p. 164.

[FOOTNOTEȚarălungă201933-4] Țarălungă 2019, p. 33.

[5] Marcu, George; Ilinca, Rodica (2012). Enciclopedia personalităților feminine din România. Meronia. p. 32.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]