Moghilău

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Pentru alte sensuri, vedeți Moghilău (dezambiguizare).
Moghilău
Могилів-Подільський
—  Oraș  —
Orașul văzut iarna
Orașul văzut iarna
Drapel
Drapel
Stemă
Stemă
Moghilău se află în Ucraina
Moghilău
Moghilău
Moghilău (Ucraina)
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 48°27′N 27°48′E / 48.450°N 27.800°E / 48.450; 27.80048°27′N 27°48′E / 48.450°N 27.800°E / 48.450; 27.800

ȚarăUcraina Ucraina
RegiuneaVinnița

cod KOATUU[*]0510400000
Atestare Modificați la Wikidata

ComponențăOdaia, Soneacine

Suprafață
 - Total21,63 km²
Altitudine79 m.d.m.

Populație (2012[1])
 - Total32.099 locuitori
 - Densitate1.484 loc./km²

Fus orarUTC+2
Cod poștal67904
Prefix telefonic+380 4337

Localități înfrățite
 - CavrigliaItalia
 - KońskiePolonia
 - ŠaľaSlovacia
 - BălțiRepublica Moldova
 - PiteștiRomânia
 - Środa WielkopolskaPolonia

Prezență online
Site-ul orașului
GeoNames Modificați la Wikidata
OpenStreetMap Modificați la Wikidata

Moghilău, cunoscut și ca Movilău (în ucraineană Могилів-Подільський, transliterat Mohîliv-Podilskîi) este un oraș regional în regiunea Vinița, Ucraina, reședință a raionului cu același nume. În afara localității principale, cuprinde și satele Odaia și Soneacine. Este situat la frontiera cu Republica Moldova, vis-a-vis de orașul Otaci, pe malul stâng al Nistrului.

Demografie[modificare | modificare sursă]




Circle frame.svg

Componența lingvistică a orașului Moghilău

     Ucraineană (92,25%)

     Rusă (7,06%)

     Alte limbi (0,56%)

Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Moghilău era vorbitoare de ucraineană (92,25%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (7,06%).[2]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Este atestat documentar în 1595 ca moșie a voievodului Moldovei Ieremia Movilă, de unde și numele de Moghilău sau Movilău. Peste puțin timp voievodul moldovean oferǎ localitatea ca dar de nuntǎ fiicei sale, cǎsǎtorite cu un nobil polonez din cunoscuta familie Potocki.

Timp de mai multe secole orașul a făcut parte din Polonia, devenind un important centru urban al regiunii Podolia. Din anul 1743 orașul s-a bucurat de așa-numitul drept de Magdeburg, care-i conferea o anumita autonomie în raport cu puterea centrală. În anul 1793, urmare a celei de-a doua împărțiri a Poloniei, Moghilăul a fost anexat de Imperiul Rus, devenind reședință de județ în gubernia Podolia. Din vara anului 1941 și pânǎ în primăvara anului 1944 a fost reședință județului omonim, Județul Moghilău, în guvernământul Transnistriei, aflat sub administrație românǎ.

Ghetoul Moghilău[modificare | modificare sursă]

Înaintea ocupației germano-române a orașului în iunie 1941 locuiau în oraș circa 10,000 evrei. În toamna acelui an au rămas în localitate în jur de 3000-3,700, după ce o parte fuseseră recrutați în armata sovietică sau evacuați cu ea spre est de către autoritățile sovietice, iar alții au fost omorâți de unități germane și române. [3], [4][5] La Moghilău a fost organizat de către regimul mareșalului Ion Antonescu, în anii Holocaustului, în 1941-1944, un ghetou pentru evrei și o stație de tranzit pentru coloanele de evrei deportați spre nord-vestul Transnistriei. În vara și toamna anului 1941 se apreciază că ar fi trecut prin oraș circa 60,000 evrei [6] dintre care circa 15,000 au reușit să rămână pe loc.[7] Inginerul evreu Siegfried Jägendorf a obținut de la autoritățile române cele dintâi permise de muncă pentru 500 evrei în scopul repunerii in funcție a centralei electrice locale. Acest act a constituit premiza constituirii ghetoului evreiesc din Moghilău. Din a doua zi a fost deschisă o bucătărie pentru acești evrei și familiile lor, reprezentând atunci un total de 2000 persoane [8] La 30 noiembrie 1941 comandantul judetului a ordonat deportarea tuturor acelor evrei aflați în oraș care nu posedau permise de a lucra în Moghilău. Ordinul a fost repetat în decembrie, ceea ce denota faptul că nu fusese aplicat. Deoarece prezența evreilor in Transnistria era considerată temporară, ei erau, în afara de aceasta, pasibili de noi deportări in orice zi. Cu toată duritatea condițiilor, evreii cărora li s-a permis să rămână la Moghilău se considerau „norocoși”, deoarece în ghetou erau locuri de muncă organizate, conducătorii de comunități aflați aici aveau legături cu reprezentanți ai autorităților, cu ajutorul mitei se puteau obține uneori permise de muncă și alte înlesniri salvatoare de vieți. Cu toate expulzările din oraș și mortalitatea ridicată din cauza condițiilor foarte grele de trai care favorizau epidemiile, numărul evreilor a continuat să rămână de circa 15,000 (după datele oficiale 13,000) fiindcă în ghetou se mai strecurau noi veniți. Din cei 15,000 circa 12,000 erau evrei deportați din România. Mulți nu posedau permise de muncă, și inginerul Jägendorf se străduia să primească la muncă un număr mare de oameni. Exista o spaimă permanentă a deportărilor, precum și spaima de prezența în localitate a unui comandament german. O mare mortalitate era cauzată de epidemii, mai ales de tifos, de asemenea de foamete, acte de violență, până în noiembrie 1941 fiind curmată viața la 5000 din locuitorii ghetoului. În decembrie 1943 peste 3000 evrei au primit permisiunea de a se întoarce în România. În martie 1944 conducătorii evrei din București au obținut returnarea în România a 1400 copii evrei orfani. La 19 martie 1944 unități de tancuri ale Armatei sovietice de pe Frontul al II-lea Ucrainean au intrat în Moghilău, izgonind trupele germane și române.

După al doilea război mondial orașul devine un important centru industrial, marcat în special de industria alimentară și construcția de mașini. La recensământul populației din 1989 la Moghilău erau atestați 36 mii locuitori, preponderent ucraineni. Conform recensământului din 2001 în oraș locuiau 32,2 mii locuitori, scăderea populației datorându-se în principal emigrației evreiești.

Atracții turistice[modificare | modificare sursă]

Printre obiectivele de interes turistic ale orașului se numără catedrala ortodoxă Sfântul Nicolae (1754), biserica ortodoxă Sfânta Parascheva (1775) și biserica ortodoxă Sfântul Gheorghe (1819). În oraș funcționează un muzeu al ținutului și un colegiu de medicină.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cities & towns of Ukraine
  2. ^ „Rezultatele recensământului din 2001 cu structura lingvistică a regiunii Vinnița pe localități”. Institutul Național de Statistică al Ucrainei. Accesat în . 
  3. ^ Florence Heymann - Bottles in the Sea, Letters of Deported Jews in Mogilev (Transnistria), November-december 1941 în Local History, Transnational Memory in the Romanian Holocaust, ed. Valentina Glajar și Ed Teodorescu, pp.77-89 (Palgrave, Macmillan, 2011
  4. ^ Theodor Lavi, Jean Ancel - Pinkas kehilot Romania (Cartea comunităților evreiești din România), p. 466
  5. ^ Ed. Ghettos Encyclopedia Institutului Yad Vashem, Ierusalim
  6. ^ Matatias Carp „Holocaust in Romania: Facts and Documents on the Annihilation of Romania’s Jews, 1940-1944” Bucharest, Primor 1994 vol.2 p.800
  7. ^ După rapoarte românești 118,000 evrei au trecut la est, peste Nistru, din care jumătate au tranzitat prin Moghilâu și 15,000 dintre aceștia au izbutit să rămână la fața locului
  8. ^ Shahan p.194; Ben Tzion Fuchs (ed) „Séfer Yehudèy Suceava (Shotz) ukehilot hasvivá” Cartea evreilor din Suceava și a comunităților din împrejurime, Tepper, 2007 p.106

Legături externe[modificare | modificare sursă]