Mihai Olos

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Mihai Olos
Mihai Olos.jpg
Date personale
Născut26 Februarie1940
Ariniș, România
Decedat (74 de ani)
Amoltern, Germania
PărințiMihai și Ana
Naționalitate România
Cetățenieromână
Ocupațiesculptor[*]
pictor
desenator[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticpictură, sculptură, desen, happening, Fluxus, artă digitală,
StudiiInstitut Pedagogic, Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj Napoca

1963 – 1968 Profesor de desen la Școala Populară de Artă din Baia Mare

1977 – 1978 Docent pentru sculptură și arhitectură în lemn la Institutul de Artă și Comunicație Vizuală al Universității Justus Liebig din Gießen, Germania
Mișcare artisticăexpresionism abstract
Opere importanteMatraguna, OlosPolis, Orașul Universal
Influențat deJoseph Beuys, Constantin Brâncuși
Premii1970 Premiul Tineretului al Uniunii Artiștilor Plastici din România

1984 Premium Flacăra 1985 Primul Premiu – Simpozion de Ceramică, Baia Mare 1985 Medalia de Argint – Muzeul Fuji, Tokio 2010 Marele Premiu pentru Arte Plastice 2010 - UAP Baia Mare

2012 Diploma de excelență pentru întreaga activitate desfășurată în serviciul artei. Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Site oficialhttp://www.olos.ro
Prezență online

Mihai Olos (n. 26 februarie 1940, Ariniș, Maramureș — d. 22 februarie 2015, Amoltern, Germania) a fost un artist plastic român contemporan[1], integrând în opera sa elemente de experiment[2] (happening), desen, pictură, sculptură, artă digitală.

Biografia[modificare | modificare sursă]

Copilăria (1940–1953)[modificare | modificare sursă]

Al doilea fecior al în familiei, Mihai Olos s-a născut în satul Ariniș (Ardihat), Maramureș, zona (sub) Codru, zonă cu puternice tradiții etno-folclorice. Tatăl său, Mihai, căruia i se spunea în sat Mihaiu Florii Vilii, era localnic din moși-strămoși, țăran și negustor de vite (tușer). Pe linie maternă, Mihai tatăl îl avusese de unchi pe George Pop de Băsești. Avea prieteni din toate părțile țării, care îl căutau și acasă, viitorul artist fiind de față la discuțiile lor. Pentru că a refuzat să intre cu pământul în gospodăria colectivă, i se confiscă pământul din hotar și i se interzice să facă negoț pe motiv de speculă. Mama sa, Ana – „artista familiei”, din neamul Borșa, familie țărănească de origine voevodală – se trăgea din Poiana Codrului (Iegheriștea tânără), zonă renumită pentru păduri și arta cioplitului, unde copilul Mihai va petrece multe veri.  De la mama sa și de la femeile cu care se întâlneau la șezătorile din sat viitorul artist s-a familiarizat, a deprins să înțeleagă și să aprecieze variatele forme ale artei populare. Copilăria fericită în cadrul familiei și a satului în care tradițiile strămoșești se păstraseră vii, este brusc curmată de moartea mamei în 1950.

Studii (1953–1963)[modificare | modificare sursă]

Absolvind primele șapte clase la școala din Ariniș, în 1953 pleacă la Baia Mare, unde era deja elev fratele său mai mare, Vasile. Se înscrie la Liceul „Gheorghe Șincai” și neavând drept la bursă, se întreține singur din meditații, iar în vacanțe fiind curier la ziarul local și achizitor la tabăra de vară. După liceu, este învățător suplinitor în Țara Oașului – zonă etnografică ce va lăsa o adâncă amprentă asupra sa. Acolo întâlnește intelectuali ascunși la marginea țării din pricina persecuțiilor politice. În 1959 pleacă la Cluj și se înscrie la Insitutului pedagogic pentru învățători, ca apoi să se transfere la Institutul pedagogic de 3 ani, secția de pictură (absolvită în 1963), unde îl are profesor pe pictorul de artă monumentală Coriolan Munteanu. În perioada studenției, pe lângă marile personalități trăind în Cluj, ca Ion Agârbiceanu, Lucian Blaga etc., cunoaște numeroși tineri pictori sau poeți din generația sa, care îi vor fi prieteni mai apoi. La Institutul „Ion Andreescu” consultă albume de artă modernă și audiază conferințele ținute de critici de artă printre care și Petru Comarnescu, viitorul său susținător.

Centrul artistic Baia Mare în anii șaizeci[modificare | modificare sursă]

După absolvirea institututlui în 1963, devine profesor de desen la Școala Populară de Artă din Baia Mare, centru artistic cu veche tradiție, unde în conducerea filialei erau pe atunci sculptorul Geza Vida, pictorița impresionistă Ligia Agricola și graficanul Paul Erdös, care impun o orientare spre arta oficială, de propagandă a regimului. Alți membri ai centrului fiind mai vârstnicul Andrei Mikola, Iosif Balla, Alexandru Șainelic, Traian Hrișcă etc., alăturându-li-se absolvenții de la București Nicolae Apostol și Ilie Cămărășan în 1965. Pe parcurs, vor veni și alți absolvenți de la Cluj și București.

Activitatea didactică, artistică și publicistică[modificare | modificare sursă]

Programul de după amiază la Școala Populară de Artă îi permite să lucreze în timpul liber. Pictează și desenează, dar neavând atelier, se implică mai mult în viața literară, frecventând cenaclurile din oraș și județ, scriind și publicând poezii și desene în ziarul local, în suplimentul lui literar, în antologii locale și revistele din țară. După căsătoria sa cu Ana, asistentă la Insitutul pedagogic local, i se repartizează, în 1965, o locuință și unul din atelierele de la colonia pictorilor, având astfel posibilitatea să lucreze mai intens. Urmărind îndeaproape activitatea colegilor săi, publică interviuri, recenzii, glose de artă și articole despre folclor. Va da și numeroase interviuri care vor apărea în diferite reviste din țară. Participă la expozițiile județene (la care expusese și ca student) și are primele sale expoziții personale la Baia Mare, Borșa, București (v. 2). Călătorește deseori la București unde are prieteni și cunoaște numeroși artiști plastici, printre care sculptorul Ion Vlasiu, pictorul Constantin Dipșe, la fel și poeți importanți ca Ion Papuc, Gheorghe Pituț, Nichita Stănescu, Ion Horea. La expozițiile din capitală, este remarcat de Petru Comarnescu, devenit principalul său susținător, și de alți critici și istorici de artă români (Ion Frunzetti, Nicolae Argintescu-Amza, Olga Bușneag, Constantin Prut, Alexadra Titu etc., iar mai târziu, Mihai Drișcu. V. bibliografia) . Cu ocazia Colocviului Brâncuși din 1967, prezentat de Petru Comarnescu, îi va cunoaște și pe cei mai imprortanți brâncușologi străini, între care Carlo Giulio Argan, Palma Buccarelli (reîntâlniți apoi la Roma) și pe Carola Giedeon Welcker, pe care o va vizita mai târziu acasă la ea în Elveția.

Călătorii peste hotare (1965–1976)[modificare | modificare sursă]

Prima călătorie peste hotare a fost, după căsătoria sa, în Ungaria și Cehoslovacia, în februarie 1965. La Budapesta, pe lângă Muzeul de artă, vizitează atelierul pictorului Jenő Barcsay, autorul impresionantei „Anatomii artistice”, originar din satul Nima și pe care îl întâlnise la Baia Mare, adus de pictorul Veső Agoston, prieten cu acesta. La Bratislava are ocazia de a vedea prima expoziție cu lucrările unor mari artiști contemporani, pe care îi cunoștea din albume. La Praga, este impresionat de exponatele de la Muzeul etnografic Naprstek. Dar cea mai importantă călătorie pentru cariera sa, pentru care a obținut pașaportul cu ajutorul scriitoarei Monica Lazar și a intervenției acestei pe lângă Ion Brad, funcționar la Externe în acel moment, a fost cea în Italia, din septembrie 1968 până în martie 1969. Are astfel ocazia de a vizita Bienala de la Veneția, unde expuneau cei mai importanți artiști contemporani din Europa și de peste Ocean, pe fondul unor proteste politice ale studențimii. Locuind la Academia di Romania din Roma, va pregăti prima sa expoziție personală din străinătate cu picturi pe pânză, lemn sau sticlă și sculpturi în lemn de mici dimensiuni. Deschisă la Galeria Felluca, la vernisaj fiind prezenți ambasadorul României, al Braziliei, artiști și critici, personalități din diaspora, dar și actori și regizori din lumea filmului, expoziția a avut un ecou favorabil în presa din capitala italiană. După întoarcerea acasă, datorită câștigării concursului pentru decorarea unui perete din holul nou construitului cinematograf „Dacia” din Baia Mare, artistul își va permite să-și plătească o excursie prin B.T.T. în Japonia, ocazionată de Expo Osaka, unde vede expuse și lucrări monumentale ale unor importanți artiști internaționali. Este și ocazia de a descoperi similitudini în folosirea lemnului cu arta populară de acasă.

Va continua în această peroioadă seria de happening-uri începute la mijlocul anilor șaizeci, probabil și sub influența artistului italian Piono Pascali, al căror tâlc ascuns a fost înțeles doar de puținii apropiați ai artistului. Cel mai de răsunet dintre acestea a fost cel de la mina Herja, „Aur și Grâu”, cu prezența minerilor în pauza dintre două șuturi. Modulul său realizat cu lingouri de aur - aduse cu aprobarea autorităților locale din tezaurul filialei Băncii naționale din Baia Mare - a fost așezat simbolic pe o masă așternută cu grâu. În subtext, happeningul trimitea la munca deținuților politici de la mina din Baia Sprie. O demonstrație de land art a fost cea de la Cuhea, unde a fost săpat cu ajutorul unor priteni negativul aceluiași modul, ca un omagiu adus tatălui său mort cu un an în urmă.

Această perioadă este și una de intensă documentare, din cărți și articole din revistele de artă la care are abonament sau îi sunt trimise din străinătate de d-na Helga Fessler din Germania sau de sculptorița Athena Tacha Spear din S.U.A., cu care se vor întâlni la Centenarul Brâncuși din București în 1976, și care îi va vizita expozția de la Muzeul etnografic din Sighet.

Întâlnirea cu Joseph Beuys, lectoratul la Giessen și alte călătorii (1976- 1980)[modificare | modificare sursă]

Mihai Olos și Joseph Beuys la Universitatea din Giessen
Mihai Olos și Joseph Beuys la Universitatea din Giessen

În 1973, cu ocazia unui colocviu organizat de Societatea „Eminescu” din Freiburg în mai multe orașe din România, printre care și Baia Mare, îi întâlnește pe Paul Miron, profesor de romanistică la universitatea din Freiburg, și pe asistenta acestuia Elsa Lűder. Pe studenta lor, Helga Fessler, o cunoscuse deja la București mai înainte. Aceștia îl vor ajuta să participe la expoziția Documenta 6 de la Kassel (1976), ocazie cu care va participa la unul dintre atelierele organizate de Joseph Beuys și își va prezenta și desena modulul pentru Orașul Universal pe una din tablele incluse mai apoi de artistul german la Bienala din Veneția. Datorită recomandării lui Joseph Beuys, va obține un Lehrauftrag la Universitatea din Giessen, unde va petrece șase luni, excelent prilej de a lucra în atelierele universității și să-și pregătească primele expoziții din Germania (Wickstadt și Giessen), găsind noi prieteni și susținători.

În timpul călătoriei sale la Paris, va cunoaște mari personalități din diaspora -- Mircea Eliade, Emil Cioran, soții Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, filosoful Ștefan Lupașcu și alții - deși nu va reuși să-și deschidă o expoziție. Tot în acest timp face și alte călătorii, reușind cu mare greutate să obțină pașaport pentru a pleca din țară din doi în doi ani. Aceste călătorii sunt și o materializare a proiectul său „O statuie umblă prin Europa”, acțiune constând din instantanee fotografice cu modulul Orașului Universal în localități istorice sau alături de monumente importante din Franța, Spania, Portugalia, Italia, Danemarca, Grecia sau Turcia.

Între Occident și Baia Mare în deceniul negru (1980-1990)[modificare | modificare sursă]

Sculptura in lemn de Mihai Olos
Sculptura in lemn de Mihai Olos

Remarcat în țară încă de la primele sale expoziții de critici importanți, inclus în cărți de referință precum Pictura românească în imagini de Marin Mihalache (1970),  Dicționarul artiștilor contemporani  contemporană a lui Octavian Barbosa (1975), iar apoi în Dicționarul de artă modernă a lui Constantin Prut (1982) și în 13 pictori contemporani  de Alexandra Titu (1983), călătoriile și contactele sale cu personalități din Occident și din țară au ca efect  supravegherea sa îndeaproape de către organele de securitate locale. Așa cum s-a văzut în secțiunile „Efemeristul” și „Oșanul” ale dosarului său de urmărire expus la expoziția retrospectivă de la Muzeul Național de Artă Contemporană (mai 2016 – noiembrie 2017), e înconjurat de informatori, corespondența sa e cenzurată, convorbirile telefonice înregistrate și transcrise. Pentru a i se minimaliza importanța și contracara influența, se încearcă discreditarea lui, de pildă într-un articol de Romulus Zaharia apărut în cotidianul local, privarea de mijloace de susținere a familiei care are de acum trei copii, prin  concedierea sa de la Muzeul Județean în 1984, ceea ce îl obligă să recurgă la realizarea obiecte artizanale (de ex. mărțișoare, ilustrate, cravate etc.) care să fie vândute la magazinul Fondului Plastic din localitate.

După călătoriilor sale în străinătate unde a avut ocazia de a vedea ce perspective au artiștii de valoare, situația sa de acasă i se pare din ce în ce mai lipsită de orizont. Schimbarea de perspectivă se vădește și în lucrările sale din seria de picturi intitulată „Mătrăguna”, pe o temă de magie folclorică, tratată și de Mircea Eliade (o parte expuse  în 1982, la Muzeul Literaturii Române), reflectând o viziune formală nouă, pe de o parte, sub influența expresionismului german, pe de altă parte oglindind propria criză artistică din care încearcă să se salveze prin creație. Nu e de mirare că Olga Bușneag și-a intitulat recenzia le expoziție „Infernul în iarbă”.

Situația sa materială înrăutățindu-se recurge la realizarea unor lucrări ce nu necesită o investiție financiară. În 1984 participă la un simpozion de la fabrica „Faimar” din Baia Mare, realizând din ceramică variante bi-  și tridimensionale, de diferite mărimi, ale modulului său, dar și o serie de obiecte pictate, la și fel o lucrare decorativă de dimensiuni mai mari reprezentând structura Orașului Universal. Apoi, în urma articolelor sale despre modă, realizează o serie de rochii cu materiale pictate de el  și cusute la mașină de el însuși, repectând croiul costumelor populare. Prezentarea lor nu se bucură de niciun ecou local, astfel că se cumpără doar două sau trei rochii dintre cele predate la galeria de artă locală.

Desenatul cu tuș negru pe blocuri mici de hârtie devine o activitate permanentă, ceea ce va duce la realizarea unei ample expoziții, acoperind întregul spațiu al clădirii centrale din Colonia pictorilor: „desemnul continuu”.

Cu ocazia plecării în Germania din 1988, pregătește o expoziție cu picturi și sculpturi în lemn care va fi deschisă la Nijmegen, Olanda, cu primul catalog cuprinzător și tipărit în condiții excelente, cu prefață a directorului muzeului, Hans Van den Grinten. Astfel că în iarna lui 1989, nu este în țară în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Stabilirea în Germania[modificare | modificare sursă]

La întoarcerea în țară după expoziția din Olanda, va încerca să se implice în politică, alăturându-se prietenilor săi ca susținător al reînviatului Partid Național Țărănesc Creștin și Democrat. Dar este dezamăgit și descurajat de evenimentele din țară. În urma unor tracasări locale, se decide să se stabilească în Germania. După divorțul în 1993 de prima soție, se va căsători cu d-na Helga Fessler. Nu renunță însă la cetățenia română și  își păstrează atelierul său de la Colonia pictorilor din Baia Mare, contribuind în continuare cu lucrări la expozițiile de artă  regionale. Parcticipă la diferite expoziții din țările învecinătate,  ca de pildă la Vác în Ungaria sau la Murska Sobota în Slovenia, unde este primit ca unul dintre cei mai reprezentativi artiști contemporani. Cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, i se organizează o expoziție aniversară la Baia Mare și o amplă expoziție la Muzeul Bruckental din Sibiu. Se stinge din viață la 22 februarie 2015 la reședința sa din Amoltern, satul Endigen, unde este și înhumat. Extensiva expoziția retrospectivă organizată de echipa de la MNAC din București  (mai 2016 – octombrie 2017) a fost primul prilej de a oferi o vedere de ansamblu asupra operei sale polimorfe și să-i asigure începutul unei recunoașteri ca un artist important nu doar în contextul artei plastice românești, ci și în galeria artei contemporane.[3]

Studii[modificare | modificare sursă]

  • 1960 – 1963 [[Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu]] din Cluj Napoca
  • 1963 – 1968 Profesor de desen la Școala Populară de Artă din Baia Mare
  • 1977 – 1978 Docent pentru sculptură și arhitectură în lemn la Institutul de Artă și Comunicație Vizuală al Universității Justus Liebig din Gießen, Germania

Expoziții personale (selecție)[modificare | modificare sursă]

Sculptură în piatră de Mihai Olos
Sculptură în piatră de Mihai Olos
  • 1965 Muzeul de Artă, Baia Mare
  • 1966 Complexul turistic, Borșa
  • 1967 Galeriile de Artă, Baia Mare
  • 1968 Galeria Simeza, București
  • 1969 Galleria La Feluca, Roma, Italia
  • 1976 Muzeul Maramureșului, Sighetu Marmației
  • 1977 Documenta Kassel în cadrul F.I.U. a lui Joseph Beuys, Germania
  • 1978 Wickstadt, Germania
  • 1980 Burgmannenhaus, Gießen, Germania
  • 1984 „Mătrăguna“, Muzeul Literaturii Române, București, România
  • 1987 „desemncontinuu“, Galeriile de Artă, Baia Mare, România
  • 1988 Galeriile de Artă, Baia Mare, România
  • 1989 Nijmeegs Museum Commanderie van Sint-Jan, Olanda
  • 1993 Tragor Ignác Múzeum, Görög Templom, Vác, Ungaria
  • 2000 „Retrospectivă“, Galeriile de Artă, Baia Mare, România
  • 2002 „Olospolis“, Poiana Codrului, România
  • 2010 Expozitie personala Mihai Olos 70 – Galeriile de Artă, Baia Mare, România
  • 2010 Expozitie personala Mihai Olos - Curatori: Liviana Dan, Anca Mihuleț – Muzeul Național Brukental, Sibiu, România [4]
  • 2016 Olospolis, Galeria Plan B, Berlin, Germania [5]
  • 2016 - 2017 Expozitia Efemeristul - Curator: Călin Dan, Asistent curator: Sandra Demetrescu- Muzeul Național de Artă Contemporană, București, România [6]

Participări la expoziții de grup (selecție)[modificare | modificare sursă]

  • 1967 „13 tineri artiști“ cu prilejul colocviului „Constantin Brâncuși“, București, România
  • 1968 Trienala din Milano, Italia – comisar Mihai Oroveanu
  • din 1968 Participări la expoziții de artă românească în Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Uniunea Sovietică, Japonia, Italia, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia
  • 1973 „Tapiserie – Lemn“, Sala Dales, București, România – comisar Dan Hăulică
  • 1974 „Arta și Orașul“, Galeria Nouă, București (expoziție personală în cadrul unei expoziții de grup, organizată pe structura lucrărilor lui Mihai Olos) – comisar Mihai Drișcu
  • 1978 „Studio“, Galeria Bastion, Timișoara, România
  • 1980 Bienala din Veneția, în pavilionul internațional o tablă de ardezie încadrată în instalația „Capitalul spațiu 1970 – 1977“ a lui Joseph Beuys, Austria
  • 1983 „Locul – Faptă și Metaforă“, Muzeul Satului, București1993 „Tripodul de Aur“, Schaubühne, Berlin, Germania
  • 1993 Künstlerhaus Schloß Wiepersdorf, Germania
  • 1997 „Experiment în arta românească după 1960“, Teatrul Național, Galeriile, București, România
  • 2001 Trienala Internațională de Sculptură Mică, Galerija Murska Sobota, Slovenia
  • 2002, 2003 Conventul Pictural, Baia Mare, România
  • 2009 Muzeul de Arta - expozitie cu lucrarile artistilor contemporani, Baia Mare, România
  • 2010 Kesckemét, Ungaria
  • 2011 Salonul de primavara, Baia Mare, România
  • 2011 Anuala artelor, Baia Mare, România
  • 2012 Salonul de primavara, Baia Mare, România
  • 2012 Pictori băimăreni contemporani în colecțiile Muzeului Județean de Artă Centrul Artistic Baia Mare, Baia Mare, România
  • 2012 Artistul si puterea, București [7]
  • 2012 Anuala artelor, Baia Mare, România
  • 2014 ViennaFair, Vienna, Austria
  • 2014 Printre Rânduri, Galeria PlanB, Cluj Napoca [8]
  • 2015 Art Encounters - Basic Research: D’où venons-nous? Que sommes-nous? Où allons-nous? Curatori Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher, Galeria Pygmalion, Timișoara [9]
  • 2016 Art Basel, Basel, Elveția [10]
  • 2016 Frieze, Londra, Anglia [11]
  • 2017 ARCOmadrid, Madrid, Spania [12] [13]
  • 2017 The Armory Show, New York [14]
  • 2018 Art Basel, Hong Kong, China [15]
Mihai Olos Happening
Mihai Olos - Happening

Happenings – Performances[modificare | modificare sursă]

  • „25“ Baia Mare, 24. 8. 1969
  • „Aur – Grâu“ 14 Noiembrie 1972, Mina Herja, Baia Mare
  • „Pământ“ Mai 1973, Cuhea, Maramureș
  • „Gând românesc pentru Germania și dedeochiul (Omagiu lui Rilke și lui Beuys)“, primăvara 1978, Gießen, Germania
  • „Împotriva poluării“ Decembrie 1979, Baia Mare
  • „Reîntâlnire cu Beuys“, iunie 1980, Düsseldorf, Germania
  • „O statuie umblă prin Europa“:
  • „Piatra cu rune de la Felling“ - Danemarca
  • „Poetica“ 4 Iulie 1992, Vác, Ungaria

Premii[modificare | modificare sursă]

  • 1970 Premiul Tineretului al Uniunii Artiștilor Plastici din România
  • 1984 Premium Flacăra
  • 1985 Primul Premiu – Simpozion de Ceramică, Baia Mare
  • 1985 Medalia de Argint – Muzeul Fuji, Tokio
  • 2010 Marele Premiu pentru Arte Plastice 2010 - UAP Baia Mare
  • 2012 Diploma de excelență pentru întreaga activitate desfășurată în serviciul artei. Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Lucrări în colecții internaționale[modificare | modificare sursă]

  • Muzeul de Artă din Cracovia, Polonia
  • Muzeul Fuji din Tokyo, Japonia
  • Muzeul Schloss Moyland, Germania
  • Samdani Art Centre, Samdani Art Foundation, Bangladesh

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

Prof. univ. dr. Alexandra Titu[modificare | modificare sursă]

Prof. univ. dr. Constantin Prut[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Drăguț, Vasile, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Marin Mihalache. Pictura românească în imagini. 1111 reproduceri . Meridiane, București,1970
  • Barbosa,Octavian. Dicționarul artiștilor contemporani. Meridiane, București, 1976
  • Prut, Constantin.  Dicționar de artă modernă. Albatros, București, 1982
  • Titu, Alexandra. 13 pictori români contemporani. Meridiane, București,1983 [1]
  • Titu, Alexandra. Experimentul în arta românească după 1960. Meridiane, București, 2003. ISBN 973-33-0484-0 [2]
  • Garofeanu, Ruxandra, Dan Hăulică, Paul Gherasim. Artistul și puterea. Ipostaze ale picturii românești în perioada 1950-1990. Art Society, București, 2012. [7]
  • Fessler, Helga. „Un român la Documenta”. Prisma, An XVII, nr.9/1978. p. 33
  • Fessler, Helga. „Tripodul de aur de la Berlin. Mihai Olos la Wiepersdorf”. Prisma.An XXV, nr. 1/1993
  • Olos, Ana. Mihai Olos. La povești în casa de paie. Fragmente de jurnal. Fundația Triade, Timișoara, 2015

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Titu, Alexandra (). 13 pictori români contemporani : A. M. Agripa, Gheorghe I. Anghel, Horia Bernea, Ilie Boca, Ștefan Câlția, Alexandru Chira, Sorin Dumitrescu, Marin Gherasim, Nicolae Groza, Teodor Moraru, Mihai Olos, Eugen Tăutu, Corneliu Vasilescu. p. 200, 201, 299, 606. 
  2. ^ a b Titu, Alexandra (). Experimentul ǐn arta românească după 1960. 
  3. ^ Olos, Ana (). La povești în casa de paie. Fragmente de jurnal. ISBN 978-606-8040-44-8. 
  4. ^ „CÂND ARTA A FOST MULT PREA SINCERĂ. ANII '80 LA GALERIA DE ARTĂ CONTEMPORANĂ DIN SIBIU”. 
  5. ^ „Mihai Olos - Olospolis, Berlin 2016, Comunicat de presa” (PDF). 
  6. ^ „MNAC - Arhiva - EFEMERISTUL. O RETROSPECTIVĂ MIHAI OLOS”. 
  7. ^ a b Garofeanu, Ruxandra, Dan Hăulică, Paul Gherasim. (). Artistul și puterea. Ipostaze ale picturii românești în perioada 1950-1990. ISBN 978-973-0-13816-1 Verificați valoarea |isbn=: checksum (ajutor). 
  8. ^ „Between the Lines - 2014, Cluj Napoca, Comunicat de presa” (PDF). 
  9. ^ „Basic Research: D'où venons-nous? Que sommes-nous? Où allons-nous? Press Release”. 
  10. ^ „Galeria Plan B - Art Basel 2016 - Lucrari”. 
  11. ^ „Mihai Olos - Frieze Stand 2016”. 
  12. ^ „Participarea Ambasadorului României la inaugurare a Târgului de Artă Contemporană ARCO (Madrid, 23 februarie 2017)”. 
  13. ^ „Galeria Plan B - ARCOmadrid 2017 - Lucrari”. 
  14. ^ „The armory show Plan B exhibitor”. 
  15. ^ „Art Basel - Mihai Olos - Lucrari de arta expuse”. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]