Leon Ballif

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Leon Baliff
Leon Baliff 2.JPG
Profesorul Leon Ballif
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Țibănești, Județul Iași, România Modificați la Wikidata
Decedat (75 de ani) Modificați la Wikidata
Iași, România Modificați la Wikidata
Frați și suroriErnest Ballif Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiepsihiatru Modificați la Wikidata
Activitate
DomeniuPsihiatrie
InstituțieUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Spitalul Clinic de Psihiatrie „Socola”  Modificați la Wikidata
Alma MaterUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași  Modificați la Wikidata
Cunoscut pentruRector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1947-1948)
Director al Spitalului „Socola”
SocietățiSocietatea de Medici și Naturaliști din Iași
Societatea de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie și Endocrinologie
American Association for the Study of the Feeble-Minded

Leon Ballif (n. , Țibănești, Județul Iași, România – d. , Iași, România) a fost un medic psihiatru, profesor universitar la Facultatea de Medicină din Iași, rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași între anii 1947-1948, director al Spitalului „Socola” și unul din reprezentanții de seamă ai școlii de psihiatrie de la „Socola”.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Leon Ballif a urmat cursurile Liceului Național din Iași unde a obținut bacalaureatul în 1910. A urmat ulterior studiile medicale la Facultatea de Medicină din Iași, devenind doctor în medicină în anul 1919. Cariera universitară a început-o la 1 februarie 1919 ca asistent la Catedra de Fiziologie a Facultății de Medicină, devenind ulterior șef de lucrări (1926). Devine conferențiar de Semiologie medicală în 1931 și profesor titular la Catedra de Boli mintale și nervoase în 1933.[1]

Interesat de bolile mintale, Leon Ballif a fost mai întâi medic secundar la Spitalul „Sf. Spiridon” (1919-1922), ocupând apoi un post de medic secundar la Spitalul Socola (1922-1924) unde a fost elevul academicianului C.I. Parhon.[2] În perioada 1924-1925 a fost bursier al Fundației Rockfeller pentru studiul Fiziologiei nervoase la Oxford și Cambridge. Reîntors la Iași, devine medic primar la același spital (1924-1928) fiind și director al acestuia între anii 1928-1936.[1][3]

Leon Ballif și-a îndeplinit serviciul militar în 1910-1911 la Regimentul 4 Vânători Iași și ulterior a participat la campania din 1913 a Războiului Balcanic precum și la Primul Război Mondial (1916-1917) cu gradul de medic-căpitan.[1]

Societăți savante[modificare | modificare sursă]

A fost membru Societății de Medici și Naturaliști din Iași, al Societății de Biologie, al Societății de Pediatrie, al Societății de Chimie biologică, al Societății de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie și Endocrinologie, precum și membru al „American Association for the Study of the Feeble-Minded”.[1]

Familia[modificare | modificare sursă]

Fratele său, generalul Ernest Ballif (n. 1871 - d. 1940), a fost aghiotantul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, administrator al Domeniilor coroanei și membru al Consiliului de Coroană.[4]

Fiica sa, Asia, a fost medic pediatru, profesor la Facultatea de Medicină din Iași și director al Spitalului de Copii din Iași. A fost căsătorită cu chirurgul Gheorghe Chipail.

Ordine și decorații[modificare | modificare sursă]

In memoriam[modificare | modificare sursă]

În cartierul Bucium din Iași trei străzi perpetuează amintirea profesorului Ballif: strada Leon Ballif, aleea Leon Ballif și fundacul Leon Ballif.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e ***, Leon Ballif, Anuarul Universității Mihăilene Iași 1930-1935, Editura Universității Mihăilene, Iași, 1936, p. 202.
  2. ^ „Leon Ballif” în Ionel Maftei, Personalități ieșene: Omagiu, Vol. 2, Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Iași, 1975
  3. ^ ***, „Socola, școală și ospiciu”, Jurnalul Național, 24 ianuarie 2006
  4. ^ Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol. VIII, Editura Polirom, 2013.

Vezi și[modificare | modificare sursă]