Johann Peter Gustav Lejeune Dirichlet

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Johann Peter Gustav Lejeune Dirichlet
Peter Gustav Lejeune Dirichlet.jpg
Johann Peter Gustav Lejeune Dirichlet
Date personale
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Düren, Franța[5][6] Modificați la Wikidata
Decedat (54 de ani)[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Göttingen, Regatul Hanovra[7][6] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatGöttingen Modificați la Wikidata
Căsătorit cuRebecka Mendelssohn[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Germany.svg Germania Modificați la Wikidata
Ocupațiematematician
profesor universitar Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniuteoria numerelor  Modificați la Wikidata
InstituțieUniversitatea din Wrocław
Universitatea Georg-August din Göttingen
Universitatea Frederic Wilhelm din Berlin[*]
Universitatea Humboldt din Berlin  Modificați la Wikidata
Alma MaterUniversitatea Bonn  Modificați la Wikidata
OrganizațiiSocietatea Regală din Londra
Academia Regală Suedeză de Științe
Saint Petersburg Academy of Sciences[*]
Academia Rusă de Științe
Academia de Științe din Berlin
Bavarian Academy of Sciences and Humanities[*]  Modificați la Wikidata
Conducător de doctoratSiméon Denis Poisson[8]
Joseph Fourier[8]  Modificați la Wikidata
DoctoranziGotthold Eisenstein
Rudolph Lipschitz[9]
Gustav Michaelis[*][10]
August Ephraim Kramer[*][11]
Leopold Kronecker[12]
Carl Anton Bjerknes[13]
Reinhold Hoppe[*][14]
Alfred Enneper[15]  Modificați la Wikidata
Cunoscut pentrulist of things named after Gustav Lejeune Dirichlet[*]  Modificați la Wikidata
PremiiOrdinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*]
Bavarian Maximilian Order for Science and Art[*] (Modificați la Wikidata

Johann Peter Gustav Lejeune Dirichlet (n. 13 februarie 1805 la Düren – d. 5 mai 1859 la Göttingen) a fost matematician german, celebru prin contribuțiile valoroase în analiza matematică și teoria numerelor.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Provine dintr-o familie de emigranți francezi.După terminarea studiilor la Paris, este angajat ca preceptor la copiii generalului Foy, unde l-a cunoscut pe Charles Fourier.

În 1827 s-a stabilit la Breslau în calitate de repetitor la Universitate.

La Berlin ocupă o catedră de matematică (1831 - 1855), apoi devine succesorul lui Gauss la Universitatea din Göttingen.

În 1832 devine membru al Academiei de Științe din Berlin, iar în 1854 al Institutului Francez.

Activitate științifică[modificare | modificare sursă]

În 1825 și-a început activitatea în domeniul teoriei numerelor realizând o serie de descoperiri și ajungând la ideea dezvoltării teoriei corpurilor numerice (1841). Problema descompunerii în factori a formelor de ordin superior cu mai multe variabile a stat la baza dezvoltării ulterioare a teoriei numerelor în cadrul cercetărilor sale.

În 1871, într-un supliment al unor Lecții de teoria numerelor, introduce conceptul de corp și modul.[16]

În 1829 a stabilit primele condiții suficiente de dezvoltare a unei funcții în serie trigonometrică. A fost primul care a formulat exact noțiunea de convergență condițională a seriei și a stabilit corect convergența seriilor Fourier. În 1830 a precizat definiția funcției formulate de Fourier și a dat pentru noțiunea de funcție o definiție apropiată de accepțiunea actuală.

S-a ocupat de studiul marii teoreme a lui Fermat pentru .

A studiat distribuția numerelor prime și a dezvoltat formele binare pătratice, teoria numerelor algebrice.

A obținut rezultate interesante în teoria ecuațiilor nedeterminate de gradul al doilea.

În domeniul analizei matematice, în 1838 a început lucrările asupra seriilor care îi poartă numele și care urmau să aibă o importanță deosebită în teoria numerelor.

A fundamentat conceptul de funcție de o variabilă complexă, concept ce stă la baza analizei complexe. A arătat că funcția armonică este complet determinată în interiorul unui domeniu, când se cunosc valorile acesteia pe frontiera domeniului.

Dirichlet a studiat funcțiile sferice.

S-a ocupat de o serie de teoreme clasice referitoare la ecuațiile cu derivate parțiale de tip eliptic, aplicabile la studiul mișcării fluidelor în medii poroase, care îi poartă numele.

Dirichlet s-a dovedit util în teoria potențialului și în domeniul mecanicii analitice.

Termeni care îi poartă numele[modificare | modificare sursă]

  • Teorema lui Dirichlet privind progresiile aritmetice (teoria numerelor)
  • Densitatea lui Dirichlet (teoria numerelor)
  • Distribuția lui Dirichlet (teoria probabilităților)
  • Probleme lui Dirichlet (ecuații diferențiale cu derivate parțiale)
  • Seriile lui Dirichlet (teoria analitică a numerelor)
  • Funcțiile lui Dirichlet (topologie)
  • "Principiul cutiei" (combinatorică)

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • 1825: Sur l'impossibilité de quelques équations indéderminées de cinquième degré;
  • Démonstration nouvelle de quelques théorèmes relatifs aus nombres;
  • Questions d'analyse indéterminée;
  • 1829: Sur la convergence des séries trigonométriques;
  • Démonstration du théorème de Fermat.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. 1,0 1,1 „Johann Peter Gustav Lejeune Dirichlet”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. 2,0 2,1 Autoritatea BnF, accesat în  
  3. 3,0 3,1 MacTutor History of Mathematics archive, accesat în  
  4. 4,0 4,1 Peter Gustav Lejeune Dirichlet, SNAC, accesat în  
  5. „Johann Peter Gustav Lejeune Dirichlet”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  6. 6,0 6,1 Дирихле Петер Густав Лежён, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] 
  7. „Johann Peter Gustav Lejeune Dirichlet”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  8. 8,0 8,1 Genealogia matematicienilor, accesat în  
  9. Genealogia matematicienilor, accesat în  
  10. Genealogia matematicienilor, accesat în  
  11. Genealogia matematicienilor, accesat în  
  12. Genealogia matematicienilor, accesat în  
  13. Genealogia matematicienilor, accesat în  
  14. Genealogia matematicienilor, accesat în  
  15. Genealogia matematicienilor, accesat în  
  16. Math93.com

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Popa, C. - Introducere în Analiza matematică, Editura Facla, 1976
  • Bobancu, V. - Dicționar de matematici generale, Editura Enciclopedia Română, București, 1974

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]