Izvoare scrise despre români

Adaugă legături
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Primele izvoare scrise referitoare la populația românească au apărut în documentele medievale din secolele VII-VIII.

Izvoare medievale timpurii[modificare | modificare sursă]

An Informație
Secolul al VII-lea Tratatul militar bizantin Strategikon, scris de împăratul Mauriciu - denumește, pentru prima data populația de la nord de Dunăre cu termenul de "romani"
Secolul al IX-lea geograful Anania din Shirak - Geografia - numește "țara necunoscută ce-i zic Balakh"[1]
980 Un document imperial emis de către Vasile II Macedoneanul se referă la poporul român folosind numele de "vlahi".[2]
1020 Un alt document imperial emis de către Vasile II Macedoneanul se referă la poporul român[necesită citare].
Secolul al XI-lea Kekaumenos, în Sfaturile și povestirile lui Kekaumenos îi menționează pe vlahii sud-dunăreni care trăiau în apropierea Dunării și a râului numit pe atunci Saos (Sava)[necesită citare].
Secolul al XI-lea Gardizi, geograf persan în lucrarea Podoaba istoriilor, referindu-se la români[necesită citare], îi plasează între slavi (bulgari), ruși și unguri, într-un spațiu cuprins între Dunăre și un "munte mare", probabil Munții Carpați. De asemenea, menționează informații despre originea poporului român[necesită citare].
1113 În Cronica lui Nestor este scris că „când volochi (vlahii) au atacat slavii de la Dunăre și s-au așezat printre ei și i-au asuprit, slavii au plecat și s-au așezat pe Vistula, sub numele de Leshi.[3] Maghiarii i-au alungat pe vlahi și au luat pământul lor și s-au stabilit acolo”.[4][5]
Secolul al XII-lea Ioan Kynnamos, secretar al împăratului Manuel Comnenul spune despre vlahi în lucrarea Epitome că "se zice că sunt coloni veniți demult din Italia."[necesită citare]
Secolul al XII-lea Anonymus, cronicarul regelui Bela al III-lea, menționează venirea ungurilor în Panonia unde i-au găsit pe slavi și "blachi" în lucrarea Gesta Hungarorum[necesită citare].
Secolul al XIII-lea Simon de Keza, în lucrarea Gesta Hunnorum et Hungarorum menționează faptul că în timpul lui Attila romanii s-au întors în Italia în timp ce vlahii au rămas de bună voie in Panonia[necesită citare].

Umaniști occidentali[modificare | modificare sursă]

An Informație
1450 Poggio Bracciolini, primul umanist italian care afirmă originea latină a poporului român, afirmă continuitatea elementului roman în Țările Române, locuite de o populație romană de la Traian până în prezent și care nu și-a pierdut uzul limbii latine, transformată în limba română[6]
1453 Flavio Biondo a afirmat că întâlnise niște români în timp ce vizitau Roma, observând că aceștia foloseau o limbă foarte asemănătoare latinei.[7]
1501 Lucrarea Cosmografia, scrisă de Papa Pius al II-lea, conține texte referitoare la Țările Române. Acesta precizează faptul că și-a cules informațiile de la misionarii dominicani și franciscani[necesită citare]. De asemenea, a influențat, ca niciun alt istoric din epocă, opiniile despre originile latine ale poporului român[necesită citare].
1554 Umanistul polonez Stanisław Orzechowski scrie „acești daci lăsați în urmă în propria lor limbă se numesc romini, după romani, și Walachi în poloneză, după italieni”[8] - (Włochy în poloneză însemnând Italia).
1574 Pierre Lescalopier relatează, în timpul călătoriei sale de la Veneția la Constantinopol, că cei care locuiesc în Țara Românească, Moldova și cea mai mare parte a Transilvaniei spun că sunt descendenți ai romanilor, numindu-și limba „romanechte”.[9]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Alexandru Madgearu, Expansiunea maghiară din Transilvania, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2019, p. 21
  2. ^ Alexandru Madgearu, Expansiunea maghiară din Transilvania, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2019, p. 21
  3. ^ HE RUSSIAN PRIMARY CHRONICLE AND THE VLACHS OF EASTERN EUROPE- Demetrius Dvoichenko-Markov Byzantion Vol. 49 (1979), pp. 175-187, Peeters Publishers
  4. ^ Samuel Hazzard Cross et Olgerd P. Sherbowitz-Wetzor (English), The Russian Primary Chronicle. Laurentian Text, The Medieval Academy of America, Cambridge, Massachusetts, 2012, p.62
  5. ^ C. A. Macartney, The Habsburg Empire: 1790-1918, Faber & Faber, 4 sept. 2014, paragraf.185
  6. ^ Mirko Tavoni (). Antenore, ed. Latino, grammatica, volgare:storia di una questione umanistica (în italiană). 52. ISSN 0543-3274. 
  7. ^ Jaca Book, ed. (). Storia della storiografia (în italiană). 52. ISBN 8816720522. 
  8. ^ "hos Dacos reliquerunt qui eorum lingua Romini ab Romanis, nostra Walachi, ab Italis appellantur" in Stanislaus Orichovius, Annales polonici ab excessu Sigismundi, 1643, p.119
  9. ^ "Tout ce pays la Wallachie et Moldavie et la plus part de la Transivanie a esté peuplé des colonie romaines du temps de Traian l'empereur...Ceux du pays se disent vrais successeurs des Romains et nomment leur parler romanechte, c'est-à-dire romain ... " cited from "Voyage fait par moy, Pierre Lescalopier l'an 1574 de Venise a Constantinople", fol 48 in Paul Cernovodeanu, Studii si materiale de istorie medievala, IV, 1960, p. 444

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Izvoare_scrise_despre_români&oldid=14720979