Strategikon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Strategikon (în greacă Στρατηγικόν) este un tratat militar bizantin, datând din secolul al VII-lea, realizat de împăratul Mauriciu. Documentul reprezintă prima atestare documentară a populației de la nordul Dunării, denumită cu termenul de "romani".

Textul este împărțit în 12 capitole. În tratat sunt de asemenea precizați inamici ai Imperiului Bizantin (franci, lombarzi, avari, slavi, etc.), prezentați din punct de vedere etnografic.

Mentiune[modificare | modificare sursă]

Neamurile slavilor şi antilor au traiul şi obiceiurile la fel şi sunt slobode: ele nu rabdă nicidecum să fie robite sau stăpânite şi mai cu seamă în ţara lor < ! >. Au mulţi bărbaţi şi sunt suferitoare, îndurând cu uşurinţă căldura, frigul, ploaia, goliciunea trupului şi lipsa de hrană. Sunt blânzi şi binevoitori cu oaspeţii şi-i duc pe rând din loc în loc, unde au nevoie. Dacă întâmplător străinul a fost păgubit din lipsa de grijă a celui care l-a primit, vecinul acestuia porneşte cu război împotriva lui, socotind drept o datorie sfântă să-şi răzbune oaspetele. Pe cei care se află prizonieri la ei nu-i ţin ca sclavi până la nesfârşit ca celelalte neamuri, ci hotărăsc un anumit timp şi lasă în seama lor dacă doresc să se întoarcă în ţinuturile de baştină, plătind o răscumpărare oarecare, sau rămân acolo slobozi şi prieteni. Au o mulţime de animale de tot felul şi de roade, care zac în grămezi, mai ales mei < cereală specifică dacilor > şi porumb. Femeile lor sunt de o cuminţenie mai presus de firea omenească, aşa încât multe dintre ele cred că moartea bărbaţilor e şi moartea lor şi se lasă sugrumate de bună voie, deoarece nu mai socotesc viaţă traiul petrecut în văduvie < tradiţie a triburilor daco-tracice >. Locuiesc în păduri şi pe lângă râuri, mlaştini şi bălti greu de pătruns şi îşi fac mai multe ieşiri din locuinţele lor, de bună seamă din pricina împrejurărilor în care se află. Lucrurile de trebuinţă le ţin ascunse în pământ şi nu agonisesc nimic de prisos, să se vadă. Duc o viaţă de jaf şi le place să-şi încerce duşmanii în locurile încurcate, înguste şi stâncoase < strategie dacă şi ulterior valahă > Folosesc cu pricepere năvălirile repezi, înfruntările pe neaşteptate şi loviturile pe furiş, ziua şi noaptea, şi născocesc multe căi de înfruntate. Sunt iscusiţi şi în trecerea râurilor, mai mult ca toţi, şi se împotrivesc cu tărie în apă. … Se înarmează cu două suliţi mici de fiecare bărbat , iar unii din ei cu scuturi temeinice, dar greu de purtat. Folosesc şi arcuri de lemn cu săgeţi mici, unse cu otrava, care e vătămătoare, dacă cel lovit de ele nu ia o băutura împotriva otrăvii sau alt ajutor scornit de minţile vracilor ori nu-şi taie repede rana, că să nu îmbolnăvească tot trupul. Sunt nestăpâniţi şi răzbunători, nu cunosc rânduiala şi nici nu căută să se prindă în lupta închegată sau să iasă în locuri descoperite şi netede; sau, dacă se întâmplă că au îndrăzneala în clipa încăierării, scot numai strigăte şi se mişcă puţin înainte. Dacă duşmanii rânduiţi în faţă se trag îndărăt la strigătele lor, ei se avântă mai cu tărie; dacă nu, se întorc pe unde au venit şi nu se grăbesc să încerce puterea duşmanilor, ci fug în păduri, deoarece acolo au multa îndemânare şi ajutor şi se pricep să lupte cu iscusinţă în locuri strâmte. Şi de multe ori aduc prăzi, pe care, cu oarecare tulburare, le lasă fără să le bage în seama şi fug în păduri, iar cei care rătăcesc şi se îndreaptă spre prăzi îi înfruntă cu uşurinţă şi le pricinuiesc pagube. Asemenea isprăvi sunt gata să facă în tot felul şi de bună voie, că să-şi veteme duşmanii. Sunt cu totul fără credinţă <creştină > şi lipsiţi de cuvânt faţă de înţelegerile făcute, urmându-le mai mult de teama decât cu daruri, şi se lasă duşi când de un gând, când de altul: ori nu se înţeleg, ori se înţeleg, dar undata vin alţii şi calcă hotărârile luate.