Idries Shah

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Idries Shah
ادریس شاه
इदरीस शाह
Idries Shah.gif
Idries Shah
Date personale
Nume la naștere Idries Shah
Născut 16 iunie 1924(1924-06-16)
Simla, India Britanică
Decedat 23 noiembrie 1996 (72 de ani)
Londra, Regatul Unit
Locul înmormântării Brookwood Cemetery[*]
Părinți Saira Elizabeth Luiza Shah[*]
Frați și surori Omar Ali-Shah[*]
Amina Shah[*]
Căsătorit cu Cynthia (Kashfi) Kabraji
Copii Saira Shah, Tahir Shah, Safia Shah
Cetățenie Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord
Etnie Afgan, indian, scoțian
Ocupație Scriitor, editor
Limbi limba engleză[2]
Limba paștună[2]
Activitatea literară
Subiecte Sufism, psihologie
Specie literară Filozofie orientală și cultură
Opere semnificative Format:Bulleted list
Note
Premii Outstanding Book of the Year (BBC "The Critics"), twice;
six first prizes at the UNESCO World Book Year in 1973
Website www.idriesshahfoundation.org
Idries Shah Signature.jpg

Idries Shah (Sayed Idries el-Hashimi, în persană: سيد إدريس هاشمي, urdu: ادریس شاه, hindi: इदरीस शाह, arabă: سيد إدريس هاشمي , pseudonim Arkon Daraul; n. 16 iunie 1924 - d. 23 noiembrie 1996) a fost un scriitor și maestru în tradiția sufi, autor a numeroase cărți, tratate, articole, eseuri pe diverse teme, de la psihologie și spiritualitate până la jurnale de calatorie și studii culturale.

Născut în India, dintr-o familie de nobili afgani, Shah a copilărit în Anglia. Scrierile sale timpurii tratează subiecte de magie și practica vrăjitoriei. În 1960 fondează Editura Octagon Press, sub numele căreia publică atât traduceri după clasicii sufismului, cât și scrieri proprii. Opera seminală The Sufis, publicată în 1964, a fost apreciată la scară internațională. În 1965, Shah fondează Institutul de Cercetări Culturale din Londra, dedicat studiilor culturale și de comportament uman. O organizație similară există în SUAInstitutul de Cercetare a Cunoașterii Umane din SUA, sub conducerea lui Robert Ornstein⁠(en), profesor la Universitatea Stanford, numit de Shah reprezentantul său pe continentul american.

În scrierile sale, Idries Shah prezintă sufismul ca pe o formă universală de înțelepciune care precede islamul. Accentuând faptul că sufismul nu este static ci trebuie în permanență adaptat la timpul prezent, la oameni și la locuri, el și-a plasat învățăturile în cadrul sistemului psihologic occidental. Shah a folosit în lucrările sale parabole și povești cu tâlc din folclor, texte care au multiple niveluri de semnificație, create cu scopul de a îndemnna cititorul la reflecție și introspecție. Probabil este cel mai bine cunoscut pentru culegerile de povești umoristice cu Mulla Nasrudin (Nastratin Hogea).

Shah a fost uneori criticat de orientaliști, care i-au pus sub semnul întrebării autoritatea și pregătirea. Rolul său în controversa creată în jurul noii traduceri a Rubaiyat-ului lui Omar Khayyam - publicată de către prietenul său, Robert Graves, și de fratele mai în vârstă Omar Ali-Shah - a fost intens dezbătut. În același timp el s-a bucurat de aprecierea și sprijinul unor scriitori cu autoritate, dintre care cea mai cunoscută este scriitoarea Doris Lessing. Idries Shah a ajuns să fie recunoscut ca purtător de cuvânt al sufismului în occident și a ținut prelegeri la numeroase universități occidentale în calitate de profesor-invitat. Lucrările sale au avut un rol important în prezentarea sufismului ca o formă de înțelepciune spirituală cu caracter secular și independent.[3]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Idries Shah s-a nascut în Simla, India, fiul scriitorului diplomat de origine afgan-Indiană Sirdar Ikbal Ali Shah, și al mamei de origine scoțiană, Saira Elizabeth Luiza Shah. Familia sa pe linie paternă se trage din Musavi⁠(en) Sayyid⁠(en). Locul de origine al familiei era în apropierea Grădinilor Paghman⁠(en) din Kabul.[4] Bunicul său patern, Sayed Amjad Ali Shah, a fost guvernatorul (nawab) localității Sardhana, situată în statul Uttar Pradesh[5] din Nordul Indiei – un titlu ereditar dobândit de familie ca urmare a serviciilor depuse în slujba Imperiului Britanic de către un strămoș, Jan-Fishan Khan⁠(en).[6][7]

Shah a copilărit în împrejurimile Londrei.[8] Potrivit istoricului L. F. Rushbrook Williams⁠(en), Shah l-a însoțit pe tatăl său în călătoriile acestuia de la o vârstă fragedă și deși călătoreau extensiv, se întorceau întotdeauna la Londra unde familia a domiciliat pentru mai mulți ani. Prin intermediul acestor călătorii, care de cele mai multe ori făceau parte din sfera activităților sufite întreprinse de Ikbal Ali Shas, tânărul Shah a avut oportunitatea de a cunoaște oameni de stat proeminenți și personalități de vază atât din Est cât și din Vest. Williams scrie,

„O astfel de educație aleasă a reprezentat pentru un tânăr de o inteligență însemnată, inteligență de care Idries Shah a dat dovadă timpuriu, oportunitatea de a-și însuși o perspectivă cu adevărat internațională, o viziune amplă și contactul cu o serie de persoane și locuri care ar putea stârni invidia diplomaților mai în vârstă și cu o experiență mult mai vastă. Dar Idries Shah nu a fost atras de o carieră în diplomație..."[9]

Shah însuși a descris stilul neconvențional în care a fost crescut în cadrul unui interviu pentru BBC din 1971 realizat de Pat Williams. Acesta descrie cum tatăl, prietenii și familia extinsă încercau să îi expună pe copiii din familie la o multitudine de experiențe și contacte cu intenția de a crea persoane cu un caracter bine conturat și echilibrat. Shah a descris această metodă ca fiind o abordare a educației din perspectiva sufită.[10]

După ce familia s-a mutat din Londra la Oxford în anul 1940 pentru a scăpa de Blitz (bombardamentul German) el a petrecut doi sau trei ani la City of Oxford High School⁠(en).[7] În 1945 l-a însoțit pe tatăl său în Uruguay ca secretar în cadrul delegației dedicată cărnii halal și condusă de tatăl său.[7][8] S-a întors în Anglia în octombrie 1946 în urma unor acuze de afaceri ilicite.[7][8]

Cărți pe temele magie și ocultism[modificare | modificare sursă]

Primele cărți publicate de Idries Shah au fost studii pe teme refritoare la „credința minorităților”. Prima sa carte, Oriental Magic (Magie orientală), publicată in 1956, a fost inițial intitulată Consideroații pe tema credinței minorităților în Orient și Africa. Următoarea carte a fost publicată în 1957 sub titlul Învățături secrete de magie: cartea vrăjitorilor, intitulată inițial Câteva materiale despre literatura credinței minoritățior europene. Conform unui autor ce a contribuit la o ediție festschrift pentru Shah, numele acestor cărți au fost schimbate înainte de publicare datorită „exigențelor publicațiilor comerciale”[9].

Înaintea decesului său in 1969, tatăl lui Shah a afirmat că el și fiul său au publicat cărți pe subiecte de magie și „ocultism pentru a împiedica o posibilă tendință populară de acceptare a acestor concepte ridicole de către un număr semnificativ de persoane. Fiul meu … a îndeplinit această sarcină într-un final, după ce a condus investigații în decursul câtorva ani și a publicat două cărți importante pe tema respectivă”.[11]

Într-un interviu din 1975 publicat în revista Psychology Today⁠(en), Shah elaborează:

Principalul obiectiv al cărților mele pe subiecte de magie a fost acela de a face accesibile aceste materiale cititorilor de pretutindeni. Pentru prea mult timp oamenii au continuat să creadă că există cărți secrete, locuri ascunse și lucruri extraordinare. Ei s-au atașat de acestă informație în așa fel încât o utilizează pentru a se înspaimânta pe ei însuși. Ca urmare, primul meu obiectiv a fost de a informa. Aceasta este magia orientală si occidentală. Asta este tot. Nimic altceva. Al doilea obiectiv al acestor cărți a fost acela de a arăta că par a exista niște forțe, unele fiind raționalizate prin magie sau se pot naște din ea, forțe care nu pot fi explicate prin legile fizicii sau prin experiența oamenilor obișnuiți. Cred că acest aspect trebuie studiat, că trebuie să acumulăm date și să analizăm aceste fenomene.Trebuie să separăm chimia magiei de alchimie, așa cum a fost.[12]

Shah a adăugat că lucrările sale pe această temă nu au fost scrise pentru adepții magiei și ai vrăjitoriei, și că de fapt ulterior a trebuit să îi evite, pentru că aceștia ar fi fost cu siguranță dezamăgiți de ceea ce Shah ar fi avut să le spună.[12]

Acestor cărți le-a urmat publicarea jurnalului de călătorie Destinație Mecca⁠(en) (1957) care a fost transformat într-un documentar televizat de către David Attenborough.[13] Atât Destination Mecca cât și Oriental Magic conțin secțiuni pe tema sufismului.[14][15]

Prietenia cu Gerald Gardner și Robert Graves și publicarea volumului The Sufis[modificare | modificare sursă]

Spre sfârșitul anilor 50, Shah intră în contact cu cercurile londoneze ale Wicca, iar apoi pentru o perioadă de timp activează ca secretar și companion al lui Gerald Gardner⁠(en) - fondatorul credinței wicca moderne.[7][16] În acea perioadă, în fiecare seară de marți Shah obișnuia să se adreseze oricui se arăta interesat de tema sufismului, stând la o masă a restaurantului Cosmo situat în districtul Swiss Cottage⁠(en) (partea de nord a Londrei).[17]

În 1960 Shah deschide propria editură, Octagon Press⁠(en); una din primele publicații este biografia lui Gardner intitulată Gerald Gardner, Witch (Gerald Gardner, vrăjitor). Cartea i-a fost atribuită lui Jack L. Bracelin⁠(en), unul din adepții lui Gardner, dar în realitate fusese scrisă de Shah.[16][18]

Conform spuselor lui Frederic Lamond⁠(en), Shah a folosit numele lui Frederic Lamond pentru că „nu dorea să îi deruteze pe discipolii săi prin faptul că se arăta interesat de o altă tradiție ezoterică decât sufilsmul.”[17] Lamond spunea că Shah a ajuns să pară oarecum deziluzionat de Gardner. Tot acesta i-a spus, într-o zi pe când se afla în vizită la un ceai:

Când îl intervievam pe Gerald mi-aș fi dorit să fiu un reporter la News of the World. Ce material splendid pentru un exposè! Și totuși știu din surse sigure că acest grup va fi piatra de temelie a religiei care va caracteriza urmatoarea perioadă a umanității. Dar rațional vorbind nu văd cum acest lucru ar fi posibil![17]

În ianuarie 1961, în timpul unei călătorii în Mallorca împreună cu Gardner, Shah l-a cunoscut pe poetul englez Robert Graves.[19] Shah îi scrie lui Graves de la pensiunea în care se afla pe timpul șederii sale în Palma, cerându-i posibilitatea de a-l „saluta” în persoană în viitorul nu foarte îndepărtat.[19] Acesta adaugă faptul că la momentul respectiv desfășura o cercetare a religiilor ecstatice și că „asistase deja la... experimente realizate de practicanții vrăjitoriei din Marea Britanie, în ceea ce privește consumul de ciuperci halucinogene ș.a.m.d.” – un subiect care era de interes pentru Graves de ceva timp.[19][20]

De asemena Shah i-a spus lui Graves că era „intens preocupat de a duce mai departe cunoștința ecstatică și pe cea intuitivă”.[20] Graves și Shah au devenit în scurt timp buni prieteni și confidenți.[19] Interesul lui Graves față de cariera literară a lui Shah s-a manifestat prin faptul că l-a sprijinit și l-a încurajat să publice o lucrare autoritativă pe tema sufismului perntru cititorii din occident, alături de mijloacele practice necesare pentru studiul acestuia; aceasta avea să devină The Sufis⁠(en) (Sufiții).[19] Shah a reușit să obțină un avans substanțial pentru acestă carte, rezolvând problemele pecuniare temporare pe care le întâmpinase în acea perioadă. [19]

În 1964 cartea The Sufis [8] este publicată de editura Doubleday, cu o lungă introducere realizată de Robert Graves.[21] The Sufis este o cronică a impactului pe care sufismul l-a avut asupra dezvoltării civilizației occidentale și a tradițiilor, începând cu secolul al șaptelea prin intermediul unor lucrări precum cele scrise de Roger Bacon, Ioan al Crucii, Raymond Lully, Chaucer și alții, devenind un clasic.[22] Precum și în celelalte cărți a lui Shah pe acestă temă, în The Sufis se evită în mod vădit folosirea unei terminologii care ar fi putut să ducă la confundarea interpretării lui Shah asupra sufismului cu religia tradițională Islamică.[23]

Cartea este scrisă în mod deliberat utilizând un stil „dispersat”; Shah i-a scris lui Graves că obiectivul era acela de a „de-condiționa oamenii și de a preveni re-condiționarea lor; dacă nu ar fi fost pentru acest scop, foarte probabil ar fi utilizat o formă de expunere literară mai convențională.[24] Inițial cartea nu a avut mare succes, iar Shah a investit o sumă considerabilă din economii proprii pentru a-i face publicitate.[24] Graves i-a spus spus să nu își facă griji; chiar dacă a avut anumite rețineri în ceea ce privește lucrarea și a fost dezamăgit de faptul că Shah nu i-a permis să citească materialul înainte de publicare, el a fost totuși „foarte mândru în a fi asistat la publicarea cărții”, asigurandu-l pe Shah că este „o carte splendidă și că va fi recunoscută ca atare în scurt timp. Las-o să își găsească propriii cititiori care vor auzi vocea ta răspândindu-se, și nu acea categorie de cititori pe care editura Doubleday o avea în minte.”[25]

Introducerea lui Graves, scrisă cu ajutorul lui Shah, îl descrie pe Shah ca fiind „descendent pe linie masculină de rang superior al profetului Mahomed” și cum că ar fi moștenit „misterele secrete ale strămosilor săi, califii. El este de fapt un Mare Sheikh al sufiților Tariqa⁠(en)... ”[26] Totuși, în privat Graves a confesat, într-una din scrisorile adresate unui prieten, că aceste informații „induc în eroare: el este de-o seamă cu noi, și nu o figură musulmană.”[19]

L.P. Elwell-Sutton, un savant din Edinburg, a scris în 1975 un articol critic la adresa „pseudo-Sufiților", cum îi numea el, precum Gurdjieff și Shah, în care si-a exprimat opinia în privința modului în care Graves a încercat să „îmbunătațească linia de descendența mai degrabă comună” a lui Shah, argumentând că referința la linia de descendenți de sex masculin de rang superior din partea lui Mohamed era o „nefericită gafă” deoarece fii lui Mohamed muriseră la o vârstă fragedă. Deși L.P. Elwell-Sutton a acceptat faptul că familia era de origine Sayydi⁠(en) și deci descendenți direcți din al șaptelea Imam Musa al-Kadhim⁠(en), stră-stră-nepotul lui Hussein Ibn Ali care era fiul cel mai mic al lui Fatimah (fiica Profetului) și al lui Alī ibn Abī Ṭālib, el a considerat că aceasta este o „descendență comună” fără caracteristici sacre pentru că „Sayyzii proliferează în lumea islamică, se regăsesc în toate categoriile sociale și au variate culori politice și religioase.”[27][28] Introducerea nu a fost inclusă în edițiile publicate de Octagon Press de după anul 1983, dar a fost întotdeauna inclusă în edițiile publicate de Anchor/Doubleday.[29][30]

John G. Bennett și legătura cu Gurdjieff[modificare | modificare sursă]

În iunie 1962, cu câțiva ani înainte de publicarea cărții The Sufis, Shah a intrat în contact și cu membrii mișcării formate în jurul  învațăturilor mistice ale lui Gurdjieff și Ouspensky.[27][31] În acea perioadă a apărut în presă un articol,[nb 1] ce descria vizita autorului la o mănăstire secretă din Asia centrală, unde aparent erau predate metode foarte asemănătoare cu metodele lui Gurdjieff.[31] Mănăstirea neatestată avea, se pare, un reprezentant în Anglia.[7] Reggie Hoare, unul din primii discipoli ai lui Ouspensky, făcea parte din mișcarea lui Gurdjijeff încă din anul 1924. Acesta l-a contactat pe Shah prin intermediul articolului mai sus menționat. Hoare „a asociat o semnificație specială la ceea ce Shah i-a zis despre simbolul eneagramă⁠(en)(eng., Enneagram), spunând că Shah îi dezvăluise secrete despre simbolul respectiv, secrete ce depășeau cu totul ceea ce auzisem de la Ouspensky.”[32] Prin intermediul lui Hoare, Shah a cunoscut alți discpoli de-ai lui Gurdjieff, inclusiv pe John G. Bennett⁠(en). Acesta din urmă era un student cu renume de-al lui Gurdjieff și în același timp era fondatorul „Institutului de studii comparative în istorie, filosofie și știință” cu sediul în Coombe Springs, o proprietate de 2,8 hectare (28,000 metri pătrați) în Kingston upon Thames, Surrey.[32]

La acea vreme Bennett investigase deja originile sufice a unei mari părți din învățăturile lui Gurdjieff, bazându-se atât pe numeroasele declarații ale lui Gurdjieff cât și pe călătoriile realizate de Bennett însuși în Est unde a întâlnit diverși șeici sufiți.[33] Bennett era convins că Gurdjieff adoptase multe din ideile și tehnicile sufiților și că pentru cine ar fi ascultat la începutul anilor ’20 prelegerile ținute de acesta, „originea sufită a învățăturilor era clar sesizabilă pentru orice persoană care fusese expusă ambelor tipologii."[33]

Bennett scrie despre prima sa întâlnire cu Shah în autobiografia Witness (Martor, 1974):

La început am avut anumite rețineri. Tocamai ce hotărâsem să merg înainte pe cont propriu și un alt „maestru” apare. După una sau două discuții cu Reggie m-am convins că merită măcar investigat în persoană. Eu și Elizabeth am luat cina cu familia Hoare pentru a-l întâlni pe Shah, care s-a dovedit a fi un bărbat tânăr în jur de 40 de ani. Vorbea o engleză impecabilă și dacă nu ar fi fost pentru barbă și câteva din gesturile sale, s-ar fi putut identifica perfect cu tipologia de personaj pe care l-ai fi putut întâlni în școlile publice engleze. Prima noastră impresie a fost una negativă. Nu avea stare, fuma încontinuu și părea mult prea preocupat cu a face o impresie bună. În a doua parte a serii însă, atitudinea noastră s-a schimbat complet. Am realizat că, pe lângă faptul că este un om neobișnuit de înzestrat, avea acel ceva carateristic unei persoane care se cunoaște că a lucrat mult asupra sinelui… cunoscându-l pe Reggie ca pe un om foarte precaut, cu experientă în evaluarea informațiilor (experiență formată pe parcursul anilor în cadrul serviciului de inteligență) am acceptat garanția oferită de el și idea sa cum că Shah ar avea o misiune importantă în occident iar noi ar trebu să îl ajutăm sa o îndeplinească.[32]

Shah i-a dat lui Bennett o „Declarație a Oamenilor Tradiției”[34] și l-a autorizat să o împărtășească cu alți discipoli de-ai lui Gurdjieff.[31] Documentul anunța faptul că exista oportunitatea transmiterii „unei forme de cunoaștere secretă, ascunsă, specială, superiora”; alături de impresia personală pe care Bennett și-o formase depsre Shah, acest ultim pas l-a convins pe Bennett că Shah era un emisar veritabil al „Mănăstirii Sarmoug⁠(en)” din Afghanistan, un grup secret restrâns de sufiți ale căror învățături l-au ispirat pe Gurdjieff.[31][35]

A cui barbă?
Nassruddin a visat că ținea barba lui Satana în mână. În timp ce trăgea de păr striga: ”Durerea pe care o simți e nimic pe lângă durerea pe care le-o pricinuiești muritorilor de rând pe care îi duci pe căi greșite.” Și a smucit atât de tare încât s-a trezit urlând ca din gură de șarpe de durere. Abia atunci a realizat că de fapt barba pe care o ținea în mână era chiar barba sa.
− Idries Shah[36]

În următorii ani, Bennett și Shah au avut discuții săptămânale private care durau cu orele. Mai apoi Shah a ajuns să țină prelegeri pentru studenți la Coombe Springs. Bennett spune că planurile lui Shah includeau „faptul de a ajunge la oameni influenți în locuri sus-puse care erau deja pe jumătate conștienți că problemele umanității nu mai puteau fi rezolvate prin acțiuni economice, politice sau sociale. Astfel de oameni au fost mișcați, spunea el, de noile forțe care se activaseră în lume pentru a ajuta omenirea să supraviețuiască crizei ce urma să vină.”[32]

Bennett era de acord cu aceste idei și cu faptul că „oamenii atrași de mișcări spirituale sau esoterice, deseori au și calitățile necesare pentru a ajunge în poziții de putere și autoritate” și că „existau dovezi suficiente pentru a crede că în lume existau deja oameni influenți cu autoritate, capabili de a privi dincolo de limitările pe care le presupune naționalitatea și cultura și care să fi înțeles deja din propria experiență că singura speranță a umanității stă în intervenția unei Surse Superioare.”[32]

Bennett scrie, „Văzusem destule pentru a mă convinge că Shah nu era doar un șarlatan sau un fanfaron și că era extrem de serios în ceea ce privește sarcina ce îi fusese dată"[32] Din dorința de a sprijini munca lui Shah. în 1965 Bennett hotărăște, după o lungă perioadă de indecizie și în care discută problema cu consiliul și membrii institutului, să ofere Coombe Springs lui Shah. Acesta din urmă insistase că darul nu trebuie să aibă alte „acățături” și condiționări.[7][31] Îndată ce proprietatea a fost transferată pe numele lui Shah, acesta le-a interzis vizitele asociaților lui Bennett și l-a făcut pe Bennett însuși să se simtă nedorit.[31]

Bennett a spus că a primit totuși o invitație la petrecerea „Midsummer Revels” organizată de către Shah la Coombe Springs, petrecere care a durat două zile și două nopți, fiind destinată tinerilor pe care Shah vroia să îi atragă în acea perioadă.[32] Anthony Blake⁠(en), care a lucrat cu Bennett timp de 15 ani, spunea „Când Shah a intrat în posesia proprietății Coombe Springs activitatea sa principală era oragnizarea de petreceri. Nu l-am întâlnit de mult ori dar îmi plăcea atitudinea sa ireverențioasă. Bennett îmi spunea odată, «Există mai multe stiluri sau metode prin care se poate realiza lucrarea. Stilul meu e ca cel al lui Gurdjieff, adică lupta cu negarea. Dar metoda lui Shah era de a trata lucrarea ca pe o glumă.»”[37]

După câteva luni Shah vinde proprietatea, cu o valoare superioară a 100.000 £, unui dezvoltator și utilizează suma de bani primită pentru a se stabili la Langton House în Langton Green⁠(en), aproape de Tunbridge Wells, o fostă proprietate a familiei lordului Baden-Powell (fondatorul Cercetașilor - Boy Scouts⁠(en)).[7][38]

Alături de proprietatea din Coombe Springs, Bennett i-a lăsat în grija lui Shah pe toți studenții săi, aproximativ 300 la număr.[31] Shah i-a promis că îi va integra pe toți cei care se vor dovedi potriviți; aproximativ jumătate din aceștia și-au găsit un loc în noul context ca parte din muca lui Shah.[31] După 20 de ani, autorul Gurdjieffian James Moore⁠(en) a sugerat cum că Bennett ar fi fost înșelat de către Shah.[7] Bennett povestește chiar el depsre chestiunea în cauză în lucrarea sa autobiografică din 1974; acesta caracterizează comportamentul lui Shah, după transferul proprietății pe numele său, ca fiind „greu de suportat”, dar inisistă asupra faptului că Shah era o „persoană cu maniere extrem de rafinate și cu foarte multă sensibilitate” și consideră că Shah s-ar putea să fi adoptat acest comportament „pentru a se asigura că orice legătură cu Coombe Springs este întreruptă”.[31] El adaugă faptul că Langton Green era un loc mult mai potrivit pentru munca lui Shah decât ar fi putut să fie Coombe Springs și susține că nu l-a întristat faptul că Coombe Springs și-a pierdut identitatea; concluzionează spunând că „a câștigat libertate” prin contactul său cu Shah și că a învățat „să iubească oameni pe care nu îi putea înțelege”.[39]

Conform spuselor lui Bennett, Shah mai târziu avea să înceapă discuțiile cu leaderii grupărilor Gurdjieffiene din New York. Într-o scrisoare adresată lui Paul Andreson din 5 Martie 1968, Bennet scrie, ”Madame de Salzmann și ceilalți… sunt conștienți de propriile limitări și nu fac mai mult decât ceea ce sunt capabili să facă. Când mă aflam la New York am vizitat Fundația împreună cu Elizabeth unde i-am întâlnit pe majoritatea leaderilor grupului din New York și pe Jeanne de Salzmann⁠(en) însăși. Ceva parcă se pregătește, dar nu pot să îmi dau seama dacă va fi dus la bun sfârșit. Mă refer la legătura lor cu Idries Shah și capacitatea lui de a întoarce totul pe dos. E inutil să fi pasiv cu acești oameni și e inutilă evitarea problemei. Pentru moment putem doar să sperăm că ceva bun va ieși din toate astea și între timp ne continuăm propria lucrare… ”[40]

Kathleen Speeth, autoare și psiholog clinic, scrie,

Asistând la o creștere a conservativismului în cadrul Fundației Gurdjieff, John Bennett spera că o gură de aer proaspăt și o nouă conducere va veni de altundeva…. Deși s-ar putea să fi cochetat cu Shah, în cele din urmă nu s-a concretizat nimic. Sentimentul prevalent (printre liderii grupului gurdjieffian) cum că nimic nu trebuie să se shimbe, că o comoară ce le fusese încredințată trebuia păstrată în forma ei originală, a fost mult mai puternic decât orice altă dorință de a avea un val nou de inspirație.”[40]

Studii și instituții sufiste[modificare | modificare sursă]

În 1965 Shah a fondat Societatea pentru Înțelegerea Ideilor Fundamentale (în engleză, Society for Understanding Fundamental Ideas sau SUFI) care a fost redenumită mai apoi Institutul pentru Cercetare Culturală⁠(en) – un centru educațional caritabil menit să stimuleze "studiul, dezbaterile, educația și cercetarea în tot ceea ce privește cultura, comportamentul și gândirea umană".[21][41][42][43] Tot el a fondat și Societatea pentru Studiul Sufismului (SSS).[44]

Shah a simțit că cea mai bună modalitate pentru a introduce învățătura sufistă în Vest (depășind în același timp problema cultelor și a așa zișilor guru) era de a clarifica diferențele între cult și sistem educațional și de a contribui la cunoaștere. Într-un interviu a explicat faptul că "trebuie să lucrezi în cadrul unui tipar educațional – nicidecum la nimereală."[45] În acest context el a avut rolul de Director de Studii în cadrul ICR (Institutul de Cercetare Culturală).[45] De asemena a ținut prelegeri și pe tema studiului sufismului în vestul Europei la Universitatea din Sussex⁠(en) în 1966. Acestea au fost publicate ulterior sub forma unei monografii intitulate Probleme speciale în studiul ideilor sufiste.[46]

Langton House din Langton Green a devenit loc de întâlnire și discuții pentru poeți, filosofi și oameni de stat din întreaga lume, făcând parte din scena literară de la acea vreme.[47] ICR organiza întâlniri și seminarii, oferind burse unor savanți recunoscuți la nivel internațional precum Sir John Glubb⁠(en), Aquila Berlas Kiani⁠(en), Richard Gregory⁠(en) și Robert Cecil - șeful catedrei de Studii Europene al Universității din Reading care a devenit Președinte al Institutului la începutul anilor 1970.[47][48] Shah era un vechi membru și susținător al Clubului de la Roma (eng. Club of Rome),[nb 2] iar anumiți oameni de știință, ca de exemplu Alexander King⁠(en), au ținut prelegeri în cadrul Institutului.[49][50][51]

Printre vizitatori, elevi și aspiranți se număra și poetul Ted Hughes⁠(en), romancierul J. D. Salinger, Alan Sillitoe și Doris Lessing, zoologul Desmond Morris⁠(en) și psihologul Robert Ornstein⁠(en). Casa era decorată în stil oriental și în fiecare duminică se organiza un prânz de tip bufet dedicat musafirilor într-o sală mare care pe vremuri avusese rolul de grajd, fiind poreclită "Elefantul" (o referință la povestea de origine orientală, Elefant pe întuneric⁠(en)).[38]

În anii ce au urmat, Shah a pus bazele editurii Octagon Press⁠(en), folosind-o pentru a publica și distribui copi după numeroase opere literare clasice sufiste.[52] Mai mult, el a colecționat, tradus și scris mii de povești sufiste, făcându-le astfel disponibile publicului din occident prin intermediul cărților și prelegerilor sale.[44] Mai multe din cărțile lui Shah îl au ca protagonist pe Mullah Nasruddin, uneori având ilustrații realizate de Richard Williams⁠(en). În interpretarea lui Shah poveștile cu Mulla Nasruddin, considerate fiind parte folclorică a culturii musulmane, erau prezentate drept parabole sufite.[53]

Nasruddin a apărut în documentarul Dreamwalkers care a rulat la BBC în 1970. În cadrul acestuia apare și interviul cu Richard Wiliams despre filmul de animație cu Nasrudin care nu a fost dus la bun sfârșit și un interviu cu omul de știință John Kermisch în care discută utilizarea poveștilor cu Nasrudin de către Think Tank-ul Rand Corporation. Printre invitați se număra și psihiatrul britanic William Sargant⁠(en) care discută efectele nocive ale spălării de creier și ale condiționării sociale⁠(en), asupra creativității și asupra abilității de rezolvare a problemelor. În același documentar, comediantul Marty Feldman discută cu Shah despre rolul umorului și al ritualului în viața oamenilor. Programul se încheie cu Shah care afirmă că umanitatea ar putea să progreseze dacă și-ar "depăși limitările psihologice", dar că există totodată "un pesimism aflat în creștere constantă, care blochează cu succes această formă de evoluție. Omul e adormit – este necesar ca acesta să moară pentru a se trezi?"[54]

Shah a organizat de asemenea grupuri de studiu în Statele Unite. Claudio Naranjo⁠(en), un psihiatru de origine chiliană care preda în California la sfârșitul anilor 60, declară că după ce ”a fost dezamăgit de măsura în care școala lui Gurdjieff  implica descendența directă”, a apelat la sufism și ”a devenit parte din grupul aflat sub îndrumarea lui Shah.”[55] Naranjo a fost co-autorul cărții On The Psychology of Meditation (1971), alături de Robert Ornstein⁠(en). Amândoi erau asociați cu Universitatea din California unde Ornstein a fost cercetător în psihologie în cadrul Langley Porter Psychiatric Institute⁠(en).[56]

De asemenea, Ornstein a fost președinte și fondator al Institutului pentru studiul cunoașterii umane⁠(en) înființat în 1969; identificând o nevoie existentă la nivelul Statelor Unite în ceea ce privește cărțile și colecțiile legate de modalități de gândire vechi și noi, a pus bazele serviciului ISHK⁠(en) în 1972 ca sursa principală pentru importante opere literare tradiționale și contemporane. Astfel ISHK Book Service devine unicul distribuitor pe teritoriul american al lucrărilor lui Shah publicate de Octagon Press.[57]

Un alt asociat de-al lui Shah, omul de știință și profesorul Leonard Lewin⁠(en), care la acea vreme preda telecomunicați la Universitatea din Colorado⁠(en), a înființat grupuri de studiu sufiste precum și alte inițiative care se ocupau de promovarea ideilor sufite. O astfel de inițiativă a fost Institutul de cercetare și diseminare a cunoștinței umane (Institute for Research on the Dissemination of Human Knowledge - IRDHK). Leonard Lewin a editat și o antologie de scrieri cu și despre Shah cu titlul Răspândirea ideilor sufiste în Occident - The Diffusion of Sufi Ideas in the West (1972).[58][59]

Shah a explicat mai apoi că activitățile sufite se împart în trei componente sau departamente diferite: ”studii în Sufism”, ”studii despre Sufism” și ”studii pentru Sufism”.[60]

Studiile pentru sufism aveau ca obiectiv îndrumarea oamenilor spre sufism și cuprindea promovarea cunoștințelor care lipsesc din cultura respectivă, având nevoie de a fi restabilite și difuzate – spre exemplu înțelegera condiționării sociale⁠(en) și a controlului minții, diferența dintre stilul de gândire  rațional și cel intuitiv, sau alte tipuri de activități – astfel încât mintea oamenilor să poată deveni mai deschisă și mai liberă. Studiile despre sufism cuprindeau instituții și activități cum ar fi prelegerile și seminariile care reprezentau o sursă de informații despre sufism și funcționau ca o punte culturală între sufiți și public. În sfârșit, studiile în sufism se refereau la faptul de a face parte dintr-o școală sufită, îndeplinind sarcinile indicate de către profesor în cadrul pregătirii. Aceste școli  puteau lua forme diferite, forme care nu se încadrează neapărat în tiparele standard de ”școli mistice”.[60]

Metodologia și obiectivele lui Shah au fost de asemena conturate în cadrul ”Declarației oamenilor tradiției” de la Coombe Sprigs:

Pe lângă faptul de a face acest anunț, de a introduce idei specifice în anumite curente de gândire și de a indica anumiți factori care se află în sfera acestei lucrări, cei care și-au imaginat aceasă declarație au o sarcină practică. Această sarcină este de a localiza indivizii ce au capacitatea de a obține cunoaștiințele speciale despre om care sunt disponibile; de a-i grupa într-o manieră specială non-aleatorie astfel încât fiecare grup să formeze un organism armonios; de a realiza aceasta la locul potrivit, în momentul potrivit; de a crearea un format extern și unul intern în baza căruia se poate lucra, precum și formularea ideilor potrivite condițiilor locale; de a echilibra teoria și practica.[32]

Controversa Omar Khayyam[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul anilor 60/începutul anilor 70, Shah trece printr-o perioadă în care este asaltat din cauza unei controverse iscate de publicarea în 1967 a unei noi traduceri⁠(en) după Rubaiyatul lui Omar Khayyam⁠(en), avându-i ca autori pe Robert Graves și fratele mai mare al lui Shah, Omar Ali-Shah⁠(en).[21][61] Traducerea, care prezenta Rubaiyatul drept un poem sufit, se baza pe un document cu adnotări derivat la rândul său dintr-un manuscris aflat în posesia familiei Shah de 800 de ani.[62] Atât orientalistul L. P. Elwell-Sutton de la Universitatea din Edinburg cât și alții care au scris recenzii ale cărții, și-au exprimat convingerea că povestea anticului manuscris era falsă.[61][62]

Graves se aștepta de la tatăl lui Shah, Sirdar Ikbal Ali Shah⁠(en), să facă public manuscrisul original pentru a lămuri o dată pentru totdeauna această poveste, dar acesta moare într-un accident de mașină în Tanger în noiembrie 1969.[63] Un an mai târziu Graves ii cere lui Shah să prezinte manuscrisul. Shah răspunde printr-o scrisoare cum că manuscrisul nu s-ar afla în posesia sa, și chiar dacă ar fi așa, expunerea acestuia nu ar demonstra nimic deoarece nu poate fi datat cu precizie utilizând metodele actuale, iar autenticitatea sa ar continua să fie contestată.[63] A venit vremea, scria Shah, "să realizăm că hienele care fac atât de multă larmă au doar intenția de a se opune, de a distruge și de a continua să pună paie pe foc când, să fim sinceri, nimeni nu le ascultă."[63] Tot el a adăugat că tatăl său s-a înfuriat atât de mult pe cei ce aruncau cu acuze încât a refuzat să dialogheze cu ei, iar Shah era de părere că a procedat corect.[63] După ce a realizat că este din ce în ce mai mult perceput ca cel ce a căzut pradă înșelăciunii fraților Shah, precum și datorită faptului că încasările de pe urma altor lucrări istorice scrise de el au fost afectate, Robert Graves insistă că dezvăluirea manuscrisul devenise deja "o problemă legată de onoarea familiei".[63] Astfel a continuat să il preseze pe Shah, reamintindu-i de promisiunile făcute în precedență cum că ar fi dezvăluit manuscrisul dacă acest lucru ar fi fost necesar.[63]

Nici unul dintre frați nu a făcut public manuscrisul, fapt care l-a determinat pe nepotul lui Graves să tragă următoarea concluzie: era greu de crezut, ținând cont de numeroasele obligații pe care cei doi frați le aveau față de Graves, că aceștia ar fi ținut ascuns manuscrisul dacă acest manuscris ar fi existat cu adevărat.[63] Din câte scrie văduva sa mulți ani mai târziu, Graves a avut "încredere deplină" în autenticitatea manuscrisului din cauza prieteniei cu Shah, chair dacă nu a avut niciodată ocazia de a vedea textul în persoană.[64] În ziua de azi, consesul în mediul academic este că manuscrisul lui "Jan-Fishan Khan⁠(en)" a fost o șaradă și că traducerea realizată de Graves și Ali-Shah se baza de fapt pe o analiză a surselor utilizate de traducătorul precedent al Rubaiyatului, Edward FitzGerald⁠(en), realizată de către un savant amator din epoca victoriană.[7][61][65][66]

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

Magie[modificare | modificare sursă]

Sufism[modificare | modificare sursă]

Poveștile lui Mulla Nasrudin[modificare | modificare sursă]

Studii engleze[modificare | modificare sursă]

Jurnal de călătorie[modificare | modificare sursă]

Ficțiune[modificare | modificare sursă]

Folclor[modificare | modificare sursă]

Cărți pentru copii[modificare | modificare sursă]

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Estate of Idries Shah, The (1 septembrie 2012). „Idries Shah”. Facebook. https://www.facebook.com/pages/Idries-Shah/404749619578750. Accesat la 1 septembrie 2012. 
  2. ^ a b "Idries Shah", data.bnf.fr[*] http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb119246048, accesat la 10 octombrie 2015  Missing or empty |title= (ajutor)
  3. ^ Shah, Idries (1977) [1964]. The Sufis. London, UK: Octagon Press. p. 54. ISBN 0-86304-020-9 : “Though commonly mistaken as a Moslem sect, the Sufis are at home in all religions”
  4. ^ Shah, Saira (2003). The Storyteller's Daughter. New York, NY: Anchor Books. pp. 19–26. ISBN 1-4000-3147-8 
  5. ^ Dervish, Bashir M. (4 octombrie 1976). „Idris Shah: a contemporary promoter of Islamic Ideas in the West”. Islamic Culture – an English Quarterly (Islamic Culture Board, Hyderabad, India (Osmania University, Hyderabad)) L (4). 
  6. ^ Lethbridge, Sir Roper (1893). The Golden Book of India. A Genealogical and Biographical Dictionary of the Ruling Princes, Chiefs, Nobles, and Other Personages, Titled or Decorated, of the Indian Empire. London, UK/New York, NY: Macmillan and Co. , p. 13; reprint by Elibron Classics (2001): ISBN 978-1-4021-9328-6
  7. ^ a b c d e f g h i j Moore, James (1986). „Neo-Sufism: The Case of Idries Shah”. Religion Today 3 (3). http://www.gurdjieff-legacy.org/40articles/neosufism.htm. 
  8. ^ a b c d Westerlund, David (ed.) (2004). Sufism in Europe and North America. New York, NY: RoutledgeCurzon. pp. 136–138. ISBN 0-415-32591-9 
  9. ^ a b Williams, L.F. Rushbrook (1974). Sufi Studies: East and West. New York, NY: E.P. Dutton & Co.. pp. 13–24 
  10. ^ Video-x-generic.svg 1970 BBC interview with Idries Shah pe YouTube
  11. ^ Shah, Sirdar Ikbal Ali (1992). Alone in Arabian Nights. London: Octagon Press Ltd. pp. 136. ISBN 0-86304-063-2 
  12. ^ a b Hall, Elizabeth (1 iulie 1975). „The Sufi Tradition: A Conversation with Idries Shah”. Psychology Today 9 (2): 61. 
  13. ^ Lessing, Doris (1970). "The Mysterious East". New York Times Review of Books, Oct. 22nd.
  14. ^ Shah, Sayed Idries (26 august 1992). Oriental Magic. London: Octagon Press, Ltd.. pp. 59–75. ISBN 0-86304-017-9 
  15. ^ Shah, Idries (1971) [1957]. Destination Mecca. London: Octagon Press. pp. 169–178. ISBN 0-900860-13-8 
  16. ^ a b Lamond, Frederic (2004). Fifty Years of Wicca. Green Magic. pp. 9, 37. ISBN 0-9547230-1-5 
  17. ^ a b c Lamond, Frederic (2005). Fifty Years of Wicca. Green Magic. pp. 19. ISBN 0-9547230-1-5 
  18. ^ Pearson, Joanne (2002). A Popular Dictionary of Paganism. London, UK/New York, NY: Routledge Taylor & Francis Group. p. 28. ISBN 0-7007-1591-6 
  19. ^ a b c d e f g O'Prey, Paul (1984). Between Moon and Moon – Selected Letters of Robert Graves 1946–1972. Hutchinson. pp. 213–215. ISBN 0-09-155750-X 
  20. ^ a b Graves, Richard P. (1998). Robert Graves and The White Goddess 1940-1985. London: Phoenix Giant. p. 326. ISBN 0-7538-0116-7 
  21. ^ a b c Cecil, Robert (26 noiembrie 1996). „Obituary: Idries Shah”. The Independent (London). http://www.independent.co.uk/news/people/obituary-idries-shah-1354309.html. Accesat la 5 noiembrie 2008. 
  22. ^ Staff. „Editorial Reviews for Idries Shah's The Sufis”. amazon.com. http://www.amazon.com/Sufis-Idries-Shah/dp/product-description/0385079664. Accesat la 28 octombrie 2008. 
  23. ^ Smith, Jane I. (1999). Islam in America (Columbia Contemporary American Religion Series). New York, NY/Chichester, UK: Columbia University Press. p. 69. ISBN 0-231-10966-0 
  24. ^ a b O'Prey, Paul (1984). Between Moon and Moon – Selected Letters of Robert Graves 1946–1972. Hutchinson. pp. 236, 239, 240. ISBN 0-09-155750-X 
  25. ^ O'Prey, Paul (1984). Between Moon and Moon – Selected Letters of Robert Graves 1946–1972. Hutchinson. pp. 234, 240–241, 269. ISBN 0-09-155750-X 
  26. ^ O'Prey, Paul (1984). Between Moon and Moon – Selected Letters of Robert Graves 1946–1972. Hutchinson. pp. 214, 269. ISBN 0-09-155750-X 
  27. ^ a b Elwell-Sutton, L. P. (1 mai 1975). „Sufism & Pseudo-Sufism”. Encounter XLIV (5): 14. 
  28. ^ O'Prey, Paul (1984). Between Moon and Moon – Selected Letters of Robert Graves 1946–1972. Hutchinson. pp. 311–312. ISBN 0-09-155750-X 
  29. ^ Idries Shah the Sufis Robert Graves - AbeBooks
  30. ^ The Sufis: Idries Shah, Robert Graves: 9780385079662: Amazon.com: Books
  31. ^ a b c d e f g h i Bennett, John G. (1975). Witness: The autobiography of John G. Bennett. Turnstone Books. pp. 355–363. ISBN 0-85500-043-0 
  32. ^ a b c d e f g h Bennett, John G. (1974). Witness: The autobiography of John G. Bennett. Tucson: Omen Press. pp. 355–363. ISBN 0-912358-48-3 
  33. ^ a b Bennett, John G. (1973). Gurdjieff: Making a New World. Santa Fe, NM: Turnstone Books. pp. 21. ISBN 0-9621901-6-0  Eroare la citare: Invalid <ref> tag; name "Bennett3" defined multiple times with different content
  34. ^ Shah, Idries (13 aprilie 2007). „Declaration of the People of the Tradition and Twenty-Two Principles” (pdf). Sher Point Publications, UK. http://dl.dropbox.com/u/25116143/docs/DeclarationOfThePeople.pdf. Accesat la 21 august 2012. 
  35. ^ Hinnells, John R. (1992). Who's Who of World Religions. Simon & Schuster. p. 50. ISBN 0-13-952946-2 
  36. ^ Shah, Idries (2003). The World of Nasrudin. London: Octagon Press. p. 438. ISBN 0-86304-086-1 
  37. ^ [1] Meetings by Anthony Blake
  38. ^ a b Hall, Elizabeth (1 iulie 1975). „At Home in East and West: A Sketch of Idries Shah”. Psychology Today 9 (2): 56. 
  39. ^ Bennett, John G. (1975). Witness: The autobiography of John G. Bennett. Turnstone Books. pp. 362–363. ISBN 0-85500-043-0  Chapter 27, Service and Sacrifice: "The period from 1960 (...) to 1967 when I was once again entirely on my own was of the greatest value to me. I had learned to serve and to sacrifice and I knew that I was free from attachments. It happened about the end of the time that I went on business to America and met with Madame de Salzmann in New York. She was very curious about Idries Shah and asked what I had gained from my contact with him. I replied: "Freedom!"... Not only had I gained freedom, but I had come to love people whom I could not understand."
  40. ^ a b Speeth, Kathleen. (1989). The Gurdjieff Work. New York: Jeremy P. Tarcher/Putnam. pp. 105. ISBN 0-87477-492-6 
  41. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite Makers
  42. ^ Staff. „About the Institute”. Institute for Cultural Research. http://www.i-c-r.org.uk/about.php. Accesat la 29 octombrie 2008. 
  43. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite DTOB
  44. ^ a b Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite Galin
  45. ^ a b „New Psychology”. The Courier. 23 iunie 1978. 
  46. ^ Shah, Idries (1974). Special Problems in the Study of Sufi Ideas. London: Octagon Press. ISBN 0-900860-21-9 
  47. ^ a b „Writers Meet”. The Courier: pg. 16. 15 octombrie 1971. 
  48. ^ ICR Fellows”. The Institute for Cultural Research. http://www.i-c-r.org.uk/fellows.php. Accesat la 27 septembrie 2012. 
  49. ^ Hall, Elizabeth (1 iulie 1975). „At Home in East and West: A Sketch of Idries Shah”. Psychology Today 9 (2): 56. 
  50. ^ King, Dr. Alexander. „Monograph Series No. 10: Science, Technology and the Quality of Life”. The Institute for Cultural Research. http://www.i-c-r.org.uk/publications/monographarchive.php#M10. Accesat la 14 septembrie 2012. 
  51. ^ King, Dr. Alexander. „Monograph Series No. 15: An Eye to the Future”. The Institute for Cultural Research. http://www.i-c-r.org.uk/publications/monographarchive.php#M15. Accesat la 14 septembrie 2012. 
  52. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite HW
  53. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite SW32
  54. ^ Shah, Idries (Presenter) (19 decembrie 1970). „One Pair of eyes: Dreamwalkers” (video). BBC Television. https://www.youtube.com/watch?v=1v0oGh7mTV0. Accesat la 13 septembrie 2012. 
  55. ^ Naranjo, Claudio (1994). Character and Neurosis. Nevada City, CA: Gateways. pp. xxviii. ISBN 0-89556-066-6 
  56. ^ Naranjo, Claudio; Robert Ornstein (1972). On the Psychology of Meditation. New York, NY: Viking Press. ISBN 0-670-00364-6 
  57. ^ ISHK Book Service
  58. ^ Lewin, Leonard (1972). Diffusion of Sufi Ideas in the West. Boulder, CO: Keysign Press 
  59. ^ ICR Fellows
  60. ^ a b Shah, Idries (1977). „An Advanced Psychology of the East” (audio). ISHK. https://www.youtube.com/watch?v=3D3ApJsE8yg. Accesat la 22 septembrie 2012. 
  61. ^ a b c Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite DLES
  62. ^ a b Robert Graves, Omar Ali-Shah (31 mai 1968). „Stuffed Eagle - Time”. www.time.com. http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,844564,00.html. Accesat la 5 noiembrie 2008. 
  63. ^ a b c d e f g Graves, Richard Perceval (1995). Robert Graves and The White Goddess: The White Goddess, 1940–1985. London, UK: Weidenfeld & Nicolson. pp. 446–447, 468–472. ISBN 0-231-10966-0 
  64. ^ Graves, Beryl (7 decembrie 1996). „Letter to the Editor”. The Independent (London). http://www.independent.co.uk/news/people/obituary-idries-shah-1313347.html. Accesat la 5 noiembrie 2008. 
  65. ^ Aminrazavi, Mehdi (2005). The Wine of Wisdom. Oxford, UK: Oneworld. p. 155. ISBN 1-85168-355-0 
  66. ^ Irwin, Robert. „Omar Khayyam's Bible for drunkards”. London: The Times Literary Supplement. http://tls.timesonline.co.uk/article/0,,25336-1947980,00.html. Accesat la 5 octombrie 2008. 


Eroare la citare: Etichete <ref> există pentru un grup numit „nb”, dar nu și o etichetă <references group="nb"/> ori o etichetă </ref> de final lipsește