Horia Liman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Horia Liman
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (89 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Neuchâtel, Elveția Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România
Flag of Switzerland (Pantone).svg Elveția Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
scriitor Modificați la Wikidata
Activitate
Limbilimba română
limba franceză  Modificați la Wikidata

Horia Liman (cu numele real de familie Lehman; n. , București, România – d. ,[1] Neuchâtel, Elveția) a fost un jurnalist și scriitor de expresie română și franceză.

Cariera profesională[modificare | modificare sursă]

Horia Liman s-a născut în 1912 la București,[2] într-o familie evreiască originară din Brăila. Numele său de familie era Lehman.[3] Și-a început cariera de jurnalist în anii 1930, colaborând la diverse reviste literare românești ale vremii: Zodiac (1930-1931); Discobolul (septembrie 1932 - martie 1933), revistă lunară de stânga pe care a fondat-o împreună cu Dan Petrașincu și Ieronim Șerbu[3] și pe care a condus-o[4][5] și la care au colaborat, printre alții, Eugen Ionescu, Emil Cioran și Eugen Jebeleanu;[3] Răboj și Vremea (1936-1938);[4] Lumea românească (1937-1939). A suferit de pe urma persecuției rasiale în anii 1940, fiind înlăturat din presă.[4]

După război a fost redactor-șef adjunct al ziarului Scânteia (1945-1946), redactor-șef al revistei Contemporanul (1946-1955) și din nou redactor la Scînteia.[4][5] Dumitru Popescu („Dumnezeu”), redactorul-șef al ziarului Scînteia în perioada 1965-1968, îl considera un „meseriaș de presă antebelic și pamfletar redutabil”, „tipul ziaristului productiv, în stare să se miște pe toată claviatura profesiei”, cu o mare capacitate de adaptare, dar cu o cultură mai redusă.[6] În ciuda bogatei experiențe ziaristice, revista scoasă în timpul conducerii lui Liman nu a fost mai interesantă decât fusese în timpul predecesorilor săi ideologi.[6] Înlocuirea lui Horia Liman din funcția de redactor-șef al revistei Contemporanul s-a făcut la propunerea lui Pavel Țugui, șeful Secției de Știință și Cultură a Comitetului Central al PMR, ca urmare a faptului că ziaristul ignorase reabilitarea politică a poetului Tudor Arghezi, nesemnalând în revistă apariția noii cărți a lui Arghezi și mărginindu-se să publice doar un comunicat oficial al Agerpres cu privire la ceremonia decorării poetului de către Marea Adunare Națională.[7]

Horia Liman a fost trimis corespondent Agerpres la Praga și apoi, în 1965, la Geneva.[4][5][8] Aflat cu familia în Elveția, Horia Liman i-a trimis o scrisoare dură lui Dumitru Popescu, în care își exprima nemulțumirea că textele trimise ziarelor din România erau cenzurate și modificate și îl anunța că nu se mai întoarce în România.[3] În aceeași scrisoare el își lua angajamentul că nu va denigra țara, poporul român și Partidul Comunist Român în textele pe care le va scrie în Occident.[3] Horia Liman a cerut azil politic în Elveția în 1970[4][5] și a devenit cetățean elvețian în 1981. S-a stabilit la Neuchâtel, unde a colaborat la mai multe publicații francofone: La Gazette de Lausanne, Construire, Correspondances, Cahiers de l’Alliance culturelle romande.

Horia Liman este tatăl jurnalistului spaniol de origine română Adrian Mac Liman (n. 1944), unul dintre puținii jurnaliști nemusulmani care au reușit să-i ia un interviu teroristului Osama bin Laden.[3]

Activitatea literară[modificare | modificare sursă]

Pe parcursul autoexilului elvețian Horia Liman a scris mai multe nuvele și romane și a publicat în 1987 La foire aux jeunes filles, un roman care prezintă moravurile locuitorilor din zona Oașului, o regiune cu tradițiile ancestrale din nordul României. Autorul stabilește tipuri umane tipice (căruțașul, cârciumarul, vrăjitoarea, preotul) și scoate în evidență obiceiurile vechi, printre care faimosul târg de fete de pe Muntele Găina. Cartea a fost reeditată în 1992 sub titlul L’échéance. În același an Liman a publicat Les bottes, o vastă frescă a perioadei 1930-1970 din România, văzută prin intermediul personajului Valer Filimon, protagonist principal și alter-ego al autorului. Prin amploarea sa, acest roman constituie opera sa majoră.

Horia Liman a fost membru al mai multor asociații literare: Alliance culturelle romande, Association des écrivains neuchâtelois et jurassiens (Aenj), Association vaudoise des écrivains, Association des écrivains de langue française (Adelf, section française), Pen club international (section suisse romande), Amis de Panaït Istrati.

În 1993 a obținut Premiul Schiller al asociației elvețiene Schweizerische Schillerstiftung pentru romanul Les bottes.[4]

Opera[modificare | modificare sursă]

Cărți publicate în limba română[modificare | modificare sursă]

  • Haita, Colecția „Contemporanul”, 1949
  • Drumul revoluției chineze, Colecția „Contemporanul”, 1949
  • Hotarul soarelui, Editura Tineretului, București, 1957
  • Cronica ilustrată a unei lumi apuse, Editura Politică, București, 1959
  • Cînt oamenii și zările, ESPLA, București, 1959
  • Timpurile și anotimpurile Bucureștiului, Editura Tineretului, București, 1960
  • Patetica : Germania - ieri și azi, Editura Tineretului, București, Colecția „În jurul lumii”, 1965
  • Joseph McCarthy vînează vrăjitoare, Editura Tineretului, București, 1965

Cărți publicate în limba franceză[modificare | modificare sursă]

  • La foire aux jeunes filles, Pensionante de' Saraceni, Lecce, 1987.
  • L'échéance, Canevas éd., Saint-Imier, 1992. Reeditare a romanului La foire aux jeunes filles.
  • Les bottes, Canevas éd., Saint-Imier, 1992.

Citat[modificare | modificare sursă]

„Visarea paradisului nu este ceva inventat de noi. Solidaritatea care leagă membrii unui trib care se închină în fața totemului este o tradiție veche de câteva mii de ani. Dar noi am crezut că deschidem ușile Istoriei. Noi am crezut că suntem Începutul.” (Les bottes, p. 68)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b http://www.infoazi.ro/evenimente/a-decedat-horia-liman-scriitor-si-publicist-elvetian-de-origine-romana-n-1912/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Michel Schlup, Anthologie de la littérature neuchāteloise: 1848-1998, Editions G. Attinger, 1998, p. 222.
  3. ^ a b c d e f „Dosarul ultrasecret al defectorilor de la Scânteia”, Adevărul, , accesat în  
  4. ^ a b c d e f g Hary Kuller, Federația Comunităților Evreiești din România. Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, Evrei din România: breviar biobibliografic, Editura Hasefer, București, 2008, p. 238.
  5. ^ a b c d Michel Schlup, Anthologie de la littérature neuchāteloise: 1848-1998, Editions G. Attinger, 1998, p. 223.
  6. ^ a b Dumitru Popescu, Cronos autodevorându-se... Memorii I. Aburul halucinogen al cernelii, Editura Curtea Veche, București, 2013.
  7. ^ Pavel Țugui (), „George Ivașcu, redactor-șef al revistei Contemporanul”, Revista Cultura, accesat în  
  8. ^ Claudia Chinezu, Roumanie-Suisse: approches diplomatiques, économiques et culturelles, Editions Universitaires Fribourg Suisse, 2001, pp. 236, 243.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Români în știința și cultura occidentalǎ, sub coordonarea lui Dan Grindea și Ion Manea Manoliu, Academia româno-americanǎ de științe și arte (Ara), Costa Mesa, Ca, Usa, 1996, pp. 234-235, red. Lionel Scantéyé.
  • Hangiu, I., Dicționarul presei literare românești, 1790-1990, ed. a II-a revăzută și completată, Ed. Fundației culturale române, București, 1996.