Dumitru Popescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la politicianul comunist și scriitorul român. Pentru alte persoane cu același nume vezi Dumitru Popescu (dezambiguizare).
Dumitru Popescu
Dumitru Popescu.jpg
Date personale
Născut (89 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Turnu Măgurele, România Modificați la Wikidata
Naționalitate România Română
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație Om politic, scriitor, jurnalist
Activitate
Alma mater Academia de Studii Economice
Cunoscut pentru activitatea de cenzor
Partid politic Partidul Comunist Român
(1953-1989)

Dumitru Popescu, zis Dumnezeu, (n. 1928, Turnu-Măgurele, județul interbelic Teleorman) este un om politic, jurnalist, prozator, poet și memorialist român.

Note biografice[modificare | modificare sursă]

Absolvent de științe economice, Popescu intră în Partidul Muncitoresc Român în 1953. În anii 1950 și 1960 activează ca jurnalist la publicații precum Contemporanul, Scînteia tineretului și Scînteia. În perioada 1962–1965 este vicepreședintele Comitetului de Stat pentru Cultură. Este primit în Comitetul Central al P.C.R., unde înaintează rapid în funcție, astfel încât din 1969 face parte din Comitetul Politic Executiv (CPEx). În anii 1970 a devenit un om de încredere al șefului statului, Nicolae Ceaușescu, și a contribuit la construirea cultului personalității acestuia. Între 1971 și 1976 a fost președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste.[2]

Porecla „Dumnezeu”, a cărei origine este incertă, sugerează întâietatea opiniilor lui Popescu în aplicarea cenzurii politice. În general echilibrat în această activitate, politicianul a adoptat uneori poziții excesive. [judecată de valoare]

Scrierile literare ale lui Popescu sunt puțin cunoscute. Începând din anii 1990, a redactat memorii privitoare la perioada comunistă.

Studii, primii ani[modificare | modificare sursă]

Popescu a absolvit facultatea de științe economice în 1951.[3]

Debutează ca jurnalist în timpul studenției (în 1950), la revista Contemporanul. În 1956, cu ocazia pregătirii congresului Uniunii Tineretului Muncitor, Nicolae Ceaușescu îl invită pe Dumitru Popescu (deși cei doi nu se cunoscuseră anterior) să ocupe funcția de redactor-șef al ziarului Scînteia tineretului – va rămâne aici până în 1960. Vreme de doi ani este director general al Agerpres.[3] După o pauză de trei ani, va reveni în jurnalism în 1965, de data aceasta ca redactor-șef la Scînteia, unde lucrează până în 1968.[4]

Activitatea politică[modificare | modificare sursă]

Popescu se înscrie în Partidul Muncitoresc Român în 1953.[4] În 1962 devine vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (altfel spus, ministru adjunct al Culturii), funcție pe care o va avea până în 1965. În același an devine membru al Comitetului Central al P.C.R. și rămâne aici până la căderea regimului politic (1989).[3] Din 1968, este secretar al Comitetului Central, iar un an mai târziu devine membru al CPEx (Comitetul Politic Executiv) al Comitetului Central.[4]

În 1981 devine rectorul Academiei de învățămînt social-politic „Ștefan Gheorghiu” din București, universitate exclusiv specializată în recrutarea cadrelor Partidului Comunist Român.

Popescu despre Ceaușescu[modificare | modificare sursă]

Dumitru Popescu a jucat un rol semnificativ în construirea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, președintele României socialiste.[5] La capătul vizitei sale în China și Coreea de Nord (1971), Ceaușescu s-a plâns de proasta documentație oferită de membrii delegației (între care, și Ion Iliescu); prin urmare, sarcina i-a revenit lui Popescu, acest moment fiind unul decisiv pentru relația dintre cei doi.[3] În discursurile sale, Popescu va aduce comparații între Ceaușescu și Pericle, Napoleon Bonaparte sau Abraham Lincoln. Poetul și jurnalistul Ioan T. Morar face o paralelă între influența exercitată de Popescu asupra imaginii publice a lui Ceaușescu și propaganda condusă de ministrul Joseph Goebbels în favoarea lui Adolf Hitler.[5]

Cunoscându-l îndeaproape pe Ceaușescu, Popescu îl prezintă în interviurile acordate mai târziu ca pe un om care povestea puține despre sine, disprețuind „manierele de seducție, plasându-le în afara rigorilor politicii și a comportamentului militantului comunist. Miza pe autoritatea funcției sale, pe datoria subordonaților de a se conforma și pe împrejurarea că strategia sa era de natură să mobilizeze singură.[3] Popescu amintește evoluția spectaculoasă a gândirii lui Ceaușescu de la nivelul educației modeste însușite, îndeosebi ca urmare a discuțiilor purtate cu persoane publice (șefi de stat, oameni de cultură). Totodată, este confirmată agravarea sănătății mintale a lui Ceaușescu în anii 1980, preschimbarea strategiilor sale în câteva obsesii și transferul unei părți însemnate a autorității proprii către soția sa, Elena Ceaușescu.

Porecla „Dumnezeu“[modificare | modificare sursă]

Dumitru Popescu este adesea evocat sub numele Popescu-Dumnezeu; nu se cunoaște cu certitudine originea poreclei, dar există mai multe presupuneri. Unele păreri justifică numele prin severitatea politicianului față de subalternii săi.[3] Ioan T. Morar vorbește despre o ședință de partid cu ziariștii din presa centrală, susținută la Casa Scânteii, unde Popescu ar fi afirmat: „Eu sînt tatăl vostru, eu sînt mama voastră, eu sînt Dumnezeul vostru”.[5]Altii spun ca porecla este mostenita, cei din familia sa fiind cunoscuti in localitatea natala, Turnu Magurele, ca "ai lui Dumnezeu".

Lucrări literare[modificare | modificare sursă]

Popescu este autorul unui număr mare de volume în proză, poezie și eseuri. După căderea regimului socialist, a scris mai ales memorialistică.[3] Mai jos sunt citate doar câteva titluri:

  • Am fost și eu cioplitor de himere
  • Cronos autodevorându-se
  • Elefanții de porțelan
  • Panorama răsturnată a mirajului politic
  • Pumnul și palma (roman)

Viața personală[modificare | modificare sursă]

Cenzurarea imaginilor cu animale din desenele animate transmise la finele anilor optzeci în emisiunea televizată Gala desenului animat a fost cerută de același Dumitru Popescu. Fără a fi confirmat de către acesta, un zvon din epocă vorbea despre faptul că avusese un copil care s-a născut cu malformații grave, motiv pentru care căuta să evite în chip radical imaginile legate de copii sau animale.[6]

Popescu este pensionar și locuiește în București, într-un apartament din șoseaua Iancului. Pentru a scrie, vara pleacă la casa de vacanță, aflată într-un sat din județul Teleorman.[3]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Gemeinsame Normdatei, accesat la 13 august 2015 
  2. ^ O epistolă necunoscută a lui Marin Preda. http://www.romlit.ro/o_epistola_necunoscuta_a_lui_marin_preda. 
  3. ^ a b c d e f g h Betea
  4. ^ a b c Chioreanu, pag. 1508
  5. ^ a b c Morar
  6. ^ Stoian

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri