Ghebe de brad

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search


Lepiota clypeolaria
Lepiota clypeolaria1.JPG
Ghebe de brad
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Lepiota
Specie: L. clypeolaria
Nume binomial
Lepiota clypeolaria
(Bull.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus roseus Scop. (1772)
  • Agaricus clypeolarius Bull. (1789)
  • Agaricus colubrinus Pers. (1801)
  • Lepiota colubrina (Pers.) Gray (1821)
  • Mastocephalus clypeolarius (Bull.) Kuntze (1891)

Lepiota clypeolaria (Pierre Bulliard, 1789 ex Paul Kummer, 1871),[1] denumită în popor ghebe de brad, [2] în singular ghebă de brad sau opitinc,[3] este o specie de ciuperci otrăvitoare saprofite din încrengătura Basidiomycota în familia Agaricaceae și de genul Lepiota. Ea poate fi găsită în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând pe sol în grupuri sau cercuri de vrăjitoare, în păduri de conifere be lângă brazi și molizi, foarte rar sub fagi în cele foioase, de la câmpie până la munte. Timpul apariției este din iulie până în octombrie (noiembrie).[4][5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: L. clypeolaria

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[6]

  • Pălăria: Ea are un diametru de 4-8 cm, este inițial ovoidală, aproape rotundă sau în formă de clopot, cu marginea răsucită spre interior, prezentând acolo resturi albicioase de văl parțial cu aspect franjurat, apoi aplatizată, mamelonară în centru și adesea cu rupturi. Cuticula este albicioasă până cremoasă, mătăsoasă, acoperită cu numeroase scvame dispuse concentric de culoare brun-roșcată sau ocracee, fiind în mijloc mereu brună și netedă.
  • Lamelele: Ele sunt subțiri și ușor bulboase, cu câteva lameluțe intercalate, dese și neaderate la picior și muchii flocoase. Coloritul este alb.
  • Sporii: Ei sunt fusiformi și hialini (translucizi), având o mărime de 10-17,5 x 4,2-5,2 microni. Pulberea lor este albă până crem-gălbuie.
  • Piciorul: El dezvoltă o lungime de 5-8 cm, având un diametru de numai 0,5-1 cm, este fragil și gol pe interior, puțin dilatat la bază, ușor separabil de pălărie, cu un colorit alb-cenușiu. El poartă un inel flocos, mobil și nepersistent, fiind în sus de acesta neted și glabru, iar sub manșetă acoperit cu resturi de văl, ce-i conferă un aspect flocos-lânos.
  • Carnea: Ea este subțire, moale, albicioasă, cu miros fructuos-aromatic, cu vârsta din ce în ce mai neplăcut, adesea cu nuanțe de gaz de iluminat și un gust care tinde de la nesemnificativ în tinerețe până la scormonitor și dezgustător la bătrânețe.[4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se colorează cu anilină sau fenol după 5 minute rozaliu, devenind mai târziu roșu ca cărămida.[7]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Lepiota clypeolaria poate fi confundată în primul rând cu alte specii Lepiota, în majoritate otrăvitoare sau necomestibile, ca de exemplu: Lepiota aspera sin. acutesquamosa (otrăvitor),[8] Lepiota castanea (otrăvitor),[9] Lepiota cristata (otrăvitor),[4] Lepiota felina (otrăvitor),[10] Lepiota helveola(otrăvitor),[11] Lepiota ignivolvata (comestibil),[12] Lepiota haematosperma sin. Leucocoprinus Badhamii (comestibil),[13] Lepiota magnispora (otrăvitor),[14] Lepiota ochraceodisca (necomestibil)[15] sau Lepiota subincarnata (otrăvitor).[10] Ea poate fi confundată mai departe cu Leucoagaricus leucothites sin. Lepiota naucina (comestibil)[16] precum cu forme mai mici respectiv tinere ale, între altele, Macrolepiota affinis (comestibil),[17] Macrolepiota clelandii (comestibil)[18] și Macrolepiota gracilenta (comestibil).[19]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

L. clypeolaria, Poșta Română 1986

În genul Lepiota există numai puține ciuperci comestibile, mai mult, unele dintre ele conțin amanitină și pot fi mortal otrăvitoare. Toxicitatea ghebelor de brad este interpretată în mod diferit în literatura micologică. Ele nu conțin amanitină, [20] dar au provocat deja probleme gastrointestinale.[21] Chiar dacă acest soi pare să fie consumat în Japonia și China, ingerarea speciei este neapărat de evitat.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 514, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1, 2
  4. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 280-281, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 430, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 138-141, ISBN 3-405-11774-7
  9. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 99, ISBN 978-1-4454-8404-4
  10. ^ a b Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43, ISBN 88-85013-37-6
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 142-143, ISBN 3-405-11774-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 36-37, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 130-131, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 280-281, ISBN 978-3-440-13447-4
  15. ^ (Marcel) Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 278-279, ISBN 978-3-440-13447-4
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 134-135, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 28-29, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ E. Vellinga E, R. P. de Kok, T. D. Bruns : „Phylogeny and taxonomy of Macrolepiota (Agaricaceae)”, în jurnalul Mycologia, vol. 95, nr. 3, 2003, p. 442–456
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 38-39, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Research Gate
  21. ^ Mushroom Poisons (toxine de ciuperci)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1, 3-5 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]