Familia Tomacinschi

Adaugă legături
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Neamul Tomacinschi din Moldova dintre Prut și Nistru la răscrucea secolelor XVIII–XIX apare ramificat în câteva linii colaterale. Astfel, pe parcursul sec. al XIX-lea sunt preponderent documentate trei ramuri: cea de nobili [1][2][3] din ținutul Cetatea Albă care l-a dat pe Andrei N. Tomacinschi, mareșalul nobilimii (1896–1899) [4] din același ținut; ramura din satul Frumușica, ținutul Soroca care l-a dat pe ctitorul școlii din localitate Petru Tomacinschi (n. 1888), militant pentru predarea limbii române în sistemul de învățământ al Basarabiei [5][6]; și ramura de clerici din nordul provinciei (ținuturile Hotin și Soroca). În prezent, neamul Tomacinschi are urmași în Republica Moldova, România, precum și în alte țări din Europa și America de Nord.

Ramura de nobili din ținutul Cetatea Albă[modificare | modificare sursă]

În perioada țaristă, familiei Tomacinschi (ortografiat și Tomacinski) din ținutul Cetatea Albă i-a fost recunoscută noblețea, ea fiind înscrisă în Cartea genealogică a neamurilor nobiliare din Basarabia [2][3][7]. Câțiva reprezentanți ai acestei ramuri au fost:

  • Nichita Tomacinschi (n. 1812) (fiul lui Andrei) – locotenent-colonel în rezervă.[8] În 1869 a fost delegat din partea ținutului Cetatea Albă pentru poziția de consilier în cadrul Adunării Zemstvei Guberniale a Basarabiei.[9] În sec. al XIX-lea, familia Tomacinschi din Cetatea Albă dispunea, în sudul Basarabiei, de proprietăți funciare și o crescătorie de cai de rasă.[1][10] Nichita A. Tomacinschi a avut șapte copii. Era înrudit cu familii nobile basarabene, precum ar fi familia Velisari.[11]
  • Andrei Tomacinschi (d. 1903) (fiul lui Nichita) – în perioada 1896–1899 a deținut postul de Mareșal al Nobilimii din ținutul Akkerman (Cetatea Albă).[1][4]
  • Vasilie Tomacinschi (fiul lui Nichita) – a deținut postul electiv de Judecător de Pace în ținutul Cetatea Albă. Judecătorul Tomacinschi era bibliofil, poliglot și pasionat de viticultură – domeniu despre care a și publicat. La sfârșitul anilor 1880, Vasilie Tomacinschi a lansat ideea de a înființa o Bibliotecă Publică în orașul Cetatea Albă. În acest context, a contribuit la adunarea fondurilor de carte și a celor financiare. Biblioteca a fost inaugurată în 1892. Totodată s-a pronunțat și în privința înființării de Biblioteci Publice în orașele centre de uezd (județ) din întreg imperiul. În 1895 a publicat o carte despre organizarea bibliotecilor după model german, întitulată “Начала библиотековедения” (Introducere în biblioteconomie).[12] Cartea lui Vasilie Tomacinschi s-a bucurat de atenție, fiind unul dintre primele îndrumare în domeniu în Rusia.

Ramura din satul Frumușica, ținutul Soroca[modificare | modificare sursă]

În anii 1830, frații Auxentiu și Eftimie Tomacinschi din satul Frumușica, ținutul Soroca, au depus eforturi pentru a-și redobândi drepturile categoriei sociale moștenite de la strămoși. În această privință au depus cereri către Cancelaria Provizorie de pe lângă Consiliul Regional al Basarabiei. Temporar, familia s-a bucurat de drepturi de mazili basarabeni, iar la 1850 era deja declasată de către autoritățile țariste.[13] În anul 1850, în Frumușica locuiau zece persoane de genul masculin (copii, tineri celibatari și bărbați căsătoriți) purtători ai numelui de familie Tomacinschi. Câțiva reprezentanți ai acestei familii sunt:

  • Eftimie Tomacinschi (fratele lui Auxentiu) – a decedat subit la 6 ianuarie 1848 în satul Bahrinești, ținutul Soroca, la vârsta de 50 de ani.[14] Registrul de deces îl consemnează pe Eftimie Tomacinschi ca mazil, locuitor al satului Coșujăni (denumirea veche a satului Frumușica [15]).
  • Auxentiu Tomacinschi (d. 1862) – locuitor al satului Frumușica, județul Soroca. Conform datelor recensământului din 1850, la acea dată Auxentiu era cel mai în vârstă dintre Tomacinștii din localitate. Deși înscris la acest recensământ în lista țăranilor, documentul îi notează descendența nobiliară.[13] Auxentiu și soția lui Agapia, purtau grija părintească a celor trei copii de sânge necăsătoriți și a celor trei nepoți de soră rămași orfani. Părinții acestor orfani fuseseră Axenia (sora lui Auxentiu) și soțul ei Ioan Popescu (d. 1849), supus austriac stabilit în Basarabia. Doi dintre copiii lui Auxentiu, Eftimie (n. 1838) și Eftimia (n. 1844), au fost numiți în cinstea fratelui său Eftimie (d. 1848).
  • Ion Tomacinschi (n. 1865) – locuitor al satului Frumușica, județul Soroca, fiul lui Eftimie Tomacinschi (n. 1838). Ion împreună cu soția Ioana (n. 1867) au avut șapte copii (trei fii și patru fiice), cărora le-au dat o educație părintească deosebită și studii în diferite domenii. Fiul Andrei (n. 1892) a fost hirotonit preot, fiul Mihail (n. 1903) a devenit medic, iar Petru (n. 1888) împreună cu surorile Anastasia (n. 1896), Parascovia (n. 1901) și Ana (n. 1906) au îmbrățișat profesia de învățător.[5]
  • Andrei Tomacinschi (n. 1892) – preot, absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău (promoția 1914).
  • Petru Tomacinschi (n. 1888) – ctitorul școlii din satul Frumușica (1918), militant pentru predarea limbii române în sistemul de învățământ al Basarabiei.[5][6] Este supranumit la baștină cu mult respect „domnul învățător cel bătrân”.[16] Pe parcursul unui secol de funcționare, în școala din Frumușica și-au făcut studii mii de elevi atât din partea locului, cât și originari din localitățile învecinate. Printre nepoții lui Petru Tomacinschi (nepoți de la fiice sau de soră) care au continuat activitatea în învățământ și știință se numără: Anatol Sîrghi, doctor în fizică, primul decan al Facultății de Fizică a Universității de Stat din Chișinău; Sergiu Petru Palii, doctor în chimie, laureat al premiului european pentru știință „Scientia Europaea” (1999) [17][18]; Sorin Lavric, doctor în filosofie, scriitor și traducător, profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București, redactor la editura „Humanitas” și revista „România literară”.[19]
  • Mihail Tomacinschi (n. 1903) – medic la Botoșani. A absolvit Facultatea de Medicină din Iași la sfârșitul anilor 1920. Și-a început cariera în medicină la Dumbrăveni, județul Botoșani, în prezent în județul Suceava. Fiind pasionat de șah, și-a adus aportul la organizarea de turnee, arbitrarea acestora și sprijinul unor asociații de amatori ai șahului.[20][21] Alte activități publice: a servit în calitate de membru al Comitetului de conducere al Asociației I.O.V.R. (invalizi, orfani și văduve de război) din orașul Botoșani.[22]
  • Larisa Tomacinschi (căsătorită Palii) (n. 1925) – fiica învățătorilor Domnica și Petru Tomacinschi. După absolvirea studiilor la Iași, Chișinău și Bălți devine învățătoare de limba franceză în școala din Frumușica, Florești. Pentru aportul în domeniul învățământului pe parcursul celor peste 40 de ani de activitate, s-a învrednicit de distincții și medalii.[23][24]
  • Mihai Tomacinschi (n. 1956) – jurist, locotenent-colonel de poliție (în rezervă), veteran al războiului de pe Nistru din anul 1992, cavaler al Ordinului Ștefan cel Mare.

Ramura de clerici din nordul Basarabiei[modificare | modificare sursă]

  • Gavriil Tomacinschi (decedat înainte de 1814) – preot la biserica din satul Ojeva, ținutul Hotin. Gavriil împreună cu soția Ana (n. 1765) au avut un fiu, Teodor (n. 1792) și o fiică, Parascheva (n. 1798). În anul 1818, fiica de preot Parascheva Tomacinschi s-a căsătorit cu Grigore Matcovschi, diacon la aceeași biserică din Ojeva.[25]
  • Teodor Tomacinschi (n. 1792) – fecior de preot; în 1821 a fost numit ponomari la biserica din satul Ojeva, ținutul Hotin. Teodor împreună cu soția Ana (n. 1795) au avut patru fii și trei fiice. În 1851, Teodor Tomacinschi era angajat în serviciu la biserica din satul Lipnic, ținutul Soroca.[26]
  • Simeon Tomacinschi (d. 1891, satul Voloșcova) – preot la biserica din satul Bulboci, ținutul Hotin; în 1869 a fost transferat la biserica din satul Voloșcova, ținutul Hotin. Simeon Tomacinschi este probabil fiul lui Teodor (n. 1792) și nepotul lui Gavriil Tomacinschi.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Gheorghe G. Bezviconi, Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru. Vol. II. București, 1943, p. 167.
  2. ^ a b Sergiu Bacalov (coordonator), Elita social-politică și economică a Basarabiei. Sec. XIX – începutul sec. XX. Vol. II. Documente. Chișinău, 2016, p. 66.
  3. ^ a b Алфавитный список дворянским родам Бессарабской губернии, внесенным в дворянскую родословную книгу по 1-е января 1901 года. Кишинев, 1901.
  4. ^ a b А. Н. Крупенский, Краткий очерк о Бессарабском дворянстве 1812–1912. К столет. юбил. Бессарабии. СПб., 1912, p. 40.
  5. ^ a b c Vlad Ciubucciu, „Domnul învățător cel bătrân” (110 ani de la nașterea lui Petru Tomacinschi, învățător din s. Frumușica, Florești). Literatura și arta: Săptămânal al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Chișinău, August 1998.
  6. ^ a b Petre V. Haneș, Amintiri din anul Unirii în Basarabia. (Convorbire cu învățătorul Petre Tomacinski; Chișinău, 26 ianuarie 1918). Revista: Viața Basarabiei, Iunie 1932.
  7. ^ А. Н. Крупенский, Краткий очерк о Бессарабском дворянстве 1812–1912. К столет. юбил. Бессарабии. СПб., 1912, p. 62.
  8. ^ Vladimir V. Morozan, Din istoria activității nobililor basarabeni în cadrul armatei Imperiului Rus în sec. XIX. În: „COHORTA. Revistă de istorie militară”. Chișinău, 2014, nr. 1, p. 75.
  9. ^ Ludmila Coadă, Zemstva Basarabiei. Aspecte Istorico-juridice. Chișinău: Pontos, 2009, p. 208. Arhivat în , la Wayback Machine.
  10. ^ Sergiu Bacalov (coordonator), Elita social-politică și economică a Basarabiei. Sec. XIX – începutul sec. XX. Vol. I. Documente. Chișinău, 2014, p. 211-214.
  11. ^ Gheorghe G. Bezviconi, Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru. Vol. II. București, 1943, p. 169-170.
  12. ^ В. Н. Томачинский. Начала библиотековедения. – Москва, 1895. (Introducere în biblioteconomie).
  13. ^ a b Recensământul populației din s. Frumușica, jud. Soroca – 24 octombrie 1850.
  14. ^ ANRM, F. 211, inv. 6, d. 36, f. 101 (Parohia Bahrinești, județul Soroca, 1848).
  15. ^ Constantin N. Tomescu, Catagrafia Basarabiei din 1817. II. Ținutul Sorocăi. Revista Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Chișinău, Vol. XVIII, Chișinău, 1928, p. 71-74.
  16. ^ Sergiu P. Palii, Lumină din lumina schitului de la Frumușica. În: „Clio. Almanah istoric”, Chișinău, 1997, p. 112-118.
  17. ^ News release about “Scientia Europaea Prize”, in the monthly journal: “La Recherche”, published by the society of scientific editions of France (Société d’Éditions Scientifiques), Paris, November 1999, No. 325, p. 113.
  18. ^ „Sergiu Petru Palii: Nehaosul cântă, în rest totul e zgomot sau liniște”; (Interviu cu Sergiu P. Palii, doctor în chimie / Consemnare Nicolae Roibu). În ziarul: „Flux”, Chișinău, 17 iulie 1998, p. 8.
  19. ^ Gabriel Liiceanu, Singurătatea lui Sorin Lavric. O exegeză, în sfârșit, a filosofiei lui Noica. În revista: „Idei în dialog”, București, anul II, nr. 9 (12), septembrie 2005, p. 13-14.
  20. ^ „Matchul Botoșani–Dumbrăveni. În: „Strategia: revistă de șah", Botoșani, anul II, Nr. 1, ianuarie 1936, p. 13”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ Cronica șahului – Știri din țară. În: „Strategia: revistă de șah”, Botoșani, anul II, Nr. 2, februarie 1936, p. 34; Nr. 3, martie 1936, p. 54-55.
  22. ^ Regatul României, MONITORUL OFICIAL (Partea I B). București, 13 mai 1947, Nr. 107, p. 3761 (19B).
  23. ^ Marquis Who’s Who®. A biographical reference directory.
  24. ^ Victor Ladaniuc, Tudor Țopa (alcătuitori), Localitățile Republicii Moldova: itinerar documentar-publicist ilustrat. Vol. 6 (Dre.–G.). Chișinău, Fundația „Draghiștea”, 2006.
  25. ^ ANRM, Condicele metricale, Parohia Ojeva din ținutul Hotin, anul 1818.
  26. ^ ANRM, F. 211, inv. 6, d. 49, f. 49 (Parohia Lipnic, județul Soroca, 1851).
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Familia_Tomacinschi&oldid=15966589