Etanolamină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Etanolamină
Nume IUPAC2-aminoetanol
Identificare
Număr CAS141-43-5
ChEMBLCHEMBL104943
PubChem CID700
Informații generale
Formulă chimicăC2H7NO
Aspectlichid incolor vâscos
Masă molară61,08 g/mol
Proprietăți
Densitate1,012 g/cm3
Punct de topire10,3 °C
Punct de fierbere170 °C
Solubilitate în apă
miscibil
Mirosmiros de amoniac
Presiune de vapori0 mm Hg[1]  Modificați la Wikidata
Indice de refracție(nD)1,4539  Modificați la Wikidata
Viscozitatedinamică 0 poiseuille  Modificați la Wikidata
Pericol
C : CorozivX : Nociv
Coroziv, Nociv,
Fraze RR20, R34, R36/37/38
Fraze SS26, S27, S36/37, S39, S45
SGH05 : Coroziv
Pericol
H302, H312, H314, H332, H335, P261, P280, P305, P308, P313, P338, P351,
NFPA 704

2
3
0
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Etanolamina, cunoscută și sub denumirile de 2-aminoetanol sau monoetanolamină, este un compus organic din clasa aminoalcoolilor, cu formula HO-CH2-CH2-NH2. Din punct de vedere chimic, este atât un alcool primar, cât și o amină primară, datorită grupărilor hidroxil și amino. Este un compus incolor, lichid și vâscos, cu un miros asemănător amoniacului. Derivații săi sunt larg răspândiți în natură, cum este de exemplu cazul lipidelor.

Obținere[modificare | modificare sursă]

La nivel industrial, monoetanolamina este obținută în urma reacției dintre oxidul de etilenă și amoniac în soluție apoasă. În urma reacției se obțin și produși secundari, anume dietanolamina și trietanolamina.[2]

Biosinteză[modificare | modificare sursă]

În organism, etanolamina este biosintetizată în urma procesului de decarboxilare a serinei:[3]

Utilizări[modificare | modificare sursă]

Etanolamina este utilizată pentru a obține etilendiamină, în urma reacției cu amoniacul:[2]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.cdc.gov/niosh/npg/npgd0256.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b Klaus Weissermel; Hans-Jürgen Arpe; Charlet R. Lindley; Stephen Hawkins (). „Chap. 7. Oxidation Products of Ethylene”. Industrial Organic Chemistry. Wiley-VCH. pp. 159–161. ISBN 3-527-30578-5. 
  3. ^ „Phosphatidylethanolamine and related lipids”. AOCS. Arhivat din original la . Accesat în . 

Vezi și[modificare | modificare sursă]