Entoloma incanum

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Entoloma incanum sin.

Leptonia incana

Buretele șoarecelui
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Entolomataceae
Gen: Entoloma
Subgen: Leptonia
Specie: E. incanum
Nume binomial
Entoloma incanum
(Fr.) Hesler (1967)
Sinonime
  • Agaricus murinus Sowerby (1799)
  • Agaricus incanus Fr. (1821)
  • Agaricus incanus Fr. (1821)
  • Omphalia amethystea var. incana Gray (1821)
  • Agaricus sowerbyi Berk. (1836)
  • Agaricus euchlorus Lasch (1838)
  • Leptonia euchlora (Lasch) P.Kumm. (1871)
  • Leptonia incana (Fr.) Gillet (1876)
  • Rhodophyllus euchlorus (Lasch) Quél. (1886)
  • Rhodophyllus incanus (Fr.) E.Horak (1980)
Modifică text Consultați documentația formatului

Entoloma incanum (Elias Magnus Fries, 1821 ex Lexemuel Ray Hesler, 1967) sin. Leptonia incana (Elias Magnus Fries, 1821 ex Claude Casimir Gillet, 1876), din încrengătura Basidiomycota în familia Entolomataceae și de genul Entoloma,[1] este o specie de ciuperci otrăvitoare, denumită în popor buretele șoarecelui.[2] Buretele are calități saprofite, poate și coabitează drept simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). El se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând solitar sau în grup pe sol alcalin, calcaros, prin pajiști neîngrășate, pășuni și parcuri, rar, de asemenea, în păduri luminoase mixte și de foioase sau la marginea lor. Se dezvoltă de la câmpie la munte, din iunie (iulie)până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Numele generic este derivat din cuvintele grecești (greacă ἐντός=interior) și (greacă λῶμα= franjuri, pricinuit margini răsfrânte spre interior).[5] Epitetul este derivat din cuvintele latine (latină in=în, înăuntru, pe etc. și (latină canus=gri-albicios).[6]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Specia a fost descrisă și pictată deja în anul 1799 ca Agaricus murinus de savantul englez James Sowerby.[7] Dar s-a hotărât, că numele binomial are să fie Agaricus incanus a lui Elias Magnus Fries, publicat în volumul 1 al operei sale Systema mycologicum din 1821.[8]

În 1967, soiul a fost transferat corect la genul Entoloma sub păstrarea epitetului de către micologul american Lexemuel Ray Hesler (1888-1977), de verificat în suplimentul jurnalului micologic Nova Hedwigia, numărul 23.[9] Acest taxon este valabil până în prezent (2019).

Denumirea din 1876, anume Leptonia incana a micologului francez Claude Casimir Gillet, bazată pe descrierea lui Fries,[10] se poate găsi în cărți micologice mai vechi. Toate celelalte încercări de redenumire pot fi neglijate, nefiind folosite.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Leptonia incana

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[11]

  • Pălăria: are un diametru de 1-4 (6) cm, este slab fibroasă și higrofană, subțire, aproape translucidă, astfel că la umezeală se poate vedea structura lamelelor în formă de caneluri radiale pe suprafață. Inițial conic-semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, ea se aplatizează destul de repede prezentând o adâncitură ombiliculară în centru. Cuticula este mătăsoasă, structurată spre mijloc fin flocos. Coloritul diferă tare, fiind în tinerețe galben-verzui până verde-albăstrui sau verde-maroniu, apoi gri-brun până brun-măsliniu, ocazional chiar brun, în centru mereu mai închis. La bătrânețe sau ariditate se decolorează gri sau gri-brun deschis.
  • Lamelele: care stau îndepărtate sunt late, ușor bombate, cu lameluțe intercalate și aderate până slab decurente la picior, coloritul lor fiind la început albicios până slab verzui, devenind spre bătrânețe rozaliu sau brun-roz.
  • Piciorul: are o lungime de 3-6 cm și o grosime de 0,2-0,4 cm, este cilindric, friabil, longitudinal-fibros și gol pe interior, coaja fiind netedă și lucioasă, de culoare vivace verde deschis care se colorează la apăsare verde-albăstrui. Prezintă un puf al miceliului alb și fin către baza ușor îngroșată.
  • Carnea: este slab apoasă, fragedă, și de un colorit galben-verzui, spre bază albăstrui sau albastru-verzui. Mirosul este dezgustător, ca de excremente de șoarece, brânză sau corn ars, iar gustul este blând, dar neplăcut.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori alungit hexagonali (cu 6 colțuri), picurați, slab elipsoidali și de colorit roz murdar, având o mărime de 9,5-13,5 × 7,5-10 microni. Basidiile clavate poartă 2-4 sterigme și măsoară 35-40 × 10-12 microni. Muchiile sunt fertile și nu prezintă cheilocistide, adică elemente sterile. Hifele conțin un pigment intercelular și septele (membrane despărțitoare) nu poartă fibule.[12][13]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[3][4]
  • E. incanum, lamelele din apropiere
    E. incanum, lamelele din apropiere
  • E. incanum, secțiune longitudinală
    E. incanum, secțiune longitudinală
  • E. incanum tinere
    E. incanum tinere
  • E. incanum bătrâne
    E. incanum bătrâne

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Entoloma incanum poate fi confundată de exemplu cu Entoloma cetratum (necomestibil),[14] Entoloma griseocyaneum (fără valoare culinară),[15][16] Entoloma hirtipes (otrăvitor),[17] Entoloma sericeum (otrăvitor),[18][19] Entoloma vernum (otrăvitor),[20] Hygrocybe conica (otrăvitoare),[21] Hygrocybe virescens (necomestibilă)[22] sau Phaeocollybia festiva (necomestibilă).[23]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • !Entoloma cetratum!
    !Entoloma cetratum!
  • Entoloma griseocyaneum
    Entoloma griseocyaneum
  • !!Entoloma hirtipes!!
    !!Entoloma hirtipes!!
  • !!Entoloma.sericeum!!
    !!Entoloma.sericeum!!
  • Entoloma vernum!!
    Entoloma vernum!!
  • !!Hygrocybe conica!!
    !!Hygrocybe conica!!
  • !Hygrocybe virescens!
    !Hygrocybe virescens!
  • !Phaeocollybia festiva!
    !Phaeocollybia festiva!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Consumul acestei specii se interzice de sine din cauza mirosului și gustului neplăcut. În plus, micologul Marcin Fiedziukiewicz a afirmat, că ciuperca ar conține virotoxine, între altele viroisina, o substanță foarte otrăvitoare care a fost documentată și ca conținut al letalei Amanita virosa.[24] Conform Pilzforum, ar provoaca mai multe exemplare consumate deodată tulburări gastrointestinale cu greață, vărsături și diaree cu o latență de 30 minute până la 6 ore, toxinele conținute fiind parțial încă necunoscute[25]

Societatea Germană de Micologie (Deutsche Gesellschaft für Mykologie - DGfM) a ales Entoloma incanum drept „Ciuperca Anului 2013”.[26]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 523, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 252-253, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b c Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 240-241, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Helmut Genaust: „Etymologisches Wörterbuch der botanischen Pflanzennamen”, Editura Springer, Basel 1983, p. 163 ISBN 978-3-7643-1399-9
  6. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 578-579 și 164
  7. ^ James Sowerby: „Coloured figures of English Fungi or mushrooms”, vol. 2, Editura J. Davis, Londra 1799, nr.15, tab. 162
  8. ^ Elias Fries: „Systema mycologicum, vol. 1, Editura Ernest Mauritius, Greifswald, p. 209
  9. ^ L. R. Hesler: „Entoloma incanum”, în: supl. jurnalului „Nova Hedwigia”, nr. 23, 1967, p. 147
  10. ^ C.-C. Gillet: „Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France”, vol. 3, Editura Ch. Thomas – Imprimeur de la Préfecture, Alençon 1876, p. 414
  11. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  12. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica”, vol. XII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 575
  13. ^ Machiel Evert Noordeloos: „Entoloma s. l”, în: „Fungi Europaei”, vol. 5, Editura Candusso, Alassio 1992, p. 512
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 272-273, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 266-267, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 298-299, ISBN 88-85013-46-5
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 262-263, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 218-219, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 254-255, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 246-247, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 460-461, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 426-427, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 272-273, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Marcin Fiedziukiewicz: „Mushroom Toxins - The Meixner Test. MSc by research thesis”, The University of York, Department of Chemistry, New York, ianuarie 2013, p. 93 [1]
  25. ^ Pilzforum
  26. ^ DGfM

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 360
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Entoloma_incanum&oldid=14225270