Conexiuni între limba română și limba bulgară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Conexiunile între limba română și limba bulgară sunt punctele comune ale celor două limbi, prima slavă, a doua neolatină, în domeniul gramatical, sintaxic și lexical.

Substrat și superstrat[modificare | modificare sursă]

Tradiția de studii tracice a lingviștilor bulgari[1], distinge printre etimologiile limbii bulgare un prim substrat lingvistic, comun cu limba albaneză și cu limba română, presupus traco-dacic[2]. Această legătură se poate explica prin influența iliro-traco-dacă la diferitele popoare balcanice, limba albaneză fiind derivată din limba dacică târzie a Carpilor, cu influențe ilirice, latine și slave, limba română având influențe preponderent dacice, iar limba bulgară mai ales tracice.[3] Lingviștii Ivan Duridanov și Vasil Karlukovski au încercat să reconstruiască limba tracă precum și limba bulgară veche, dinaintea sosirii Slavilor, dar gradul de incertitudini rămâne foarte ridicat.[4]

Un al doilea strat care a putut genera anumite conexiuni este cel medieval. Re-lexificată din bulgara veche (o limbă turcică, azi dispărută aproape fără urme) în slavonă, bulgara modernă este tributară mai mult substratului daco-traco-roman decât celui tracic[5]. O bună parte dintre conexiuni provin din substratul slav timpuriu, la care se adaugă cel alanic.[6]

Dar cel mai bine documentat este al treilea substrat: uniunea lingvistică balcanică, cu exemple bine-cunoscute precum articolul hotărât, un sufix adăugat la sfârșitul cuvintelor în locul particulei independente din majoritatea limbilor indo-europene. O îndelungă vecinătate istorică, de mai bine de un mileniu, într-un spațiu, inițial poliglot, în care conlocuiau vorbitori ai limbilor slave de sud, romanice orientale, albaneze și elenice[7], anume Peninsula balcanică și bazinul Dunării de jos, la nord de linia Jireček, explică existența acestor conexiuni.[8]

La aceste substrate se adaugă superstratul modern comun ambelor limbi, provenind, odată cu stăpânirea otomană, din limbile turcă și neogreacă, apoi, îndeosebi după 1878, din franceză, germană și engleză.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Exemple Център по тракология "Проф. Александър Фол"/Centăr po trakologija "prof. Aleksandăr Fol", [1], [2], [3]
  2. ^ Vladimir Georgiev, The genesis of the Balkan Peoples, in : « The Slavonic and East European Review » nr. 103, p. 285-297, 1960, [4].
  3. ^ Zdravko Batzarov, Balkan Linguistic Union in: [5] (« Encyclopædia Orbis Latini »), și Olga Mišeska Tomić, The Balkan Sprachbund properties: an introduction to topics in Balkan syntax and semantics in: [6] (2003).
  4. ^ Ivan Duridanov, [7].
  5. ^ Ioana Meszaros, Limba Bulgară și Limba Română, [8] 27 noe. 2017.
  6. ^ Jernej Kopitar, Albanische, walachische und bulgarische Sprache, in : « Jahrbücher der Literatur » nr. 46, p. 59-106, Viena 1829 și Zbigniew Gołąb, Slavic Languages & Literatures.
  7. ^ Zbigniew Gołąb, Slavic Languages & Literatures.
  8. ^ Kristian Sandfeld-Jensen, Linguistique balkanique : problèmes et résultats, ed. Klincksieck Champion, colecția lingvistică de la „Société linguistique de Paris”, Paris 1930.