Carlo Ferdinand, Prinț de Capua

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Carlo Ferdinand
Carlo Ferdinando, Prince of Capua (1811-62).jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Palermo, Regatul celor Două Sicilii Modificați la Wikidata
Decedat (50 de ani) Modificați la Wikidata
Torino, Regatul Italiei Modificați la Wikidata
Părinți Francisc I al celor Două Sicilii
Maria Isabela a Spaniei Modificați la Wikidata
Frați și surori Prințesa Maria Amalia de Bourbon-Două Sicilii (1818–1857)
Teresa a celor Două Sicilii
Prințesa Caroline Ferdinande, Ducesă de Berry
Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii
Prințesa Luisa Carlotta a celor Două Sicilii
Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii
Leopold al celor Două Sicilii
Prince Louis, Count of Aquila[*]
Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii
Prince Francis, Count of Trapani[*]
Prince Antonio, Count of Lecce[*]
Maria Christina a celor Două Sicilii Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Spain (1785-1873 and 1875-1931).svg Spania Modificați la Wikidata
Religie catolicism Modificați la Wikidata
Activitate
Premii Knights of the Order of the Holy Spirit[*]
Knight in the order of Saint-Michel[*]
Ordinul Lâna de Aur în grad de cavaler[*]
Ordinul Sfântului Andrei
Prințul de Capua

Carol al celor Două Sicilii, Prinț de Capua[1][2] (Carlo Ferdinando, Principe di Borbone delle Due Sicilie, Principe di Capua[1][2]) (10 noiembrie 1811[1][2] 22 aprilie 1862) a fost al doilea fiu al regelui Francisc I al celor Două Sicilii și a celei de-a doua soții, Maria Isabela a Spaniei. S-a căsătorit morganatic în 1836 și a trăit în exil.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Carol s-a născut la Palermo, ca al doilea fiu al regelui Francisc I al Celor Două Sicilii și a celei de-a doua soții și verișoară primară, Maria Isabella a Spaniei. Bunicii paterni au fost regele Ferdinand I al celor Două Sicilii și regina Maria Carolina a Austriei. Bunicii materni au fost Carol al IV-lea al Spaniei și Maria Luisa de Parma. Bunicii erau frați, ambii fiind fiii regelui Carol al III-lea al Spaniei și ai reginei Maria Amalia de Saxonia.

A fost fratele mai mic al viitorului rege Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii și cumantul regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei, al lui Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana și a împăratului Pedro al II-lea al Braziliei. Sora lui vitregă mai mare a fost Caroline Ferdinande, Ducesă de Berry.

Carol a fost copilul preferat al părinților săi și din acest motiv relația cu fratele său Ferdinand a fost tensionată. La vârsta de nouăsprezece ani a fost numit viceamiral.[3] În perioada martie-iunie 1829 guvernul napolitan i-a prezentat candidatura la tronul Greciei, dar a eșuat prin opoziția lui Metternich. În 1831 el a fost candidat pentru a deveni rege al Belgiei. În tinerețea sa, Prințul de Capua a afișat un comportament agitat și o slăbiciune pentru femeile frumoase. Cum fratele său nu avea încă copii, Carlo deținea o poziție înaltă la Curte - moștenitor prezumtiv la coroană până în anul 1836.[3]

În iarna anului 1835 Prințul de Capua s-a îndrăgostit de Penelope Smyth, fiica lui Grice Smyth de Ballynatray, o frumoasă irlandeză care vizita Neapole. Ferdinand al II-lea i-a interzis să se căsătorească, fiind o căsătorie morganatică.[3] La 12 ianuarie 1836 cuplul a fugit. Ferdinand al II-lea a sistat venitul fratelui său, denunțând plecarea lui Carol ca fiind ilegală și a încercat să împiedice căsătoria.[4]

La 12 martie 1836 regele Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii a emis un decret susținând decizia din 1829 a tatălui celor doi frați prin care membrii de sânge regal ai regatului, indiferent de vârsta lor, erau nevoiți să obțină acordul suveranului pentru a se căsători iar căsătoriile realizate fără acest consimțământ ar trebui să fie considerate ca fiind nule și neavenite.

Exilul[modificare | modificare sursă]

Prințul de Capua cu soția, contesa de Mascali, și fiica lor, Vittoria.

Sfidând voința fratelui său, la 5 aprilie 1836, Carol s-a căsătorit morganatic cu Penelope Smyth. Cuplul a avut doi copii:[1][2]

  • Francesco, Conte di Mascali (24 martie 1837 – 2 iunie 1862)
  • Vittoria di Borbone, contesă di Mascali (15 mai 1838 – 9 august 1895)

Ferdinand al II-lea nu l-a iertat niciodată pe fratele fugar. Prințul de Capua a fost obligat să trăiască pentru restul vieții în exil. El a rămas loial soției sale; toate moșiile sale au fost confiscate cu excepția comitatului Mascali din Sicilia pe care l-a moștenit de la tatăl său.[5] Cum Mascali nu a mers eficient îi oferea un venit mic iar Prințul a trebuit să trăiască modest.[6] Ani de zile Prințul a încercat să obțină iertarea de la fratele său și să i se permită întoarcerea în Neapole, dar fără nici un rezultat. S-a stabilit la Londra unde soția și rudele ei au început să acumuleze datorii.[7] Guvernul britanic condus de Lordul Palmerston a încercat să intervină în favoarea lui favoarea lui ca o contrabalansare a despotismului lui Ferdinand al II-lea.[8] În 1848, Prințul deCapua a aspirat în van la coroana Siciliei. Când Palmerston s-a săturat de el, Prințul de Capua s-a mutat la Torino.[8] Urmărit de creditorii săi, Prințul s-a mutat constant.[9]

Un contemporan care l-a întâlnit la Palatul Tuileries în 1853 l-a descris după cum urmează: "Prințul este robust, vulgar, și de obicei aranjat ca un șarlatan rustic. El este împodobit cu o barbă lungă gri și murdară și părul lui este, de asemenea, lung, murdar și gri "[9]

Cum fratele lui Ferdinand al II-lea a murit la 22 mai 1859, prințul a sperat că i se va mări venitul. Ferdinand al II-lea îi lăsase moștenire o sumă mică de bani și noul rege Francisc al II-lea, nepotul său, a ordonat restaurarea tuturor veniturilor și bunurilor sale. Cu toate acestea, Prințul de Capua, care a trăit mutându-se între Geneva, Spa și Aix les Bains cu soția sa morganatică și cei doi copii adolescenți nu a văzut nimic din toate astea. În anul următor Bourbonii au fost detronați. Odată cu invazia piemonteză totul a fost confiscat de către Giuseppe Garibaldi.[10]

Prințului de Capua i s-a oferit un venit de către regele Victor Emanuel al II-lea, însă el a refuzat de teamă că acest lucru ar putea afecta viitoarele lui pretenții.[10] A murit doi ani mai târziu, la 21 aprilie 1862, la Torino, la vârsta de 50 de ani. Fiul său Francesco, care a suferit de o boală mintală, a murit câteva luni mai târziu. Văduva lui a primit o pensie și casa din apropiere de Lucca.[11]

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Darryl Lundy (23 mai 2004). „Carlo di Borbone, Principe di Borbone delle Due Sicilie”. thePeerage.com. http://thepeerage.com/p11456.htm#i114553. Accesat la 5 octombrie 2008. 
  2. ^ a b c d Paul Theroff. „TWO SICILIES”. Paul Theroff's Royal Genealogy Site. http://www.angelfire.com/realm/gotha/gotha/2sicilies.html. Accesat la 5 octombrie 2008. 
  3. ^ a b c Acton, The Last Bourbons of Naples, p. 90
  4. ^ Acton, The Last Bourbons of Naples, p. 91
  5. ^ Acton, The Last Bourbons of Naples, p. 93
  6. ^ Acton, The Last Bourbons of Naples, p. 94
  7. ^ Acton, The Last Bourbons of Naples, p. 117
  8. ^ a b Acton, The Last Bourbons of Naples, p. 340
  9. ^ a b Acton, The Last Bourbons of Naples, p. 341
  10. ^ a b Acton, " The Last Bourbonilor din Napoli ", p. 468
  11. ^ Acton, The Last Bourbons of Naples, p. 469