Campania din Sinai și Palestina (Primul Război Mondial)

Parte a Primului Război Mondial
Campania din Sinai și Palestina
10,5 cm Feldhaubitze 98/09 și artileriștii otomani la Hareira în 1917 înainte de ofensiva din sudul Palestinei
Informații generale
Perioadă	28 ianuarie 1915 – 30 octombrie 1918^a (3 ani, 9 luni și 2 zile)
Loc	Egipt și Levant (inclusiv Palestina și Siria)
Rezultat	Victoria Imperiului Britanic
Modificări teritoriale	Împărțirea Imperiului Otoman
Beligeranți
Imperiul Britanic Franța Italia Arabi Regatul Hedjaz Emiratul de Nejd și Hasa	Imperiul Otoman Imperiul German Austro-Ungaria Emiratul de Jabal Shammar
Conducători
Sir John Maxwell (până în martie 1916) Sir Archibald Murray (până în iunie 1917) Edmund Allenby (din iulie) Edward Bulfin Harry Chauvel Philip Chetwode T. E. Lawrence	Djemal Pasha Friedrich von Kressenstein (1916 to 1917) Erich von Falkenhayn (1917-1918) Otto Liman von Sanders (1918) Mustafa Kemal (demisionat în octombrie 1917, restabilit în septembrie 1918) Fevzi Pasha (din octombrie 1917)
Efective
Ianuarie 1915: peste 150.000 soldați^[1] Septembrie 1918: 467.650 soldați^[2]^[3]	Septembrie 1917: ~57.000 soldați^[4]
Modifică date / text

Campania din Sinai și Palestina a făcut parte din teatrul de luptă din Orientul Mijlociu din Primul Război Mondial și a reprezentat o serie de lupte dintre Imperiul Britanic și Imperiul Otoman, care a fost ajutat de Imperiul German. Campania a început cu încercarea otomanilor de a face un raid asupra Canalului Suez în 1915 și s-a finalizat cu Armistițiul de la Moudros din 1918, care a dus la pierderea de către otomani a Palestinei și Siriei.

Context[modificare | modificare sursă]

Harta Peninsulei Sinai ,in that time was no Israel.. the name was the Mandate of Palestine

Până în anul 1914 Egiptul a făcut parte din Imperiul Otoman mai bine de 400 de ani, rămânând sub suzeranitatea otomană în ciuda faptului că a fost sub ocupație britanică începând cu 1882, în urma războiului Anglo-Egiptean, devenind eventual un protectorat britanic. Canalul Suez a fost de o importanță strategică vitală pentru britanici, reducând timpul de navigație din India, Noua Zeelandă și Australia în Europa.^[5] Ca urmare Egiptul a devenit o bază importantă în timpul războiului, în special în timpul Campaniei Gallipoli. Pentru Imperiul German și Imperiul Otoman canalul a fost cea mai apropiată și mai slabă verigă a comunicațiilor britanice.^[6] Apărarea canalului presupunea o serie de probleme, dat fiind faptul că dimensiunea sa mare îl făcea greu de controlat. Nu exista nici drum de la Cairo direct spre canal, doar o cale ferată străbătea 30 km de deșert de la Cairo spre Ismaïlia, ramificându-se apoi spre nord (ducând în orașul Port Said) și spre sud (ducând spre Suez). Controlul zonei centrale din jurul orașului Ismailia a fost de o mare importanță strategică, deoarece aceste trei orașe de pe canal aveau apă dulce din Nil, ce venea prin Sweet Water Canal.^[7]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note bibliografice[modificare | modificare sursă]

^ Erickson 2001, p. 71
^ Cemal Kemal, The Last Battle of the Ottoman State on the Palestine Front, Ankara University [Institute for Modern Turkish History (Atatürk Yolu journal, number 45, 2010, page 59 (footnote 94))].
^ Erickson 2007, p. 154
^ Erickson 2007, p. 101
^ Perry 2009, pp. 51–52
^ Bruce 2002, pp. 3–4
^ Bruce 2002, pp. 15–17

[Erickson71-1] Erickson 2001, p. 71

[2] Cemal Kemal, The Last Battle of the Ottoman State on the Palestine Front, Ankara University [Institute for Modern Turkish History (Atatürk Yolu journal, number 45, 2010, page 59 (footnote 94))].

[3] Erickson 2007, p. 154

[4] Erickson 2007, p. 101

[5] Perry 2009, pp. 51–52

[6] Bruce 2002, pp. 3–4

[7] Bruce 2002, pp. 15–17

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]