Biserica de lemn din Runc

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Biserica de lemn din Runc, județul Alba, 2009.
Intrarea bisericii de lemn din Runc, județul Alba, 2009.
Interiorul navei
Icoană împărătească „Iisus binecuvântând”
Icoană împărătească „Arhanghelul Mihail”
Icoană împărătească „Maica Domnului cu Pruncul”
Icoană împărătească „Sfântul Nicolae”
Bolta altarului: Sfânta Troiță
Pictura altarului: Maica Domnului orantă
Pictura altarului: Jertfa lui Avraam; Sfinții prooroci (în medalioane)
Pictura altarului: Maria cu arhanghelii
Pictura tâmplei (detaliu): Longhin sutașul
Timpanul de vest al naosului: Judecata de apoi
Apostolul Petru
Pisania din altar care datează pictura

Biserica de lemn din Runc, județul Alba, datează din anul 1852.[1]. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: AB-II-m-A-00312.

Istoric și trăsături[modificare | modificare sursă]

Pe una din văile laterale ale bazinului de mijloc al Arieșului, pe cea a Ocolișului, în lungul căreia drumul pornind din centrul de comună conduce la minunatele fenomene naturale care sunt “Cheile Runcului” si “Cheile Pociovaliștei” , se află satul Runc. Așezarea, înșirată de-a lungul văii, datorează prima atestare documentară bisericii sale, în 1733, în conscripția lui Clain, deși numărul mare al familiilor sale, la mijlocul secolului al XVIII-lea, îi indică vechimea mult mai mare, originea fiindu-i oglindită în numele său.

În timpul revoluției de la 1848, biserica, atestată de conscripțiile amintite din veacul al XVIII-lea, arde, fiind înlocuită, în 1852, conform inscripției de pe cadrul intrării, în naos, de pe latura de sud.

Vechimea și rosturile culturale ale bisericii dispărute, sunt amintite prin cărțile de la sudul munților (Triod post 1730; Molitvelnic, Râmnic, 1747). Apostolul bucureștean din 1683, însemnările marginale îl atestă în folosința satelor, timp de 200 de ani: “a bisericii Runcu, dar mai ales a lui Constantin Jurj, la trei sate, 1863”.

Biserica din secolul al XIX-lea, este de plan dreptunghiular, cu absida decroșată poligonală cu cinci laturi. La interior este acoperită cu bolți semicilindrice, intersectate prin timpane înclinate. Elementele arhitectonice care conferă monumentalitate, în pofida pereților tencuiți, sunt pridvorul larg, de pe sud, ca și clopotnița cu foișor, ambele cu stâlpi sculptați. Întreg edificiiul a fost tencuit la interior și la exterior. La 1860 Ioan Cuc, pictor din Lupșa, și Constantin Jurj, pictor din Runc, au zugrăvit naosul și altarul, utilizând motive și elemente decorative ale școlii brâncovenești. Pictura parietală realizată de cei doi pictori localnici este valoroasă nu numai prin desenul și culorile pline de strălucire , dar și prin faptul că demonstrează viabilitatea tradițiilor artei brâncovenești și în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Faptul devine sesizabil atunci când este vorba de modul de compunere și înscriere în suprafață , dar mai ales prin repertoriul elementelor decorative , deosebit de sugestiv,între motive întâlnindu-se bandouri frecvent utilizate de pictorii de școală brâncovenească , care le-au preluat de la monumentele noastre vechi[2].

Decorația pictată de la Runc constituie cea mai palpitantă dovadă a vitalității acestei arte în Munții Apuseni unde, pe mai bine de un veac, s-au întâlnit slujitorii ei din toate provinciile românești. Cea dintâi realizată, în 1859, este tâmpla, o tradițională și amplă Răstignire, cu Longhin sutașul și Mironosițele, urmată de friza apostolilor. Între uși și deasupra lor, ca pretutindeni în naos și în absidă, se remarcă bogăția de flori.

În altar, temele iconografice și distribuirea lor, sunt în genere aceleași pe care le întâlnim de un veac: Sf. Troiță, Maria cu arhanghelii, soboarele îngerești, jertfa lui Avram; proorocii mesianici “Isus Hristos pâinea vieții”, arhierei și arhidiaconi. Pentru ea pisania consemnează cu data de 1 octombrie 1860, personalitățile în timpul căreia a fost făcută, începând cu Francisc Iosiv, episcopul Andrei Șaguna, protopopul Popovici din Abrud, parohul Gherman Jurj, procurator Grecea Todori, Sărban Tiur ctitor, artiști fiind “Ioan Cuc, pictor din Lupșa, Constantin Jurj, pictor din Runc”[3].

Pereții naosului (pronaosul nu a fost pictat), sunt ocupați de reprezentări pe suprafețe mari; pe nord, Înălțarea lui Hristos, iar lângă altar, mucenicul Haralambie; pe sud, Coborârea la iad, și Viziunea patriarhului Petru. Pe timpanul de vest; Dreapta Judecată a lui Hristos, Credința Tomei, Aflarea mormântului gol, Când s-a arătat Hristos Mariei Magdalena.

Pe boltă, câte două registre cu reprezentări din viața lui Hristos și a Mariei (printre care Adormirea Maicii Domnului), încadrate de evangheliști. Pictura naosului nu are pisanie, despre ea aflând într-un act scris de preotul Constantin Jurj, care consemnează toate fazele picturale, cu zugravii și prețul lor. Fruntariul, în 1859, pentru suma de 23 de forinți, prin Ioan Cuc din Lupșa și Constantin Giurgescu din Runc; altarul, 1860, pentru 40 de forinți, de aceiași meșteri, iar în 1861-1862, s-a zugrăvit biserica cu bolta, pentru 100 de forinți, numai de Constantin Giurgescu paroh (ex Jurj)[3].

Decorația pictată, de factură populară, se remarcă prin vioiciunea paletei coloristice și revărsarea florilor. Se păstrează două icoane împărătești, din 1853, reprezentând pe Maria cu pruncul și respectiv pe Isus Hristos, autorul fiind cu probabilitate, Ioan Cuc.

Dintre piesele de patrimoniu mai semnalăm, tetrapodul pictat în 1859, cu reprezentarea celor Trei Ierarhi, de Gheorghe Șpan pictor, cu plata lui Vasile Truță din Poșaga de Sus, ca și cele două sfeșnice, sculptate și pictate, în 1862, probabil de Constantin Jurj. În patrimoniul mobil al bisericii se află icoane pe sticlă provenind din centrele Nicula și Făgăraș.

Monumentul de la Runc poate fi socotit un epilog al epocii de înflorire a artelor în Munții Apuseni.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cristache-Panait, Ioana (1987), Biserici de lemn, monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei, Mărturii de continuitate și creație românească, Alba Iulia, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei.
  • Cristache-Panait, Ioana (1993). Arhitectura de lemn din Transilvania, 1. Județele Alba, Mureș și Harghita. București: Editura Museion. ISBN 973-95328-9-6 
  • Opriș, Ioan; Bodea-Bonfert, Mihaela și Porumb, Marius (2001). Monumente istorice de pe Valea Arieșului - itinerarii culturale. București: Oscar Print. ISBN 973-8224-19-5 
  • Istoricul Bisericii de lemn din Runc - preot paroh Vlad Petru Aurel

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lăcașuri de cult din România
  2. ^ Opriș și colab.2001
  3. ^ a b Cristache-Panait (1987, pag.104)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Imagini din exterior[modificare | modificare sursă]

Imagini din interior[modificare | modificare sursă]