Sari la conținut

Atonalitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Atonalism)

Muzica atonală este acea muzică care rezultă din renunțarea la funcțiunile și legile tonale tradiționale care caracterizau muzica europeană occidentală încă din secolul al XVII-lea: tonalitatea de bază, funcțiunile armonice (tonică, dominantă, subdominantă), noțiunea de consonanță, cadență etc.) Ea utilizează ca element de compoziție totalitatea resurselor gamei cromatice ("cromatism total"), în care cele douăsprezece semitonuri ale unei octave sunt considerate echivalente.

Atonalitatea (sau atonalismul) este un termen care descrie în același timp tehnica respectivă de compoziție, cât și structura armonică care rezultă din aceasta. Sistemul atonal a contribuit în mod determinant la evoluția muzicii din cursul secolului al XX-lea și a dus la dezvoltarea curentelor de avangardă care domină "muzica contemporană".

Apariție și dezvoltare

[modificare | modificare sursă]

Este greu de fixat momentul apariției atonalismului. El poate fi descoperit în germene în cromatismul tot mai exacerbat din muzica lui Richard Wagner, Franz Liszt (Bagatelle ohne Tonart, 1885 sau Claude Debussy. Acest cromatism se propagă tot mai mult în arhitectonica armonică sau contrapunctică, în asemenea măsură încât combinația sunetelor devine incomprensibilă pentru o gândire tonală rațională. Primele creații ale lui Arnold Schönberg, de ex.: sextetul "Verklärte Nacht" ("Noapte transfigurată") din anul 1899, dovedesc această tendință. De fapt lui Schönberg și celorlalți reprezentanți ai celei de "A doua școală vieneză" ("Zweite Wiener Schule") li se atribuie paternitatea unui atonalism conștient și sistematic.

Apariția acestei modalități muzicale se situează în ceea ce s-a descris la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX drept criză a tonaltății în muzica tradițională. Criză care, după Ferruccio Busoni, rezulta din "epuizarea sistemului major/minor" și, după Schönberg, din "pretenția nejustificată a unui acord tonal de a domina pe toate celelalte". Această situație a dus deja în cadrul limbajului tonal la folosirea unor acorduri ambigue, a unor inflexiuni armonice aleatorii și a unor modalități melodice și ritmice neobișnuite.

Prima fază este adesea descrisă ca "atonalitate liberă" sau "cromatism liber", implicând o tendință conștientă în a evita armonia diatonică tradițională. Compoziții din această perioadă sunt Pierrot lunaire (1912) de Schönberg și opera Wozzeck (1917-1922) de Alban Berg.

A doua fază debutează după primul război mondial și se caracterizează prin voința de a crea un sistem compozițional fară tonalitate, faimoasa tehnică dodecafonică, creată și dezvoltată de Arnold Schönberg. Printre compozițiile caracteristice acestei perioade se numără opera Lulu și Suita lirică pentru quartet de coarde de Alban Berg, concertul pentru pian, oratoriul Die Jakobsleiter și numeroase piese de muzică de cameră de Arnold Schönberg. Schönberg a fost principalul animator al acestui sistem, elevul său Anton Webern începe să prezinte dinamica timbrurilor sub formă de serii succesive. Această inovație combinată cu parametrajul lui Olivier Messiaen va inspira, începând cu anul 1950, muzica serială (serialismul) cu principalii săi reprezentanți: Milton Babitt, Pierre Boulez, Karlheinz Stockhausen, Luigi Nono .

  • Baker, James M. 1980. "Scriabin's Implicit Tonality". "Music Theory Spectrum" 2:1–18.
  • Baker, James M. 1986. The Music of Alexander Scriabin. New Haven: Yale University Press.
  • Bertram, Daniel Cole. 2000. "Prokofiev as a Modernist, 1907–1915". PhD diss. New Haven: Yale University.
  • DeLone, Peter, and Gary Wittlich (eds.). 1975. Aspects of Twentieth-Century Music. Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice-Hall. ISBN 0-13-049346-5.
  • Du Noyer, Paul (ed.). 2003. "Contemporary", in The Illustrated Encyclopedia of Music: From Rock, Jazz, Blues and Hip Hop to Classical, Folk, World and More, pp. 271–272. London: Flame Tree Publishing. ISBN 1-904041-70-1
  • Forte, Allen. 1977. The Structure of Atonal Music. New Haven and London: Yale University Press. ISBN 978-0-300-02120-2.
  • Griffiths, Paul. 2001. "Varèse, Edgard [Edgar] (Victor Achille Charles)". The New Grove Dictionary of Music and Musicians, second edition, edited by Stanley Sadie and John Tyrrell. London: Macmillan Publishers.
  • Grout, Donald Jay. 1960. A History of Western Music. New York: W. W. Norton.
  • Katz, Adele T. 1945. Challenge to Musical Traditions: A New Concept of Tonality. New York: Alfred A. Knopf, Inc. Reprint edition, New York: Da Capo, 1972.
  • Michael Kennedy. 1994. "Atonal." The Oxford Dictionary of Music. Oxford & New York: Oxford University Press. ISBN 0-19-869162-9
  • Kohlhase, Hans. 1983. "Aussermusikalische Tendenzen im Frühschaffen Paul Hindemiths. Versuch uber die Kammermusik Nr. 1 mit Finale 1921". Hamburger Jahrbuch für Musikwissenschaft 6:183–223.
  • Lansky, Paul, and George Perle. 2001. "Atonality §2: Differences between Tonality and Atonality". The New Grove Dictionary of Music and Musicians, second edition, edited by Stanley Sadie and John Tyrrell. London: Macmillan Publishers.
  • Lansky, Paul, George Perle, and Dave Headlam. 2001. "Atonality". The New Grove Dictionary of Music and Musicians, second edition, edited by Stanley Sadie and John Tyrrell. London: Macmillan Publishers.
  • Meyer, Leonard B. 1967. Music, the Arts, and Ideas: Patterns and Predictions in Twentieth-Century Culture. Chicago and London: University of Chicago Press. (Second edition 1994.)
  • Mosch, Ulrich. 2004. Musikalisches Hören serieller Musik: Untersuchungen am Beispiel von Pierre Boulez' «Le Marteau sans maître». Saarbrücken: Pfau-Verag.
  • Obert, Simon. 2004. "Zum Begriff Atonalität: Ein Vergleich von Anton Weberns 'Sechs Bagatellen für Streichquartett' op. 9 und Igor Stravinskijs 'Trois pièces pour quatuor à cordes'". In Das Streichquartett in der ersten Hälfte des 20. Jahrhunderts: Bericht über das Dritte Internationale Symposium Othmar Schoeck in Zürich, 19. und 20. Oktober 2001. Schriftenreihe der Othmar Schoeck-Gesellschaft 4, edited by Beat A. Föllmi and Michael Baumgartner. Tutzing: Schneider.
  • Orvis, Joan. 1974. "Technical and stylistic features of the piano etudes of Stravinsky, Bartók, and Prokofiev". DMus Piano pedagogy: Indiana University.
  • Oster, Ernst. 1960. "Re: A New Concept of Tonality (?)", Journal of Music Theory 4:96.
  • Parks, Richard S. 1985. "Tonal Analogues as Atonal Resources and Their Relation to form in Debussy's Chromatic Etude". Journal of Music Theory 29, no. 1 (Spring): 33–60.
  • Perle, George. 1962. Serial Composition and Atonality: An Introduction to the Music of Schoenberg, Berg, and Webern. University of California Press. ISBN 0-520-07430-0.
  • Perle, George. 1977. Serial Composition and Atonality: An Introduction to the Music of Schoenberg, Berg, and Webern. Fourth Edition. Berkeley, Los Angeles, and London: University of California Press. ISBN 0-520-03395-7.
  • Rahn, John. 1980. Basic Atonal Theory. New York: Longman, Inc. ISBN 0-582-28117-2.
  • Stegemann, Benedikt: Theory of Tonality. Theoretical Studies, Wilhelmshaven, Noetzel 2013, ISBN 978-3-7959-0963-5
  • Rülke, Volker. 2000. "Bartóks Wende zur Atonalität: Die "Études" op. 18". Archiv für Musikwissenschaft 57, no. 3:240–63.
  • Schoenberg, Arnold. 1978. Theory of Harmony, translated by Roy Carter. Berkeley & Los Angeles: University of California Press.
  • Seeger, Charles. 1930. "On Dissonant Counterpoint." Modern Music 7, no. 4:25–31.
  • Simms, Bryan R. 1986. Music of the Twentieth Century: Style and Structure. New York: Schirmer Books. ISBN 0-02-872580-8.
  • Swift, Richard. 1982–83. "A Tonal Analog: The Tone-Centered Music of George Perle". Perspectives of New Music 21, nos. 1/2 (Fall-Winter/Spring-Summer): 257–84. (Subscription Access.)
  • Teboul, Jean-Claude. 1995–96. "Comment analyser le neuvième interlude en si♭ du "Ludus tonalis" de Paul Hindemith? (Hindemith ou Schenker?) ". Ostinato Rigore: Revue Internationale d'Études Musicales, nos. 6–7:215–32.
  • Webern, Anton. 1963. The Path to the New Music, translated by Leo Black. Bryn Mawr. Pennsylvania: Theodore Presser; London: Universal Edition.
  • Westergaard, Peter. 1963. "Webern and 'Total Organization': An Analysis of the Second Movement of Piano Variations, Op. 27." Perspectives of New Music 1, no. 2 (Spring): 107–20.
  • Westergaard, Peter. 1968. "Conversation with Walter Piston". Perspectives of New Music 7, no.1 (Fall-Winter) 3–17.
  • Xenakis, Iannis. 1971. Formalized Music: Thought and Mathematics in Composition. Bloomington and London: Indiana University Press. Revised edition, 1992. Harmonologia Series No. 6. Stuyvesant, NY: Pendragon Press. ISBN 0-945193-24-6
  • Zimmerman, Daniel J. 2002. "Families without Clusters in the Early Works of Sergei Prokofiev". PhD diss. Chicago: University of Chicago.
  • Beach, David (ed.). 1983. "Schenkerian Analysis and Post-Tonal Music", Aspects of Schenkerian Theory. New Haven: Yale University Press.
  • Dahlhaus, Carl. 1966. "Ansermets Polemik gegen Schönberg." Neue Zeitschrift für Musik 127, no. 5:179–83.
  • Forte, Allen. 1963. "Context and Continuity in an Atonal Work: A Set-Theoretic Approach". Perspectives of New Music 1, no. 2 (Spring): 72–82.
  • Forte, Allen. 1964. "A Theory of Set-Complexes for Music". Journal of Music Theory 8, no. 2 (Winter): 136–83.
  • Forte, Allen. 1965. "The Domain and Relations of Set-Complex Theory". Journal of Music Theory 9, no. 1 (Spring): 173–80.
  • Forte, Allen. 1972. Sets and Nonsets in Schoenberg's Atonal Music. Perspectives of New Music 11, no. 1 (Fall–Winter): 43–64.
  • Forte, Allen. 1978. The Harmonic Organization of The Rite of Spring. New Haven : Yale University Press. ISBN 978-0-300-02201-8.
  • Forte, Allen. 1978. "Schoenberg's Creative Evolution: The Path to Atonality". The Musical Quarterly 64, no. 2 (April): 133–76.
  • Forte, Allen. 1980. "Aspects of Rhythm in Webern's Atonal Music". Music Theory Spectrum 2:90–109.
  • Forte, Allen. 1998. The Atonal Music of Anton Webern. New Haven and London: Yale University Press. ISBN 978-0-300-07352-2.
  • Forte, Allen, and Roy Travis. 1974. "Analysis Symposium: Webern, Orchestral Pieces (1913): Movement I ('Bewegt')". Journal of Music Theory 18, no. 1 (Spring, pp. 2-43
  • Krausz, Michael. 1984. "The Tonal and the Foundational: Ansermet on Stravinsky". The Journal of Aesthetics and Art Criticism 42:383–86.
  • Philippot, Michel. 1964. "Ansermet’s Phenomenological Metamorphoses." Translated by Edward Messinger. Perspectives of New Music 2, no. 2 (Spring-Summer): 129–40. Originally published as "Métamorphoses Phénoménologiques." Arhivat în , la Wayback Machine. Critique. Revue Générale des Publications Françaises et Etrangères, no. 186 (November 1962).
  • Radano, Ronald M. 1993. New Musical Figurations: Anthony Braxton's Cultural Critique Chicago: University of Chicago Press.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Wikţionar
Wikţionar
Caută „Atonalitate” în Wikționar, dicționarul liber.