Anaxagora

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Anaxagoras, detaliu de pe fresca Universităţii din Atena

Anaxagora (greacă: Αναξαγόρας, "stăpânul adunării") (c. 500 î.Hr.428 î.Hr.) sau Anaxagoras a fost filozof grec presocratic. A fost membru a ceea ce astăzi numim Școala Ioniană de filozofie.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Originar din Ionia, Anaxagora s-a stabilit în 460 î.Hr. la Atena. Aici a studiat filozofia, remarcându-se prin cunoștințele sale enciclopedice (matematică, astronomie, științele naturii) și profunzimea spiritului, ceea ce îi va asigura un loc de frunte în societatea epocii.

Anaxagora a fost contemporan cu Zenon, unul din prietenii apropiați ai lui Pericle și Euripide și a exercitat o sensibilă influență asupra tânărului Socrate.

Gândirea sa materialistă este speculată de adversarii politici ai lui Pericle, care-l acuză pe Anaxagora de impietate (asebeia) față de zei, obligându-l în 434 î.Hr./433 î.Hr. să se exileze la Lampsakos, unde a decedat.

Contribuții[modificare | modificare sursă]

Anaxagora credea în divizibilitatea infinită a materiei și indestructibilitatea acesteia și a negat existența vidului. A fost preocupat de originea lucrurilor și de geneza Universului. Potrivit concepției sale, Universul este alcătuit din mici particule, eterne, antrenate într-o mișcare haotică (Aristotel le-a numit homoiomeriai). În viziunea sa, aceste elemente primordiale se aflau la început în neorânduială. Impulsul mișcării, principiul motor care a ordonat toate aceste particule printr-un proces centrifug, în urma căruia a luat naștere universul, a fost denumit de Anaxagora nous (rațiune, spirit).

Anaxagora a încercat să explice rațional fenomenele astronomice din natură. El a negat existența zeilor, considera soarele ca o masă de metal incandescent, aștrii sunt asemenea pământului. A reușit să explice apariția meteoriților și formarea eclipselor de Soare, arătând că nu au nimic divin, ci cauze naturale.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

În jurul anului 437 î.Hr., pe când se afla în exil, Anaxagora a scris o lucrare despre cuadratura cercului, dar care nu a supraviețuit timpului. A mai scris o lucrare despre filozofia naturală, de mare importanță în istoria antichității.

Învățătura sa, care îmbină filosofia ioniană cu ontologia lui Parmenide, a fost expusă în lucrarea "Despre natură" (Peri physeos). Scrierile lui Anaxagora, din care s-au păstrat câteva fragmente, au cunoscut o largă circulație în sec. 5-4 î.Hr., influențând filosofia lui Platon și a lui Aristotel.

Posteritatea[modificare | modificare sursă]

Pentru felul în care vedea fenomenele cerești, a fost considerat ca precursor al lui Laplace și Newton.

Anaxagoras a combătut filozofia lui Empedocle, dar a fost la rându-i criticat de Hegel.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cosma, D., Socrate, Bruno, Galilei în fața justiției, Editura Sport-Turism, București, 1982
  • Bernal, J. D., Știința în istoria societății, Editura Politică, București, 1964

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Acest articol face parte din seria filozofilor presocratici

Școala milesiană : Thales • Anaximandru • Anaximene

Școala pitagoreică : Pitagora • Alcmeon • Philolaos • Archytas 

Școala din Efes : Heraclit — Școala eleată : Xenofan • Parmenide • Zenon din Eleea • Melissos din Samos

Pluraliștii : Anaxagora • Empedocle — Atomiștii : Leucip • Democrit

Sofiști : Protagoras • Prodicos • Gorgias • Hippias • Critias

Diogenes din Apollonia