Scarlat Lambrino
Scarlat Lambrino (n. 16 august 1891, București - d. 30 august 1964, Lisabona) a fost un istoric român, membru corespondent al Academiei Române (din 1934).[1]
S-a format la Sorbona ca istoric și epigrafist și și-a luat doctoratul în anul 1927. Între anii 1923 și 1925 s-a aflat printre membrii Școlii Române din Franța de la Fontenay-aux-Roses. A urmat o activitate rodnică de aproape 20 de ani desfășurată la Universitatea din București. [2]
A fost șef de săpături pe șantierul arheologic de la Histria (1928-1940) iar în perioada 1 august 1938 - 20 iulie 1940 a fost și director al Muzeului Național de Arheologie [3] , înainte de a fi numit director al Accademia di Romania din Roma (1941-1947). [4]
În 1947, autoritățile comuniste de la București au închis Accademia di Romania. La solicitarea Universității din Lisabona, profesorul Scarlat Lambrino, a plecat la catedra de epigrafie de acolo, unde și-a continuat și încheiat cariera. [5]
După ce a plecat în exil în Portugalia, fugind de regimul instaurat în România comunistă, Scarlat Lambrino a colaborat la principalele reviste de specialitate portugheze: "Arqueólogo Portuguęs", "Revista da Faculdade de Letras de Lisboa", "Bulletin des Etudes Portugaises" ș.a., [6]
Soția sa, Marcelle Lambrino, a publicat un studiu Les vases archaïques d’Histria.
