Rutenia Roșie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ukraine-Halychyna.png

Rutenia Roșie (latină: Ruthenia Rubra sau Russia Rubra, ucraineană: Червона Русь, Chervona Rus, poloneză: Ruś Czerwona, Ruś Halicka, rusă: Червоная Русь, Chervonaya Rus) este un termen istoric folosit încă din Evul Mediu care se referă la zona cunoscută astăzi mai degrabă ca Galiția de Est sau Ucraina de Vest. Termenul este menționat pentru prima dată în cronicile istorice poloneze din 1321 ca Rutenia Rubra sau Voievodatul rutean (1366-1772).

Etnografii[cine?] explică faptul că termenul provine din folosirea de către vechii slavoni a unui sistem de culori pentru cele patru puncte cardinale. Anticul zeu-totem Svetovid avea patru fețe. Fața dinspre nord a acestui totem era albă, cea dinspre vest era rosie, spre sud era neagră și cea estică era verde. Cu toate acestea există unele neconcordanțe ale acestei teorii, cum ar fi faptul că nu se știe nimic despre Rutenia verde, în timp ce Rutenia Neagră este situată la vest de Rutenia Albă. O altă teorie sugerează că numele a reieșit din sistemul politic deja stabilit pentru cetățile locale (Czerwień Grody, Czerwień). Numeroase orașe din zonă au nume care sunt legate de culoarea roșie.

Începând cu secolul al X-lea, Rutenia Roșie a fost un teritoriu disputat între Regatul Poloniei și Marele Ducat al Ruteniei (Rusia Kieveană), fiecare susținându-și drepturile proprii asupra acestei zone.

Din secolul al XIV-lea și după dezintegrarea Ruteniei zona a fost contestată de numeroasele state istorice, cum ar fi Marele Ducat al Lituaniei (dinastia Gediminaičiai), Regatul Poloniei (dinastia Piast), Regatul Ungariei, Regatul Rutenia și altele. După Războaiele dintre Galiția și Volinia cea mai mare parte a Ruteniei Roșii a devenit parte a Poloniei pentru aproximativ 400 de ani, constituind Voievodatul rutean. Rutenia Roșie istorică, ajungând înspre sud-vest până la Przemyśl și Sanok, a fost locuită în ultimele zece secole de către ruteni.

Populația tradițională era formată din triburile Lendizi[1] (poloneză: Lędzianie), Boyko, Lemko (poloneză: Łemkowie) și un grup sileziano-german, așa-zișii germanii muți (germană Walddeutsche, poloneză: Głuchoniemcy[2]), care locuiau între râurile Dunajec și Sanna, denaționalizați din secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea, alături de alți oameni.[3]

Marcin Bielski a susținut că regele polonez Bolesław I cel Viteaz a așezat grupuri de germani în regiune pentru a apăra granițele împotriva Ungariei și a Rusiei Kievene, cu toate acestea ei s-au reîntors la munca pământului. Maciej Stryjkowski menționează prezența unor țărani germani în apropiere de Przeworsk, Przemyśl, Sanok și Jarosław, descriindu-i ca buni fermieri. Pentru evaluarea populației la sfârșitul Evului Mediu în Polonia ar trebui luată în considerare consolidarea colonizărilor interne și migrația poporului polonez către Rutenia Roșie, Zips, Orava și Podlasia,[4] acești oameni fiind numiți de ucraineni drept "Mazury", țărani săraci imigranți, mai ales din Mazowsze.[5]

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea a sosit un nou val de coloniști, valahii. Aceștia au venit din Carpatii de Sud-est și s-au răspândit rapid în toată Rutenia Roșie. Din secolul al XV-lea, cu toate acestea, elementul rutean a început să prevaleze. Totuși, abia în secolul al XVI-lea populația valahă din Munții Bieszczady și Beskidii de Jos era complet rutenizată.[6]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ A. Rozwałka , "Pobuże region as an object of research and protection of the archaeological heritage from the period of Early Middle Ages", Our Bug. Creating conditions for development of the border areas of Poland, Ukraine and Belarus through enhancement and preservation of natural and cultural heritage, Lublin, 2008, pag. 109 [1]
  2. ^ de la cuvântul polonez głuchy - surd sau głusz - cu limbaj de lemn; Denumire acestora indică imposibilitatea de a comunica
  3. ^ "erau în principal germani, polonezi, armeni și evrei, dar, de asemenea, Karaimi, tătari, greci sau valahi [în:] Kwartalnik historii kultury materialnej vol. 47, PAN. 1999. pag. 146
  4. ^ Vierteljahrschrift für Sozial- und Wirtschaftsgeschichte, 1992
  5. ^ M. H. Marunchak. The Ukrainian Canadians, 1982
  6. ^ Czajkowski, 1992; Parczewski, 1992; Reinfuss, 1948, 1987, 1990

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • "Monumenta Poloniae Historica"
  • Akta grodzkie i ziemskie z archiwum ziemskiego. Lauda sejmikowe. Vol. XXIII, XXIV, XXV.
  • Słownik geograficzny Królestwa Polskiego (ediție digitală)
  • Lustracja województwa ruskiego, podolskiego i bełskiego, 1564-1565 Varșovia, (I) editia 2001, pag. 289. ISBN 83-7181-193-4
  • Lustracje dóbr królewskich XVI-XVIII wieku. Lustracja województwa ruskiego 1661—1665. Część III ziemie halicka i chełmska. Polska Akademia Nauk - Instytut Historii. 1976
  • Lustracje województw ruskiego, podolskiego i bełskiego 1564 - 1565, de K. Chłapowski, H. Żytkowicz, cz. 1, Varșovia- Łódź 1992
  • Lustracja województwa ruskiego 1661-1665, cz. 1: Ziemia przemyska i sanocka, de K. Arłamowski și W. Kaput, Wrocław-Varșovia-Kraków. 1970
  • Aleksander Jabłonowski. Polska wieku XVI, vol. VII, Ruś Czerwona, Varșovia, 1901 și 1903.