Republica Sovietică Socialistă Lituaniană (1918-1919)

56°N 24°E (Republica Sovietică Socialistă Lituaniană (1918-1919)) / 56°N 24°E
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru republica din perioada 1940 - 1990, vedeți Republica Sovietică Socialistă Lituaniană .
Republica Sovietică Socialistă Lituaniană
RSS Lituaniană
Lietuvos Tarybų Socialistinė Respublika
Литовская Советская Социалистическая Республика
←  – →
DrapelStemă
DrapelStemă
Localizare
Localizare
Localizare
CapitalăVilnius
Limbălituaniana · rusa
belarusa · poloneza
idiș[1]
Guvernare
Formă de guvernarestat socialist
Președinte 
 - 1918–1919V. Mickevičius-Kapsukas
LegislativGuvernul revoluționar provizoriu
Istorie
Epoca istoricăPrimul Război Mondial
formarea Guvernului revoluționar provizoriu
Proclamarea republicii
Recunoașterea de către Rusia Sovietică
Ocuparea Vilniusului
Unirea cu RSS Bielorusă
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Republica Sovietică Socialistă Lituaniană (1918-1919) (în lituaniană Lietuvos Tarybų Socialistinė Respublika) a fost o republică sovietică efemeră proclamată pe 16 decembrie 1918 de un guvern provizoriu condus de Vincas Mickevičius-Kapsukas. Republica a încetat să existe pe 27 februarie 1919, când a fost unită cu Republica Sovietică Socialistă Belarusă, formând Republica Sovietică Socialistă Lituaniano-Belarusă (Litbel). În timp ce s-au făcut eforturi pentru a reprezenta RSS Lituaniană ca produs al unei revoluții socialiste susținute de lituanieni, a fost în mare parte o entitate orchestrată de Moscova, creată pentru a justifica declanșarea războiului lituaniano-sovietic. Un istoric sovietic a descris astfel evenimentele legate de proclamarea RSSL: „Faptul că guvernul Rusiei Sovietice a recunoscut o tânără Republică Sovietică Lituaniană a demascat minciuna SUA și a imperialiștilor britanici că Rusia Sovietică ar fi căutat obiective rapace în ceea ce privește Țările baltice "[2]. În general, lituanienii nu au susținut cauzele sovietice și s-au au sprijinit propriul stat național, declarat independent la 16 februarie 1918 de către Consiliul Lituaniei.

Contextul istoric[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Ofensiva sovietică îndreptată spre vest din 1918-1919.

Germania a fost înfrântă în Primul Război Mondial și a semnat armistițiul de la Compiègne pe 11 noiembrie 1918. Forțele sale militare au început să se retragă din fostele teritorii „Ober Ost”. Două zile mai târziu, guvernul Rusiei Sovietice a denunțat Tratatul de la Brest-Litovsk, care garanta independența Lituaniei[3]. În scurtă vreme, Armata Roșie a lansat o o ofensivă spre vest împotriva Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei și Ucrainei într-un efort de propagare a revoluției proletare mondiale și de înlocuire a mișcărilor naționale de independență cu republici sovietice[4]. Forțele sovietice au înaintat în spatele trupelor germane în retragere și au ajuns la granițele Lituaniei la sfârșitul lunii decembrie 1918[5].

Formarea[modificare | modificare sursă]

Linia sovietică a frontului în ianuarie 1919 (linia roșie). Obiectivul ofensivei sovietice era să urmărească trupele germane în retragere și să creeze republici sovietice în teritoriile pe care le părăsiseră germanii

Comuniștii nu au fost activi în Lituania până la sfârșitul verii anului 1918. Partidul Comunist al Lituaniei (PCL) a fost organizat la primul congres convocat la Vilnius între 1 și 3 octombrie, la care au participat 34 de delegați[2]. Pentru funcția de președinte al PCL a fost ales Pranas Eidukevičius. Partidul a decis să urmeze exemplul dat de Partidul Comunist al Întregii Rusii (bolșevicii) și să organizeze o revoluție socialistă în Lituania. Planurile au fost instigate și finanțate de Moscova, fiind supervizate de Adolph Joffe și Dmitri Manuilski[6]. Vincas Mickevičius-Kapsukas a trimis pe 2 decembrie un delegat care să aducă de la Moscova 15 milioane de ruble pentru finanțarea „revoluției”[6]. Pe 8 decembrie, PCL a format un guvern provizoriu revoluționar cu opt miniștri condus de Mickevičius-Kapsukas. Ceilalți membri ai cabinetului au fost Zigmas Angarietis, Pranas Svotelis-Proletaras, Semion (Șimon) Dimanstein, Kazimierz Cichowski, Aleksandras Jakševičius, Konstantinas Kernovičius și Yitzhak Weinstein (Aizikas Vainšteinas)[7]. Istoricii independenți nu cred că guvernul provizoriu s-a format cu adevărat la Vilnius, așa cum au susținut sursele sovietice[6][8]. Este mai probabil ca guvernul să fi urmat înaintarea Armatei Roșii. Între 16 decembrie 1918 și 7 ianuarie 1920, guvernul și-a avut sediul în Daugavpils, care fusese ocupat de Armata Roșie pe 9 decembrie 1918[6].

Guvernul a emis o proclamație, tipărită cu data de 16 decembrie, prin care era declarată înființarea RSS Lituaniene.[2]. Proclamația a fost mai întâi publicată în ziarul rus Izvestia pe 19 decembrie, după care a fost citită și la radio[6]. Proclamația a fost publicată la Vilnius cinci zile mai târziu[9].

Un proiect al manifestului, pregătit de Kapsukas, a subliniat necesitatea unor legături strânse cu Rusia bolșevică și s-a încheiat cu sloganul "Trăiască Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă cu Lituania Sovietică încorporată!"[2] Versiunea finală, corectată de Stalin, a eliminat referirea la uniune cu RSFS Rusă și a înlocuit-o cu sloganul „Trăiască Republica Sovietică Lituaniană eliberată!”[6] Kapsukas nu a vrut să înființeze o republică sovietică independentă, deoarece a militat mulți ani împotriva separatismului și independenței lituaniene. El respinsese ideea de autodeterminare, fiind influențat de ideile lui Rosa Luxemburg.[10]

Nou formata republică sovietică a cerut sprijinul Rusiei, care a recunoscut în timp util Lituania sovietică ca stat independent pe 22 decembrie[11]. În aceeași zi, Armata Roșie a ocupat Zarasai și Švenčionys de la granița lituaniano-sovietică. După acest moment, guvernul provizoriu a părut că și-a încetat existența și că nu a încercat să obțină o mai largă recunoaștere[2]. Forțele terestre lituaniene, aflate încă în faza de început a formării, nu au fost capabile să reziste în mod eficient înaintării sovietice. Pe 5 ianuarie 1919, Armata Roșie a ocupat Vilniusul și, până la sfârșitul lunii ianuarie, sovieticii controlau cam două treimi din teritoriul lituanian[5].

Republici similare au fost fondate cu sprijin sovietic în Letonia (Republica Socialistă Sovietică Letonă) și Estonia (Comuna Muncitorilor Estoni).

Conducerea[modificare | modificare sursă]

RSS Lituaniană a fost o republică incapabilă să se descurce fără sprijinul Rusiei.[11] În Rusia, sovietele erau sprijinite de clasa muncitorilor industriali, care era însă slab dezvoltată în Lituania[12]. Pe 21 ianuarie, Rusia a oferit un împrumut de 100 de milioane de ruble guvernului provizoriu[13]. Lituania sovietică nu și-a organizat propria armată. În luna februarie a anului 1919, Kapsukas a trimis o telegramă la Moscova în care susținea că recrutarea lituanienilor în Armata Roșie nu ar fi făcut decât să încurajeze localnicii să se alăture voluntar armatei lituaniene[1]. În acest timp, în teritoriul pe care îl ocupaseră, sovieticii au creat comitete revoluționare și soviete după modelul rusesc[1].

Sovietele au cerut orașelor și satelor ocupate să plătească sume mari de bani pentru susținerea efortului de război. De exemplu, locuitorilor din Panevėžys li s-a cerut să plătească 1 milion de ruble, celor din Utena 200.000 de ruble, iar satelor câte 10 ruble[12]. Sovietele au naționalizat instituțiile comerciale și proprietățile funciare mari și au alocat pământul pentru munca în cooperative agricole (colhozuri) în loc să îl redistribuie printr-o reformă agricolă țăranilor individuali[12]. Dificultățile economice și lipsa de numerar au fost ilustrate printr-un decret publicat în ianuarie 1919, care interzicea instituțiilor financiare să nu plătească mai mult de 250 de ruble pe săptămână oricărui client[14]. Într-o țară în care catolicismul și naționalismul caracterizau majoritatea populației, promovarea de către sovietici a internaționalismului și ateismului a dus la înstrăinarea populației locale și a contribuit în cele din ură la retragerea sovietelor.[1][12]

Membii Sovietului Comisarilor Poporului[modificare | modificare sursă]

Membii Sovietului Comisarilor Poporului
Position Pe 6 ianurie 1919[15] Pe 22 ianuarie 1919[15]
Comisar pentru Afacerile Externe Vincas Mickevičius-Kapsukas (președinte al Sovietului)
Comisar pentru Afacerile Interne Zigmas Angarieti (adjunct al președintelui Sovietului)
Comisar pentru Hrană Aleksandras Jakševičius M. Slivkin
Comisar pentru Muncă Semion (Șimon) Dimanstein
Comisar pentru Finanțe Kazimierz Cichowski
Comisar pentru Transporturi Pranas Svotelis-Proletaras Aleksandras Jakševičius
Comisar pentru Agricultură Yitzhak Weinstein-Branovski Vaclovas Bielskis
Comisar pentru Educație Vaclovas Biržiška
Comisar pentru Comunicații – Pranas Svotelis-Proletaras
Comisar pentru Afacerile Militare – Rapolas Rasikas
Comisar pentru Economia Poporului – Yitzhak Weinstein-Branovski
Comisar pentru Comerț și Industrie – Yitzhak Weinstein-Branovski

Desființarea și consecințele acesteia[modificare | modificare sursă]

În perioada 8 - 15 februarie 1919, voluntarii lituanieni și germani au oprit înaintarea sovieticilor i-au împiedicat să cucerească orașul Kaunas, capitala temporară a Lituaniei[5]. La sfârșitul lunii februarie, germanii au declașat o ofensivă în Letonia și nordul Lituaniei[16]. Sovieticii s-au confruntat atât cu probleme militare dar și cu populația locală ostilă și au hotărât să unească slabele republicile sovietice lituaniană și bielorusă în Republica Sovietică Socialistă Lituaniano-Bielorusă (Litbel), condusă de Kapsukas[17]. Și partidele comuniste ale celor două republici au fost unite în Partidul Comunist (bolșevic) al Lituaniei și Bielorusiei.

Aceste schimbări au avut un efect nesemnificativ și forțele poloneze au cucerit orașele Vilnius (Vilna) în aprilie și Minsk în august 1919 în timpul războiului polono-sovietic din 1919-1921[18] Litbel a fost desființată pe 17 iulie 1919.

Când situația de pe frontul polono-sovietic s-a modificat în favoarea Moscovei, sovieticii au cucerit Vilniusul pe 14 iulie 1920. Ei nu au cedat orașul în mâinile lituanienilor, așa cum se convenise în Tratatul de Pace Sovieto-Lituanian, semnat doar cu două zile mai înainte. În schimb, sovieticii au planificat o lovitură de stat pentru răsturnarea guvernului lituanian și restabilirea republicii sovietice, așa cum au procedat în cazul Bileorusiei [19]. Până la urmă, sovieticii au fost înfrânți la porțile Varșoviei și au fost respinși de polonezi. Anumiți istorici consideră că victoria polonezilor a salvat independența Lituaniei și a îndepărtat pericolul unei lovituri de stat orchestrate de sovietici[18][20]. În timpul perioadei interbelice, relațiile lituaniano-sovietice au fost în general prietenești dar, la câteva luni de la izbucnirea celei de-a doua conflagrații mondiale, Uniunea Sovietică a decis în iulie 1940 să ocupe Lituania, Letonia și Estonia. Propaganda oficială sovietică a descris ocupația ca pe „restaurarea puterii sovietice de către masele revoluționare” [2].

Vedeți și:[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Eidintas, Alfonsas; Vytautas Žalys; Alfred Erich Senn (). Lithuania in European Politics: The Years of the First Republic, 1918–1940 (ed. Paperback). New York: St. Martin's Press. p. 36. ISBN 0-312-22458-3. 
  2. ^ a b c d e f Jurgėla, Constantine R. (). Lithuania: The Outpost of Freedom. Valkyrie Press. pp. 161–165. ISBN 0-912760-17-6. 
  3. ^ Langstrom, Tarja (). Transformation in Russia and International Law. Martinus Nijhoff Publishers. p. 52. ISBN 90-04-13754-8. 
  4. ^ Davies, Norman (). Europe: A HistoryNecesită înregistrare gratuită. HarperPerennial. p. 934. ISBN 0-06-097468-0. 
  5. ^ a b c Ališauskas, Kazys (). „Lietuvos kariuomenė (1918–1944)”. Lietuvių enciklopedija. XV. Boston, Massachusetts: Lietuvių enciklopedijos leidykla. pp. 94–99. LCC 55020366. 
  6. ^ a b c d e f Čepėnas, Pranas (). Naujųjų laikų Lietuvos istorija (în lituaniană). II. Chicago: Dr. Griniaus fondas. pp. 318–323. ISBN 5-89957-012-1. 
  7. ^ White, J. D. (octombrie 1971). „The Revolution in Lithuania 1918–19”. Soviet Studies. 2 (23): 192–193. ISSN 0038-5859. 
  8. ^ Lesčius, Vytautas (). Lietuvos kariuomenė nepriklausomybės kovose 1918–1920 (PDF). Lietuvos kariuomenės istorija (în lituaniană). Vilnius: Generolo Jono Žemaičio Lietuvos karo akademija. p. 32. ISBN 9955-423-23-4. 
  9. ^ Antanas Drilinga, ed. (). Lietuvos Respublikos prezidentai (în lituaniană). Vilnius: Valstybės leidybos centras. p. 51. ISBN 9986-09-055-5. 
  10. ^ White, James D. (). „National Communism and World Revolution: The Political Consequences of German Military Withdrawal from the Baltic Area in 1918–19”. Europe-Asia Studies. 8 (46): 1363. ISSN 0966-8136. 
  11. ^ a b Eidintas, Alfonsas (). Lietuvos Respublikos prezidentai (în lituaniană). Vilnius: Šviesa. p. 36. ISBN 5-430-01059-6. 
  12. ^ a b c d Lane, Thomas (). Lithuania: Stepping Westward. Routledge. pp. 7–8. ISBN 0-415-26731-5. 
  13. ^ Lesčius, Vytautas (). Lietuvos kariuomenė nepriklausomybės kovose 1918–1920 (PDF). Lietuvos kariuomenės istorija (în lituaniană). Vilnius: Generolo Jono Žemaičio Lietuvos karo akademija. p. 29. ISBN 9955-423-23-4. 
  14. ^ Kvizikevičius, Linas; Saulius Sarcevičius (). „Pinigų cirkuliacijos Lietuvoje bruožai 1915−1919 m”. Istorija. Lietuvos aukštųjų mokyklų mokslo darbai (în lituaniană) (68): 35. ISSN 1392-0456. 
  15. ^ a b Senn, Alfred Erich (). The Emergence of Modern Lithuania (ed. 2nd). Westport, CT: Greenwood Press. pp. 239–240. ISBN 0-8371-7780-4. 
  16. ^ Rauch, Georg von (). The Baltic States: The Years of Independence. University of California Press. p. 60. ISBN 0-520-02600-4. 
  17. ^ Mawdsley, Evan (). The Russian Civil War. Pegasus Books. p. 118. ISBN 1-933648-15-5. 
  18. ^ a b Snyder, Timothy (). The Reconstruction of Nations: Poland, Ukraine, Lithuania, Belarus, 1569–1999. Yale University Press. pp. 62–63. ISBN 0-300-10586-X. 
  19. ^ Eidintas, Alfonsas; Vytautas Žalys; Alfred Erich Senn (). Lithuania in European Politics: The Years of the First Republic, 1918–1940 (ed. Paperback). New York: St. Martin's Press. p. 70. ISBN 0-312-22458-3. 
  20. ^ Senn, Alfred Erich (septembrie 1962). „The Formation of the Lithuanian Foreign Office, 1918–1921”. Slavic Review. 3 (21): 500–507. doi:10.2307/3000451. ISSN 0037-6779. 


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Republica_Sovietică_Socialistă_Lituaniană_(1918-1919)&oldid=15448669